Conturi bancare în bănci offshore, imobile în ţară sau în afara ei, opere de artă bijuterii nedeclarate toate sunt componentele unor averi de zeci de miliarde de euro obţinute după 1990 prin evaziune fiscală, fraudă, contrabandă de unii români. Dacă este cert că în cazul unei părţi din aceste bunuri Fiscul are ac de cojocul evazioniştilor – în cazul în care instituţia de control demonstrează că persoanele în cauză au obţinut venituri nedeclarate, pentru care nu au plătit impozite – este tot atât de cert că deseori Fiscul nu are ce să facă deţinătorilor de averi nedeclarate.
Astfel Fiscul nu are mijloace de intervenţie împotriva celor care deţin conturi în bănci offshore şi care nu folosesc banii în România, împotriva celor care utilizează cash-ul sau a celor care, nefiind persoane publice, şi-au construit vreo viluţă, fără a li se putea reproşa că nu şi-au plătit integral taxele la stat. Prezent zilele trecute la un seminar, Nicolae Dănilă, fost preşedinte al BCR şi actual membru în Consiliul de Administraţie al BNR a vorbit, printre altele, de „tema amnistiei fiscale şi aducerea în ţară a economisirilor românilor plasate în străinătate” ca factori determinanţi ai economisirii în România cu efecte pe termen lung.
Câţi bani sunt în străinătate
BNR spune doar că românii aveau declarate depozite în afara ţării acum un an 6 miliarde de euro, în creştere cu 10% în doar 5 luni faţă de finele anului precdent. Majorarea a fost de 80% în 2009 faţă de 2008. „Dacă sunt declarate 6 miliarde de euro, probabil că sumele existente sunt de 5 ori mai mari”, spune Gabriel Biriş, partener al casei de avocatură Biriş&Goran. In principiu este vorba de bani în bănci offshore sau în ţări în care secretul bancar e puternic. „Aceşti oameni (cei care deţin conturi ascunse peste graniţe – n.r.) şi-ar aduce banii în România ca să se bucure de ei” spune Biriş. In cazul unui transfer bancar spre România, în absenţa amnistiei, Fiscul i-ar lua la întrebări pe beneficiari persoane fizice întrebându-i despre impozitul pe dividende cuvenit statului.
Ce prevede amnistia fiscală
„Trebuie stabilită o perioadă de timp scurtă (trei-şase luni) în care contribuabilii să poată să declare valorile patrimoniului pe care nu le pot justifica prin declaraţii de impunere. Mă refer aici fie la sume de bani aflate în conturi în ţară sau străinătate sau, pur şi simplu, „la saltea”, fie la sume de bani aflate în altfel de valori (imobile, artă, bijuterii etc.). Sumele astfel declarate ar urma să fie impozitate cu o cotă de impozit rezonabilă (să zicem 5%), iar perioadele în care au fost obţinute – închise din punctul de vedere al controlului fiscal”, explică avocatul. In cazul depozitelor bancare dobânda primită în România este superioară celei primite în ţările unde există în prezent aceste depozite, spune un bancher român care susţine măsura. Odată încheiată perioada de graţie, statul ar urma să aplice o cotă sancţionatorie de 25%.
Este etică amnistia?
Amnistia fiscală, ce include şi depunerea declaraţiei de patrimoniu, este considerată în afara eticii de către Ionuţ Dumitru, preşedintele Consiliului Fiscal. „Este o părere personală dar nu sunt de acord cu amnistia. Ar însemna ca cineva care a făcut evaziune să fie impozitat să zicem cu 16% şi să se bucure de restul de 84% din bani fără a îi mai întreba de unde îi are şi mergând pe ideea albirii veniturilor. Banii ar trebui scoşi la lumină şi impozitaţi”, spune el. Gabriel Biriş afirmă însă că aceasta este o abordare pragmatică a unei probleme fără rezolvare sau mai precis cu rezolvare nesatisfăcătoare (mii de procese deschise împotriva Fiscului, milioane de lei cheltuiţi cu acestea, sume recuperate infime).
Riscurile amnistiei
Italia a apelat la această metodă de trei ori în mai puţin de un deceniu (ultima oară în 2009) ceea ce a făcut această iniţiativă „oarecum ridicolă”, spune Gabriel Biriş. In Italia măsura a dus la intrarea în bănci a unei sume estimate la 90 de miliarde de euro, cea mai mare parte din Elveţia.
La începutul acestui an, însă, Comisia Europeană s-a opus unei amnistii decretate de guvernul elen care prevedea un impozite de doar 5% pentru depozitele mutate în Grecia faţă de 8% pentru cele din afara ţării. Tot CE s-a opus în 2007 unui program similar în Portugalia ce prevedea că banii readuşi în ţară folosiţi la achiziţia de titluri ale statului sunt impozitaţiu cu 2,5% faţă de 5% impozitul pe celelalte fonduri retrase din străinătate.
