5.4 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024
AcasăAldineRomânia și alte cinci țări au fost reclamate la Curtea de Justiție...

România și alte cinci țări au fost reclamate la Curtea de Justiție a UE, pentru netranspunerea legii privind redresarea băncilor

România, Luxemburg, Polonia, Cehia, Suedia și Olanda  au fost reclamate de Comisia Europeană la Curtea de Justiție pentru că nu au transpus integral legislația referitoare la redresarea și rezoluția bancară (BRRD). Cele șase țări vor fi obligate la plata unor penalităţi zilnice, până la transpunerea integrală, arată Mediafax.

Directiva (2014/59/UE) este un element central al cadrului de reglementare instituit pentru a crea un sector financiar mai sigur și mai solid în urma crizei financiare. De asemenea, directiva este un document important pentru Uniunea bancară a UE, se arată într-un comunicat al Comisiei Europene.

Noile norme introduse prin BRRD oferă autorităților naționale instrumentele și competențele necesare pentru a atenua și a gestiona dificultățile majore sau falimentul băncilor și ale marilor firme de investiții din toate statele membre ale UE.

Obiectivul este acela de a se garanta faptul că băncile aflate în pragul insolvenței pot fi restructurate fără a obliga contribuabilii să plătească, în vederea menținerii stabilității financiare, pentru băncile aflate în dificultate.

În acest sens, normele prevăd, printre altele, ca acționarii și creditorii băncilor să suporte partea lor de costuri, prin intermediul unui mecanism de „recapitalizare internă”.

Comisia Europeană consideră extrem de important ca aceste norme să fie în vigoare în toate statele membre. Data-limită pentru transpunerea acestor norme în dreptul național a fost 31 decembrie 2014.

La 28 mai 2015, Comisia a trimis un aviz motivat unui număr de 11 state membre ale UE, solicitându-le să transpună BRRD. Întrucât în șase state membre ale UE noile norme nu au fost transpuse integral, Curtea a fost sesizată cu privire la nerespectarea acestei obligații de către statele în cauză.

Sesizarea Curții implică cel puțin impunerea unei penalități zilnice cu titlu cominatoriu (care conţine avertizarea cu o sancţiune n.r.) până când se realizează transpunerea integrală. Cuantumul acestor sancțiuni este calculat în așa fel încât să se ia în considerare capacitatea de plată, durata și gradul de gravitate a încălcării normelor de către statul membru în cauză. Comisia poate decide să retragă această cauză în condițiile în care un stat membru pune în aplicare normele UE respective.

Începând din 2008, Comisia Europeană a adoptat o serie de măsuri pentru a asigura stabilitatea serviciilor financiare și bancare. Adoptată în primăvara anului 2014, Directiva privind redresarea și rezoluția instituțiilor bancare pune la dispoziția autorităților mecanisme cuprinzătoare și eficace pentru a gestiona situația băncilor care intră în dificultate, precum și mecanisme de cooperare pentru a face față situațiilor de dificultate ale băncilor transfrontaliere.

În cazul statelor membre care fac parte din zona euro sau care participă la uniunea bancară, transpunerea BRRD este indispensabilă pentru funcționarea mecanismului unic de rezoluție, având în vedere că, în multe cazuri, deciziile Comitetului unic de rezoluție trebuie să fie puse în aplicare pe baza legislației naționale de transpunere a BRRD.

În temeiul dispozițiilor BRRD, băncile sunt obligate să întocmească planuri de redresare pentru a depăși dificultățile financiare. Autorităților li se atribuie, de asemenea, anumite competențe pentru a interveni în operațiunile băncilor și a le ajuta să evite intrarea în dificultate. Dacă totuși acestea se confruntă cu falimentul, autoritățile dispun de instrumente și de competențe extinse pentru restructurarea acestor instituții, distribuind pierderile la nivelul acționarilor și al creditorilor, conform unei ierarhii bine stabilite.

Autoritățile au competența de a pune în aplicare planuri de rezoluție a băncilor care au intrat în dificultate, astfel încât să păstreze cele mai importante funcții ale acestora și să se evite situația în care contribuabilii vor trebui să salveze băncile respective.

Există dispoziții precise privind modul în care autoritățile din țara de origine și cele din țara-gazdă ar trebui să coopereze în toate etapele rezoluției transfrontaliere, de la planificarea procesului la rezoluția în sine, Autoritatea Bancară Europeană având un rol important de coordonare și de mediere în eventualitatea unui dezacord.

De asemenea, sunt în curs de înființare fonduri de rezoluție naționale. În cazul statelor membre din zona euro, aceste fonduri vor fi înlocuite de Fondul unic de rezoluție, începând din 2016.

Directiva privind redresarea și rezoluția instituțiilor bancare este completată de norme tehnice elaborate de Autoritatea Bancară Europeană pe mai multe teme, cum ar fi obligațiile de comunicare a unor informații concrete pentru planurile de redresare și de rezoluție și asigurarea unei evaluări corecte a activelor și a pierderilor în momentul rezoluției.

 

 

Cele mai citite

Inspectorii ANAF vor fi premiați din sumele pe care le confiscă

Inspectorii ANAF vor încasa prime cât trei salarii de bază pentru ”performanțe excepționale”, care înseamnă constatări stabilite și încasate de cel puțin 10 milioane...

Alertă de avalanșe pe Valea Prahovei: Salvamontiștii avertizează asupra riscurilor

Salvamontiștii din Prahova atrag atenția asupra riscului ridicat de avalanșe în zona montană, ca urmare a ninsorilor abundente din ultimele zile și a vântului...

Autoritățile britanice acuză Apple de limitarea inovației în domeniul browserelor web pe iPhone

Apple a fost acuzată de Autoritatea pentru Concurență și Piețe din Marea Britanie (CMA) că a restricționat inovația în dezvoltarea browserelor web pentru iPhone,...
Ultima oră
Pe aceeași temă