Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Cum să faci bani din origami. Primul milion... de cocori de hârtie

În clasa a șaptea, Paul Budan a primit în dar o carte despre arta plierii hârtiei. Când a împlinit 30 de ani, prietenii i-au făcut cadou un site și o pagină de Facebook, pe care le-au numit Origamic, sugerându-i că e timpul să facă ceva cu figurinele din hârtie.

Raluca Sofronie 0 comentarii

01.01.2018 - 08:33

În clasa a șaptea, Paul Budan a primit în dar o carte despre arta plierii hârtiei. Când a împlinit 30 de ani, prietenii i-au făcut cadou un site și o pagină de Facebook, pe care le-au numit Origamic, sugerându-i că e timpul să facă ceva cu figurinele din hârtie pe care le crea și le lăsa peste tot – lipite de pereți, în instalații complexe, dăruite sau pur și simplu abandonate.

Acum doi ani, Paul a pornit afacerea și a realizat deja mai multe proiecte mari pentru companii. De exemplu, pentru Google România a umplut pereții unui hol din casa Google cu 2.600 de cocori.

De la Pitești la București, via Ulaanbator și Machu Picchu

Antreprenoriatul mai degrabă i s-a întâmplat decât și l-a propus. Până să ajungă aici, Paul a parcurs un drum sinuos, ba chiar aventuros, care s-a întins pe trei continente: Europa, Asia și Ame­rica de Sud.

În 2007, Paul a absolvit facultatea de Jurnalism și a lucrat o vreme ca reporter la o televiziune din Pitești. Ime­diat după facultate a venit în București și s-a angajat ca tehnoredactor la un ziar mic. În paralel, era trainer la o companie care făcea teambuildinguri pentru corporații.

„Eu fiind un foarte bun comunicator nativ, în lucrul cu oamenii nu am dat niciodată greș. Am făcut evenimente cu 1.500 de oameni. Ne unea muntele. Mi-am dezvoltat și skill-ul acesta, am fost și ghid montan, ghid turistic, în timp ce eram trainer și tehnoredactor. Au fost niște ani foarte solicitanți în care m-am împărțit în foarte multe locuri. Treptat, am obosit și am simțit nevoia să iau o pauză. Voiam să mă implic într-un proiect umanitar“, povestește Paul.

În vara lui 2011 s-a înscris, alături de patru prieteni, la Mongol Rally, cel mai mare raliu neconvențional caritabil din lume. Împreună au cumpărat o ambulanță și au creat un proiect umanitar prin care au condus ambulanța până la Ulaanbaatar, în Mongolia, unde au donat-o. A fost prima echipă de români care a participat la această acțiune.

„Eu tot timpul am fugit după ceva extraordinar de nemaivăzut, de ieșit din comun, ceva ce nimeni n-ar putea să facă și eu vreau să demonstrez lumii că se poate. Și nu știu ce nu mi-a ieșit. Aproape toate mi-au ieșit până acum.“

După această aventură, Paul și-a luat un an de pauză, timp în care a încercat să se reinventeze. În acest timp a apărut un alt proiect uma­nitar, în Peru. „Ideea acolo era să strângi niște bani și să-i donezi către o asociație care proteja pădurile tropicale. Ca parte aventuroasă, că nouă ne plăcea să îmbinăm partea caritabilă cu aventura, trebuia să mergem cu un vehicul foarte nesigur din nord până în sud, 3.500 km, prin toate tipurile de relief. A fost o aventură extraordinară!“

Întors la București și neștiind încotro s-o apuce, a primit ajutorul unuia dintre prietenii care l-au însoțit în Mongolia și Peru. Acesta avea o mică firmă de printare / spațiu de creație în cadrul Facultății de Arhitectură, și timp de un an a lucrat acolo.

Simfonia Lalelelor

Sociabil și extrovertit, Paul s-a aflat tot timpul în mijlocul evenimentelor și a avut mereu dorința să se implice și să fie parte din proiecte. Grupul de prieteni a fost de fiecare dată motorul cu ajutorul căruia ideile s-au materializat.

Așa s-a întâmplat și cu Origamic. Paul și-a imaginat că ar putea să facă o afacere cu origami în primăvara anului 2015, când a creat 2.800 de lalele din hârtie pentru Simfonia Lalelelor, un eveniment anual, care are loc în Pitești.

„Prietenii au văzut ambiția asta a mea prostească de a face 2.800 de lalele într-o săptămână și au zis hai că le facem, stăm toți în sufragerie și le facem. Ca nume exista Origamic, dar nu aveam niciun fel de ambiție de a face ceva cu el. Și până la urmă am primit site-ul ăsta cadou. Mi l-au pus în brațe, la propriu. Înainte de lalele mai făcusem o mulțime de obiecte și instalații, dar nu le închegasem în ceva anume, în mintea mea nu le conturam într-un produs sau într-un business, nu le dădeam încredere. La fel de neîncrezător am fost chiar și când am primit cadoul. Până în octombrie nu am mișcat nimic cu acel site, iar pagina de Facebook a fost complet inactivă, avea 5 like-uri. Pe la sfârșitul lui octombrie m-am gândit să așez pozele în site cum aș vrea eu, să personalizez Facebook. Abia atunci i-am dat drumul și a avut un super succes, toată lumea a dat share, au apărut articole de care nici nu știam, mă felicitau prie­tenii de peste tot și atunci mi-am dat seama câți oameni mă știau de prin diverse locuri și proiecte.“

A primit foare multe feedback-uri bune și în scurt timp au început să vină comenzi pe care nu a putut să le refuze.

„Sub nicio formă nu puteam să spun nu. Aveam încredere nebună ca și cum aș mai fi făcut asta de sute de ori. Am lucrat cu aproape cele mai mari agenții de publicitate și PR din București, pentru firme mari cum ar fi Orange și Policolor, sau direct cu companii. Multe lucruri pe care aș vrea să le dezvolt la Origamic au apărut din cererile agențiilor, sunt idei pe care aș vrea să le continui și să le pun în practică.“

Prietenii și cunoștințele au continuat să-l ajute. „Aproape în toate proiectele mari nu aș fi ajuns dacă nu era un designer sau un arhitect care gândea un concept. Iar ei mă propuneau în proiect. A funcționat foarte bine rețeaua de cunoștințe. Oamenii pur și simplu aveau încredere în mine pentru că mă știau cum sunt, mă propuneau beneficiarilor, băgau mâna în foc pentru ce știu să fac, deși ei nu știau ce pot să fac decât din câteva poze.“

Ideile generează idei

Deși neîncrezător la început, Paul s-a dovedit extrem de ambițios. „Au fost momente crunte, în care orice om normal ar răbufni sau ar renunța la proiect. De pildă, când mi‑au picat cocorii înainte de eveniment, am mai chemat un prieten la 02:00 noaptea și până la 06:00 dimineața am pus la loc cocorii pe perete. Nu-mi mai permit să renunț la vreun lucru. Dacă îmi vine acum o comandă de un mi­lion de cocori, un milion de cocori fac. Doar că trebuie să fiu pus în situația de a face lucrul acela. Mie nu-mi place să conving un client că trebuie să-i vând ceva. Trebuie să vină clientul cu o situație de challenge și să spună: Paul, nu ai putea tu cumva să ne ajuți? Și eu zic: un milion de cocori? Bineînțeles!“

Între timp și-a dat seama că poate să plieze și altceva în afară de hârtie și s-a adap­tat cererilor, oricât de neobișnuite.

„Am început să pliez texturi mai dure, table, carton, piele. Încerc să le perso­nalizez, de exemplu să printez hârtia în degrade astfel încât figurina să aibă alt impact vizual. Am primit cereri destul de ciudate, de pildă să fac patru treceri de la o hârtie plană la patru figurine diferite, dar între timp hârtia s-o mototolim, să facem un time lapse de vreo câteva mii de poze. Am lucrat cu un fotograf două zile și două nopți încontinuu, reașezând hârtia de foarte multe ori, evident nu aceeași, astfel încât să existe o poveste continuă care pleacă de la o hârtie plană, simplă și care se compune și se pliază. Alți oameni mi-au cerut să fac un volum, o ceșcuță care să țină apă, să poți să o usuci. Și mi-a venit ideea că aș putea să lansez niște produse în direcția asta, dându-mi seama că pot să le fac. Și dacă fac niște cești, de ce nu aș putea să fac niște boluri de supă? Și tot așa... a venit o fată care mi-a cerut fluturași cu magneți pe spate și mă gândeam: dar de ce nu fac eu numai figurine cu magneți pe spate ca să se joace copiii cu ele pe frigider? Toate ideile astea mi-au venit din cereri.“

A început de asemenea să dezvolte o latură de teambuilding pe creație în care motivează echipe de oameni mari să facă un obiect complex din foarte multe figurine. „Pare un lucru nebunesc sau, cum mi-a spus cineva, o muncă de chinez bătrân, dar de la un anumit nivel încolo ajunge să fie super specta­culos. Și ceea ce simt eu când conving 150 de oameni să facă un obiect din 2.000 de cocori în două ore și jumătate nu are cum să simtă nimeni pe planeta asta!“

Se mai gândește și la traininguri sau școli de origami pentru copii, însă deocamdată nu s-au concre­tizat. În schimb, în iunie anul trecut a mers la Sibiu, unde a încercat un proiect de terapie prin origami la un spital de copii cu boli psihice.

Acum are în plan să se axe­ze mai mult pe evenimente private, nunți și botezuri. Deși inițial nu s-a promovat deloc în această direcție, a avut mai multe cereri și a realizat că satisfacția personală e mai mare în aceste cazuri.

„Pentru mine trebuie să existe o poveste sau un concept. Îi rog pe oameni să mă ajute cu detalii din nunta lor, ca să creăm o legătură între origami și ce fac ei acolo, să nu fie niște obiecte pliate și atât. Oamenii sunt foarte bucuroși că li se întâmplă asta lor și nu le vine să creadă că apar obiectele așa de repede. E ceva inedit, e nou, umple și colorează spațiul, e un lucru extrem de simplu și foarte frumos, iar oamenii sunt bucuroși.“

Comentarii

loading...