Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Părintele Nicolae Bordașiu, un mărturisitor neîncetat al Logosului

Stând înaintea părintelui Nicolae Bordașiu nu știam de ce să mă uimesc și să mă bucur mai întâi.

Share

Ciprian Voicilă 0 comentarii

Actualizat: 18.11.2018 - 17:54

De darurile sale intelectuale? De virtuțile sale, dobândite de-a lungul unei vieți îndelung prigonite? De calitățile sale sufletești, care te făceau să îl îndrăgești din primele clipe?

Părintele Nicolae era, negreșit, o prezență iradiantă. Te uimea coerența admirabilă a discursului său, memoria sa prodigioasă, capabilă să redea minuțios întâmplări petrecute cu multe zeci de ani în urmă, rectitudinea și coerența cu sine, pe care le-a dovedit de-a lungul unei existențe zbuciumate, încărcată de privațiuni.

Pe data de 16 iulie 2018, am avut privilegiul să petrec mai mult timp lângă părintele. L-am vizitat în casa parohială din vecinătatea bisericii Sfântul Silvestru. Am realizat un interviu cu sfinția sa, pentru revista „Lumea Monahilor”, pe marginea unei cărți apărute în acest an la editura Humanitas: „Ei mă consideră făcător de minuni. Viața lui Arsenie Boca” de Tatiana Niculescu. O carte în care abundă tendențiozitatea și care ne oferă un portret al părintelui Arsenie în completă antiteză cu chipul care s-a conturat, în ultimele zeci de ani, din amintirile celor care l-au cunoscut: din volum nu reiese că „Sfântul Ardealului” ar fi fost un purtător de Dumnezeu care a ajutat (și ajută și „post-mortem”!) sute și mii de oameni să depășească momentele de cumpănă existențială și -să-și descopere calea spre viața veșnică, ci un personaj profund egolatru, adept -entuziast al antroposofiei, versat în tehnicile oculte.

Părintele Nicolae locuise mai mulți ani, în București, alături de părintele Arsenie Boca și de maica Zamfira, îl cunoscuse îndeaproape pe părintele Arsenie, prin urmare, era unul din puținii „martori ai istoriei” capabili să separe, competent, adevărul de minciună. Concluzia tranșantă a părintelui Nicolae a fost că „şi părintele Arsenie Boca și maica Zamfira erau niște oameni credincioși”, iar în pictura de la Biserica Drăgănescu părintele Arsenie nu a prezentat viziunea rudolf-steineriană asupra Întrupării - așa cum insinuează autoarea Tatiana Niculescu-, ci învățătura lipsită de echivoc a Bisericii: „Părintele Arsenie - a ținut să precizeze părintele Nicolae Bordașiu -, în pictura de la Drăgănescu, nu a făcut altceva decât să spiritualizeze aspectele unei picturi bizantine și să încorporeze artistic unele taine ale Bisericii”.

În cele două ore petrecute în vecinătatea părintelui Nicolae, pe dinaintea ochilor minții mi s-a perindat o galerie de portrete aureolate, toate fiind „chipuri ale Chipului” Domnului nostru Iisus Hristos: episcopul martir Nicolae Popovici, mitropolitului Nicolae al Rostovului, Ioan Kulîghin (de la care părintele Nicolae, pe când era tânăr, a deprins practica Rugăciunii isihaste – „Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine, păcătosul!”), monahii Roman Braga, Benedict Ghiuș, Dometie de la Râmeț, părintele Ioan de la Recea, părinții Sofian și Adrian de la Mănăstirea Antim, care mai întâi i-au fost prieteni întru Hristos, apoi duhovnici, părinți spirituali.

 

Căutat și iubit de credincioși

Când și când, reportofonul care înregistra docil interviul trebuia oprit: telefonul părintelui Nicolae suna cam din sfert în sfert de oră. Îl căutau fel de fel de ucenici. Unii dintre ei doreau doar să îl audă și să-și manifeste dragostea și prețuirea. Nici soneria casei parohiale nu avea tihnă: alți fii și fiice duhovnicești își anunțau prezența, dornici să-l ajute pe părintele Nicolae să-și finalizeze cărțile aflate în lucru. Toate acestea îmi dovedeau că părintele, în ciuda vârstei înaintate, este căutat și iubit de credincioși.

La peste 90 de ani, părintele continua să scrie, să conferențieze – cu o zi înainte de interviul nostru se întorsese de la o conferință din Germania, pe care o onorase, la invitația Înaltpreasfințitului Serafim – ridica monumente în memoria strămoșilor săi care au contribuit la Marea Unire... De altfel, înainte de a ne despărți, a ținut să îmi dăruiască două cărți: „Spovedania unui pelerin rus către duhovnicul său”, tradusă din limba franceză de părintele Bordașiu la „porunca” mitropolitul Nicolae al Banatului, și o carte de coautor: „Doi unioniști din Husasău de Criș, preoții Gavril Iovan și Gheorghe Bordașiu”.

Părintele Nicolae nu a fost doar o minte sclipitoare care a pătruns, cu pasiune, tainele Cuvântului – având și privilegiul unor întâlniri formatoare cu intelectuali marcanți ca Olivier Clément, Alain Besançon, Michel Evdokimov –, ci L-a mărturisit în plină epocă bolșevic-atee, cu prețul tinereții sale jertfite: în vremea studenției a înființat „Asociația Tineretului Ortodox Studențesc”; a fost unul dintre tinerii membri ai grupului „Rugul Aprins”, de la Mănăstirea Antim; a executat 9 ani de temniță grea în închisorile din Timișoara, Jilava, Constanța, Oradea și Aiud. În toată această perioadă de suplicii, cuvintele pe care i le spusese părintele -Arsenie Boca înainte de arestare – „Vei face închisoare, dar în închisoare nu vei muri” – i-au fost cuvinte dătătoare de lumină și nădejde.

Prin trecerea la Domnul a părintelui Nicolae - care s-a petrecut în data de 9 no-iembrie 2018 (când Biserica îl prăznuiește pe Sfântul Ierarh Nectarie, taumaturgul din insula Eghinei), după o gândire strict omenească (și telurică), am pierdut un reper important și un aliat de prestigiu în lupta cu Răul istoric, dar, potrivit gândirii creștine, am câștigat un mijlocitor de nădejde la tronul dumnezeiesc. Să ne întristăm, deci, dar cu măsură. Să îl petrecem pe părintele -Nicolae, cu gândul, spre -sânul lui Avraam, într-o stare lăuntrică de fericită întristare.

CV

Părintele Nicolae Bordaşiu, mărturisitor al lui Hristos în temnițele comuniste, a trecut la cele veșnice vineri seară, 9 noiembrie 2018. S-a născut în satul Sabolciu din judeţul Bihor. A urmat cursurile Facultăţilor de Teologie şi Farmacie din Bucureşti. A făcut parte din grupul de tineri de la „Rugul Aprins” de la Mănăstirea Antim.

Părintele Nicolae Bordaşiu a stat ascuns șapte ani prin satele bihorene, fiind căutat de Securitate pentru o condamnare în lipsă la 20 de ani închisoare.
Descoperit şi arestat în 1955, a urmat ani grei de închisoare în Timişoara, Jilava, Oradea şi Aiud, fiind deţinut politic în perioada 1955-1964. După eliberare a lucrat ca muncitor, apoi tehnician la Institutul Ioan Cantacuzino, unde a făcut parte dintr-un colectiv care a preparat pentru prima oară în România gama globulina din sânge retro-placentar.

A fost hirotonit diacon şi apoi preot, de sărbătoarea Sfântului Apostol Andrei, pe 30 noiembrie 1969. În acest timp a urmat studiile de doctorat la Facultatea de Teologie, avându-l ca îndrumător pe Părintele Profesor Dumitru Stăniloae.

În 1973 a plecat la studii la Paris, unde a obţinut la Institutul Catolic un „Certificat d’habilitation pour le doctorat de 3-eme cycle”.
Părintele Nicolae Bordașiu a fost decorat în 2017 cu cea mai înaltă distincție a Bisericii Ortodoxe Române, Crucea Patriarhală.

basilica.ro

Comentarii

loading...