Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

„În momentul în care am început să-mi conștientizez prezența scenică, am pierdut total bucuria”

István Téglás (37 de ani) este unul dintre cei mai cunoscuți și talentați actori din Capitală. A absolvit Universitatea de Artă Teatrală, secția Actorie, din orașul Târgu-Mureș, s-a angajat la Teatrul de stat din Timișoara, apoi la Studioul M din Sfântu Gheorghe.

Share

Andrei Mărgăritescu 0 comentarii

Actualizat: 29.03.2018 - 13:40

Din 2006 este actor independent, postură din care colaborează cu Teatrul Național din București, Teatrul Odeon, Teatrul Mic sau Teatrul Național de Operetă. Prima întâlnire cu publicul a avut-o în clasa a IV-a, ne-a mărturisit actorul, iar faptul că era pe scenă i s-a părut atât de normal, i s-a părut totul atât de firesc, încât a ales scena pentru tot restul vieții.

România liberă: Când a avut loc prima ta întâlnire cu publicul de teatru și ce ai simțit atunci?

István Téglás: Prima mea întâlnire cu un public de teatru nu mai țin minte exact când și unde s-a produs, dar știu exact ce am simțit atunci când am întâlnit prima oară un public oarecare, la o serbare, în clasa a patra, care se ținea la casa de cultură. Mi se părea atât de normal că mă aflu pe o scenă și mă comportam atât de firesc, încât emoțiile pe care le trăiam n-aveau decât să mă transforme în cineva de care aveam să fiu marcat, se pare, pe viață.

Cum percepi trecerea la stadiul de actor consacrat? În ce măsură acest fapt îl responsabilizează pe un artist? Care sunt avantajele și dezavantajele?

În momentul în care am început să-mi conștientizez prezența scenică și am terminat facultatea, am pierdut total bucuria și libertatea de a crea. Mă simțeam constrâns de propriile mele limite și gânduri și am început să mă judec mai mult decât trebuia, îmi făceam rău și în același timp îmi făcea rău locul unde tocmai mă aflam, cu micile lui realități, cu spectacolele lui neinspirate și mediocre, mă simțeam vinovat că teatrul e prost și voiam să renunț de trei ori pe zi, dându-mi demisia de fiecare dată din locul respectiv. Bucuria de a fi pe scenă dispăruse în totalitate. Așa că, după ce a luat sfârșit această lungă perioadă de timp, am început să consider că singura mea responsabilitate este față de mine, de mine trebuie să am grijă, pentru că dacă îmi iese voi avea grijă și de alții. Sigur că în această meserie există și o grămadă de avantaje și dezavantaje, dar eu încerc să nu țin cont de ele, de niciunele, pentru că mereu mi-am făcut singur regulile și odată cu trecerea timpului a trebuit să îmi dau dreptate.

Ce tip de rol este mai atractiv pentru tine?

Bineînțeles că mă atrage tipul de rol care mă solicită, mă costă, mă sperie, mă tulbură, doar să mă lase să dorm noaptea.

Cum îmbini experiența din dans în teatru și invers?

Teatrul-dans nu mi-a plăcut niciodată, doar că mi-a luat ceva timp să recunosc asta și să accepte lumea. În ultima vreme am rămas doar cu teatrul, pentru că îmi dă mai multă libertate, deși lumea crede că e tocmai invers.

Ce alte forme de artă te atrag, în afară de dans, teatru și film?

În trecut, am încercat mai multe forme de exprimare în artă, am câștigat concursuri de arte plastice, am participat la workshopuri - pe vremuri ziceam tabere de literatură, de creativitate etc. În prezent, toate aceste forme de artă mă atrag doar ca public.

Care dintre actori, indiferent dacă te-ai întâlnit sau nu cu ei pe scenă, sunt pentru tine niște repere, niște modele care te inspiră?

Foarte multă lume mă inspiră din jurul meu, uneori poate doar pe moment. Nu reușesc să cunosc pe toată lumea, însă repere și modele nu doresc să am, suntem cu toții oameni foarte diferiți.

Care sunt pașii pe care crezi că ar trebui să îi urmeze un actor din tânăra generație care visează să ajungă la un nivel înalt de măiestrie artistică și recunoaștere?

Primul pas pentru un actor din tânăra generație ar trebui să înceapă tocmai cu această visare de a ajunge la un nivel înalt de măiestrie artistică; am senzația că în zilele noastre se vrea doar recunoaștere.

Cum reușești să îți împarți timpul între teatru, dans și film, între toate proiectele în care ești implicat, atât în teatrul de stat, cât și în cel independent?

Din păcate, nu se poate dacă nu se lasă cu un pic de sânge, vorba unei colege. Problema noastră de a ne împărți între toate proiectele în care suntem implicați nu este din cauza timpului, ci a dezorganizării și a haosului. Însă nu putem să vorbim despre organizare până nu rezolvăm problemele noastre cu orgoliul. Discuțiile între instituții, PR-uri, regizori, asistenți, colegi actori ș.a.m.d. legate de program și de organizare încă sunt întrețesute cu invidiile și orgoliile noastre personale. Până nu reușim să scăpăm de aceste lucruri, ne va fi din ce în ce mai greu să ne împărțim între proiecte.

Ce diferențe sunt, din punctul tău de vedere, între teatrul de stat și teatrul independent?

Din punctul meu de vedere nu există nicio diferență între teatrul de stat și cel independent. Mai bine spus, nu mai există, și asta e bine și rău, ca întotdeauna, dar până o să ne dăm noi seama de asta va trece mult timp; motive avem să ne mai plângem un rând.

Cum a început colaborarea ta cu ARCUB și ce te-a atras la rolurile atribuite în spectacolele de teatru „Idolul și Ion Anapoda” de George Mihail Zamfirescu, montat de regizoarea Mariana Cămărășan,  și  „Plastic” de Marius von Mayenburg, regizat de Theodor-Cristian Popescu?

Ideea mea de a colabora cu ARCUB a început probabil într-o zi când am trecut pe lângă clădirea cea nouă de pe Gabroveni și, plăcându-mi, mi-am dorit să lucrez aici. Așa am ajuns să lucrez și cu Odeonul, acum mulți ani, când abia ajunsesem în București, am trecut pe Calea Victoriei, mi-a plăcut clădirea, nici măcar nu știam ce se juca acolo, cine-s actorii, și într-un scurt timp jucam acolo primul meu rol important. Visez.

Unde te pot vedea, iubitorii de teatru jucând în următoarea perioadă?

În următoarea perioadă iubitorii de teatru mă pot vedea în unele spectacole neconvenționale, cum ar fi ”Hedwig and the Angry Inch” la Point, sau ”Psycho” la Teatrul Apollo 111, în altele, de exemplu, ”Plastic” sau ”Idolul și Ion Anapoda” la ARCUB (Sala Mare din strada Lipscani nr. 84-90) și la Teatrul Național în spectacole precum ”Între noi e totul bine”, ”UFO, Regele
Lear”, ”Livada de vișini” etc.

Eveniment

Împreună cu zeci de teatre și instituții culturale din toată țara, ARCUB se alătură celei de-a 17-a ediţii a programului UNITER Campania Naţională „Artiştii pentru artişti”, pentru a veni în sprijinul oamenilor de teatru care au nevoie de ajutor. În cadrul campaniei, ARCUB a programat pe 31 martie unul dintre cele mai apreciate spectacole din cadrul stagiunii sale teatrale, ”Idolul și Ion Anapoda”, după G.M. Zamfirescu, regizat de Mariana Cămărășan și Toma Dănilă. Astfel, publicul bucureștean va putea viziona comedia romantică ”Idolul și Ion Anapoda” sâmbătă, 31 martie, de la ora 19.00, la Sala Mare ARCUB. Cu un umor delicat, protagoniștii spectacolului, Oana Pellea, Florina Gleznea, Cristina Casian, Richard Bovnoczki și Istvan Teglas, îi vor purta pe toți cei prezenți într-o călătorie în timp și vor da viață unor personaje ce trăiesc relații marcate de pasiunea dezlănțuită și plină de contradicții din anii frumoși ai vremurilor de odinioară. Inclusă în programul stagiunii de teatru ARCUB, excelenta producție  ”Idolul și Ion Anapoda” va putea fi vizionată, de asemenea, miercuri, 11 aprilie, de la ora 19.00, la Sala Mare. Biletele pot fi procurate atât online de pe www.arcub.ro, cât și de la casa de bilete ARCUB (str. Lipscani nr.84-90).

Comentarii

loading...