13.8 C
București
luni, 27 septembrie 2021

Horele Unirii din anii 1917-1919

Dansul popular în care toți membrii comunității își dădeau mâna într-un cerc a căpătat o nouă încărcătură după ce Alecsandri a publicat poezia „Hora Unirii”, în anul 1856. Faptul că melodia a fost compusă de un sas, Alexandru Flechtenmacher, nu face decât să sporească încărcătura simbolică a versurilor puse pe muzică.

Fotografiile anului 1918 atestă o mulțime de hore jucate de români. Dansul tradițional transformat de Vasile Alecsandri în simbol al unității românilor a fost unul dintre elementele principale ale manifestărilor publice în perioada realizării României Mari.

Una dintre primele fotografii care surprinde o horă jucată de soldați români este din vara anului 1917, când românii ardeleni prizonieri în Rusia s-au prins în horă alături de soldații din Vechiul Regat. Imaginea ne arată oșteni în uniforme românești și austro-ungare care dansează împreună.

Tot de la Iași avem o imagine de ansamblu cu două hore jucate în jurul statuii lui Alexandru Ioan Cuza din centrul orașului.

În jurnalul său, Regina Maria era destul de reticentă față de ideea de a se amesteca în mulțime. La Iași, când voluntarii ardeleni au organizat o horă a unirii în centrul orașului în 1917, regina nu a răspuns chemării de a coborî să danseze alături de soldați, le-a trimis pe fiicele sale Elisabeta și Ileana. Însă, în mai 1919, regina nu a mai fost așa de reținută: a jucat în hora organizată la Câmpeni cu ocazia vizitei sale aici.

În planul secund al fotografiei poate fi văzut un cameraman, cel mai probabil evenimentul a fost filmat, doar că filmul nu s-a păstrat până în zilele noastre.

Tot de la Câmpeni ni s-a păstrat o fotografie în care Regele Ferdinand este prins în horă alături de generalul Constantin Prezan.

Vizita Regelui Ferdinand și a Reginei Maria la Abrud în mai 1919 a cuprins o horă în centrul orașului în care dansează sute de persoane.

Horele au fost un element al coregrafiei politice a Unirii și la Carei, fotografie în care pot fi văzute costumele tradiționale ale oamenilor din Țara Oașului.

Autor: George Damian

*Imaginile au fost digitalizate în cadrul proiectului Saecularia.ro din Colecția de Documente Fotografice ale Arhivelor Naționale.

Ultima oră
Pe aceeași temă