Domnul Sergiu Grossu a trecut de 80 de ani, dar varsta nu l-a facut sa se resemneze. Multele sale carti aparute de-a lungul timpului contin si oglindesc o viata inchinata, banal spus, adevarului. Ceea ce a facut el este deopotriva marturisire si document. Pretindem la ora actuala ca in proportie de peste 90 la suta credem in Dumnezeu si suntem de confesiune ortodoxa. Dar ce am facut efectiv pentru a ne proba un asemenea inalt atasament?
Viziunea lui Sergiu Grossu este aceea a unui luptator. Chiar si poeziile sale au ceva dramatic, angajat, care razbate din spatele cuvintelor aparent inofensive. A fost inchis in 1959, condamnat la 12 ani de inchisoare pentru activitate religioasa ilegala, pentru refuzul de a colabora cu un regim ateist, apoi a plecat in Franta unde a infiintat revista “Catacombes” care, alaturi de alte publicatii ale exilului, a reprezentat un veritabil front de lupta si de angajare a constiintei impotriva ceea ce a fost in Romania decenii la rand. Franceza a devenit a doua sa limba, iar majoritatea cartilor si le-a scris in aceasta limba de mare circulatie. De aceea, dupa '89 cartile sale, pentru a fi cunoscute de publicul larg, au fost traduse in romaneste. Atasat de miscarea religioasa “Oastea Domnului” care din interiorul ortodoxiei dorea o inviorare a traditiei stramosesti, considerand ca doar datinele respectate sunt insuficiente pentru a tine treaza credinta, mai ales cand la conducerea tarii s-a instalat un regim criminal, iar majoritatea celor din cler s-au obisnuit sa plece capul, Sergiu Grossu nu a fost niciodata “un sectant” asa cum adversarii au incercat sa-l califice ca in acest fel sa-l discrediteze. El a inteles sa-L slujeasca pe Domnul intr-un mod viu, angajat, printr-o permanenta a implicarii si nu alegand somnolenta traditionala. De ce dupa venirea comunistilor la putere din disciplinele facultatilor de teologie au fost suprimate tocmai Mistica si Apologetica? Tocmai fiindca in aceste discipline de invatamant studentul credincios gasea cele doua aripi, dar si cele doua arme prin care pe de o parte sa se inalte la cer, dar pe de alta sa si lupte cu ce era pe pamant, cu alte cuvinte sa nu ignore pamantul unde Anticristul isi sapase cetate.
Basarabean, de acolo de unde vine si Paul Goma, Sergiu Grossu a inteles printre primii ce inseamna deznationalizarea si distrugerea sufletului de catre un ocupant strain. Ca si cartile lui Cicerone Ionitoiu, cartile sale ne fac mereu sa fim treji si sa nu uitam ca trecutul nu poate fi niciodata ingropat decat cu riscul de a ne ingropa pe noi insine. Multe s-au spus despre istoria cultelor in Romania in ultimii 50 de ani. In toate aceste marturii, depozitia lui Sergiu Grossu ocupa un loc de frunte. Nu are nimic trucat, conjunctural. Este oglinda unui suflet care a stiut sa se ia la tranta cu raul si in egala masura s-a rugat pentru dusmanii sai.
