Cititi cu mintea treaza, vioaie acest fragment din Cugetari filosofice de Diderot (scriitor si filosof francez, 1713-1784): “Pe vremuri, in insula Ternate, nu era ingaduit nimanui, nici chiar preotilor, sa vorbeasca despre religie. Nu era decat un singur templu; o lege absoluta interzicea sa fie doua. O suta de preoti, care se bucurau de un venit considerabil, deserveau acest templu. Ei nu cantau, nici nu vorbeau, ci, intr-o tacere completa, aratau cu degetul o piramida pe care erau scrise urmatoarele cuvinte: Muritori, adorati pe Dumnezeu, iubiti pe semenii vostri si fiti folositori patriei voastre”.
Si ma gandeam: ce “rugaciune” simpla, cinstita fara ritualuri, rostiri si cantari! In toate mileniile, inchinatorii si-au scarbit divinitatile cu rugaciuni cersetoresti si chiar nelegiuite. Iata cum asculta Zeus rugaciunile (din scrierile lui Lucian din Samosata, scriitor grec, 125-192), dupa cum povesteste personajul sau Menipp: “Si cum stateam noi asa de vorba, iata ca ne trezim in locul unde, asezandu-se, Zeus poate auzi rugaciunile. Erau acolo mai multe portite care semanau cu deschizaturile puturilor de la noi si care aveau niste capace. Alaturi de fiecare deschizatura se afla un tron de aur. Mergand la prima portita, Zeus deschise capacul si pleca urechea la rugaciunile oamenilor. Ei inaltau rugi din toate partile lumii si cereau atatea lucruri si atat de felurite, ca nici nu-ti poti inchipui. (N-am spatiu in rubricuta mea sa transcriu aceste rugaciuni.) (…) Rugaciunile drepte le lasa sa se ridice prin deschizatura oblonului si le aseza de-a dreapta sa, iar pe cele nelegiuite (s.n.) le indeparta si sufla asupra lor in jos, ca nici macar sa nu se apropie de cer”. Mai e nevoie sa comentez? Divinitatea cea mai scarbita de jertfele si rugaciunile oamenilor a fost Dumnezeul iudaic (care de 2000 de ani este si Dumnezeul crestinilor): “Ce-mi foloseste multimea jertfelor voastre? zice Domnul. M-am saturat de arderile de berbeci si de grasimea viteilor grasi si nu mai vreau sange de taur, de miei si de tapi! (…) Cand ridicati mainile voastre catre Mine, Eu Imi intorc ochii aiurea si cand inmultiti rugaciunile voastre Imi astup urechile”. (Isaia, cap. 1, v. 11 si v. 15)
Revenind la citatul din Diderot: sa i ne inchinam divinitatii in care credem nu cu rugaciuni de cersetor (Da-mi, Doamne! Ajuta-mi, Doamne!), ci sa punem pe altarul acesteia numai astfel de ofrande: fapte savarsite cu vrednicie, cu cinste, cu demnitate!
