12 C
București
joi, 28 martie 2024
AcasăSportAtletismUn erou adevarat

Un erou adevarat

Ma socotisem mai demult, impreuna cu prietenul Alexandru Chivoiu, sa dedicam numarul 500 al suplimentului aldine Asociatiei Fostilor Detinuti Politici (AFDPR), caci ea – ca reprezentare a rezistentei impotriva comunismului (desi nu este singura!) – ni se parea cea mai potrivita sa imparta cu aldine ceasul aniversar. Neasteptata fuga in vesnicie a lui Sandu si secretele alcatuiri ale inimii mele (care au impus o intempestiva si miraculoasa corectie chirurgicala) au mutat greutatea alcatuirii aldine – inclusiv a numarului 500 – pe umerii altora. Proiectul, insa, a ramas si s-a implinit.
In mod fericit, aparitia cartii semnate de Vasile Paraschiv mi-a usurat munca, fiindca pe acest OM minunat – colturos dar afectuos, cu sfiosenii de inger-copil, dar cu neclintire de bazalt cand e vorba sa-si apere convingerile – il alesesem pentru medalionul-portret din numarul 500 aldine.
Pentru cei care ii vor citi memoriile, recent aparute la POLIROM, sau pentru cei care ii cunosc viata de luptator, alegerea nu mai trebuie explicata. Revolta lui Vasile Paraschiv impotriva sistemului comunist este cea a unui mare dezamagit: tanar sarac, el a crezut sincer in partidul comunist, in randurile caruia a intrat in primii ani de dupa razboi; dar si-a dat seama, dupa propria-i marturisire, ca “totul era numai propaganda mincinoasa” si in noiembrie 1968 “am declarat deschis ca nu mai vreau sa fiu membru al partidului, pentru ca acesta calca in picioare legile si Constitutia tarii, dupa bunul sau plac, si a intors spatele muncitorilor”…
Incepe un lung calvar pentru Vasile Paraschiv: arestari, anchete dure, batai si torturi, rapit de Securitate care dorea sa-i insceneze o moarte “accidentala”, internari fortate in azile psihiatrice…La toate a rezistat. Mai mult, a devenit un acuzator si mai taios al regimului comunist. Din multe puncte de vedere – dar mai ales prin taria de caracter – Vasile Paraschiv ii seamana lui Vladimir Bukovski. Si poate nu intamplator, la un simpozion de la Sighet l-am vazut pe celebrul opozant rus al bolsevismului, aflat in prezidiu, devenind deodata interesat, razand aprobator si aplaudand un vorbitor la scena deschisa.
Vorbea, depunandu-si marturia, Vasile Paraschiv…

La Paris
La 20 noiembrie 1977, am parasit tara cu trenul, iar a doua zi dimineata am ajuns la Viena. Ca sa nu fiu singur pe drum, fiindca Securitatea putea sa ma asasineze, l-am luat cu mine si pe fiul meu Radu, care mai apoi s-a stabilit in America. (…)
A doua zi dupa stabilirea noastra provizorie la Viena, l-am anuntat telefonic pe No‘l Bernard, directorul postului de radio “Europa Libera”, care i-a anuntat pe prietenii mei de la Paris ca am sosit la Viena. Peste cateva zile a venit de la Paris domnul Dumitru Tepeneag, insotit de Thierry Wolton, un ziarist francez care mi-a luat un interviu, publicat in Liberation la 7 februarie 1978, intitulat “L'Histoire de Vasile Paraschiv (50 ans) qui vient de s'exiler ' Paris. L'entree en dissidence d'un bon communiste roumain”.
La 27 ianuarie 1978 am primit viza de intrare in Franta si am parasit Viena plecand cu trenul la Paris. La gara din Paris am fost asteptat de Paul Goma si Mihnea Berindei, care m-au cazat in casa lui Anne Planche, care era plecata din Paris pentru cateva zile. Dupa venirea din week-end, Anne Planche a stat de vorba cu mai multi ziaristi francezi si romani, pe care i-a invitat sa ma cunoasca. Astfel i-am cunoscut pe Bernard Poulet, Nicolas Franck, Michel Rover, pe Monica Lovinescu, Teodor Cazaban de la “Vocea Americii” si multi altii, care mi-au luat interviuri in legatura cu situatia drepturilor omului in Romania.
Tot la Paris, Mihnea Berindei, Paul Goma si dr.Ion Vianu mi-au facut legatura cu o serie de medici psihiatri francezi. Astfel ca la 6 februarie 1978 am sustinut o conferinta de presa in problema folosirii psihiatriei in Romania ca arma de represiune politica. (…)
In luna aprilie 1978 mi-a expirat viza de sedere in Franta si a trebuit sa solicit Consulatului Romaniei de la Paris prelungirea ei cu inca doua-trei luni de zile, pentru a avea timp sa se intruneasca comisia medicala de contraexpertiza. Totodata, incepuse sa se contureze ideea organizarii de catre sindicatele franceze a unei conferinte de presa in problema sindicala. Prietenii care s-au ingrijit de prelungirea vizei de sedere au decis sa merg la consulat insotit de un roman naturalizat francez, dar al carui nume nu mi-l amintesc. Am intrat amandoi in consulat si am fost primiti chiar de consul, care mi-a spus ca si el este tot din judetul Prahova, comuna Valea Calugareasca. M-a intrebat cu ce ocazie am venit la Paris, ce probleme am avut in tara. I-am spus ca am aceleasi probleme pe care le are intregul popor in legatura cu nerespectarea drepturilor omului si i-am dat cateva exemple concrete din viata mea. Mi-a raspuns ca acestea sunt cazuri izolate de greseli ale unor oameni cu functii inalte, luand apararea regimului comunist.
Sunt convins ca daca n-as fi fost insotit de acel domn, nici eu n-as fi iesit pe usa pe care am intrat, ci pe fereastra de la etajul doi al cladirii, de unde a fost aruncat un inginer roman care a fost taiat cu cutitul in incinta Ambasadei Romaniei de la Paris, problema care a ramas neelucidata pana in ziua de azi.
Prin intermediul lui Mihnea Berindei am fost prezentat marelui dramaturg de origine romana Eugen Ionescu, membru al Academiei Franceze, astfel ca la o saptamana sau doua de la sosirea mea la Paris m-am mutat de la Anne Planche la Eugen Ionescu, in garsoniera sa pentru oaspeti, unde am stat pana la plecarea mea din Franta, la 27 aprilie 1978.
Mihnea Berindei mi-a facilitat aparitia in fata comisiei de contraexpertiza medicala care trebuia sa ma examineze si sa stabileasca daca faptele savarsite de mine – si pentru care Securitatea din Romania m-a considerat nebun – adica retragerea mea din PCR si trimiterea unei scrisori cu continut politic critic la “Europa Libera”, sunt sau nu lipsit de discernamant. Dupa examinarea mea timp de mai bine de 8 ore, a doua zi, comisia, formata din opt medici psihiatri, mi-a dat urmatoarea scrisoare:

24 aprilie 1978 Domnului Vasile Paraschiv

Domnule,
La invitatia comisiei de studii, dumneavoastra ati acceptat la 12 aprilie 1978 sa raspundeti la intrebarile care vi s-au pus de catre psihiatrii francezi asupra practicii care ii nelinisteste, cu atat mai mult ca ea tinde a dezvolta o neincredere generala cu privire la bolnavi in privinta psihiatriei si o deconsiderare in asamblu a profesiunii.
Psihiatrii, membri ai Comisiei de Studii, va multumesc pentru marturiile obiective pe care le-ati adus.
Ei va felicita pentru preciziunea cu care dumneavoastra ati raspuns la intrebarile dificile care vi s-au pus si care au evocat amintiri dureroase pentru dumneavoastra.
Ei au apreciat grija dumneavoastra pentru rigoare si acuratete, modestia dumneavoastra abordand problemele in cursul carora ati fost profund lezat si au fost foarte sensibili la calitatile de care dumneavoastra ati dat dovada.
Ei va roaga sa agreati inalta lor consideratiune si simpatia lor in lupta pe care dumneavoastra ati sustinut-o pentru ca sa fie salvgardat accesul la cuvantul liber, care este fundamentul psihiatriei, asa cum noi o intelegem. (…)

In afara de faptul ca mi-a facut cunostinta cu ziaristii francezi, Anne Planche m-a prezentat conducatorilor si reprezentantilor oficiali ai sindicatelor franceze, ca de exemplu: Louis Astre si Yannike Simbron de la F.E.N., Antoine Laval si Anna Vetrutca de la F.O., Patrice Garnier de la C.F.D.T.; R. Bidouze de la C.G.T.; reprezentantii sindicatului I.N.C.I.N.E. Practic am avut intalniri si am purtat discutii cu toti conducatorii si reprezentantii oficiali ai sindicatelor din Franta, iar cu unii m-am intalnit si la locul lor de munca. Toti, inclusiv sindicatul comunistilor, C.G.T., m-au asigurat de sprijinul lor politic in Franta, dar si dupa intoarcerea mea in tara.
In discutiile purtate, am ajuns cu totii la concluzia ca este util si chiar necesar ca toate sindicatele franceze, inclusiv C.G.T., sa organizeze o conferinta de presa pe tema sprijinirii muncitorilor din spatele Cortinei de Fier in crearea de sindicate libere in tarile lor. Astfel, la 18 aprilie 1978 a avut loc a doua mea conferinta de presa de la Paris in problema crearii de sindicate libere in toate tarile din spatele Cortinei de Fier, alaturi de alti trei refugiati: Victor Feinberg (URSS), Alexandr Smolnar (Polonia) si Ian Litinski (Cehoslovacia). Alaturi de Anne Planche, Alain Paruit a avut un rol insemnat in realizarea legaturii mele cu sindicatele franceze, iar conferinta de presa in problema sindicala a fost prima intalnire si hotarare luata in comun de sindicatele din Franta, inclusiv sindicatul comunistilor, C.G.T., de dupa 1945.
Redau mai jos declaratia pe care am facut-o la conferinta de presa din 18 aprilie 1978:

Doamnelor si Domnilor,

Problema drepturilor sindicale ale muncitorilor nici in Romania nu este mai satisfacatoare decat in Uniunea Sovietica. In aprilie 1971, sub influenta evenimentelor din Polonia, a avut loc si in Romania un congres al sindicatelor. Cu aceasta ocazie, Partidul Comunist Roman a schimbat putin teoria leninista cu privire la rolul si sarcinile sindicatelor, spunand ca in etapa actuala de adanci transformari care au loc in Romania, sindicatele nu trebuie sa mai aiba rolul de “curea de transmisie” a partidului, intrucat partidul nu mai are nevoie de o asemenea “curea” pentru a sta de vorba cu oamenii muncii, caci acest lucru el il poate face direct si oricand. In realitate insa, si in domeniul muncii sindicale, ca si in domeniul legislatiei in general, una se spune si alta se face, adica nu s-a schimbat nimic. Sindicatele din Romania au ramas mai departe subordonate total, conduse si controlate de partid, avand si azi acelasi rol ca in trecut, de “curea de transmisie”, iar conducatorii lor sunt membri de partid, obligati prin statutul partidului sa puna in practica linia si politica sa, sa-i apere interesele.
Astfel, in mod practic, clasa muncitoare din Romania este complet lipsita de aparatori reali ai drepturilor, intereselor si aspiratiilor sale de veacuri: DREPTATE, LIBERTATE, DEMOCRATIE, DEMNITATE, ADEVAR SI O VIATA MAI BUNA PENTRU TOTI CETATENII TARII.
Cel mai elocvent exemplu in aceasta privinta este faptul ca presedintele sindciatelor din Romania este in acelasi timp si ministrul Muncii, iar la nivelul intreprinderilor, functia de presedinte de sindicat este detinuta adesea de reprezentantii statului: ingineri, maistri, tehnicieni etc, care sunt in acelasi timp si membri de partid.
In aceste conditiuni se pune intrebarea cum pot fi aparate drepturile si interesele clasei muncitoare, ale oamenilor muncii, atunci cand acestea intra in conflict cu interesele statului si ale partidului?
Muncitorii stiu aceasta foarte bine si de aceea nu au incredere in asa-zisii lor reprezentanti si participa la sedintele de productie, unde se discuta numai probleme privind indeplinirea planului, in mod formal si din obligatie, caci sedinte de sindicat de fapt nici nu exista,
Iata de ce in Romania nu se poate vorbi de o adevarata viata sindicala libera, de un dialog intre muncitori si conducatori si nici intre muncitorii insisi. Ei sunt constienti ca nu au puterea si nici dreptul de a schimba aceasta situatie si de aceea adopta in general o atitudine pasiva si individuala fata de toate problemele in care ar trebui sa aiba o participare activa si incearca sa-si rezolve problemele prin emigrare in masa, parasindu-si tara in care s-au nascut, parintii, fratii si prietenii pentru totdeauna, caci inapoi nu mai au curajul sa se intoarca.
Totusi, in august 1977, 35.000 de mineri de la Lupeni, de pe Valea Jiului, i-au indepartat pe conduncatorii lor oficiali impusi de partid si si-au ales proprii reprezentanti reali, declarand o greva de trei zile si strigand :”Jos burghezia proletara!”. Imediat au venit la fata locului doi ministri, reprezentanti ai partidului, dar minerii au refuzat sa stea de vorba cu ei si au cerut sa vina seful statului.
Dupa trei zile de greva, a venit la fata locului presedintele tarii, tovarasul Nicolae Ceausescu, si le-a promis minerilor aflati in greva ca li se vor satisface toate cele 17 revendicari cerute, dar dupa reluarea lucrului nu s-au mai satisfacut toate revendicarile promise si a urmat represiunea. Cei 13 delegati ai minerilor care au purtat discutii cu seful statului si au aparat drepturile si interesele minerilor au fost in noaptea urmatoare arestati si nu se mai stie nici azi unde se afla. Dupa aceasta, altor 4000 dintre cei care au participat activ la greva li s-a desfacut contractul de munca si au fost dati afara din serviciu, sub diferite pretexte neintemeiate, ramanand pe drumuri, muritori de foame, cu cate 4 – 5 copii, iar in Romania ei nu au unde sa se adreseze pentru a li se face dreptate.
De aceea profit de aceasta ocazie si adresez un apel fierbinte tuturor celor patru mari centrale sindicale din Franta: CFDT, CGT, FO si FEN, la fel tuturor celorlalte centrale sindicale libere din Europa si din intreaga lume, conform lozincii “Proletari din toate tarile, uniti-va!”, sa intinda o mana frateasca tovarasilor lor mineri romani reprimati in Romania si sa cereti conducerii statului si Partidului Comunist Roman repunerea imediata in drepturi a tuturor minerilor care au avut de suferit in urma grevei de la 1 august 1977 si stabilirea de contacte directe cu cei 13 mineri care au dus tratative cu presedintele tarii si cu cei 22 de semnatari ai scrisorii trimise in Occident.
Totodata, cu aceasta ocazie doresc sa va fac cunoscute propunerile adresate Comitetului Central al PCR si Consiliului Central al Sindicatelor din Romania la 3 martie 1971, cu privire la noua lege a sindicatelor din Romania:
1. Sindicatele din Romania sunt organizatii muncitoresti, libere si autonome, care nu dau socoteala de activitatea lor decat in fata muncitorilor care le-au ales si pe care ii reprezinta.
2. Rolul si atributiile sindicatelor din tara noastra sunt apararea drepturilor economice, sociale si politice ale muncitorilor.
3. In cadrul relatiilor de productie, statul isi are reprezentantii sai legali, in persoana sefilor ierarhici administrativi care pun in practica ordinele si hotararile sale cu privire la organizarea muncii si productiei sub toate aspectele ei: cantitate, calitate etc. In cadrul acestor relatii de productie si muncitorii trebuie sa aiba reprezentantul lor legal – sindicatul – care, in discutiile cu reprezentantii statului, sa apere drepturile si interesele muncitorilor si sa puna in practica hotararea si vointa lor.
4. Cenzura presei sindicale trebuie desfiintata complet si sindicatul sa aiba dreptul sa critice orice organ politic sau administrativ pentru lipsurile si greselile sale si sa aplice in practica prevederile art. 28 din Constitutie cu privire la libertatea cuvantului, a presei, intrunirilor, mitingurilor si demonstratiilor.
5. In cazul conflictelor de munca si a neintelegerilor dintre reprezentantii statului si sindicat, muncitorii sa aiba dreptul la greva.
6. Dreptul de convocare, intrunire si mobilizare a muncitorilor in vederea diferitelor actiuni cu caracter economic, social, politic etc. revine in mod exclusiv organele sindicale alese de muncitori.
7. Adunarea generala de sindicat poate sa retraga oricand in cursul anului mandatul incredintat conducatorilor sai sindicali, cand se constata ca acestia nu si-au indeplinit obligatiile incredintate.
8. Sedintele de sindicat sa se convoace numai atunci cand este necesar si in cadrul lor trebuie sa se discute numai probleme cu caracter sindical. Toti membrii sindicatului au dreptul nelimitat de a ridica orice problema si sa consulte adunarea generala, iar aceasta este obligata sa se pronunte, prin vot deschis, pro sau contra.
9. Orice sedinta de sindicat trebuie sa se incheie in mod obligatoriu, in afara de procesul-verbal, cu o hotarare care sa cuprinda concluziile asupra discutiilor purtate, punctul de vedere al adunarii generale, vointa si hotararea sa in problemele discutate. Hotararea adunarii generale este obligatorie pentru toti membrii organizatiei.
10. Fiecare membru de sindicat are dreptul sa-si propuna candidatura pentru a fi ales in cadrul organului sindical din care face parte. Toti reprezentantii sindicali pe functie sunt alesi de adunarea generala prin vot secret.
11. Participarea la sedintele de sindicat a persoanelor straine de organizatia respectiva de sindicat este interzisa.

La Paris l-am cunoscut si pe Stefan Catona, un roman cu dragoste de tara si de popor. El fusese constrans de politica Partidului Comunist din Romania ca in anii '50, pe cand era activist UTC la Cluj si a fost trimis la un congres international in Occident, sa refuze sa se mai intoarca acasa si sa ceara azil politic, stabilindu-se in Franta. In 1978 avea o sotie draguta si doua fete, de 17 – 18 ani. Mi-au facut o mare surpriza cand, in 3 aprilie 1978, domnul Catona m-a invitat la el acasa, iar fetitele lui mi-au facut mie cadouri, pe care si astazi le pastrez ca amintire. Le-am intrebat mirat:
– Ce-i cu astea? De ce? Pentru ce?
– Pai nu este azi ziua dumneavoastra de nastere?
– Da, asa e. Dar de unde stiti?
– Din ziare.
Era prima data in viata mea cand mi-am sarbatorit ziua de nastere cum se cuvine pentru ca pana atunci niciodata nu-mi ajungeau banii de la un salariu la altul, ca aveam trei copii si nu puteam sa-mi permit mare lucru.
Domnul Stefan Catona, vazand ca ma interesa foarte mult problema sindicatelor si ca ma intalnisem deja cu toti conducatorii sindicatelor din Franta, m-a intrebat daca vreau sa-mi faca cunostinta cu reprezentantul sindicatelor americane pentru Europa, George Meany. Bineinteles ca am fost de acord, si astfel am avut cinstea si onoarea sa-l cunosc personal si sa stam de vorba in biroul sau din Paris. Lui George Meany i-am explicat foarte pe scurt scopul venirii mele la Paris si conditiile in care munceste si traieste poporul roman, lipsit total de cele mai elementare drepturi si libertati democratice sindicale. El m-a admirat si m-a felicitat pentru lupta mea pentru sindicate libere in Romania si mi-a promis tot sprijinul sau politic dupa intoarcerea mea acasa. Si s-a tinut de cuvant, in fiecare luna mi-a trimis cate o scrisoare cu antetul “A.F.L. – C.I.O., Free Trade Union News”, de la adresa “USRS 045-710.-815 Sixteenth Street N.W.RM. 209.Washington D.C. 20006 U.S.A.”, cu diferite materiale informative despre viata si activitatea sindicatelor americane, ca sa vada si Securitatea ca nu sunt singur in lupta mea pentru sindicate libere in Romania. Sprijinul politic, dupa intoarcerea mea in tara, la 9 iulie 1978, al sindicatelor franceze C.F.D.T., F.E.N. si F.O. si al sindicatelor americane A.F.L. – C.I.O. a insemnat salvarea mea de la moarte sigura. Fara sprijinul lor prietenesc si dezinteresat, Securitatea m-ar fi asasinat de mult – pentru asta le sunt deosebit de recunoscator si-mi pare rau ca nu mai pot sa-i intalnesc.
La 27 aprilie 1978 am parasit Parisul, plecand spre casa. In drum spre Bucuresti, la invitatia directorului “Europei Libere”, Noel Bernard, m-am oprit la Munchen si am facut o vizita la sediul bine cunoscutului post de radio, unde domnul No‘l Bernard mi-a luat un interviu care a fost difuzat chiar in aceeasi seara.
A doua zi dimineata m-am urcat in tren si mi-am continuat calatoria spre casa. Ajuns la Curtici, am fost dat jos cu forta din tren si urcat in altul, care mergea in sens invers. Si astfel am fost expulzat din tara la 30 aprilie 1978, din cauza lucrurilor pe care le spusesem, in mod liber, la Paris. (…)

Vasile Paraschiv

Cele mai citite

Guvernul va da un OUG joi prin care numărul funcțiilor de conducere ar putea ajunge la 10% în aparatul de stat

Guvernul urmează să aprobe în şedinţa de joi un proiect de ordonanţă de urgenţă(OUG) privind modificarea unor măsuri fiscal-bugetare, precum posibilitatea stabilirii, în anumite...

Lufthansa a evitat o grevă a salariaților chiar de Paște

Compania aeriană germană Lufthansa şi un sindicat care reprezintă personalul de la sol au anunţat miercuri că au ajuns la un acord privind salariile...

Luis Rubiales, fostul președinte al Federaţiei Spaniole de Fotbal, ar putea ajunge la închisoare

Luis Rubiales, fostul preşedinte al Federaţiei Spaniole de Fotbal, riscă să ajungă la închisoare din cauza problemelor ce continuă după finala Cupei Mondiale de...
Ultima oră
Pe aceeași temă