Voi incepe, doar in aparenta paradoxal, cu sfarsitul: “S-au implinit mai bine de patru ani – durata unei legislaturi – de cand aceasta carte este gata de tipar. Am propus-o, in acest rastimp, la sapte edituri, dintre care trei cu mare renume, inainte ca, in fine, o a opta sa accepte s-o publice. Dupa o primire care mersese de la manifestarea celui mai viu interes la entuziasmul declarat, au urmat o asteptare ce uneori a depasit anul si, apoi, un raspuns jenat, obtinut dupa multe insistente: “Regretam foarte mult dar nu va putem edita cartea. Stiti, noi primim subventii de la stat si uneori chiar comenzi. Fara aceste subsidii n-am putea supravietui. Daca publicam lucrarea dumneavoastra, pierdem orice acces la astfel de avantaje””. Ce va fi iscat, in lumea editorilor, o asemenea stare de frica (termenul “reticenta” are alte conotatii) fata de lucrarea politologului Ion Varlam? Raspunsul este simplu si ni-l da insusi autorul, in preliminariile lungii serii de interviuri acordate publicistului Liviu Valenas – care formeaza grosul textelor – ca si in postafata. Pentru Ion Varlam exista trei Romanii: cea adevarata, de dinainte de bolsevizare, Anti-Romania (care “a inlocuit Romania atunci cand aceasta a devenit o posesie sovietica, direct administrata de imputernicitii Moscovei”, cei care au facut din tara noastra “instrumentul altui stat, expresia altei vointe decat a poporului roman”, totalitarismul marxist operand si in sensul inlocuirii “propriilor determinanti ai constiintei de sine cu criteriile contopirii in ansamblul marxist intruchipat de imperiul sovietic: “constiinta de clasa” si “solidaritatea proletara”, masurate prin ura fata de democratia identificata cu capitalismul si prin “dragostea si devotamentul fata de Uniunea Sovietica” identificata cu socialismul”) si Pseudo-Romania, cea in care traim astazi si care nu este nici pe departe o revenire la adevarata Romanie caci “Schimbarile survenite dupa 1989 n-au dus la reinfiintarea Romaniei – adica la eliberarea ei de falsa personalitate a Anti-Romaniei in care era incatusata – si la redobandirea naturii ei adevarate… Mai exact, aceste schimbari nu i-au modificat decat aparentele; ele nu i-au redat fiinta ci au creat un alt fals, o alta ne-Romanie. Atata vreme cat conditia prealabila si obligatorie a reinfiintarii Romaniei autentice – lichidarea Anti-Romaniei – nu va fi indeplinita, nu va exista decat o Romanie de impostura, Pseudo-Romania…” Conditia sine qua non a revenirii la normalitate, lichidarea Anti-Romaniei inseamna “eliminarea structurilor care, sub noi nume si aparente, asigura perenitatea oranduirii impuse de Moscova la 30 decembrie 1947. Pe planul uman, ruptura cu totalitarismul marxist si dominatia sovietica inseamna, asadar, circumscrierea, izolarea si neutralizarea grupului social care asigura continuitatea Anti-Romaniei”. De pe platforma acestor consideratii, analistul ii desemneaza pe responsabilii si pe profitorii unui sistem si unei stari de lucruri care doar aparent (si demagogic) au luat sfarsit odata cu caderea ceausismului, pe “beneficiarii totalitarismului marxist, ale caror pozitii publice si situatii personale se datoresc crimei, jafului si fraudei care au caracterizat modul de dominatie instaurat la 30 decembrie 1947 si, numai teoretic, abolit la 22 Decembrie 1989”. Acestia sunt “oligarhia coloniala sovietica” si “Securitatea”. “Am numit – precizeaza I. Varlam – “oligarhie coloniala sovietica” grupul social al responsabililor si profitorilor sistemului politic impus de Moscova, format din mandatarii locali ai Kremlinului (nomenclatura PCR si consilierii sovietici), din parentela lor (familia, neamurile si cumetriile nomenclaturii) si din clientela lor (colaboratorii si uneltele respective)”. Raportat la momentul actual, termenul “sovietic” ar parea anacronic. Daca ne gandim, insa, la primul demers diplomatic al puterii instalate acum 16 ani, la comanditarii acesteia si legaturile – uneori chiar de sange – pe care demnitari postdecembristi, inclusiv din Executivul actual le au cu cei instalati de Kremlin la carma Romaniei, conchidem ca are dreptate. In ce priveste Securitatea, “instrumentul prin care “oligarhia coloniala sovietica” – o minoritate alogena si-a impus vointa in Romania, recurgand la teroare si diversiune pentru a supune si asupri majoritatea populatiei, aceasta nu a fost decat politia privata a unui partid politic, fiind folosita la subordonarea statului fata de interesele particulare ale unui grup dependent de o putere straina, Securitatea a fost creata la NKVD tocmai pentru a asigura subordonarea tarii noastre fata de Rusia, o vocatie a carei continuitate a fost clar pusa in evidenta de rolul jucat in inlaturarea lui Ceausescu, inscenata si regizata de KGB”. In ce priveste SRI, acesta “isi va pastra caracterul de politie politica, adica de instrument al partidului caruia ii sunt rezervate serviciile sale si, in primul rand, “informatiile” pe care le produce amestecand adevarul cu minciuna, in conditiile in care “terorizarea populatiei nu mai este necesara acolo unde opinia publica poate fi manipulata prin dezinformare”. Iar cum dezinformarea Ð afirma autorul Ð este principala componenta a diversiunii, ca metoda de guvernare a partidelor “iscate din PCR”, “se poate spune ca SRI nu se deosebeste prea mult de Securitate prin activitatile sale”. In cele peste 450 de pagini, Ion Varlam abordeaza teme precum “Romania si Uniunea Europeana”, “Rusia, eterna primejdie”, “Alte noi fete ale Romaniei securiste”, “Regimul Constantinescu sau falsa schimbare”, “Ion Antonescu si demnitatea statului roman”, “Exilul, eternul dusman al regimului de la Bucuresti”… Este semnificativa distinctia pe care o face Ion Varlam intre continutul notiunilor “exil” si “diaspora” si, mai ales, intre “exil” si “disidenta”: “Exilul este indiscutabil acea parte a natiunii care a sustinut in modul cel mai constant si mai intens, dar si mai competent, cauza romaneasca in anii comunismului, mai cu seama dupa ce nu a mai existat nici o posibilitate de a combate totalitarismul marxist dinauntru. La aceasta imposibilitate a contribuit in mod pervers si disidenta, aceasta iscusita gaselnita a KGB-ului, gratie careia structurile vechiului sistem isi asigura acum perenitatea imprumutand vocabularul si hainele democratiei”. (Inclinam sa-i dam dreptate daca ne gandim la alipirea unor disidenti de partide zamislite in matca PCR). Vasta panorama a vietii politice romanesti Ð cu accent pe perioada post decembrista – lucrarea excelentului politolog Ion Varlam iese din tiparele “analizelor” si “talk-show”-urilor care bombardeaza pana la satietate publicul, nu rareori fiind vorba de insailari de cuvinte goale. In ce priveste sintagma “Conspirarea deconspirarii” din titlu, aceasta se refera la “convertirea sistemului marxist dintr-un sistem politic inchis, intemeiat pe clandestinitate (conspiratie) intr-un mecanism intemeiat pe mimarea procedurala a sistemului advers”, parodie menita sa asigure legitimitatea urmasilor revopsiti ai comunismului si necercetarea faradelegilor savarsite.
Este exact ce se intampla astazi intr-o Romanie in care se cauta cu lumanarea pretexte pentru evitarea stabilirii oficiale a vinovatilor de dezastrul tarii, de marasmul din care pare ca nu mai iesim, si pentru amanarea sine die a Procesului Comunismului. Pentru acuitatea observatiei, claritatea judecatilor asupra fenomenelor politice, distrugerea unor tabu-uri, dezvaluirile socante, nu putine, consideram cartea a fi un adevarat best-seller in sfera literaturii politologice. Cateva cuvinte despre autor: descendent al unor vechi familii din inalta boierime (Rosetti, Stirbey), este arestat in 1952, la varsta de 14 ani, si condamnat la doi ani inchisoare (din care a executat 22 de luni) pentru participare, ca liceean, la o organizatie monarhista. Dupa terminarea liceului, este admis la Institutul de arhitectura. In 1956 este rearestat pentru solidaritate cu studentii budapestani si condamnat la 5 ani. A cunoscut ororile Jilavei, Gherlei, lagarelor de exterminare de la Salcia si Periprava, apoi, la expirarea pedepsei, in 1961, a fost trimis in domiciliu obligatoriu pe Baragan, ca “element neintegrabil in mediul social, nereeducat”. In martie 1965, Valery Giscard d'Estaing, atunci ministru de Externe, i-a prezentat omologului roman o lista pe care se afla si numele lui Ion Varlam. Stabilit la Paris, a absolvit Institutul de Stiinte Politice si Facultatea de Drept si stiinte economice de la Sorbona. Inscris in PNTCD, a devenit “doctrinarul de facto al democratiei crestine in Romania”, fiind, dupa disparitia lui Corneliu Coposu, “constant marginalizat”, ca toti rezistentii anticomunisti activi. Ultimul sau volum a aparut la editura VOG, in colectia “Controverse”.
