Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Transilvania si Basarabia in jocul politico-diplomatic al Moscovei, 1919-1947

Florin Constantiniu, in cartea lui PCR, Patrascanu si Transilvania (1945 - 1946), Edit. Enciclopedica, Bucuresti, 2001, abordeaza o problema importanta a istoriei noastre moderne, aceea a avatarurilor reconfirmarii prin Tratatul de la Paris din ...

Share

Rl online 0 comentarii

28.01.2006 - 00:00
Florin Constantiniu, in cartea lui PCR, Patrascanu si Transilvania (1945 - 1946), Edit. Enciclopedica, Bucuresti, 2001, abordeaza o problema importanta a istoriei noastre moderne, aceea a avatarurilor reconfirmarii prin Tratatul de la Paris din 10 februarie 1947 a apartenentei nordului Transilvaniei la Romania. Autorul se ocupa de aspecte mai putin cunoscute ale temei, acelea ale dedesubturilor unor forte externe mai mult sau mai putin oculte pe parcursul unei lungi perioade istorice, incepand cu finele primului razboi mondial care consacra Transilvania ca parte componenta a Romaniei Mari si pana in 1947, cand a urmat a doua reconfirmare.
Armistitiul de la Moscova din 12 septembrie 1944 prevedea reintruparea Romaniei cu nordul Transilvaniei, dar nu ca o certitudine. Asta pentru ca se formula ambiguu acea promisiune prin expresia: "intreaga sau cea mai mare parte, sub conditia confirmarii Tratatului de pace". Faptul acesta ii permitea lui Stalin un larg si complex joc de manevra in primul rand in Romania, dar si in Ungaria careia ii mentinea treze sperantele revizioniste. Este de subliniat in acest loc ca, in cazul Basarabiei si nordului Bucovinei, Stalin isi asigura direct o stapanire deplina, prin armistitiu, cu complicitatea anglo-americanilor.
Jocul acesta politic si al santajului practicat de Moscova in rastimpul 1944 - 1947 se inscrie - potrivit lui Fl. C. - intr-o continuitate a ei de atitudine fata de Romania Mare, inceputul constituindu-l insasi instalarea bolsevicilor la carma Rusiei, in 1917. Pe baza unei documentatii aproape exhaustive, autorul demonstreaza ca, incepand cu Lenin, dar indeosebi sub Stalin, Moscova a recurs la un sir de provocari si incercari de destabilizare si dezmembrare a Romaniei Mari. Si nu numai pentru a-i reanexa Basarabia, unita cu Romania in 1918, ci si pentru extensiunea revolutiei bolsevice spre sud-estul Europei, in primul rand in Romania si Bulgaria, precum si in Polonia, Finlanda si Tarile Baltice. Numai cufundarea Rusiei in razboiul civil a curmat asemenea agresiuni in numele extensiunii comunismului.
In privinta Romaniei insa, in scopul recuperarii Basarabiei, inca din 1918 conducatorii sovietici - cum atesta Fl. C. - au incitat si sustinut Ungaria lui Bela Kun in scopul de a zadarnici unirea Transilvaniei cu Romania. Din acel moment, pe o intreaga perioada istorica, Rusia sovietica gaseste in Ungaria un stat care, prin presiunile ei revizioniste asupra Romaniei, ii sporea vulnerabilitatea acesteia fata de Moscova. Stalin - cum sustine Fl. C. - dupa ce in 1924, prin Tatar - Bunar, esua sa destabilizeze Basarabia pregatind conditiile unei incorporari a acesteia, organiza asa-numita Republica Socialista Sovietica Transnistreana, o entitate romanofona fantomatica, cu scopul de a ameninta Romania Mare cu spectrul dezintegrarii.
Cat priveste concordanta de interese dintre Ungaria si URSS in raport cu Romania, ea inregistra dupa Versailles si Trianon o anumita perioada de estompare. Dupa instalarea la carma Ungariei a regentului Horty, un anticomunist agresiv, cele doua state isi suspendau relatiile diplomatice, reinnodate abia in 1934. Chiar din acel moment, Budapesta isi propunea sa coopereze cu Moscova, impotriva Romaniei, pe baza problemei basarabene nerezolvate. Fl. C. dezvaluie astfel faptul ca telul relatiilor ungaro-sovietice era de a urmari impreuna smulgerea de la Romania a Transilvaniei in vest si a Basarabiei in est. O situatie internationala propice pentru o atare actiune conjugata impotriva Romaniei se deschidea dupa 1 septembrie 1939, cand mai intai Hitler si apoi Stalin atacau pe rand Polonia, pe care o imparteau.
Odata inceput razboiul impotriva Poloniei - cum rezulta din cartea de fata - intre URSS si Ungaria survin chiar momente de "cardasie" impotriva integritatii teritoriale a Romaniei. La 27-29 septembrie 1939, la Moscova, Ribbentrop afla de la Stalin ca nu va intreprinde nimic impotriva Romaniei pentru recuperarea Basarabiei, exceptand cazul unui razboi al Ungariei pentru Transilvania. Germania, interesata de petrolul romanesc, domolea zelul razboinic al Ungariei. Dar, la finele lui iunie 1940, dupa ce URSS anexa Basarabia si nordul Bucovinei, Ungaria formula si ea revendicarile cunoscute. De aici demersuri insistente ale Budapestei pe langa Moscova pentru sprijin politico-diplomatic, promis a i se da intr-o sperata conferinta germano-italo-sovietica pe care Hitler o refuza. Acesta din urma, mai mult, il sfida pe Stalin printr-un arbitraj la Viena, la 30 august 1940, prin care satisfacea doar pe jumatate pretentiile Ungariei asupra Transilvaniei, dar totodata dadea si o garantie asupra inviolabilitatii teritoriale a Romaniei, punand astfel capat destramarii acesteia prin noi revendicari ungaro-sovietice. Budapestei si Moscovei le ramane doar impartasirea reciproca a unor nemultumiri impotriva Fuhrerului.
Incaputa total sub influenta lui Hitler, la 22 iunie 1944 Ungaria se implica in razboiul contra URSS, in pofida demersurilor lui Vasinski care prin promisiuni pe seama Romaniei incercase s-o dezlipeasca de Germania. Fl.C. mentioneaza ca o asemenea angajare fara nici un motiv se datora temerii ca, luptand impotriva Moscovei pentru recuperarea Basarabiei si nordului Bucovinei, maresalul Antonescu ar fi obtinut de la Hitler, la finele razboiului, chiar Transilvania. De aici furia nemasurata a lui Stalin impotriva Ungariei in decembrie 1941, atitudinea aceasta exprimand-o ministrului englez de externe, Eden, cand pretinsese sa se aplice Ungariei o pedeapsa drastica datorita pozitiei ei duplicitare. Autorul vede mai estompata furia lui Stalin impotriva Romaniei angajata in razboi impotriva URSS, ceea ce inseamna ca-i gasea actiunea militara oarecum justificata, adica lupta pentru recuperarea Basarabiei si nordului Bucovinei.
Un loc deosebit in aceasta carte il reprezinta expunerea planurilor sovietice de expansiune si dominatie a Europei rasaritene, in rastimpul ianuarie-iunie 1944. Ele erau redactate de catre o comisie avandu-l in frunte pe M.M. Litvinov, interlocutorul lui N. Titulescu din anii 1934-1936. Aceste planuri intruchipau pofta imperialista a statului sovietic in plin avans spre centrul continentului. Drept urmare, hotararea de reanexare a Basarabiei si nordului Bucovinei era asociata cu calcule asupra statutului politic postbelic al Transilvaniei, conceput in mai multe variante de o maniera a crea o stare permanenta de adversitate intre Romania si Ungaria, spre a permite astfel puterii sovietice sa domine ambele state. Intr-o asemenea proiectie Transilvania aparea fie impartita intre cele doua state, fie apartinand in intregime Romaniei, fie ca entitate independenta sub protectia Moscovei. Fl.C. mentioneaza: comisia Litvinov opina ca Romania era mai indreptatita sa i se atribuie Transilvania nu numai sub raport etnic, ci si ca o "compensatie" pentru a face mai acceptabila pierderea Basarabiei si a nordului Bucovinei.
Fl.C. se refera, apoi, la rolul actului de la 23 august 1944 in decizia lui Stalin de a ignora planul unei Transilvanii independente, propunand reintregirea acelei parti a provinciei ocupate cu Romania. Ideea aceasta era concretizata in armistitiul din 12 septembrie 1944, dar nu ca o certitudine, ci sub forma ambigua prin introducerea expresiei: "intreaga sau cea mai mare parte". Aceasta insemna - potrivit lui Molotov - o asigurare ca URSS sa nu se gaseasca "cu mainile legate in cazul in care ar fi aparut circumstante noi". Cu alte cuvinte, Transilvania mai urma sa fie folosita ca mijloc de santaj pentru Romania, domolind nemultumirea fata de anexiarea Basarabiei si nordului Bucovinei.
Consecintele unei asemenea manipulari si santaj? O activizare - la dispozitia Budapestei - a elementelor revizioniste maghiare din nordul Transilvaniei, care sub protectia armatei sovietice ce taragana reintegrarea administrativa a provinciei, se reconverteau la comunism. In Maramures, sub protectia acelorasi forte sovietice, se dezvolta o actiune secesionista urmarind alipirea la statul sovietic. Este de mentionat ca, folosind Transilvania nu numai pentru a-i stimula pe revizionistii maghiari, ci si pentru a da o anume legitimitate comunistilor romani, Stalin - cum arata Fl. C. - a stimulat timp de aproape doi ani cercurile revizioniste de la Budapesta. In acel rastimp, guvernantii maghiari, inclusiv comunistii, se simt impulsionati in demersurile lor diplomatice pe langa Moscova, Londra si Washington, de smulgere din Transilvania cel putin a oraselor vestice ale Romaniei. In ultima instanta, fata de unele ecouri starnite de atari pretentii revizioniste la Londra si Washington, Moscova era aceea care stopa acele elanuri. Anexand Basarabia si nordul Bucovinei, cu un guvern procomunist devotat, Stalin era interesat sa nu mai traumatizeze Romania, sustinand insistent in 1947 revenirea Transilvaniei la matca romaneasca.
Cartea lui Fl. C. insereaza doua stenograme ale CC al PCR din 4 mai 1945 si din 22 iunie 1946, precum si doua cuvantari ale lui Lucretiu Patrascanu din 13 iunie 1945 si 8 iunie 1946, pronuntate la Cluj. Aceste documente sunt importante pentru ca arata deruta unui partid comunist aflat la putere confruntat cu o problema cardinala a legitimitatii apartenentei Transilvaniei la Romania, pe care in anii interbelici o negase vehement facand jocul Cominternului si al lui Stalin ca, prin incitarea minoritatilor din cuprinsul ei, sa destabilizeze Romania si, daca nu putea s-o sovietizeze, sa-i rapeasca cel putin Basarabia.
Guvernul Groza isi propunea sa realizeze unificarea administrativa ca un proces de emancipare social-politica a maselor muncitoresti si taranesti prin infratire cu maghiarii, dar impotriva burgheziei si mosierimii, ceea ce insemna pretentia de monopol asupra patriotismului si iubirii de neam. Masele romanesti se simteau frustrate, deceptionate de taraganarea reinstalarii administratiei nationale, dar mai ales de dezvoltarea sub protectia ocupantilor sovietici a iredentismului maghiar. Din acest motiv ele se retransau in spatele sefilor partidelor istorice, cu deosebire Iuliu Maniu, ceea ce provoca furie in randul conducerii comuniste a tarii, cu atat mai mult ca prezenta lor in Transilvania se facea simtita prin elementele maghiare si in general minoritare. In atari conditii, comunistii de la centru incercau sa-si ascunda adevarata identitate, sub flamura unor organizatii satelite si deghizate, printre care Frontul Plugarilor. Fara mare succes insa.
Identificarea comunistilor cu asteptarile romanilor din nordul Transilvaniei presupunea o anumita "deviere" de la linia leninist-stalinista cu privire la problema nationala, implicit legitimitatea apartenentei acestei provincii la Romania. Este tocmai ceea ce facea L. Patrascanu in discursul lui de la Cluj din iunie 1946. El depasea astfel unele limite dogmatice combatand revizionismul maghiar sustinut chiar de unii comunisti de la Budapesta. Discursul lui de atunci - combatut vehement in CC, cum se constata in stenogramele inserate in carte - se bucurase de un bun rasunet in randul sefilor partidelor istorice, al intelectualitatii romanilor din Transilvania si in general al maselor de tarani. De unde si sloganul atribuit in acele imprejurari lui L. Patrascanu: "Inainte de a fi comunist sunt roman"!
Este de subliniat insa ca - potrivit stenogramelor mentionate - desi prin discursul lui Patrascanu reusise intr-o anumita masura sa schimbe in bine imaginea unui partid comunist obedient total Moscovei, la 22 iunie 1946 el era intampinat in CC cu puternice critici. Acestea s-au constituit inca de pe atunci intr-o autentica erezie, o "deviere" nationalista exploatata de Gheorghiu-Dej in lupta lui pentru acapararea puterii absolute si lichidarea fizica a singurului competitor provenit dintre intelectuali si al unor firave elemente comuniste nationale.
Drept incheiere la aceste randuri privitoare la excelenta carte a lui Florin Constantinescu se impune concluzia ca expansionismul ruso-sovietic impotriva Romaniei vizand raptul Basarabiei si Bucovinei a fost legat intotdeauna de Transilvania. Aceasta din urma, apreciata indreptatit ca leaganul romanismului si o provincie vitala pentru insasi existenta statului roman, intre 1918 - 1947 Moscova a actionat in permanenta pentru a-i relativiza posesiunea. Dar numai in conditiile existentei Romaniei Mari, cand URSS a sustinut revizionismul maghiar ca, prin presiuni conjugate, sa-si asigure reanexarea Basarabiei si Bucovinei. Indata ce acest obiectiv a fost atins in 1944, dupa un sir de jocuri politice menite a tine in sah Romania, Stalin nu permite Ungariei sa ciunteasca nici macar o mica parte din Transilvania. Posesiunea integrala a acesteia era in conceptia despotului de la Kremlin o "compensatie" meritata pentru pierderea de catre Romania a Basarabiei si Bucovinei, intrate sub stapanire ruso-sovietica.

Citește totul despre:

Comentarii

loading...