Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Strigat de pocainta

Intr-o zi, Zereir, unul din diavolii ce ispiteau in pustia Egiptului, s-a dus la avva Antonie (Sf. Antonie cel Mare, ascet egiptean 251-356, intemeietorul monahismului crestin) sa-l intrebe: "Oare ne-am putea pocai si noi, diavolii, si sa fim ...

Share

Mihai Vlasie 0 comentarii

15.07.2005 - 00:00
Intr-o zi, Zereir, unul din diavolii ce ispiteau in pustia Egiptului, s-a dus la avva Antonie (Sf. Antonie cel Mare, ascet egiptean 251-356, intemeietorul monahismului crestin) sa-l intrebe: "Oare ne-am putea pocai si noi, diavolii, si sa fim primiti intru aceeasi slujba impreuna cu ingerii?" Avva Antonie a ramas uimit de aceasta intrebare si i-a raspuns ca nu stie, dar il va intreba pe ingerul de bun sfat. Zereir (un diavol tanar, pisicher, personaj din micul meu roman Azazel) a revenit a doua zi - si iata ce i-a spus Antonie: "Ti-a poruncit Dumnezeu astfel: de voiesti a te pocai, sa stai intr-un loc nemiscat trei ani, privind spre rasarit si strigand ziua si noaptea Dumnezeule, milueste-ma pre mine rautate veche!, zicand aceste cuvinte de o suta de ori, si iarasi de o suta de ori sa strigi din rasputeri Dumnezeule, miluieste-ma pre mine uraciunea pustiirii!, si inca de acelasi numar de ori sa strigi Dumnezeule, miluieste-ma pe mine, inselaciunea cea intunecata! Si dupre ce vei face toate acestea vei fi primit intru pocainta. Dar stiu eu ca rautatea veche nu poate deveni bunatate noua!" Si a avut dreptate avva Antonie, caci diavolul nu s-a pocait nici pana azi.
Si ma gandeam: Chiar daca diavolul ar fi luat in seama strigarile de pocainta, nu cred ca l-ar fi ajutat, fiind acestea prea usoare pentru parsivenia lui draceasca. Cred ca aceste strigari de pocainta se potrivesc mai degraba omului: si in noi e rautate veche, dospita de veacuri, si omul e uraciunea pustiirii prin atatea razboaie!, si noi suntem inselaciunea cea intunecata, mai ales in relatiile cu semenii.

Citește totul despre:

Comentarii

loading...