In anii '70, de aparenta slabire a chingilor totalitare, si in tara noastra s-au auzit voci care doreau libertati adevarate.
S-au produs trei evenimente de bun-augur, pe fondul tragic al cutremurului care a devastat Bucurestiul la 4 martie 1977: “Charta '77”, Conferinta de la Belgrad pentru libertatea si demnitatea omului si, mai ales, nasterea primei miscari importante de lupta pentru drepturile civile in Romania, in jurul scriitorului disident Paul Goma. Au fost trei socuri puternice in unda seismica antitotalitara care trebuiau sa duca la o revolta generalizata.
Paul Goma se ridicase impotriva comunismului de mult. Nu numai ca scrisese impotriva comunismului, scriitor fiind, dar gandise o forma reala de organizare a muncitorilor: Sindicatul Liber al Oamenilor Muncii din Romania (SLOMR). Atunci cand toti preferau slogane “populare” (si mai putin oficiale) gen “Ei se fac ca ne platesc, noi ne facem ca muncim”, sau “Fiecare mananca de unde munceste” sau “Las' pe maine, ca poate nu mai trebuie”, venea Paul Goma sa le ofere un statut demn. Ii indemna, adica, sa ridice capul… Cu miscarea lui Goma, Romania intra si ea in arena disidentei deschise si organizate impotriva comunismului. A fost o scanteie care va avea urmari imediate.
Dar scanteia aceasta era prea mult pentru Bucuresti. Ceausescu isi mobilizeaza toate fortele pentru a pune capat o data pentru totdeauna acestei “disidente”. Se vor publica, asadar (cu plata, bineinteles), in buna traditie comunista, proteste si denunturi “spontane” impotriva asa-zisei disidente romanesti (“inexistente”) la Atena, Paris, New York, Roma, de unde va razbate “valul de indignare” programat de tovarasii de la Bucuresti.
Aproape in acelasi timp, izbucneau grevele minerilor din Valea Jiului. Miscarea Goma pentru drepturile civile, pe care Securitatea o credea moarta, a incoltit in patura muncitoreasca cea mai napastuita din Romania. Desi au existat promisiuni (mai ales dupa sechestrarea lui Verdet), represiunea a fost foarte dura. O scrisoare semnata de 21 de mineri (cu nume, adresa si loc de munca – adevarata sinucidere), in numele unui colectiv de 900 de muncitori, a fost trimisa Europei Libere si difuzata de ea. Astfel, romanii au aflat despre dramaticele evenimente, ascunse evident de presa si radioteleviziune. In scrisoare se reinnoia solidaritatea cu Paul Goma si ceilalti intelectuali disidenti. Presa internationala va acorda un mare spatiu acestor evenimente.
Dupa plecarea lui Goma se constituia in 1979 primul Sindicat Liber al Oamenilor Muncii din Romania (SLOMR) dintr-un nucleu de cinci intelectuali si cincisprezece muncitori din Turnu Severin. SLOMR a reusit sa stranga peste 2000 de semnaturi de adeziune din cele mai diverse medii profesionale si din toate zonele geografice ale tarii, ramanand un simbol al incercarii romanilor de a se opune monopolului statului totalitar.
Intr-o conferinta de presa la Paris, Paul Goma informeaza mediile occidentale despre obiectivele Sindicatului Liber din Romania, in ciuda actiunilor “binevoitoare” ale Bucurestiului.
Insa era prea devreme (Moscova inca tinea in frau destinele acestei parti a Europei) pentru schimbarea dorita de Goma si de sindicalisti. Va mai trece aproape un deceniu pana la revolta muncitorilor de la Brasov si apoi descatusarea definitiva in decembrie 1989.
Sunt fapte ale istoriei care demonstreaza ca romanii nu au ramas cu capetele plecate, actiuni care pot fi puse alaturi de miscarile din Ungaria '56, Cehoslovacia '68 sau de sindicatul Solidaritatea din Polonia, '80. Sa nu uitam ca in anii '50 am avut o rezistenta indelungata in munti, fapt unic in anticomunismul european.
