Sa recunoastem: adesea ne ratacim cu mintea, umblam cu ea pe coclauri, incat, uneori, nici nu prea stim de unde venim, cine suntem, ce vrem – lasandu-ne stapaniti de patimi trupesti ce tin de primitivitatea animalica (dupa o expresie a lui Aristotel), incat gandurile noastre nu mai au idei care sa poata deveni substanta, continutul spiritului.
Privind gandirea, e bine sa luam in seama aceste cuvinte ale lui Petrarca (poet si umanist italian, 1304-1374): O minte organizata este intotdeauna calma, de o seninatate pura; stie ceea ce se poate si ceea ce a vrut candva; niciodata nu se dezice; si astfel, chiar daca ii lipsesc podoabele elocintei, ea cauta in ea insasi expresii minunate sau grave, mereu conforme cu ea insasi.
E bine sa reflectam la aceste cuvinte ale lui Petrarca, privind gandirea noastra: sa avem o minte bine structurata, si nu o memorie ca o magazie, cu cunostinte si idei imprumutate, aruncate de-a valma; gandurile noastre sa fie supuse unui control logic, sa avem o gandire calma, cu o seninatate pura, si nu ravasita de impulsuri instinctuale; sa nu ne dezicem ca nataraii de ceea ce spunem; sa ne putem exprima gandurile cu expresii clare, frumoase sau grave, dupa cum ne-o cer imprejurarile; daca se poate, sa ne exprimam ideile in imagini, chiar cu muzicalitate; si, retineti cu atentie, sa nu avem o siretenie de vulpe in gandurile noastre!
