Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Sa ne privim trecutul

In anul 2004, doamna Anne Applebaum, istoric, publicist si politolog american, a obtinut pentru cartea sa Gulag Premiul Pulitzer, acordat celei mai bune opere non-fiction a anului respectiv. In aceasta carte, o descriere amanuntita a lagarelor de ...

Share

Rl online 0 comentarii

29.07.2005 - 00:00
In anul 2004, doamna Anne Applebaum, istoric, publicist si politolog american, a obtinut pentru cartea sa Gulag Premiul Pulitzer, acordat celei mai bune opere non-fiction a anului respectiv. In aceasta carte, o descriere amanuntita a lagarelor de munca fortata din Uniunea Sovietica, putem citi, printre altele, si urmatoarele randuri: "Lipsa de cunoastere, de cainta si de discutii cu privire la trecutul comunist apasa asupra multor popoare ale Europei foste comuniste precum un bolovan. Zvonuri despre continutul vechilor "dosare secrete" ameninta si in continuare politica de azi: de altfel, au destabilizat cel putin situatia unui premier din Polonia si a unuia din Ungaria. Intelegerile convenite in trecut intre partidele comuniste fratesti au o serie de consecinte si pentru prezent. Aparatele politiei secrete - cadre, oficii, dotare - raman in multe locuri aproape neschimbate. O descoperire intamplatoare a scheletelor ascunse recent poate suscita dintr-o data certuri si manie".
Documentele create de politia secreta comunista prezinta fireste un material sensibil nu numai in sens politic, ci si din punctul de vedere al cercetarii istorice obiective, intrucat contin informatii obtinute pe cai specifice serviciilor respective, inclusiv unele cu caracter foarte personal. E clar ca documentele au fost secrete in momentul redactarii si inca multa vreme dupa aceea, insa in majoritatea tarilor foste comuniste ele nu sunt accesibile nici astazi publicului larg.
Primul stat care a deschis aceasta cutie a Pandorei a fost Germania. Dupa destramarea Republicii Democrate Germane, arhivele politiei secrete Stasi au ramas aproape nevatamate, iar la 20 decembrie 1991 a fost promulgata o lege cu privire la accesul la aceste documente. Statul german a deschis usile spre materialele despre trecut atat institutiilor, cercetatorilor, ziaristilor, cat si publicului larg; merita sa subliniem ca aceasta s-a intamplat din initiativa reprezentantilor fostei R.D.G. Pe de alta parte, nu trebuie sa uitam faptul ca nemtii aveau experientele lor, din perioada de dupa razboi, cum sa se achite de un trecut totalitar, cu toate ca asumarea din partea germanilor a trecutului nazist n-a fost de loc simpla, neputandu-se realiza fara presiunea Puterilor victorioase. Exemplul german nu este insa tipic si nu ne putem compara cu el, pentru ca fosta R.D.G. reprezinta un caz unic intre tarile foste comuniste din Europa. De aceea ma voi ocupa, in cele ce urmeaza, numai cu descrierea felului cum sunt tratate materiale provenite din trecut in trei tari din Europa centrala, si anume in Polonia, Slovacia si Cehia.
Tarilor respective le-a trebuit un timp destul de indelungat, pana sa se decida pentru o solutie oarecum asemanatoare celei germane. Primii pasi pentru a dezvalui mostenirea nefasta a serviciilor secrete comuniste s-au orientat spre aspectul politic al problemei. In noiembrie 1991, in Cehoslovacia a fost adoptata asa-zisa lege a lustratiei, care interzice ca posturile importante din administratia de stat sa fie ocupate de persoanele care au facut parte din urmatoarele categorii: fosti angajati ai politiei secrete, colaboratori secreti ai acestei politii, fosti demnitari ai partidului comunist, membri ai "Militiilor populare" (organizatie paramilitara voluntara), absolventi ai scolii superioare a KGB din Moscova sau cei care au absolvit acolo un stagiu de peste trei luni. Motivarea acestei decizii a fost teama ca in functii inalte de stat sa nu ajunga oamenii legati de serviciile secrete rusesti si, in consecinta, santajabili. Asa zisele certificate de lustratie sunt eliberate de Ministerul de Interne.
Legea lustratiei din Polonia, promulgata spre sfarsitul anilor '90 ai secolului trecut, privea mai ales problema morala. Dupa aceasta lege, candidatul la o functie inalta de stat este obligat sa prezinte o declaratie proprie, in care sa precizeze daca, in trecut, a colaborat cu organele Securitatii sau nu. In caz ca Oficiul Aparatorului Public al Drepturilor Omului descopera ca declaratia este falsa, autorul este trimis apoi in judecata si poate fi condamnat la inchisoare.
Nici una din aceste atitudini nu-si punea insa problema publicarii documentelor Securitatii. Abia mult mai tarziu, oamenii politici din tarile foste comuniste central-europene s-au declarat de acord cu ideea ca si publicul ar putea, sau chiar ar trebui sa faca cunostinta cu continutul dosarelor fostei politii secrete. In decembrie 1998, Parlamentul din Polonia a adoptat legea cu privire la infiintarea Institutului Memoriei Nationale (http://ipn.gov.pl), care urma sa preia nu numai documentele fostei politii din Polonia, dar si toate documentele privind crimele impotriva poporului polonez din perioada 1 septembrie 1939 - 31 decembrie 1989. Este vorba deci de crimele naziste si sovietice, comise in timpul razboiului si de crimele si represiunile comuniste de pe vremea Republicii Populare Polone. Este demn de mentionat si faptul ca in arhivele Institutului Memoriei Nationale se afla aproximativ 80 de kilometri compusi din metri curenti ai documentelor de arhiva (un metru reprezinta in jur de 10.000 de pagini format A4 dispuse vertical una langa alta). Volumul total al documentelor Institutului este egal cu circa o treime a Arhivelor de Stat, insa e de la sine inteles ca aceste fonduri se adunau treptat, pe parcursul unui mileniu intreg.
In Institutul polonez lucreaza mii de angajati. In cadrul lui activeaza si o Comisie pentru urmarirea crimelor impotriva poporului polonez insarcinata sa ancheteze fiecare crima concreta, avand si procurori proprii in stare sa duca cauza respectiva la tribunal. Afara de aceasta, in cadrul Institutului functioneaza si un Oficiu pentru accesul la documente si pentru arhivarea lor, precum si un Oficiu pentru popularizare, care asigura publicarea unei reviste si a unui numar insemnat de alte publicatii. Pe de alta parte, accesul publicului la documemtele de arhiva este destul de limitat, fiindca dupa legea in vigoare numai victimele represiunilor sau urmasii lor pot studia materialele respective si numai pe acelea care il priveau pe solicitant.
Rasfoind presa poloneza, ne dam repede seama ca atitudinea de pana acum va trebui sa se schimbe. In media apar foarte des, aproape zilnic, informatiile dupa care politicianul cutare ar fi colaborat in trecut cu politia secreta comunista. In aceasta situatie, multi dintre oamenii politici din Polonia au ajuns la concluzia ca singura posibilitate prin care s-ar putea impiedica asemenea defaimari ar fi sa se permita accesul fiecarui doritor la aceste materiale. Dupa toate probabilitatile, in urma alegerilor parlamentare care vor avea loc in Polonia la toamna, atitudinea fata de posibilitatile accesului la documentele pana acum secrete se va schimba.
In ce priveste Slovacia, Parlamentul a adoptat legea cu privire la infiintarea Institutului Memoriei Nationale in august 2002. In preambulul acestei legi se arata ca deputatii au votat-o printre altele, pentru ca au fost constienti de "obligatia Statului de a face cunoscute activitatile secrete ale organelor represive din perioada lipsei de libertate 1939 - 1989 si de a stabili responsabilitatea pentru subjugarea patriei, omoruri, inrobire, jefuire si umilire, pentru decaderea morala si economica insotita de crime judiciare si de teroarea indreptata impotriva cetatenilor cu opinii diferite, precum si pentru responsabilitatea pentru distrugerea principiilor traditionale ale dreptului de proprietate, pentru abuzarea educatiei, invatamantului, stiintei si culturii in scopuri politice si ideologice".
Pe site-ul Institutului Memoriei Nationale din Slovacia (http://www.upn.gov.sk) sunt publicate registrele care contin lista dosarelor intocmite de Securitate. Pe langa aceasta, site-ul cuprinde si listele membrilor acestei organizatii. Nici legea slovaca, in multe privinte asemanatoare celei poloneze, nu permite ca Institutul sa publice continutul dosarelor; acest demers il poate face numai cel care a solicitat un dosar concret. In Slovacia, ca si in cazul Poloniei, numai persoana urmarita de politia politica sau urmasii acesteia au dreptul sa consulte dosare. Deci si in Slovacia istoricii, ziaristii, cercetatorii sau pur si simplu cetatenii dornici sa studieze aspecte ascunse ale represiunilor comuniste sunt nevoiti sa apeleze la ajutorul celor indreptatiti sa consulte dosarele.
In Republica Ceha, lucrurile stau altfel, intr-un anumit sens. N-am sa mai insist asupra peripetiilor cu accesul la materialele fostei politii secrete, fiindca situatia s-a schimbat radical in lunile precedente. La inceputul acestui an a intrat in vigoare o noua lege privitoare la arhive, dupa care sunt accesibile public nu numai toate documentele intocmite de fosta Securitate, ci si acelea care provin de la organele de stat si de la organizatiile fostului Front National. Sub regimul comunist, acest Front National reunea practic toate organizatiile politice si obstesti. Problema ceha se pune putin altfel decat in cazul Poloniei sau al Slovaciei. E adevarat ca legea asigura un acces aproape complet la materialele de arhiva, insa din punct de vedere tehnic accesul este destul de complicat, dat fiind ca se realizeaza numai prin intermediul unui mic oficiu al Ministerului de Interne. Materialele raman de altfel, deocamdata, in proprietatea acestui minister. Chiar in aceste zile, la Senatul Republicii Cehe are loc o audienta publica in care este dezbatuta problema infiintarii unui institut al memoriei de genul celui din Polonia sau din Slovacia.
In incheiere, dati-mi voie sa citez inca doua fraze din preambulul legii slovace privitoare la Institutul Memoriei Nationale, care exprima exact sensul si scopul deschiderii arhivelor fostei politii politice: "Cel care nu-si cunoaste trecutul este sortit sa-l retraiasca. Nici o actiune ilegala a statului impotriva cetatenilor nu poate fi ascunsa sub pretextul de a fi secreta, si, de asemenea, nu trebuie uitata".

Citește totul despre:

Comentarii

loading...