Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Renaste Sectia de Presa a C.C. al P.C.R.?

Nu-i chiar lipsita de temei intrebarea din titlu. De cativa ani (buni? Nu, hotarat nu!), nu trebuie sa fii neaparat "om de presa" ca sa observi ca, tam-nesam, un subiect din actualitatea imediata devenea brusc tema unei "campanii de presa" (cum ...

Share

Mihai Creanga 0 comentarii

09.09.2005 - 00:00
Nu-i chiar lipsita de temei intrebarea din titlu. De cativa ani (buni? Nu, hotarat nu!), nu trebuie sa fii neaparat "om de presa" ca sa observi ca, tam-nesam, un subiect din actualitatea imediata devenea brusc tema unei "campanii de presa" (cum le numeau, pe vremuri, tovarasii activisti), abordate la unison de ziare diferite, ca si de majoritatea posturilor de televiziune. Unanimitati suspecte de pareri, vehemente colective, condamnari asijderea... Ultimul caz, mai cunoscut, privea imprejurarile in care murise tanara Irina Cornici la Manastirea Tanacu. Dau doar un exemplu, nu-l analizez aici.
Pe vremea Guvernului condus de Adrian Nastase era destul de limpede cine pornea harmalaia si in ce scop era deturnata, dar si manipulata, atentia opiniei publice. Altadata, insa, nu prea se desluseau cei care ofereau, spre linsaj mediatic, anumite tinte oferite "cainilor de paza a democratiei" (vorba vine, "cainii" insisi au sfasiat-o nu o data!). Dar se puteau ghici, in umbra, fie importante personaje din serviciile secrete, fie interesele unor oameni de afaceri supra-potenti, care si-au oferit si luxul de a patrona afaceri in media, mai ales daca aveau si "sustinere politica", dar si foarte activele societati sau persoane fascinate de political-corectness dincolo de limitele bunului - simt.
De la un timp, au aparut si institutii specializate in vanarea opiniilor, fireste in numele drepturilor omului si al libertatii de exprimare - culmea!
Excluderea (ma rog, "suspendarea") "Evenimentului Zilei" din Clubul Roman de Presa este un exemplu pentru aceasta mentalitate recent(?) institutionalizata.
Pe lista asta s-a inscris mai nou, in mod cu totul regretabil, si Uniunea Scriitorilor, care a calificat publicarea in "Viata romaneasca" (iunie - iulie 2005) a unor file din Jurnalul lui Paul Goma drept un "text cu continut antisemit". De asemenea, a fost amendata ca intolerabila (subl. ns.) "ingaduinta cu care redactia "Viata romaneasca" a gazduit "idei contrare valorilor si normelor acceptate in lumea contemporana". Urma si judecata faptuitorilor (in tinta: poetul Liviu Ioan Stoiciu), ieri, al carei rezultat nu-l stim pana la ora cand scriem aceste randuri. Dar am citit ce a scris Paul Goma si a publicat "Viata romaneasca".
De data asta nu unele acuze la adresa unor confrati de breasla sau a unor personalitati ale societatii civile au iritat (vor fi fost si acestea), dar nu ele au starnit reactia acuzatator-vehementa a U.S.R, ci critica pe care Paul Goma o face Raportului Comisiei Internationale pentru Studierea Holocaustului in Romania, cunoscuta si sub numele "Comisia Elie Wiesel".
Ba, mai mult, Paul Goma a mers direct la originea infiintarii si finantarii de catre Statul Roman a respectivei comisii "internationale", indicandu-l ca principal autor pe "acest raufacator, acest tradator al Romaniei si al romanismului" - Ion Iliescu, fara voia noastra primul pe lista... Si nu-i asa? Pentru cei care nu-si mai amintesc, Ion Iliescu (a treia oara Presedinte al Romaniei... sau a patra oara? In fine...) a vorbit vrute si nevrute intr-un interviu acordat cotidianului israelit "Ha'aretz", comparand in mod aberant "suferintele" ilegalistilor cominformisti (ca taica sau!) cu suferintele reale ale evreilor, in perioada premergatoare si in timpul celui de al doilea Razboi Mondial. Eu, unul, ma intreb (ma intreb, nu afirm, fiindca nu am dovezi) daca Iliescu nu a facut-o intentionat, pentru a oferi un punct de pornire a ceea ce a urmat. Iata ce a urmat: ca reactie fireasca a unor personalitati si a unor organizatii evreiesti (slava Domnului, sunt multe si influente!) Ion Iliescu face niste pasi impleticiti inapoi si, ca sa-si dobandeasca iertarea (i s-a acordat, fireste!), pune la cale vizita lui Elie Wiesel la Sighet, unde i se amenajeaza, de urgenta, acestuia si o casa memoriala, pe care o inaugureaza impreuna, neavand - evident! - timp sa mai treaca si pe la Memorialul Sighet, muzeul ororilor comuniste amenajat in sinistra inchisoare in care a pierit elita politica si culturala a societatii romanesti interbelice. Iliescu accepta imediat formarea Comisiei Internationale pentru Studierea Holocaustului in Romania si, fara a cere minime garantii ale obiectivitatii acesteia, ofera si fondurile necesare. In mod normal, era o buna ocazie pentru punerea in discutie, in Parlament, a depasirii atributiilor constitutionale ale Presedintelui Romaniei.
Cum stim, Comisia a fost infiintata, iar cine citeste componenta Comisiei poate sa isi dea seama de "obiectivitatea" ei. Raportul se afiseaza pe site-ul Presedintiei Romaniei si incepe sa-si produca efectele ca "document oficial". Apoi, prin Ordonanta de Urgenta nr. 31 a Guvernului Adrian Nastase (13 martie 2002), votata de Senat in mai 2005, esentialul Raportului Comisiei Wiesel capata putere de lege. Se interzic organizatiile si simbolurile cu caracter fascist, rasist sau xenofob, ca si promovarea cultului persoanelor vinovate de savarsirea unor infractiuni contra pacii si omenirii (tinta principala: Maresalul Ion Antonescu, dar si membri ai Guvernului sau). Inca de atunci, singurul comentator din presa noastra care a observat ca "pedepsirea negationismului loveste serios in libertatea de expresie" a fost - spre cinstea lui - Gabriel Andreescu ("Incriminarea negationismului si saltul romanesc peste cal" - Ziua, 12 mai 2005). Sa ne intelegem: nimeni nu absolva negationismul in materie de genocid organizat contra evreilor (dar nu numai a lor). Paul Goma insusi nu este un negationist. Ceea ce, insa nu i se iarta este ca el a pus in cauza si unele vinovatii grave ale evreilor.
Dar mai are Paul Goma dreptul sa scrie si sa fie tiparit in Romania? Sau il dam pe mana unui nou Plesita, mai viguros si, eventual, gasim motive pentru a-l expulza si din Franta?
Fiecare poate sa raspunda la aceste (nu chiar) ipotetice intrebari dupa cum ii dicteaza constiinta. Dumnezeu, insa, le vede pe toate... Si, la Apoi, judeca.

P.S. - Avem pentru aceasta speta de intoleranta si institutia, infiintata, ce-i drept, inaintea Comisiei Wiesel: Consiliul National de Combatere a Discriminarii, creat tot printr-o OUG - 137/2000. Suntem inaintea U.E.!

Citește totul despre:

Comentarii

loading...