Recunostinta si speranta

Pe la inceputul anilor '80, aflat la Kiev (ortografiat si in ucraineana: Kiiv), am notat "emotia" cu care fatuca-ghid, aratandu-ne statuia lui Bogdan Hmelnitki, hatmanul cazacilor zaporojeni intre 1648-1657, ne-a spus ca buzduganul - cu care ...

Share

Mihai Creanga 0 comentarii

15.07.2006 - 00:00
Pe la inceputul anilor '80, aflat la Kiev (ortografiat si in ucraineana: Kiiv), am notat "emotia" cu care fatuca-ghid, aratandu-ne statuia lui Bogdan Hmelnitki, hatmanul cazacilor zaporojeni intre 1648-1657, ne-a spus ca buzduganul - cu care calaretul arata poporului sau calea de urmat - indica, precis, Moscova!
Pe vremea lui, intr-adevar, comunitatile cazacesti aveau de luptat in nord cu Polonia si Lituania, iar in sud - cu tatarii. Parea rezonabil ca Hmelnitki sa doreasca protectia Rusiei pravoslavnice si sa accepte suzeranitatea Tarului. Insa despre cum inteleg rusii sa-si exercite protectia avem si noi, romanii, oarecare idee... Dupa un an de statalitate (1917-1918) si alti cativa ani de haos si razboi civil, Ucraina avea sa devina republica sovietica. Daca in prima perioada a stalinismului ucrainenii au avut parte de cumplite suferinte, apoi republica lor s-a tot umflat, capatand teritorii peste teritorii, inclusiv pamanturi romanesti - dupa raptul din iunie 1940, ca urmare a Pactului Ribbentrop-Molotov (sudul si nordul Basarabiei, nordul Bucovinei si Tinutul Herta - acesta nici nu facea obiectul ticaloasei intelegeri sovieto-germane!).
La prabusirea URSS, Ucraina a mostenit tot ce detinea ca fosta republica sovietica, dar nu si responsabilitatile istoric imputabile fostului imperiu. In conditiile unei gresite aprecieri a exigentelor euro-atlantice (supraapreciate) si a sensibilitatilor noastre nationale (subapreciate), presedintele Emil Constantinescu si ministrul de Externe Adrian Severin au incheiat in 1997 Tratatul cu Ucraina, fara respect pentru trecut si fara griji pentru viitor. "Prin acest tratat romanii au dat totul si n-au primit nimic, iar ucrainenii n-au dat nimic si au primit totul" - scria prof. dr. doc. Ion Gherman, presedintele Societatii Culturale "Tinutul Herta". Aceasta mica, dar activa asociatie a aniversat sambata trecuta 15 ani de existenta, ceremonie inceputa printr-o slujba de pomenire a celor cazuti pentru apararea pamantului lor natal, sau omorati de bandele bolsevice sau morti in lagare KGB-iste...
Slujba a fost oficiata de preotul Teodor Peiu, in biserica micuta, dar plina de har, pe care a construit-o in curtea Spitalului de copii "Grigore Alexandrescu". Apoi, s-au amintit argumentele privind imensa nedreptate facuta Tinutului Herta, pamant romanesc dintotdeauna, locuit compact de romani, dar atribuit Ucrainei. Si s-a marturisit credinta ca nu va fi vesnic rabdata aceasta nedreptate.
"Doua sentimente ar trebui sa avem intotdeauna: recunostinta pentru trecut si speranta pentru viitor" - considera Sir John Lubbock, Lord Avebury (entomolog si om politic britanic, 1834-1913).
Sentimente care dau substanta vietii romanilor herteni, intr-o vreme in care marea majoritate a societatii romanesti duce o viata ce ar starni mai degraba interesul entomologului decat al omului politic...

Citește totul despre:

Comentarii