Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Proiect de management

In completarea obiectivelor pe care Institutul pentru Studierea Holocaustului le va avea prin conformare la textul actului legislativ de infiintare, obiective care cuprind deja substanta unui veritabil proiect de management, adaugam ...

Share

Rl online 0 comentarii

23.09.2005 - 00:00

In completarea obiectivelor pe care Institutul pentru Studierea Holocaustului le va avea prin conformare la textul actului legislativ de infiintare, obiective care cuprind deja substanta unui veritabil proiect de management, adaugam urmatoarele:

A. Institutul trebuie sa dezvolte doua directii de cercetare si reflectie:
1. reconstituirea cat mai exacta a faptelor petrecute, a cauzelor si a factorilor, a identitatii persoanelor care s-au manifestat ori au fost fara voia lor implicate, inclusiv ca victime, in actiuni, activitati si atitudini din care se constituie materia a ceea ce numim Holocaustul anti-evreiesc din anii 1939-1045 si vinovatia romaneasca, contributia nefasta a autoritatilor din Romania, a unor persoane din Romania la aceasta tragedie fara egal.
2. abordarea metafizica (sic) a Holocaustului, identificarea problematicii Holocaustului ca fenomen complex, imposibil de ocolit, de ignorat atunci cand omenirea de azi incearca sa se inteleaga pe sine si, intemeindu-se pe aceasta cunoastere, sa-si planifice viitorul. Tragedia Holocaustului - va trebui sa acceptam cu totii, are tangente cu insasi definitia omului, cu conceptia noastra despre destinul umanitatii, cu respectul si pretuirea "omului de catre om". Dupa parerea subsemnatului, acestea au fost grav afectate si deteriorate in secolul trecut, in primul rand prin ceea ce numim Holocaustul anti-evreiesc.

B. Reconstituirea faptelor nu este un scop in sine, dar este indispensabila pentru a ajuta Historia sa-si joace corect rolul si misiunea de magister vitae. Institutul are de infruntat un noian de fapte, deja invocate pana acum, fapte a caror semnificatie este departe de a fi intotdeauna univoca. Adeseori, aceleasi fapte au intemeiat concluzii diametral opuse. Asa se face ca azi, in Romania, in societatea academica, sunt vizibile si manifeste doua pozitii: unii istorici (politicieni, lideri de opinie, ziaristi etc) accepta cu demnitate si stoicism teza ca persecutiile anti-evreiesti, de nimeni contestate, au avut, din pacate, dimensiunile unui genocid, ale unui holocaust, altii resping cu vehementa aceasta teza. Autorii si martorii evrei, din Romania sau din alte state, se situeaza si ei unii pe o pozitie, altii pe cealalta.
Institutul va trebui sa tina seama de existenta acestor doua categorii de specialisti si istorici, romani sau evrei, spre a nu repeta greseala fatala de care a fost afectata activitatea Comisiei Wiesel, alcatuita numai de istorici "holocaustizanti". Comisia nu a tinut seama in nici un fel de argumentele si probele pe care se intemeiaza teza ca ceea ce s-a petrecut in Romania, inclusiv in Transnistria, este exagerat sa fie numai holocaust sau genocid.
Nota bene: Trebuie avut in vedere un detaliu: pana in 1990, in Romania aceasta a fost teza "oficiala": Holocaustul s-a produs in toata Europa nazista, ocupata de germani, cu exceptia Romaniei, a autoritatilor romanesti, care au refuzat sa participe la aplicarea "solutiei finale" pentru evrei. Fara sa nege producerea Holocaustului in Europa, foarte multi romani gandesc in continuare la fel si sunt multumiti in sinea lor ca acesta ar putea fi adevarul. Marturii evreiesti de prima mana (Filderman, Carmilly-Weinberger, Marius Mircu s.a.) sustin aceasta teza, care nici pe departe nu poate fi catalogata drept "negationista".

C. Asadar, realismul abordarii faptelor si probelemelor legate de Holocaust obliga Institutul sa inregistreze ca unele aspecte ale Holocaustului sunt contestate, indeosebi sub aspectul dimensiunilor, al numarului victimelor implicate, al vinovatiei. Bunaoara implicarea Uniunii Sovietice in Holocaust, cu producerea unui numar de sute de mii de victime, este un aspect pe care cele doua muzee ale Holocaustului, de la Washington si Ierusalim, si, in general, istoricii holocaustizanti, il trateaza superficial. Institutul nu va evita dialogul cu aceste teorii si teze, mai mult sau mai putin negationiste. Si o va face in mod preventiv, dar si pentru ca asa ne cere etica cercetarii stiintifice. Vom porni de la constatarea ca, in principal, nu este vorba de o negare a Holocaustului, a suferintelor si a tratamentului vexatoriu de care au avut parte evreii, iar imboldul de a lamuri anumite aspecte contradictorii nu este expresia unui antisemitism funciar si irepresibil, ci este mai curand reactia unor spirite care se impaca mai greu cu ideea ca abjectia umana poate cobori atat de jos cum s-a intamplat in anii celui de-al II-lea Razboi Mondial, producand enorma hecatomba numita Holocaust. Este simplista si daunatoare ideea de a condamna de principiu orice incercare (propunere) de a diminua consistenta si dimensiunile Holocaustului, ideea de a cataloga acest demers ca refuz al adevarului istoric, refuzul de a-si asuma responsabilitatea Holocaustului, ceea ce in fond devine o forma de complicitate cu nazistii asasini. Chiar daca uneori lucrurile stau asa, de cele mai multe ori demonstratia ca Holocaustul a produs efecte mai mici decat cele "oficial" declarate este sustinuta de persoane onorabile, oameni de buna credinta, care s-ar bucura sa afle si sa stie ca suferintele evreiesti, omenesti deci, au fost mai mici, iar ticalosia si netrebnicia germana, omeneasca si ea, n-a fost atat de josnica.

D. Personal, ma bucur de orice dovada ca numarul victimelor unui cataclism istoric ar putea fi mai mic decat cel indeobste cunoscut. Ma bucur sa aflu ca numarul victimelor Holocaustului ar putea fi mai mic macar cu o persoana. Bunaoara acel evreu, prieten al tatalui meu, despre care unele lucrari afirma ca ar fi fost asasinat la Harsova, in toamna anului 1940. Din familie stiu ca acel evreu, Spiegel, a supravietuit razboiului...
Am in vedere - si ofer spre comparatie si exemplificare, reactia pe care cei mai multi romani o au atunci cand iau cunostinta de teza unor istorici (autentici) potrivit carora victimele de la 1907 nu sunt vestitele unsprezece mii (11000) de tarani, ucisi de armata burghezo-mosiereasca, ci numai cateva sute. In loc sa se bucure ca lucrurile ar putea sta asa, ca, deci, romanii nu s-au omorat unii pe altii in asemenea hal, cei mai multi romani sunt indignati de aceasta impietate, de "negationismul" unor istorici ca Alex Stoenescu...
Deduc din cele de mai sus si din alte situatii asemanatoare ca Institutul va avea de cercetat si unele probleme de psihologie legate de perceptia publica a Holocaustului. Deloc putine si extrem de delicate.

E. Cu alte cuvinte, Institutul trebuie sa adopte o atitudine nuantata fata de lucrarile si autorii pe care o judecata pripita a lipit o eticheta de negationisti ai Holocaustului. Si asta pentru motivul binecuvantat ca, din fericire, din fericire pentru evrei si pentru nazistii germani, dar si pentru speta umana, pentru demnitatea de om a fiecaruia dintre noi, intr-adevar nu se confirma toate aspectele luate in considerare atunci cand, din insumarea acestora, a fost proclamata tragedia Holocaustului. Exemplul cel mai reconfortant este asa-zisul "sapun evreiesc". Dupa cum se stie, insisi specialistii evrei de la Yad Vashem au stabilit ca (si repet, si subliniez) din fericire in vestitul sapun RJF (din "grasime pura de evreu") nu s-a gasit nici urma de ADN uman, acel sapun fiind in intregime un produs sintetic, anorganic. Cu alte cuvinte, mai potrivite, specialistii evrei au stabilit ca germanii nazisti nu au mers cu ticalosia lor atat de departe incat sa produca sapun din materia prima oferita de trupurile unor oameni. Sapun si alte obiecte de consum casnic: abajururi, marochinarie etc. Or, precum se stie, compasiunea pentru evrei, dar si stupefactia dinaintea bestialitatii umane a fost totala in legatura cu "evreii facuti sapun". Producerea sapunului evreiesc a fost unanim resimtita imediat dupa razboi ca un fel de nec plus ultra al abjectiei umane, al decaderii noastre.
Cazul amintit mai sus trebuie sa fie un subiect de studiu si meditatie pentru Institut, pentru a se intelege nu numai mentalitatea celor care nu accepta dimensiunile adevarate ale Holocaustului, ca si mentalul celor care au denaturat ororile savarsite in anii 1939-1945 prin exagerarea diverselor aspecte ale Holocaustului, aducand astfel deservicii la cauza adevarului cel putin la fel de mari ca si negationistii. Dupa parerea mea, chiar mai mari...

F. Activitatea Institutului trebuie patronata, in toate aspectele ei, de o conceptie inalta despre adevar. Se impune o atitudine deschisa si flexibila in fata faptelor, abandonarea constienta si asumata a oricarui partizant prin practicarea intocmai a metodologiei stiintifice deja consacrata in lumea academica.

G. Ca fenomen istoric de data relativ recenta, cu implicatii concrete in viata personala a milioane de oameni si in viata politica a numeroase state europene, practic toate, Holocaustul nu este obiectul de cercetare exclusiv al istoricilor. Aspectele juridice sunt deseori preponderente, atat de natura penala, cat si de drept civil. Metodologia juridica de cercetare a faptelor, a adevarului, difera mult de cea a istoriei si o preceda. Cunoasterea si intelegerea acestei dimensiuni nu poate sa lipseasca din competenta directorului general si a Institutului, din modul de inregistrare si prelucrare a datelor, a faptelor pe care se va intemeia orice respingere sau acceptare a acuzatiei de genocid. Privite din acest punct de vedere, cercetarile pe care le-a efectuat "comisia Wiesel", sunt lipsite, din pacate, de orice valoare probatorie. Trebuie sa fim constienti ca, in nenumarate cazuri, Institutul va deveni, cu sau fara voia sa, o instanta de referinta pentru justitie, capabila sa ofere consultatii si expertize de specialitate atat in procesele penale, cat si in cele civile tangente cu Holocaustul. Caci nu putem face abstractie de realitatea a doua fapte de stricta actualitate: (1) in Romania de azi s-a lansat o veritabila campanie publica de identificare a unor posibili criminali vinovati de comiterea unor acte de genocid anti-evreiesc; (2) fata de suferintele indurate de evrei in Romania, cercuri evreiesti mai mult sau mai putin oficiale, dar importante si reprezentative, au formulat pretentii la daune in compensatie, a caror valoare nu poate fi ignorata de nici un guvern din Romania.
E de asteptat ca Institutul sa aiba un cuvant de spus in desfasurarea si solutionarea acestor demersuri, perfect justificate ca initiative menite sa restabileasca si sub aspect juridic adevarul si sa aduca in lumea noastra linistea si echilibrul pe care nu le putem dobandi fara o servera si corecta administrare a legii.
De aceea, in structura de personal a Institutului e nevoie de cel putin o persoana care sa stapaneasca la un nivel superior disciplinele juridice, cu competenta afirmata in domeniul filosofiei dreptului, capabila sa se pronunte asupra gradului de responsabilitate, de vinovatie a persoanelor si institutiilor implicate in Holocaust si acuzate de genocid.

H. Devine astfel si mai evidenta obligatia pentru Institut de a se supune principiului audiatur et altera pars. Aplicarea acestui principiu presupune cel putin doua aspecte: (a) examenul critic al rezultatelor deja dobandite de cercetatorii care sustin ca in Romania dimensiunile persecutiilor anti-evreiesti, atat de reale, nu intra totusi in sfera notiunii de genocid, de holocaust; (b) includerea printre cercetatorii si colaboratorii Institutului a unor persoane care deja s-au ilustrat prin lucrari dedicate Holocaustului din Romania, unii afirmandu-l, altii contestandu-l. Alaturi de acestia, ceilalti cercetatori ar fi bine sa fie persoane cu experienta in cercetarea istorica (si juridica!), familiarizati cu cercetarile de arhiva, cu interpretarea de documente, cu culegerea de informatii si marturii orale, cu procedurile juridice de anchetare si investigare, dar care pana in prezent nu au abordat subiectul "holocaustul". In felul acesta isi vor gasi reprezentarea in Institut nu numai cele doua curente de gandire din istoriografia actuala, ci si disponibilitatea pentru adevar pe care societatea romaneasca a dovedit-o intotdeauna, fara nici un partizanat al interesului.

I. Consider ca Institutul are obligatia sa se delimiteze de Raportul produs de Comisia Wiesel, publicat anul trecut. Examinarea critica a acestuia si verificarea obiectiilor pe care acel raport le-a starnit trebuie urmata de exprimarea publica a unui punct de vedere. Altminteri, probele si documentele adunate de comisie, arhiva acesteia, consider ca trebuie sa intre in posesia Institutului, in fondul documentar al acestuia. Faptul Ð destul de neobisnuit Ð ca Institutului i s-a dat numele unei persoane in viata, al holocaustologului Elie Wiesel, nu trebuie sa presupuna o subordonare a Institutului fata de persoana acestuia, fata de rezulatatele activitatii sale, asa cum, din pacate, a procedat "comisia" amintita, insusindu-si intru totul partizanatul total al lui Elie Wiesel in aceasta materie. Ba mai mult, comisia si-a insusit si anumite principii ad-hoc imaginate de Elie Wiesel, cu totul straine de pratica si deontologia cercetarii istorice. Suntem convinsi ca insusi Elie Wiesel nu ar repeta azi greseala savarsita atunci cand a declarat ca "suntem devotati principiului potrivit caruia descoperirile Comisiei vor fi acceptate ca definitive in legatura cu acest subiect, atat in Romania, cat si in lume". Dimpotriva, insasi infiintarea Institutului pentru Studierea Holocaustului dovedeste ca "descoperirile" Comisiei nu pot fi si nici nu au fost acceptate de cineva in Romania sau in lume "ca definitive".

J. Definitive nu vor fi nici "descoperirile" Institutului nostru, chiar daca ele vor fi facute prin aplicarea cea mai riguroasa a metodologiei de cercetare stiintifica. Calitatea acestor rezultate depinde de multi factori, a caror intrunire se produce destul de rar. Din pacate, Holocaustul este un subiect extrem de politizat, a carui abordare partizana se practica mult mai frecvent decat abordarea obiectiva, sine ira et studio. Depolitizarea acestui subiect este extrem de dificila, chiar imposibila. Insasi ideea de infiintare a unui institut dedicat acestei probleme este intr-o oarecare masura politizata, raspunde presiunilor unui context politic imposibil de evitat sau de ignorat. Consider ca supunerea la aceste presiuni este normala, fireasca intr-o lume a interdependentelor cum este lumea moderna. Ca atare, insasi infiintarea Institutului este o miscare (in mare masura politica) extrem de utila societatii romanesti, lumii democratice in care ne straduim sa fim acceptati.
Cu o conditie insa: ca activitatea si functionarea Institutului sa nu fie politizata, sa nu fie perturbata de imixtiunea partidelor politice (aflate la guvernare sau in opozitie), a unor interese de grup etc., ci sa fie dedicata numai si numai adevarului, mai presus de orice alta valoare sociala sau politica. Personal, am nutrit intotdeauna acest respect pentru adevar, chiar si atunci cand afirmarea adevarului era, inainte de 1989, primejdioasa sau, azi, paguboasa. Activitatea mea de intelectual sensibil la traditia "nationalismului romanesc autentic" a fost orientata de convingerea ca intre afirmarea adevarului, oricare ar fi acesta, si interesul national nu poate exista nici o contradictie. Numai niste spirite marginite, lipsite propriu-zis de credinta in Dumnezeu si in valoarea fiintei umane, pot crede ca prin minciuna si neadevar te poti face "mai" util pentru interesul comunitar, national. Respectul de sine insusi, ca om si ca cetatean al unei anumite tari, al unei etnii anumite, e de neconceput in afara respectului pentru adevar.
Problematica Holocaustului pune deseori intr-o aparenta contradictie adevarul si interesul national. Numai neintelegerea corecta a interesului national ii poate face pe unii cercetatori sa se abata de la regula adevarului, punand in circulatie teze si opinii care, dupa socoteala lor, desi neadevarate, incorecte, ar avea meritul ca slujesc totusi un interes national (vezi cazul "sapunului evreiesc" amintit mai sus). O asemenea comportare denota deopotriva o intelegere precara a ceea ce merita sa fie considerat interesul national. Interesul nostru national nu este sa respingem cu orice chip, cu orice argumentare, teza vinovatiei romanesti care, daca este reala, nu va intarzia sa se impuna in constiinta tuturor, deci si a noastra. Noi putem nutri speranta ca, prin cercetarea cinstita a faptelor si prin aflarea adevarului, aceasta vinovatie Ð care deocamdata este o ipoteza de lucru Ð nu se va confirma!
Fiecare dintre noi, indiferent de apartenenta sa etnica, religioasa are dreptul la aceasta speranta. Personal sper ca studierea corecta si practic exhaustiva a Holocaustului sa infirme vinovatia romananeasca, acuzatiile care ni se aduc ( "Ati ucis! Ati ucis! Ati ucis!" Ð Elie Wiesel). Dar consider ca daca aceasta vinovatie este reala, incercarea de a o ascunde, de a falsifica deci adevarul, va aduce prejudicii si mai mari neamului romanesc, intereselor noastre nationale, situatie cu totul inacceptabila pentru unul ca subsemnatul.
In concluzie, studierea Holocaustului este, ca domeniu, unul pluridisciplinar si interdisciplinar, care angajeaza deopotriva competenta istoricului, a juristului, a psihologului, a sociologului, a filosofului, a politologului, a documentaristului (arhivist). Directorul general al unui institut de cercetari asupra Holocaustului va trebui sa fie o persoana familiarizata cu aceste domenii, un cercetator consacrat, cu preocupari si bune rezultate in toate disciplinele mai sus enumerate.
Experienta mea de profesor, scriitor, autor al unor cercetari de istorie (in chestiunea Transilvaniei, a ceangailor, a legionarilor), cateva dedicate chiar Holocaustului, senator, publicist, cunoscut om de atitudine publica transanta, sincera, inechivoca, atat inainte de 1990 cat si dupa, activist voluntar in cateva ONG-uri de prestigiu (Uniunea Vatra Romaneasca si Liga pentru Combaterea Anti-Romanismului ÐLICAR) consider ca-mi ofera competenta multidisciplinara pe care o pretinde functia de director general al Institutului National pentru Studierea Holocaustului din Romania.
Nu stiu alt institut stiintific care sa cerceteze un domeniu atat de complex, de...pluridisciplinar, in care sa se impleteasca atatea specializari, rareori puse toate impreuna. Nu fac pledoarie pro domo, dar importanta problemei ne interzice orice strategie comportamentala, de genul falsei modestii, drept care ma simt obligat sa-mi ofer serviciile acestui Institut, iar obligatia este aceea de a-ti face datoria fata de Dumnezeu si Neam, fata de comunitatea careia ii apartii si fata de conditia ta de om. Alta motivatie nu am.
Acesta este proiectul meu de management stiintific si etic cu care ma incumet sa ma consider potrivit in functia de director general al Institutului pentru Studierea Holocaustului. Ca alta persoana insa ar putea fi si mai potrivita nu ar fi de mirare, iar pentru mine ar fi un motiv de satisfactie. M-as bucura daca unul ca acela (iar nu altul!) va obtine demnitatea si raspunderile teribile de director general la Institutul "nostru".


Nota M. Creanga: Surprinzator, poate, pentru unii, dl prof. Ion Coja a "aplicat" - cum se spune astazi - la concursul pentru conducerea Institutului National pentru Studierea Holocaustului, recent infiintat. Si poate mai putin surprinzator, cel ales a fost dl. general (r) Mihai Ionescu, care a fost (este?) si membru al Comisiei Internationale pentru Cercetarea Holocaustului in Romania, numita si Comisia Elie Wiesel.
Publicam proiectul de management propus de prof. Ion Coja, nu pentru ca i-am impartasi speranta "ca studierea corecta si practic exhaustiva a Holocaustului sa infirme vinovatia romaneasca", ci pentru ca, daca "aceasta vinovatie este reala, incercarea de a ascunde, de a falsifica deci adevarul, va aduce prejudicii si mai mari neamului romanesc, intereselor noastre nationale".
Pe de alta parte, impartasim multe dintre criticile aduse (nu numai de prof. Ion Coja) Raportului Comisiei Elie Wiesel. Un Raport considerat de principalul coordonator al redactarii lui, acelasi Elie Wiesel, inca inainte de incheierea lui, ca avand aprecieri "definitive in legatura cu acest subiect". Totusi, nu sunt Tablele Legii...
Sa mai observam ca defectele acelui Raport, afisat (in rezumat) pe site-ul Presedintiei Romaniei, au avut deja efecte serioase asupra unor persoane, catalogate cu prea mare usurinta ca "antisemit", "negationist" etc. Pas de mai dovedeste ca nu esti "struto-camila"!

Citește totul despre:

Comentarii

loading...