Vlad Georgescu, autorul cartii cu titlul de mai sus, aparuta la Humanitas de curand, s-a oprit cu analiza sa in 1977, lucrarea fiind redactata chiar in primavara acelui an, imediat dupa cutremur. Avea nevoie sa faca asa ceva, pentru a sintetiza astfel treizeci de ani de miciuna si prefacatorie carora le-a cazut victima istoriografia romaneasca.
Vlad Georgescu a fost directorul Europei libere pana in 1988, cand a incetat din viata. Avea doar 51 de ani. Moartea sa a fost suspecta si probabil ca Securitatea lui Ceausescu nu a fost straina de ce s-a intamplat, asa cum nu a fost straina nici de alte decese sau de grave suferinte fizice ale altor persoane care au lucrat la respectivul post de radio.
Cartea apare asadar dupa trei decenii de la scrierea ei, in seria de istorie recenta, ingrijita si beneficiind de postfata regretatului Radu Popa, arheolog si medievist, unul din fondatorii acum 19 ani ai Grupului de Dialog Social si factor de coeziune al societatii civile. De ce politica si istorie? Fiindca plecand de la expresia celebra a lui Orwell, potrivit careia intr-un regim totalitar viitorul este aproape sigur, doar trecutul e mereu interpretabil si deci poate fi modificat de la o epoca la alta, asa si in cazul comunistilor romani, maestri in diversiuni, mistificari si malversatiuni, istoria a fost mereu sluga batjocorita a politicii arbitrare care stie sa faca din alb negru si din negru alb. Poate nicaieri ca la noi imediat dupa razboi si pana in 1989, odata cu moartea lui Ceausescu, nu am asistat la mai multe falsificari, punandu-i pe bietii istorici in cele mai jenante posturi, siliti sa se prostitueze si facand din stiinta istoriei o simpla carpa de ghete a celor de la putere, care aveau nevoie de lustru pentru a-si oglindi in ele chipul diform.
Vlad Georgescu nu se inflameaza niciodata, lucrarea sa este aceea a omului inteligent, suplu, superior, care se detaseaza de obiectul analizei sale, nu pentru a face haz de necaz, ci pentru a scoate mai bine in evidenta aberatiile carora le-am cazut de fapt cu totii victima.
Gulag si minciuni
Prima sectiune a cartii acopera intervalul 1944-1960. Poate a fost perioada cea mai dura si mai aberanta. Asa cum atunci a fost creat gulagul romanesc cu sute de mii de arestari, tot asa si stiinta istorica a fost injosita prin supunerea ei fara conditionare pretinsei lumini care venea de la Rasarit. La baza falsificarilor a stat manualul lui stefan Roller, care a facut ce a vrut sau ce i se comanda sa faca cu istoria neamului. A fost mistificata etnogeneza poporului roman urmarindu-se minimalizarea rolului elementului dacic si latin, al doilea scos in fata ar fi insemnat din punctul de vedere al propagandei de partid, o elogiere a Occidentului, deci a capitalismului decadent, si impunerea elementului slav. Poporul roman a fost astfel privit ca un fel de ruda de acelasi sange cu "rusii eliberatori", ceea ce presupunea ca asa zisa eliberare trebuie de la luna la luna sa sporeasca. Ni se ofera date despre cartea unui profesor S. stirbu, "Rascoala din 1821 si legaturile ei cu evenimentele internationale", in care mistificarea intrece orice inchipuire. De aici aflam ca Tudor a fost asasinat de eteristii recrutati in solda spioinajului englez, pe baza indicatiilor primite de la agentii spionajului britanic. Grigore Ghica, domnul pamantean, este in schimb sluga lingusitoare a Austriei care avea si ea o agentura secreta la Bucuresti. Rusia insa este de partea progresului. Pentru a usura intelegerea trecutului cu ajutorul unor simboluri contemporane, pretinsul profesor alcatuieste o harta pe care cu surprindere citim SUA in locul Austriei, CANADA in cel al Germaniei, UNA, in cel al Angliei, SEATO in cel al Spaniei. Acum vine tot hazul. SUA nu inseamna Statele Unite ale Americii, nici n-avea cum, totusi, ci Statul ultrareactionar austriac, CANADA, Coalitia antinapoleoniana a ducatelor apusese, UNA, Uniunea nordica absolutista, aluzie la NATO, iar SEATO, aici ramanem cu gura cascata, Spania era aspru terorizata odinioara. Intr-adevar, greu de imaginat. Intr-un banc spus la radio Erevan asemenea scorneli ar fi fost acceptabile, dar daca ne gandim ca abrevierile au intrat intr-o carte de istorie care avea pretentia ca este stiintifica atunci, cum am spus, ramanem fara glas si pana sa radem inghetam vazand ce grad urias de prostie era difuzat pe canale propagandistice oficiale.
Anul 1960
Pe masura ce avansam insa in timp si ajungem in anul de gratie 1960, cand deja trupele sovietice erau plecate din tara si deci presiunea elementului slav se atenua, in cartea de Istorie a Romaniei aparuta in acel an au loc discrete, dar esentiale corectii. Tonul antiroman dispare, cucerirea Daciei nu mai are un caracter distructiv, ci reprezinta un progres in evolutia generala a societatii de pe pamantul tarii, originea latina a limbii nu mai este pusa la indoiala. Relatiile romano-ruse sunt scoase de sub clopotul infrumusetarilor stupide. Vlad Georgescu arata: " Multi isi mai amintesc inca de numeroasele sedinte organizate la toate nivelurile in care asistenta uimita, neincrezatoare, asculta persoane oficiale importante spaland in publlc murdarul dosar al relatiilor romano-sovietice, folosind cuvinte si facand afirmatii pentru care cu cativa ani in urma numai pentru simpla lor ascultare s-ar fi luat ani grei de inchisoare". Incredibil, dar asa este istoria pe care politica o intoarce in sensul in care ii convine. Generatia mea chiar isi aduce aminte foarte bine de introducerea ca imn national a Tricolorului, ceea ce producea uimire parintilor nostri. Ei stiau ca in trecutul apropiat intonarea unei strofe din imn ar fi insemnat persecutarea si chiar intemnitarea imprudentilor. Istoricii asadar nu mai sunt obligati sa afirme ca rusii sunt marele frate eliberator. Accentul cade pe meritele proprii ale poporului nostru, in care comunistii joaca un rol de seama. Mai mult, sunt dezvaluite scrierile lui Marx despre Tarile Romane, lovitura de gratie aplicata venerabilului vecin de la Rasarit, scrieri in care dascalul proletariatului nu s-a sfiit la vremea respectiva sa arate advarul despre felul samavolnic in care rusii in 1812 au ocupat Basarabia, pamant pur romanesc. Uitandu-se intr-o asemenea oglinda istoricii simteau ca intineresc si aproape ca uitau mizeriile pe care le indurasera inainte. Urmeaza relaxarea ideologica care a durat pana in 1971.
Kitsch istoric
Apoi culturnicii primesc noi indicatii si schimba macazul in directia ceruta de partidul condus de noul lider nationalist. Se creeaza noi mituri politico-istorice, care culmineaza cu ceea ce Vlad Georgescu numeste kitsch-ul istoric, delir absolut al epocii Ceausescu, care nu mai avea nevoie de picior de rus pentru a se glorifica pe sine, de vreme ce intorcandu-se in timp pana la Burebista gasea mult material de muls. Tracologia a devenit astfel tracomanie si o serie intreaga de adevaruri delicate din cetoasa noastra protoistorie au fost scoase intr-un mod desantat pe tapet si puse in circulatie pentru a-si bate joc de tot, de oamenii simpli care nu mai intelegeau nimic, dar aveau nevoie pentru mandria personala de o asemenea infuzie pseudomitologica, de oamenii cu carte care vedeau in ce hal este deformat adevarul istoric, si pana la urma istoria insasi era terfelita fiindca ce aberatie mai mare poate fi decat aceea de-a trasa o linie de continuitate de la Burebista la Ceausescu. In replica dupa 1990 au venit istorici de factura lui Lucian Boia care au abordat celalalt versant si ceea ce parea batut in cuie pentru vesnicie a fost pulverizat prin tentatia relativizarii. si aceasta a fost si este o tendinta din pacate nu tocmai fericita, dar in orice caz preferabila celei impuse de Ceausescu din care au muscat cu pofta nu doar culturnicii naimiti, ci si oameni de cultura de o buna conditie intelectuala pentru care protocronismul a fost un fel de revelatie, simtind astfel ca pot sa iasa din biblioteca si sa urce muntii Carpati ca intr-un omfalos al universului. Vlad Georgescu slalomeaza elegant printre toate aceste bizarerii iar pentru un istoric adevarat care nu se imbata cu nimic aceasta este de altminteri cea mai cuvenita si inteleapta atitudine.
