Serghei Esenin
Sub titlul “Serghei Esenin – Rusia albastra si fara de leac” (colectia “Poesis” a editurii Macarie-Targoviste, decembrie 2005), scriitorul Adrian Bucurescu propune cititorilor talmacirea a 30 de poezii din opera marelui liric. Aparut in luna cand se implineau 80 de ani de la moartea lui Esenin, volumul – rod al unei intreprinderi dificile in sine, dar si riscante, caci se integreaza unei serii de traduceri semnate de literati precum George Lesnea si Zaharia Stancu – este o reusita. Talmacitorul “stoarce” resursele limbii romane ca sa constituie nu numai echivalentele verbale ci si spiritul, inconfundabila componenta ruseasca a versului eseninian. Citam, de pilda strofa: “Am obosit traind in tara asta/Cu trista hrisca fara de hotar;/Voi parasi bordeiul meu si brazda/Si haimana m-oi face, si talhar sau “Cu dorintele devin zgarcit./Viata mea, eu oare te-am visat?/Cand pe calul roib eu am gonit?/Cand, in zori, prin stepa am cantat”? Esenin s-a sinucis la 24 decembrie 1925, la putin timp dupa ce implinise 30 de ani. “De ce, oare, nu o fi fost agreat Esenin nici de puterea sovietica, despre care se spune ca nu a fost straina de sinuciderea lui? O explicatie este, desigur, firea rebela a poetului, refractar la constrangerile comunismului, ca de altfel la toate constrangerile”, scrie traducatorul in prefata. Rebelii, fie chiar si in vers, nu aveau ce cauta in “noua sovietate” bolsevica. Nonconformismului funciar al poetului i se adauga frecventarea unor persoane/personalitati neagreate de regim. Una este insasi a doua sa sotie, actrita Zinaida Raih, ulterior recasatorita cu celebrul regizor Vsevolod Meyerhold, aderent la noul regim inca din 1917, dar arestat si impuscat la ordinul lui Stalin in 1940. In primii ani de dupa revolutie, devine limpede pentru creatori ca principiul “cine nu e cu noi e contra noastra” este aplicabil si domeniului artei si literaturii. Semnatar al “Manifestului imaginistilor”, Esenin va intra in conflict cu canoanele “realismului socialist” si cu scriitorii proletcultisti in spatele carora actiona insasi temuta CEKA.
Personalitatea cea mai puternica din cercul de apropiati ai poetului este Nikolai Klinev, el insusi un cantaret al Rusiei traditionale, un vizionar care a prezis dezastrele ecologice din timpul dictaturii staliniste, arestat si impuscat in 1937, in Siberia. Klinev, redus la starea de cersetor de catre NKVD, a avut curajul de a le spune anchetatorilor de la Lubianka: “In poemul meu “Exista demoni ai ciumei, leprei si holerei”, am exprimat ideea ca revolutia din Octombrie a aruncat tara intr-un abis de suferinte si calamitati si a facut din ea tara cea mai nefericita din lume. Consider ca politica de industrializare distruge temeliile si frumusetea vietii poporului si ca aceasta distrugere este insotita de suferintele si moartea a milioane de rusi. Am exprimat aceste lucruri in “Cantecul lui Gamaiun” si, intr-un chip mai precis, in poemul despre canalul de la Baltica la Marea Alba” (cf. Vitali Sentalinski, “La Parole resuscitee. Dans les archives litteraires du KGB”. ed. Robert Laffont, 1993, p.305). Cel care declarase ca percepe colhozurile “cu o oroare mistica, ca pe o vraja diabolica” nu putea avea scapare. In camerele de ancheta de la infioratoarea Lubianka, numele lui Esenin apare in interogatoriile luate lui Isaak Babel si Klinev, la cativa ani dupa gestul disperat al poetului, inadaptat si inadaptabil la colosala minciuna bolsevica. Asa cum au decurs lucrurile in anii terorii staliniste, nimic nu ne impiedica sa credem ca Serghei Esenin ar fi avut parte, ca atatia alti mari scriitori si artisti, de cel mai penetrant “instrument al criticii” de esenta rosie, cele noua grame de plumb ale glontului tras in ceafa.
Pavel Florenski
In decembrie 2005 s-au implinit 68 de ani de la uciderea unuia dintre cei mai straluciti oameni de cultura ai secolului XX: Pavel Alexandrovici Florenski, despre care filozoful Serghei Bulgakov (citat de Vitali Sentalinski, poet, autorul extraordinarei lucrari “La Parole ressuscitee”) spunea: “Cultura si Biserica, Atena si Ierusalimul se intalnesc in persoana parintelui Pavel…”. Filolog, poet, istoric al artei, inginer, fizician, Pavel Florenski aminteste de idealul renascentist al omului de cultura; de altfel, Sentalinski il numeste “Leonardo da Vinci al Rusiei”, observand totodata ca, “mai presus de orice, Florenski era om al Bisericii si, prin experienta sa, un pod viu intre Biserica si intelectuali. Cercul social alcatuit in jurul lui a jucat un rol preponderent in formarea atmosferei spirituale a timpului sau. Iar astazi numele sau este intr-atat de stimat de Biserica ortodoxa incat ea are intentia de a-l canoniza ca martir al secolului XX. Uciderea lui Pavel Florenski a fost precedata de o lunga perioada de exil interior, de fapt domiciliu obligatoriu, izolat de familie, de arestari si puneri in libertate provizorie, pentru ca, in august 1933, sa fie trimis intr-un lagar din Extremul Orient. Faima sa de om de stiinta era atat de mare incat a fost transferat intr-o statiune experimentala de studii asupra congelarii la Skorovodino, pe fluviul Amur. Nu avea sa stea prea mult acolo: prin ucaz de la Lubianka, temuta centrala a NKVD-ului, a fost dus, sub escorta speciala, in faimosul lagar de la Solovki, o fosta manastire situata pe o insula din Marea Alba (acolo a fost creat, inca de pe timpul lui Lenin, primul lagar sovietic de concentrare, adevarat abator uman prezentat pe larg de Aleksandr Soljenitin in “Arhipelagul Gulag”). Ajuns la Solovki in octombrie 1934, omul de stiinta reuseste sa puna la punct tehnologia extragerii de iod din alge. “O uzina “Iodprom” a fost chiar creata in lagar. In timpul razboiului, pe cand Florenski nu mai apartinea lumii acesteia, iodul de la Solovki a fost deosebit de util si a salvat viata a mii de soldati”, relateaza Sentalinski. In ochii politiei politice insa meritele stiintifice extraordinare ale detinutului nu inseamna nimic fata de calitatea sa de “dusman al regimului”, derivata din statutul sau de preot. “Ochii si urechile” ofiterilor politici inregistreaza tot ce spune, iar rapoartele sunt marcate cu apostila “element antisovietic” (reamintim ca “element” era si termenul folosit de securitatea romana pentru sutele de mii de oponenti ai regimului comunist). Iar ceea ce spune cel urmarit nu-i poate atrage, in nici un chip, revenirea in viata de dinainte de arestare. De pilda, venind vorba de o eventuala eliberare inainte de termen, poetul spune: “In ce ma priveste, nu astept nimic bun de la o asemenea eliberare. In ziua de azi, esti mai linistit in lagar. Cel putin nu mai trebuie sa-ti astepti arestarea in fiecare noapte. Asa se traieste in libertate: de cum se insereaza, ii astepti pe musafirii care te invita la Lubianka…” Ceea ce va precipita tragicul deznodamant va fi acuzatia de “propaganda contrarevolutionara in lagar elogiindu-l pe dusmanul poporului Trotki”. De fapt, turnatorul nu pricepuse ca Florenski isi batea joc de fostul rival al lui Stalin. In secret, Tribunalul NKVD al regiunii Leningrad il condamna la moarte si, tot in secret, Florenski este impuscat. La fel, se intampla, sute de detinuti, in timp ce alte sute au luat calea marii, in barje care au fost scufundate. Astfel a fost, pur si simplu, asasinat, sub imperiul terorii staliniste, unul dintre cei mai mari teologi ai ortodoxiei, cel care scria: “Suferinta este soarta maretiei… Este limpede ca lumea este astfel facuta incat nu-i poti da nimic fara sa platesti pentru asta cu suferinte si persecutii. Si, cu cat darul este dezinteresat, cu atat persecutiile sunt dure si suferintele atroce. Aceasta e legea vietii. Axioma sa principala… Pentru propriul dar, propria maretie trebuie sa platesti cu propriul sange”.
