Pacate dupa Baudelaire

Oare cate pacate poate savarsi omul? Negresit, acestea nu pot fi numarate. Omul are in fiinta sa si puteri zeiesti, inaltatoare pana la stele, dar si caderi adanci pana in iad! Religiile, indeosebi cea crestina, au "catalogat" aceste pacate, dand vina mai mult pe Satana decat pe firea omului. Ma voi referi acum doar la cateva pacate… dupa Baudelaire ( poet francez 1821-1867): " Greselile, pacatul, zgarcenia, prostia/ne arunca-n trup otrava si-n suflete gunoi…/Pacatele ni-s aspre, caintele misele/ marturisirea noastra ne-o rasplatim din gros/ si iar ne intoarcem veseli pe drumul gloduros/ crezand cu lacrimi sterpe ca ne-am spalat de rele…" Ne place asa de mult drumul gloduros al simturilor, desi toti spunem, ca evlaviosi ipocriti, ca mergem numai pe cararile curate ale Domnului! "Cu sfori ascunse dracul ne prinde si ne joaca/ de tot ce-i murdarie ni-e sufletul atras spre iad/ in orice clipa ne pogoram cu un pas/ senini, printr-o adanca si scarnava cloaca." si cati demoni sunt in noi? "Noroade-ntregi de demoni in capul nostru zbiara,/foind ca milioane de viermi incolaciti…" O, ce adevar "satanic"! Cu siguranta insa ca poetul, in versurile sale, nu se gandeste la demonii din iadul religios, ci la cei nascuti din firea, din caracterul, din trupul nostru. (Am citat  din poezia"Prefata", volumul Florile raului, ed. pentru literatura universala, 1967).