Românii din armata austro-ungară şi-au făcut cu cinste datoria faţă de împărat, însă s-au alăturat în mare număr fraţilor lor de sânge, în momentul intrării României în război.
Una dintre cele mai tragice figuri ale istoriei românilor est cea a generalului Dănilă Papp. Înalt ofiţer în armata austro-ungară, el s-a comportat eroic şi şi-a ţinut jurământul faţă de împăratul austro-ungar Franz Jozef, chiar dacă a fost silit să lupte împotriva armatei române. Dănilă Papp a devenit unul dintre ofiţerii care şi-au adus o contribuţie importantă la Unirea Transilvaniei cu România şi a servit sub ordinele Consiliului Dirigent al Transilvaniei, condus de Iuliu Maniu. După dizolvarea Consiliului Dirigent, Dănilă Papp a fost preluat de armata română. Cinstea şi talentul de bun organizator i-au adus numirea la comanda Corpului VI al Armatei Regale Române din Cluj, funcţie pe care a deţinut-o în perioada 1924-1930.
Dănilă Papp, absolvent al celei mai vechi academii militare din lume, Academia Tereziană din Viena, era apreciat de Regele Ferdinand I „cel Loial“ al României. De asemenea, el a fost apreciat şi de Regele Carol al II-lea. Drept urmare, Regele Carol al II-lea l-a numit, în anul 1938, guvernator al Ţinutului Mureş. De religie greco-catolică, generalul Dănilă Papp a devenit, în ultimii ani de activitate pe scena publică, ambasador al României pe lângă Sfântul Scaun, un post de o importanţă extraordinară, în contextul în care Vaticanul făcea eforturi uriaşe pentru a stăvili extinderea ororilor celui de-al doilea război mondial.
Dănilă Papp a murit în anul 1950, la Sibiu, după ce intrase, pentru patriotismul său, în vizorul autorităţilor comuniste. Printre altele, comuniştii i-au reproşat eroismul dovedit în timpul primului război mondial, pe frontul din Galiţia, în timpul luptelor duse de armata austro-ungară împotriva ruşilor.
O dilemă profundă
În timpul primului război mondial, liderii românilor ardeleni, inclusiv generalul Dănilă Papp, au fost prinşi într-o dilemă, generată, pe de o parte, de conştiinţa datoriei faţă de „bunul împărat” de la Viena, iar pe de altă parte de dorinţa unirii cu România. De aceea, liderii românilor ardeleni au cerut, la începutul războiului, îndrumări de la Bucureşti. Soţia liderului Clubului Parlamentar Român, Teodor Mihali, care era şi vicepreşedinte al Partidului Naţional Român, Elefteria Mihali, fostă doamnă de onoare a Reginei Elisabeta a României, a fost primită în audienţă de Regele Carol I. Regele României le-a transmis liderilor românilor ardeleni să-şi facă datoria cu loialitate faţă de tron şi faţă de Austro-Ungaria. El le-a amintit acestora că România este legată printr-un tratat de alianţă de Austro-Ungaria. Drept urmare, în primii ani ai războiului, românii ardeleni s-au înrolat în număr mare în armata austro-ungară.
Potrivit unor statistici oficiale, din Transilvania, Banat şi Bucovina s-au înrolat peste 650.000 de români. Din aceştia, 150.000 au fost ucişi, au dispărut definitiv, au fost răniţi sau au rămas invalizi. Sentimentul de loialitate faţă de Casa von Habsburg a slăbit catastrofal după ce România a intrat în război împotriva Puterilor Centrale. Mai mult de 100.000 de români ardeleni au dezertat din armata austro-ungară şi s-au înrolat în armata română. Unii dintre ei, conduşi de Ilie Lazăr, au eliberat oraşul Cernăuţi. Alte sute de mii de români, organizaţi de Iuliu Maniu, au înfrânt o încercare de insurecţie sovietică în Viena, la finalul primului război mondial, apoi s-au întors în Transilvania. La fel au făcut şi românii din Praga, care au protejat Comitetul Naţional Cehoslovac de încercarea unor generali reacţionari austrieci de a menţine Cehia sub dominaţia austriacă.
