Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

O viata exemplara: Nicolae Margineanu

E destul de limpede ca tocmai pe taramul principalei ratiuni a existentei sale, deconspirarea Securitatii ("ca politie politica" este un pleonasm!), CNSAS a dat gres si s-a dovedit ineficient. Cauzele acestei stari de lucruri sunt multe: ...

Share

Rl online 0 comentarii

28.10.2006 - 00:00
E destul de limpede ca tocmai pe taramul principalei ratiuni a existentei sale, deconspirarea Securitatii ("ca politie politica" este un pleonasm!), CNSAS a dat gres si s-a dovedit ineficient. Cauzele acestei stari de lucruri sunt multe: deficientele Legii care a patronat infiintarea institutiei, presiunile politice, proasta organizare interna, tergiversarile evidente ale serviciilor secrete in predarea (oricum, incompleta!) arhivelor Securitatii, insuficienta personalului si - mai ales! chiar pe primul loc, as zice - faptul ca s-a pornit cu deconspirarea de jos in sus, ceea ce a garantat pana acum ramanerea in umbra a majoritatii ofiterimii securiste si a grelelor responsabilitati ce-i reveneau in indeplinirea, cu zel si elan, a directivelor criminale emise de ocupantii sovietici ai Romaniei si de slugile lor cocotate in fruntea comunistilor "romani" (ajunsi de la cateva sute de naimiti la aproape 4 milioane de membri in "iepoca de aur"!). Care a fost structura interna a Securitatii, cum s-a modificat ea din 1948 pana in 1989, cine i-au fost conducatorii la nivel central si departamental, dar si la inspectoratele regionale (judetene), care era structura de partid ce i se suprapunea, care erau atributiile personalului ei, sistemul de evidentieri si recompense s.a.m.d. Ceata persista...
In schimb, exista un domeniu in care CNSAS are mari merite, desi oarecum indirecte: institutia a facilitat accesul unor tineri cercetatori la arhivele dobandite, cu chiu-cu vai, de la "servicii", iar acestia au publicat - sprijinindu-se pe documente - volume exceptionale privind unele "felii" din activitatea criminala a Securitatii. Marius Oprea, Stejarel Olaru, Cristian Vasile (pentru a-i cita numai pe cei mai cunoscuti) si-au dobandit mari merite in dezvaluirea mecanismelor mai mult sau mai putin oculte ale terorii comuniste. O ultima si absolut remarcabila izbanda in acest domeniu este volumul "Nicolae Margineanu, un psiholog in temnitele comuniste", semnat de Cristina Anisescu, aparut la Ed. "Polirom" in colectia document (coordonata de Andrei Pippidi), 2006, 484 pagini, pret neprecizat.
Autoarea acestei minunate si teribile carti, repet si subliniez autoare (care semneaza doar ca ingrijitor al editiei - si nu este singurul semn de modestie!), este licentiata in psiho-sociologie a Universitatii Bucuresti (1996), dar a urmat si cursuri post-universitare de comunicare si relatii publice, ca si de masterat in psihoterapie, publicand studii de psihologie in reviste de specialitate si traducand din engleza importante volume din domeniul comunicarii. De asemenea, a publicat mai multe studii privind "intimitatea relatiei cu Securitatea", in prezent fiind consilier superior al Directiei Cercetare din cadrul Consiliului National pentru Studierea Arhivelor Securitatii.
E util pentru intelegerea secretului acestei carti fascinante sa citez multumirile cu care isi deschide volumul Cristina Anisescu: "Aduc multumiri profesorului Nicolae Margineanu, care mi-a oferit sansa de a reface un fragment din istoria romanilor prin intermediul Marturiilor asupra unui veac zbuciumat. In egala masura ii multumesc pentru bucuria de a ma fi instruit, fara a-l fi intalnit vreodata, ci doar prin lectura cartilor si studiilor domniei sale despre Conditia umana, Sub semnul omeniei, Psihologia adancurilor si inaltimilor, Psihologia persoanei, Psihologie si literatura, sau Psihologie logica si matematica, si lista lucrarilor ar putea lesne sa continue.
De asemenea, le multumesc doamnei Daniela Taranu-Margineanu, domnului regizor Nicolae Margineanu si domnului academician Cornel Taranu pentru sprijinul si incurajarile binefacatoare pe tot parcursul elaborarii acestui proiect, pentru completarea unor date biografice, setul de fotografii si documente care mi-au fost puse la dispozitie cu atata amabilitate si incredere".
Cine stie sa citeasca printre randuri gaseste aici si un autoportret abia schitat al autoarei, dar si, cum spuneam, secretul acestei carti: o carte despre tradare, dar si despre fidelitate, o carte despre josnicia omeneasca si instinctele criminale care il pot acapara pe om, dar si despre maretia fiintei umane si taria credintei sale in Bine, Adevar si Frumos, o carte despre ura scrisa cu dragoste.
Romanii de astazi, oamenii de astazi pot afla - documentat strict - din exemplul profesorului Nicolae Margineanu cum se poate rezista, frumos si curat, torturilor si umilintelor, pentru a razbi cu sufletul intreg dincolo de cei 16 ani de temnita comunista. (M.C.)

Conditia umana "sub semnul omeniei"
L-am descoperit tarziu pe Nicolae Margineanu. Cand mi-am facut studiile, intre 1957 si 1962, numele sau era prohibit: nu era pomenit si nu era rostit in fata studentilor. L-am descoperit un an mai tarziu, dupa terminarea facultatii, cand am fost angajat psiholog in cadrul Laboratorului de Psihologie al Cailor Ferate din Iasi. Vazandu-ma derutat, seful de atunci al laboratorului, Ion Holban, mi-a pus in brate cateva dintre cartile lui Nicolae Margineanu si mi-a spus ce a reprezentat el pentru psihologia romaneasca. Era in 1963, iar Nicolae Margineanu se gasea de peste 15 ani in inchisoare. Marturisesc faptul ca nu stiam mai nimic despre el; numele sau disparuse de mult din circuit, fusese "vaporizat", conform unei cunoscute metode orwelliene. Cum in familia noastra existau cateva experiente din aceeasi categorie, destine care ma marcasera, am inceput sa-l citesc si sa-l descopar cu fervoare. Din cand in cand, Ion Holban, care-mi devenise mentor in psihologia muncii si in tainele examenului psihologic de laborator, ma interoga in privinta progreselor mele. Am descoperit atunci Psihologia persoanei, Psihotehnica in marea industrie si Analiza factorilor psihici. La randul sau, profesorul Vasile Pavelcu mi-a povestit despre un concurs de conferentiar sustinut la Iasi, la care participasera amandoi (castigat de Vasile Pavelcu) si despre faptul ca a dat referinte pozitive in preajma eliberarii din inchisoare a colegului sau clujean.
Mai tarziu, ne-am putut face cu totii o imagine despre ceea ce a insemnat Nicolae Margineanu pentru psihologia romaneasca si despre ceea ce ar fi putut sa faca, daca lucrurile ar fi evoluat normal. Am aflat ca a fost eliberat, ca a reinceput sa lucreze, ca publica. L-am vazut doar o singura data, la Bucuresti, la un simpozion organizat la Palatul Cotroceni (sediul de atunci al Palatului Pionierilor). Venea pe alee cu un aer seniorial; cand cineva mi-a spus: "Uite-l pe Margineanu", m-am ridicat sa-l vad mai bine. Atunci, cel de langa mine Ð nu-mi amintesc in acest moment cine era Ð m-a prezentat si am schimbat cateva vorbe. Mi-a facut impresia unui optimist incurabil, dar si a unui individ rupt de contextul imediat, plutind in alte sfere.
Mai tarziu, aflat in vizita la Cluj, la colegul meu Voicu Lascus, acesta mi-a pus in fata o carte-dialog cu Nicolae Margineanu. Nu spera s-o publice chiar atunci, ci, poate, peste mai multi ani. A fost o noapte tulburatoare, iar dimineata i-am marturisit colegului meu cat de mult m-a marcat. De-a lungul unei discutii prelungite, el mi-a dezvaluit cate ceva despre personalitatea omului Nicolae Margineanu. Am citit cu nesat cartea de memorii Amfiteatre si inchisori (Editura Dacia, 1991), atunci cand a aparut tot sub ingrijirea lui Voicu Lascus. Am scris atunci, in Analele Universitatii din Iasi, despre aceasta marturisire tulburatoare. Apoi, a aparut intreaga istorie a vietii sale, Marturii asupra unui veac zbuciumat (Editura Fundatiei Culturale Romane, 2002).(...)
Lectura volumului de memorii mi-a relevat un fapt pe care nu l-am putut sesiza la inceput: anii de formare au jucat un rol hotarator in evolutia sa ulterioara. Elev la Blaj si Orastie Ð doua citadele culturale romanesti din Ardealul aflat inca in componenta Imperiului Austro-Ungar Ð, si-a format disponibilitatea pentru studiu sistematic si disciplina, a deprins rigurozitatea ardeleneasca ce a impus dintotdeauna respect. Student la Cluj, il impresioneaza nu numai pe profesorul sau, Florian Stefanescu-Goanga, care-i propune un post de preparator cand era inca student in anul al II-lea, ci si pe alti profesori clujeni pe care-i frecventeaza: Virgil Barbat, Victor Papilian, Bogdan Duica. La 22 de ani, era deja licentiat; la 24, devine doctor in filosofie, specialitatea principala fiind psihologia si obtinand mentiunea magna cum laude. Dupa ce i-a cerut sa invete limba germana, Stefanescu-Goanga il trimite intr-o calatorie de documentare in Germania. Iar Nicolae Margineanu profita din plin de aceasta oportunitate si face turul principalelor laboratoare de psihologie. La Leipzig, ia contact cu spiritul lui Wundt si al urmasilor sai, Krueger, Kulpe si altii. La Hamburg, se apropie de Stern, de care-l vor lega apoi multe si la care se formase si G.W. Allport. La Berlin, ia cunostinta de noile cercetari in domeniul psihologiei configuratiei si se familiarizeaza cu ideile lui Koehler. Profesorii Rupp si Moede fac recenzia tezei sale de doctorat in revistele germane, iar la intoarcere, scrie un amplu raport, ce a aparut sub numele de Psihotehnica in Germania (1929). Un an mai tarziu, va publica insa o carte substantiala, ce va oferi o imagine completa asupra cercetarilor din aceasta tara Ð Psihologia germana contemporana (1930). Obtine apoi bursa Fundatiei Rockefeller si incepe o noua etapa in formarea sa Ð aventura americana.(...)
Nicolae Margineanu n-a facut politica, nu a fost inscris in nici un partid. A simpatizat cu ideile de stanga. A tinut conferinte la cluburile muncitoresti, s-a ocupat personal de organizarea unor scoli de ucenici (Scoala Tehnica Experimentala a Uzinelor Resita), i-a ajutat pe studentii evrei in timpul prigoanei legionare. Ar fi putut sa devina o figura proeminenta in noul regim, dar a refuzat sa "coopereze", sa se inscrie in partid. Nu s-a inscris nici macar in Frontul Plugarilor al lui Groza. A avut insa naivitatea sa creada ca, atat timp cat s-a putut infiinta o asociatie de prietenie cu "tara eliberatoare" (ARLUS), ar fi putut exista si o asociatie romano-americana. Ca urmare, a tinut conferinte despre SUA. La cererea prim-ministrului Petru Groza, intervine pe langa ambasadorul american in interesul Romaniei, recomandandu-l pe Mihai Ralea ca ambasador, desi acesta nu era agreat de catre americani. Devine astfel, dupa expresia unuia dintre anchetatorii sai, "agent al serviciului american de spionaj".(...) A fost "anchetat", adica umilit, batut, infometat, supus presiunilor de tot felul, pentru a "marturisi" sau a se angaja in actiuni de "demascare". A rezistat cu demnitate si, dupa 16 ani si doua luni, a iesit viu (dar bolnav), reusind sa mai supravietuiasca inca tot atat timp, sa lucreze si sa mai publice cateva lucrari.(...)
Ce ar mai fi de adaugat aici? Poate doar faptul ca rezistenta unui om nu e doar rezultatul unei structuri personale deosebite, ci si efectul unei educatii si a incorporarii unui model cultural in perioada formarii. Familia de tarani a lui Nicolae Margineanu nu a produs numai o constiinta; fratele sau, taran fruntas in sat, a fost si el judecat si condamnat pentru activitate "dusmanoasa" impotriva regimului si apoi a fost chiar executat, fiind considerat irecuperabil pentru ordinea instalata de comunism.(...)
Multi psihologi romani importanti au facut inchisoare: Tr. Herseni, C. Zahirnic (doctor la Geneva, cu Claparede), G. Bontila, Constantin Botez si altii pe care nu-i stiu eu. I-am cunoscut pe toti cei enumerati mai sus, m-am bucurat de increderea si simpatia lor, dar niciodata nu mi-au impartasit cate ceva din experientele pe care le-au avut. Nici nu stiu daca au lasat insemnari sau memorii. Observatiile de "participant" la acest "veac zbuciumat" ale lui Nicolae Margineanu sunt primele de care luam cunostinta. Vor fi descoperite oare si altele? Se va gasi cineva sa reuneasca observatiile lor sau ale celor ce i-au cunoscut si sa ne ofere o interpretare avizata a "dramei" psihologiei romanesti?
Memoriile lui Nicolae Margineanu ne dezvaluie personalitatea sa de o mare frumusete morala. Poate usor naiv pentru un psiholog, prea increzator in puterea valorilor si in purtatorii de valori, mesajul sau este cel al unui personaj de basm: cinstit si demn, crezand in oameni, neabatut de la convingerile sale democratice. N-a fost numai o minte stralucita, ci si un caracter pe masura.
Este remarcabil faptul ca, dupa ce a trecut prin toate, si-a mentinut si intemeiat convingerile, sprijinindu-se pe valori si oameni. Lucrarea Sub semnul omeniei, publicata in 1969, la numai cinci ani dupa calvarul temnitei, marturiseste despre aceasta incredere in cultura si civilizatie, in simtul masurii, in sentimentul national si al armoniei, in datina (in sens de cutuma morala) si comunitate, in "legea stramoseasca" a omeniei. E o lege care opreste raul sa se manifeste, o institutie a valorii morale, o norma a "dreptei balante" si a institutiei datoriei. Este o mitologie, o religie a faptei bune, a regulilor si a bunelor practici, o calitate dominanta a personalitatii civilizatoare. Omenia e suprema conditie a omului, crede Margineanu, este calitatea ce inchide cercul "calitatilor umane, fie ele intelectuale, practice sau morale".
Doamna Daniela Taranu, fiica lui Nicolae Margineanu, mi-a istorisit recent aventurile manuscrisului cartii Depth and Height Psychology, publicata in limba romana sub titlul Psihologia adancurilor si inaltimilor (Presa Universitara Clujeana, 1999, traducere din limba engleza de Oana Benga, cu o prefata semnata de profesorul Mircea Miclea). Cartea a fost conceputa si redactata in mare parte in SUA, intre 1979 si 1980, si a fost adusa in tara atunci cand autorul ei a aflat ca sufera de o boala necrutatoare. Ascuns de sotie dupa moartea sotului sau, in 1980, manuscrisul acestei carti neterminate a fost descoperit de fiica dupa aproape 20 de ani si a fost redat circulatiei. Este o carte-testament ce reabiliteaza valoarea studiilor de psihologie. Margineanu crede ca stiinta noastra nu presupune doar studierea instinctelor si a inconstientului, cum s-a afirmat la inceputuri, ci si studiul "inaltimilor" umane, al valorilor umane, sociale si culturale.(...)
Constatarea sa este tulburatoare:
"...impotriva maltratarii si nedreptatii inumane, singura aparare a oamenilor este convingerea lor deplina si ferma in triumful final al Adevarului si Dreptatii."
Acest om bun si increzator, care a fost tinut departe de semenii sai timp de 16 ani (!) si a fost tratat ca un neom, crede ca noi, psihologii, avem datoria sa promovam dezvoltarea culturala, sa studiem natura umana in conditia sa sociala si culturala nu numai ca marca a individualitatii, sa consideram epoca noastra drept un triumf al umanismului socio-cultural. Cat de modern putea fi Margineanu acum un sfert de secol, cand afirma ca valoarea si caracteristicile personalitatii se afirma Ð si deci se studiaza Ð numai prin raportare la context, la gandirea sociala care-l formeaza pe actorul social! Psihologul roman a fost fara indoiala un vizionar. Un personaj de o mare inaltime morala, dar si tragic, cu care psihologia romaneasca se poate mandri.
Cercetand documente, dosare, procese verbale de interogatoriu, delatiuni ale unor colegi si declaratii date de profesor, in fata anchetatorilor, sub presiune, Cristina Anisescu reconstituie viata lui Nicolae Margineanu, uimindu-ne si tulburandu-ne profund. Am citit multe asemenea carti si studii; credeam ca nimic nu ma mai poate surprinde, insa am constatat ca abjectia umana poate fi oricand depasita. Poate ca am fost ravasit de analizele psihologului Nicolae Margineanu si de strategia sa in decizia de a rezista; poate intensitatea trairilor mele a fost determinata si de coplesitoarea inaltime morala a acestui om care n-a incetat niciodata sa creada in semenii sai. Este o lectie pentru noi toti.
Cristina Anisescu a gasit, cred, cea mai buna cale de a ne prezenta fapte pe care adesea le ignoram Ð o hermeneutica a documentului care ne clarifica "adancimile". A inceput cu memoriul detinutului Nicolae Margineanu din inchisoarea de la Pitesti, in 1956, catre procurorul general al RPR, solicitand aplicarea drepturilor omului, pe care Romania s-a obligat sa le respecte: legatura cu familia, pe care n-a mai vazut-o de opt ani, medicamente, conditii de igiena, incriminand "bataile groaznice" din timpul anchetei si cerand ca "neomeniile sa inceteze". Inchipuiti-vi-l pe cel mai important psiholog roman al momentului Ð caruia ii scriu Jung, Stern, Pieron, Thorndike, Thurstone si Allport Ð batut cu salbaticie de un ins care nu-l poate intelege si care vede in fata sa doar un individ diferit de el, motiv pentru care trebuie sa-l distruga. Cartea ne atinge cele mai profunde colturi ale sufletului, ne emotioneaza, ne zdruncina, dar, in acelasi timp, ne monteaza. Ea nu poate fi rezumata, nici povestita, ci doar citita. N-ar trebui sa lipseasca din biblioteca nici unui psiholog sau intelectual care se respecta. Este o lectura obligatorie pentru momentele de indoiala, de scepticism, de sovaire, un remediu, un medicament pentru recucerirea stimei de sine.
Prof. dr. Adrian Neculau
fragmente din prefata la cartea Cristinei Anisescu "Nicolae Margineanu, un psiholog in temnitele comuniste. Documente preluate din arhiva CNSAS"

Arestarea si ancheta
Pregatirea arestarii profesorului apare inscrisa pe o nota marginala a adresei Directiei Generale a Sigurantei Statului catre Inspectoratul Regional de Siguranta Cluj, prin care seful acestei institutii, Mihai Patriciu, solicita subordonatilor:
1) fise lui Margineanu dupa ce se va lua rezultatul de la toate dosarele. Fisa gata se va arata d-lui si se va atasa la mapa de evidenta a inspectoratului din provincie;
2) ordin de la I.S. Cluj sa-l tina in supraveghere si sa va raporteze rezultatul.
In martie 1948 incepuse valul de arestari ale membrilor implicati in organizarea si conducerea a ceea ce autoritatile numeau Miscarea Nationala de Rezistenta.
Nicolae Margineanu a fost arestat la 14 aprilie 1948, la ora 11, motivul invocat fiind cel de "a da informatii despre Asociatia Romano-Americana". A intuit chiar in momentul acela ca lucrurile ar putea deveni ireversibile, avand inspiratia de a-si lua "paltonul de vanatoare anexand si mesada la el, desi afara era cald".
Ajuns in sediul Inspectoratului Regional de Siguranta Cluj, a fost dus la arest, unde i s-a adus la cunostinta ca se afla sub acuzare, fara a i se preciza concret vinovatia, fara nici o alta explicatie, "ca orice alt detinut".
Totul se consuma intr-o maxima imprecizie, sporita direct proportional cu incercarile lui de a clarifica adevaratele cauze ale retinerii, si acest lucru l-a urmarit aproape toata viata.
Dupa arestare, trei agenti ai Sigurantei i-au perchezitionat casa timp de cateva ore, dar nu au gasit nimic compromitator, spre insatisfactia celor ce cautau probe materiale care sa sustina legalitatea condamnarii ulterioare.
Din pivnita Inspectoratului Sigurantei Cluj, fara a fi fost nevoit sa dea vreo declaratie, a fost transportat in cea mai mare graba, in toiul noptii, spre Bucuresti.
Conform marturiilor sale ulterioare, Nicolae Margineanu a avut parte de "omenia" sergentului care-l insotea in timpul transportului catre Directia Generala a Sigurantei Statului din Bucuresti (Malmaison), prilejuindu-i profesorului, pentru cateva minute, sa-si ia ramas bun de la familie. Separarea de familie a fost traita dramatic, marturisind ca: "A fost cea mai grea clipa din viata mea", iar suferinta ascunsa in lacrimile inghitite a purtat-o cu sine pe toata perioada detentiei. Asistam, asadar, la o brusca rupere in viata profesorului Margineanu, la o catastrofa care se coboara la nivelul prelungirii existentiale, incepand cu sotia si copiii si finalizand dramatic cu fratele sau si nepotul (Petru si Eugen Margineanu).
La Malmaison, a luat contact cu ritualul "curatirii si controlului corporal": dezbracat pana la piele, "asezat in branci", umilit ca fiinta umana, tintuit intr-o pozitie "nedemna" cat timp i se perchizitionau hainele, ca in final sa primeasca piciorul in fund "cuvenit". Totul se desfasura cu precizia unei benzi rulante. Inchis intr-o celula "doi pe doi metri, cu doua paturi suprapuse, o masuta si un scaun", pazit de o "namila care semana mai degraba cu un urangutan, decat cu un om".
Ancheta a inceput la scurt timp, in conditiile unui plan strict al ofiterilor anchetatori, respectand indicatiile autoritatilor comuniste.
Desfasurarea anchetelor avea loc cu precadere noaptea, astfel incat detinutii, treziti brusc din somn, la putin timp dupa ce adormeau, sa fie dezorientati, fiind un bun motiv pentru gardieni sa le aplice primele "bubuieli". Expunerea la lumina orbitoare a becului orientat catre cel interogat intarea efectele de dezorientare si oboseala, iar repetarea aceluiasi set de intrebari viza obtinerea unor inhibitii in plan cognitiv de tipul dezorientarilor semantice, al evocarii cu fidelitate a faptelor si al interpretarii lor. In acest mod, se ajungea la supunerea detinutului si abdicarea de la propriile idei.
Declaratiile date in scris, combinate cu o suita de interogatorii epuizante, pe "banda rulanta", principala metoda folosita de NKVD pentru a obtine marturisirile, insotite de amenintari si violente extreme, urmareau obsesiv-compulsiv temele privind relatiile cu reprezentantii diplomatici americani in Romania, intentia vadita de a demonstra implicarea lui in problema "spionajului", relatiile sale cu Iuliu Maniu, cu alti reprezentanti ai partidelor istorice, cu "ramasitele legionare" sau cu o serie de reprezentanti ai industriei si economiei romanesti, urmarindu-se astfel sa se demonstreze "organizarea unui comitet de coordonare al Miscarii Nationale de Rezistenta", cu scopul de a "rasturna prin complot guvernul democrat".
Fortarea complexului de vinovatie prin acuze de "spionaj", de colaborationism cu "fortele imperialiste", de actiuni "subversive de complot impotriva guvernului", de "sabotare a industriei" sau de "infometare a poporului" era tinta predilecta a anchetatorilor. Consecinta acestui demers viza slabirea rezistentei psihologice, pana se ajungea la o supunere oarba.
Nicolae Margineanu a intuit planul ofiterilor, aplicand propria-i strategie: cu cat declara mai multe informatii cu caracter de generalitate si acoperite legal (insa inutile pentru scopul anchetei), cu atat slabea rezistenta anchetatorilor in audierea sa. Insa dialogul "rece, cu argumente rationale si cu dovezi palpabile" starnea agresivitatea si intoleranta anchetatorilor, repetandu-i-se dupa fiecare palma "binefacerile colaborarii". Aceasta tehnica i-a folosit doar in prima faza a anchetei, ulterior fiind nevoit, in urma torturii, sa declare mai mult sau mai putin ceea ce i se dicta.
Intelegerea acestui mecanism al "cedarii" ni-l dezvaluie in memoriile sale:
"A ma fi incapatanat insa pana la capat sa nu recunosc decat adevarul ar fi insemnat sa-mi primejduiesc viata, deoarece nu mai putea fi nici o urma de indoiala ca ma aflam in mana unui om lipsit de scrupule, care, pentru a parveni cat mai sus, era gata de orice crima."
Si apoi:
"...viata mea nu-mi apartine numai mie, ci si sotiei mele si copiilor mei. Sa nu-mi cereti insa mai mult decat ceea ce in judecata constiintei mele pot scrie, acceptand Neadevarul numai pe seama mea, nu si a altora. Si, desigur, numai ca intentie, nu ca fapta."
Refuzul de a scrie ceea ce-i dictau anchetatorii era urmat de asaltul brutal al bestialitatilor si amenintarilor.
Ofiterii procurori trebuiau sa construiasca "complotul" de la Clubul Marii Finante prin intermediul americanilor cu orice pret, precum si implicarea lor in coordonarea "miscarii de rezistenta".
Negarea si impotrivirea profesorului a fost urmata imediat de sedinta de tortura fizica, "la beci, brutalizat, lovit cu picioarele", "atarnat in bat" si "lovit cu bastonul de cauciuc, cu sarma impletita, peste fese cu toata furia" pana la lesin, trezit cu apa rece, pentru ca, mai apoi, ca si cand nimic nu s-ar fi intamplat, sa fie "condus" iarasi in camera de ancheta, pentru a scrie "punct cu punct" scenariul dictat.(...) Orice deviere de la planul prestabilit sau orice declaratie nesatisfacatoare implica o pedeapsa ce se aplica imediat, in acelasi spatiu al torturii, la beci: "loviturile administrate cu o coada de matura peste talpa bocancilor, pe care m-au pus sa-i incalt inainte de a fi legat. Loviturile au fost mai putin dureroase si, ca sa nu le simt, am inceput sa le numar. Au fost 40".
Amenintarile deveneau aspecte secundare, in comparatie cu violenta severa a batailor. Duritatea mesajului, frecventa si diversitatea formulelor de amenintare permit incadrarea lor printre modalitatile de tortura psihica. Utilizarea acestei metode, combinata cu privarea de somn, infometarea, expunerea la frig si izolare, putea genera in timp dezechilibre mari in plan psihologic, pana la "distrugerea treptata, dar totala a vointei de a rezista".(...)
Dupa finalizarea anchetei, la sfarsitul lunii iulie, Nicolae Margineanu a fost transferat in Penitenciarul Pitesti pentru doua saptamani, aici fiind adusi detinutii care aveau ancheta terminata. Dupa alte doua saptamani, "cu bagaje cu tot", a fost readus la Malmaison pana la inceperea procesului.
Orizontul de lectura al declaratiilor sub ancheta percuteaza tangential cu memoriile profesorului Margineanu. Textele declaratiilor sub ancheta, partial reale si obligatoriu conditionate, au marcat inceputul calvarului; ele sunt "texte produse sub tortura morala si fizica de un grup dominant", sunt "texte dialogale, dureros negociate" in confruntarea dintre arestat si anchetatori (declaratii scrise de mana, dactilografiate, procese-verbale de interogatoriu).
Declaratiile olograf, zecile de pagini scrise la o singura ancheta, precizand ca se obisnuiau doua, chiar trei anchete intr-o singura zi, si care, prin insumare, se intindeau pe mai bine de o suta de pagini, nu reprezinta decat indiciul unei constrangeri extreme, al unei supuneri la un efort de concentrare si de redare cu fidelitate a informatiilor, anchetatorii nadajduind sa apara o minima greseala, o confuzie cat de mica, pentru a porni asaltul acuzelor si al justificarii torturii. Daca unele informatii se repeta, ar putea fi interpretata ca o defensa, o dovada in plus ca profesorul Margineanu cauta strategii subtile de a prefera scrisul, si nu comunicarea fata in fata, soldata de cele mai multe ori cu bataia pana la descarnare si lesin.(...)

Procesul
Dupa mai bine de 7 luni de arest la Directia Generala a Sigurantei Statului, dupa zeci si zeci de declaratii si interogatorii, s-au emis ordinele de trimitere in judecata pentru intregul lot de arestati la data de 19 octombrie 1948, pe baza "cercetarilor preliminarii" efectuate de parchet si de organele de Securitate, fixandu-se pentru "judecata" ziua de 27 octombrie 1948, ora 8.30 dimineata, alaturi de ceilalti "acuzati" din Dosarul 4066: Popp Alexandru, Margineanu Nicolae, Auschnitt Max, Bujoiu Ioan, Bontila George, Gheorghiu Dimitrie, Bals Alexandru, Macelariu Horia, Manu George, Petrascu Nicolae, Teodorescu Eugen, Chioreanu Nistor.
La Malmaison, declaratiile date in timpul anchetelor au fost retranscrise, respectand incadrarea in articolele de lege. Nicolae Margineanu a incercat sa nege declaratiile cu privire la complot, insa nu a obtinut decat noi amenintari. Timp de zece zile, a fost supus presiunilor de a renunta la incapatanarea sa si de a recunoaste "organizarea complotului" si implicarea americanilor in coordonarea si finantarea actiunii "subversive". Orice forma de opozitie era zadarnica, sentinta era ca si data.(...)
In ziua de 27 octombrie 1948, la ora 8.30 a.m., incepea Procesul "celor 12 complotisti, spioni si sabotori". Interogat chiar in prima zi a procesului, Nicolae Margineanu este prezentat ca "fost profesor la Cluj, epurat pentru atitudine antidemocratica, fost la Resita, iar pentru activitate antiromaneasca a fost numit profesor la Colegiul Bard din New York". Procurorii se pregatisera intens pentru cazul Margineanu, stiind despre acesta ca "este dotat cu inteligenta sclipitoare, posedand o vasta cultura generala in toate domeniile psihologiei, ca este foarte subtil si nu trebuie lasat sa vorbeasca decat la subiect si sa raspunda scurt la intrebari, in special in ceea ce priveste crima de inalta tradare", mai ales ca "prezenta in sala a ziaristilor americani, de care este atat de strans legat, poate influenta asupra pozitiei sale in proces, astfel ca trebuie intrerupt cu hotarare si autoritate cand va incerca sa faca devieri".(...)
Capul de acuzare a fost conceput ca o prelungire a celor declarate de Margineanu sub presiune si amenintare permanenta. Intreaga constructie era falsa si fara nici o logica.
Intalnirile cu reprezentantii diplomatici ai SUA si ai Marii Britanii la Clubul Marii Finante nu aveau ca scop "jefuirea economiei nationale si regimul de teroare instaurat in Romania" si nici tradarea secretelor de stat, la care nici nu aveau acces. Ele vizau intarirea relatiilor romano-americane, prin schimburile culturale urmarite de obiectivele Societatii Amicii Americii si Asociatiei Romano-Americane din Ardeal, influentarea pozitiva a diplomatiei americane, in vederea sprijinirii misiunii retrocedarii Ardealului de Nord.
Ideea "complotului" in scopul rasturnarii guvernului dr. Petru Groza si lista ministrilor care ar fi urmat sa faca parte din noul guvern i-au fost dictate in intregime.(...)
"Apararea" nu a facut altceva decat sa sutina pe acuzatori; in aceeasi situatie s-au aflat si ceilalti acuzati in acest proces.
Ultimul cuvant al "acuzatilor" nu mai putea aduce vreo schimbare in schema propusa de tribunalul "poporului", iar inregistrarile lor erau identice: "n-a avut nimic de spus" sau "asteapta sentinta cu incredere in obiectivitatea tribunalului".(...)
"Nici un membru al familiei n-a primit permisiunea sa asiste la proces". Din relatarile ulterioare ale lui George Bontila, inaintea procesului, cei mai multi au fost drogati cu scopolamina. "Cu doua saptamani inainte de proces au fost bine hraniti pentru a arata cat de cat acceptabil. S-a observat ca unii dintre ei incercau sa vorbeasca, insa nu izbuteau sa articuleze nici un cuvant".
Toate aceste eforturi de regizare a procesului celor implicati in Miscarea Nationala de Rezistenta nu au ramas fara replici critice din partea unor ziaristi si oameni de cultura simpatizanti ai fostelor partide istorice. De exemplu, medicul Aurel Vaida Voevod, fiul fostului prim-ministru Alexandru Vaida Voevod, facea o declaratie deloc surprinzatoare in mediile intelectuale in legatura cu "explicatia marturisirilor complete ale acuzatilor", in sensul ca acestia...
"...au fost supusi cu totii unui tratament de care noi, cei din lumea medicala, stim ca sunt preparate chimice asemanatoare cu morfina, anume Scopolamina, amestecata cu Dilauden, amestec care transpune pe pacient intr-o stare de delasare, epuizare, docilitate desavarsita, fara vlaga, fara rezistenta si somnolenta".
Acelasi fenomen a fost observat si de Andrei Bals, varul lui Alexandru Bals ("toti inculpatii au fost drogati, deoarece varul sau, Bals, vorbeste in acest proces atat de mult cat n-a vorbit in viata lui") si de Mihail Paleologu, avocat, fost secretar general al Ministerului Finantelor in guvernul PNT Maniu, care declara unui prieten ca "acuzatii fac impresia unor elevi care si-au invatat bine lectia, asa cum le-a dictat-o profesorul. Complotistii din procesul de azi parca au primit o injectie sau li s-a inoculat un anume preparat, ca, sub puterea unui hipnoze, sa declare ce vrea presedintele".
Tribunalul a hotarat o pedeapsa de 25 de ani de munca silnica pentru crima de inalta tradare, de inalta tradare prin necredinta, de organizarea si participarea la organizatiuni de tip fascist si paramilitar, de complot in scop de tradare, de surparea ordinii constitutionale si de razvratire, 20 000 de lei amenda si confiscarea averii, pedeapsa avand sa inceapa cu data de 14 aprilie 1948 si expirand la 19 martie 1973. Cuantumul pedepsei de 25 de ani a fost "fixat de Ministerul de Interne, in colaborare cu Ministerul Justitiei, executand, ele insele, dispozitiile conducerii de partid".
Cu toate ca probele dosarului nu intruneau conditiile dispozitiilor legale, sentinta a fost data, iar hotararea de condamnare nu mai admitea recurs. Acest lucru a fost posibil abia dupa aproape 50 de ani de la pronuntarea ei, Curtea Suprema de Justitie, Sectia Penala, admitand recursul in anulare, iar prin Decizia nr. 788 din 26 martie 1998 s-a casat Sentinta nr. 1834 din 2 noiembrie 1948 a Tribunalului Militar Bucuresti, achitandu-i pe toti cei condamnati pentru toate infractiunile ce li s-au retinut in sarcina. In conformitate cu documentele de anulare a sentintei pronuntate in 1948, faptele condamnate nu intruneau elementele constitutive ale nici uneia dintre infractiunile prevazute de textele de lege mentionate in actul de acuzare formulat de anchetatorii Securitatii si Parchetului de la acea vreme si nici nu erau "apte sa determine o stare de pericol pentru securitatea statului, asa cum au retinut instantele de judecata".
Profesorul Margineanu nu mai putea opune nici o forma de rezistenta, realitatea obiectiva domina prin ostilitate si absurditate monstruoasa. Nu a putut sa forteze destinul sau sa i se impotriveasca, pentru ca, intr-o buna zi, compensarea prin eliberare si recunoasterea abuzului urmau sa fie dezvaluite si traia mereu cu aceasta speranta.
Si-a asteptat sentinta cu maxima seninatate de care era capabil intr-o asemenea situatie; decizia nu mai putea fi schimbata intr-o astfel de conjunctura si, fara nici o exgerare, sub aceasta tensiune a dezamagirii, dupa mai bine de sapte luni de ancheta in subsolul Securitatii, inca mai nutrea speranta unei eliberari.
Procesul s-a incheiat asa cum fusese prevazut si programat de institutiile represive; regia a functionat bine, inscenarile judiciare au fost luate in serios de catre multime si presa, iar reactiile acestora s-au inscris in limitele planului de manipulare, cu exceptia spiritelor lucide care au inteles mistificarea, dar se temeau s-o denunte.
Sala de judecata a fost plina de "oameni ai muncii", adusi pentru a asista la condamnarea "dusmanilor poporului", astfel incat, prin puterea exemplului, sa fie "starpita" orice incercare de revolta impotriva guvernului comunist. La intrarea in sala, acuzatii au fost intampinati cu huiduieli si cu strigate "La moarte!, La moarte!", agitatorii strigand lozinci de tipul "Moarte tradatorilor", "Moarte jefuitorilor", incercand sa anime multimea "convocata" artificial la acest spectacol grotesc, ce "raspundea anemic la indemnuri".
Securitatea si organizatiile de baza ale partidului erau pregatite din timp pentru acest proces prin intermediul unei ample campanii de presa, prin sedinte cu oamenii muncii, cu sindicatele, in vederea formularii unor motiuni de "infierare a actiunii criminale a spionilor".

Anii de temnita
Singurul psiholog roman care a relatat experienta sa de detinut politic este, dupa cunostinta mea, Nicolae Margineanu.
Pentru Nicolae Margineanu, "la acea ora de ocupatie si dictatura stalinista, ce solicita continuu tradare de neam, numai in inchisoare se putea trai".
Timp de 16 ani de detentie, in cele mai cumplite si mai umilitoare conditii umane, a fost supus celor mai grele torturi fizice si morale. Ma intreb pana in ziua de azi cum a reusit sa supravietuiasca unui regim de exterminare, in care frigul, foamea si boala erau prezente in fiecare zi.
Raspunsul il da chiar cel in cauza, cu 14 ani mai tarziu: "cu raiul in inima, deoarece constiinta ne era curata prin La paix des profondeurs, care-ti lasa intacta identitatea cu propria-ti constiinta".
Psihologia suferintei in penitenciarul comunist l-a facut sa inteleaga amintirea de sine (self-remembering), gasind in experimentarea detentiei o modalitate de a transforma propria suferinta intr-o lectie veritabila de rezistenta si angajare in intelegerea naturii umane in situatii-limita. Suferinta l-a intarit si spiritualizat, l-a apropiat de centrul fiintei, oferindu-ne posibilitatea cunoasterii, asa cum Dostoievski o facea in urma experientei ocnei.
Penitenciarul l-a obligat sa-si reformuleze propriile mecanisme de conservare fizica si psihica, invatandu-l sa conjuge completitudinile conditiei umane din perspectiva suferintei si sperantei, i-a prilejuit contactul cu experiente umane autentice, intr-o dimensiune marcata de privari si frustrari severe, de suferinta, disperare si abandon.
Acesta a fost "avantajul, marele avantaj al intelectualului ajuns la inchisoare, bogatia vietii sale, care-l facea sa-si ajunga siesi si sa nu se simta singur oriunde s-ar fi aflat".
Dupa pronuntarea sentintei la 2 noiembrie 1948, conform Mandatului de arestare nr. 105335 emis de Tribunalul Militar Bucuresti, profesorul Nicolae Margineanu, condamnat la 25 de ani de inchisoare, trecea prin cea de-a doua etapa a supliciului durerii, in care sansele unei posibile eliberari deveneau aproape nule.
In drum spre Aiud, primul loc al penitentei, apropiindu-se de satul natal (aflat la 15 km), profesorul Margineanu traia o stare dubla: prima, pare sa fi apartinut registrului deznadejdii, gandea ca si el va avea parte de "acest urias si infricosator mormant", iar cea de-a doua se manifesta prin speranta ca peste "cel mult un an de zile, toti vom fi liberi".
In scurt timp, cea de-a doua stare era pe deplin dominata de prima. Conditiile de la Penitenciarul Aiud i-au intepenit orice speranta de mai bine: in celule mici, fara nici un contact cu restul lumii, fara pat, ci doar pe o rogojina si pe o jumatate de patura, in care frigul ii intepenea pana si gandurile, cu un regim alimentar de exterminare: cel mult 50 de grame de faina, o singura supa pe zi, in care putea numara trei, cinci boabe de fasole sau 40-50 de boabe de arpacas, alternand cu "dezastruoasele" supe de varza (carabele), circa 20 de grame de paine, in total nu mai mult de 700-800 de calorii, astfel ca, "dupa zece luni, am slabit asa de mult, incat Popp, cum vom vedea, a cantarit doar 36 de kilograme, iar eu 42. Pierdusem peste 35 kg fiecare".
La Aiud, cel mai mare dusman nu mai era teroarea, ci exterminarea fizica prin infometare, "salbatica foame" si frigul paralizant, astfel ca incercarile profesorului Margineanu de a fi cat mai obiectiv si cat mai fidel in propriile relatari nu le puteau cuprinde si descrie. Supravietuirea a fost posibila in "aceste conditii criminale, inimaginabile prin neomenia lor, le-am putut suporta tot numai cu aceasta retragere in propria noastra constiinta, unde gaseam suficienta liniste sufleteasca sa nu ne pierdem increderea in noi si in dreptatea in lume, care in cele din urma trebuie sa vina". (...)
Decretul 310 din 1964 aducea speranta eliberarii; trecusera deja 16 ani din cei 25 la cat fusese condamnat.
Acolo unde a suferit cele mai crunte suferinte, la Aiud, primeste si permisiunea de a fi liber. Desi formalitatile de gratiere erau deja intocmite, "in loc de eliberare este pus in lanturi, lucru cu totul neobisnuit in acea perioada, gest de o cruzime sadica, ultima rabufnire de ura inainte de iminenta eliberare". Bucuria de a fi din nou acasa era mai puternica decat orice alta forma de umilinta.
Chiar in momentul in care libertatea ii era hotarata, colonelul Gheorghe Craciun i-a ordonat reintoarcerea la Aiud pentru a-l ancheta cu privire la "refuzul semnarii declaratiei de aderenta la regimul comunist". Declaratia de aderare nu a fost semnata, insa, ca orice alt detinut gratiat in acea perioada, a semnat declaratia conform careia "lua la cunostinta faptul ca nu are voie sa divulge la nimeni din cele vazute si auzite in legatura cu locurile de detinere pe unde a trecut si nici despre persoanele incarcerate".
In momentul eliberarii, profesorul Margineanu a avut omenia sa-i ofere un minut de consiliere gratuita colonelului Craciun, spunandu-i: "Va multumesc pentru vestea buna, domnule colonel. Si acum ca sunt un om liber si mai in varsta ca dumneata, da-mi voie sa-ti dau si eu un sfat: cine spune numai da fara sa aiba curajul de a spune nu atunci cand trebuie sa nu te increzi in el, fiindca e un ticalos care te insala".
Eliberarea a primit-o ca pe un dar divin. Intreaga sa fiinta se indrepta spre acasa, cu o emotie coplesitoare, insotit de gandul ca timpul va purifica amintirile traumatizante, iertand pe cei care, la un moment dat, i-au adus atata dezamagire si suferinta.

fragmente din capitolul "Nicolae Margineanu si psihologia suferintei in temnitele comuniste".

Prezentare si selectie: Mihai CreangA

Citește totul despre:

Comentarii

loading...