Melancolia invingatorului

In 1970, cand debuta cu romanul “Ultimii” Bujor Nedelcovici a surprins lumea literara romaneasca prin “proza sa inteligenta, fina si in acelasi timp consistenta, axata in jurul unor obsesii stabile…” Determinantele acestea, remarcate de Lucian Raicu aproape cu patru decenii in urma, au ramas constante pana astazi, adevarate linii de forta ale scrisului lui Nedelcovici, nedeturnate nici de moda, nici de voga. Tematic, intre “obsesiile stabile” – care fac, de altminteri, personalitatea oricarui scriitor puternic -, tot Lucian Raicu a observat atentia acordata “puterii malefice a trecutului, exercitand in chip straniu asupra prezentului o actiune fatala, demonica, distructiva”. Astfel incat intreprinderea (nu lipsita de riscuri!) a Editurii ALLFA de a edita sub semnul Opere complete proza lui Bujor Nedelcovici (si in superbe conditii grafice si tipografice!) are o indreptatire care i-a amutit chiar si pe cartitorii de serviciu. Pe de alta parte, asa cum observa Alex. Stefanescu la lansarea volumului 2 din seria amintita (Bookfest 2006), Bujor Nedelcovici a trebuit sa infrunte si in viata personala “puterea malefica a trecutului”, in final fiind un invingator. Ce-i drept, un invingator care-si contempla deloc orgolios triumful, ocazie a unei noi melancolii, a unor noi meditatii amare si – de ce nu? – a unor noi carti.