Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Marturii

Sunt cu douazeci si patru de ore mai in varsta decat Ion Stratan iar acest fapt, care poate inainte nu avea cine stie ce semnificatie, acum, in imprejurarile sumbre ale disparitiei lui ma covarseste. Asadar, nascuti amandoi in semnul delicat si ...

Share

Dan Stanca 0 comentarii

04.11.2005 - 00:00
Sunt cu douazeci si patru de ore mai in varsta decat Ion Stratan iar acest fapt, care poate inainte nu avea cine stie ce semnificatie, acum, in imprejurarile sumbre ale disparitiei lui ma covarseste. Asadar, nascuti amandoi in semnul delicat si tensionat al Balantei, disputati intre Venus si Saturn, am ales sa scriem cu acea niciodata micsorata candoare care-i seduce pe cei mai repede muritori. In 1981, daca nu ma insel, cand el a debutat cu Iesirea din apa l-am invidiat. Am cumparat imediat volumul aparut parca la Cartea Romaneasca in acea colectie de debut care avea coperta alba cu chenar negru. Cartea era subtirica, ca toate plachetele de debut. Dar pe vremea aceea cantitatea nu conta. Spre lauda mea am citit cartea, dar spre rusinea mea n-am inteles nimic. Mi se parea o aiureala si chiar ma enerva faptul ca asemenea carti pot aparea pe piata. Si in urma cu un an (1980), cand aparuse volumul de debut al lui Mircea Cartarescu, ma simteam depasit de versurile lui si le socoteam o simpla insirare de cuvinte. Nici placheta colectiva "Aer cu diamante" (1982) nu m-a entuziasmat. Era, fara indoiala, vorba de o defazare intre mine si cei de o varsta cu mine, ceea ce m-a costat. Mai tarziu, cu destula intarziere, am inceput sa inteleg natura acelor versuri si mai ales poezia lui Ion Stratan. Acum cand nu mai e, recitindu-i volumul Desfacerea (1984) am perceput marele sau efort de-a spune ceva pe deasupra spusului, de-a transmite un inteles pe deasupra intelesului, de-a face poezie cu cuvinte, dar cum era el foarte nichita stanescian, sa scrie pe deasupra cuvintelor, obtinand un efect maxim din necuvinte sau, mai corect spus, din supracuvinte.
Haideti sa citim impreuna aceste doua versuri: "tu care porti pantofii zilelor mele/in care calcaiul ca un zar mai rasuna...". Extraordinar. Evident, imi amintesc ce scria Nichita Stanescu despre iubita care avea sa schioapate ca sa nu-i striveasca sarutul, dar parca aici e ceva mai mult. Ceva mai putin romantic, dar fantastic de expresiv prin propunerea unei imagini suprarealiste, care creeaza o metafizica stupefianta. Iubita poarta, asadar, niste conduri fermecati, care duc viata poetului spre o destinatie necunoscuta. Dus astfel, poetul are mereu sentimentul miracolului, simbolizat tocmai prin clinchetul calcaiului ca un zar, dovada a imprevizibilului sacru. Versurile acestea ale lui Ion Stratan fac cat o constructie supraetajata sau au puterea s-o dezintegreze. Amintirea lui e candela ce rezulta din incendiu.

Citește totul despre:

Comentarii

loading...