“Orice eveniment uman, oricare ar fi el, trebuie sa fie gandit nu in tesatura intemporala a legilor naturale unde se dizolva in fenomen, apoi acesta in necesitate, nici in izolarea anecdotica in care se complacea in vremile clasice lectorul cumsecade al lui Plutarh, ci in orizontul lor propriu.”
Aceste randuri sunt luate mai mult sau mai putin intamplator din volumul Antropologia apofatica a parintelui Scrima, aparut anul trecut la Humanitas in seria de restituiri din opera acestui straniu calugar si carturar, pe care unii il divinizeaza, altii il minimalizeaza, dar putini apreciaza corect rolul sau de hermeneut al timpurilor.
Insusi fragmentul pe care l-am citat este un excelent exemplu a ceea ce inseamna hermeneutica subtila si eficace. In primul rand ce se intelege prin eveniment uman ? Evenimentul uman este tot ceea ce intra in registrul creator al omului, tot ceea ce omul face istoric si metafizic, tot ceea ce intemeiaza si in egala masura transcende infaptuirea.
Tocmai de aceea evenimentul uman nu trebuie gandit in tesatura legilor naturale care duc la necesitate si deci anuleaza libertatea. Evenimentul uman, cu alte cuvinte, este cea mai nobila expresie a libertatii si prin libertate, asadar, a masurii divine din om. Daca prin om Dumnezeu lucreaza cu adevarat, aceasta nu se intampla decat numai intr-o ambianta a libertatii pe care o confera exact ceea ce Scrima numeste eveniment uman. Tot de aceea, evenimentul uman se cuvine inteles in orizontul sau propriu.
Iata o formula extrem de simpla si care ne da, totusi, multa bataie de cap.
Cum adica orizont propriu ? Andre Scrima nu a facut niciodata literatura si in acest fel nici nu a vrut ca prin cuvinte ales mestesugite sa complice intelesul afirmatiilor sale. Cand spune orizont propriu al evenimentului uman, el socoteste ca fiecare gest creator al omului e o oaza in mijlocul unui mare pustiu determinat tocmai de geometria aspra a cauzalitatii.
Omul este eveniment, adica este unic. Calitatea sa de-a nu depinde de circumstante sau de-a le topi pe acestea in destin in asa fel incat sa piara orice dependenta posibila aseaza actul sau intr-un orizont pur metafizic, cand ceea ce face nu are nici cauza, nici efect, ci este jertfa pura. Ca sa nu fie fenomen, deci ceva perisabil si evident repetitiv, omul are privilegiul de-a-si trai viata ritualic, ceea ce presupune o alternanta de plus si minus, de vid si plin, de jertfa si rascumparare.
Fara indoiala, asemenea cuvinte pot sa lase impresia ca sunt simple generalitati. Dar in ciuda ariditatii lor, ele sunt incarcate de un optimism neobisnuit. Combat absurdul si non-sensul, elimina, cum am spus, necesitatea si pun in prim plan imprevizibilul sacru. Orizontul propriu e pana la urma totuna cu misterul nasterii si al mortii. Strain in familia sa, singur si insingurat prin misiunea crucii, omul in viziunea lui Andre Scrima, e un cifru menit dezlegarii. Cu conditia ca cititorul sa fie posesorul tuturor codurilor existentiale.
