“… Finantatorii academici promoveaza studiul doctoral al telenovelei mai curand decat fenomenologia memoriei la Augustin. Exaltand curiozitatea fara discernamant, tot mai multe centre accepta sa devina orfelinate ale gandirii asistate. Politetea a ajuns sa insemne o preferinta oarba pentru vacuitate. O simpla chemare la intemeiere epistemologica trebuie sa indure alegatia de integrism. Sustinerea validitatii unor principii sau valori universale releva, sibilinic, niste pusee antidemocratice. Indiferenta dizolva, ca intr-o falsa apocatastaza, viziunea clasica despre lupta dintre bine si rau. Ceea ce pare sa conteze nu este decat salvarea, fara efort, a tuturor aparentelor de cordialitate. Adept sau nu al varsaturii New Age, ultimul om (F. Fukuyama) pare gata sa rumege orice ersatz soteriologic. In piata de idei soporifice el celebreaza dreptul la motaiala. Pacifismul fricii declina somptuos scleroza lasitatii.”
Aceste randuri apartin tanarului teolog Mihail Neamtu si au fost desprinse din articolul “Parodia binelui”, publicat in numarul din mai al revistei “Idei in dialog”. Le-am ales fiindca intr-o forma eleganta, poate usor pretioasa, dar in orice caz de o stupefianta precizie, denunta sau cel putin descrie actuala stare de lucruri din lume fata de care ganditorii conservatori care inca sunt legati de ceea ce numim traditie reprezinta niste relicve ridicole, abia tolerate intr-un tarc al ideologiilor defuncte.
Este bine ca mai avem asemenea autori care nu se sfiesc sa puna degetul pe rana, cum ar spune Cristian Badilita – ultima sa carte de publicistica aparuta la editura Curtea Veche are chiar acest titlu -, si astfel ajuta rana sa nu se cicatrizeze.
Pacifismul fricii declina somptuos scleroza lasitatii… Da, fara indoiala, exista si asa ceva, o frica pacificatoare, o cordialitate terorista, o amabilitate din spatele careia ranjesc coltii noilor gropari ai ideilor.
Varsatura New Age… Poate e cam dur sa spui asa ceva despre noua era a Varsatorului in care am intrat dupa cea a Pestilor, dar, avand in vedere sincretismul paralizant al actualelor tendinte in religie, cultura, peste tot Ð o copie jenanta a ceea ce odinioara a fost alexandrinism Ð termenul gasit de tanarul autor nu ar fi chiar foarte exagerat.
In general, sunt tot mai obosit sa spun aceste lucruri. Pana si conditia de flagelator s-a banalizat si, evident, este privita cu tot mai multa suspiciune. Sau plictiseala. De aceea, cand intalnesc in paginile unor reviste de prestigiu randuri care apartin unui om mult mai tanar decat mine si care intelege ceea ce inteleg tot mai putini dintre semenii nostri, traiesc o bucurie de un tip special, asa cum numai in biserica niciodata nu-ti pui problema rivalitatii sau a originalitatii si asteptand sa fii miruit, te bucuri ca e tot mai lunga coada si ramai ultimul in rand, sfanta asteptare care nu se ispraveste, sfanta ascultare care nu te umileste, sfanta cumintenie care nu te intristeaza…
