Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Marturii

"Depun marturie-n genunchi despre acestea cuvinte pentru nici o ureche ridic" NICHITA STANESCU Am scris saptamana trecuta despre Ion Stratan si intr-un fel apropierea de poezie produce o emotie speciala care favorizeaza alte investigari ...

Share

Dan Stanca 0 comentarii

11.11.2005 - 00:00
"Depun marturie-n genunchi despre acestea cuvinte pentru nici o ureche ridic"
NICHITA STANESCU
Am scris saptamana trecuta despre Ion Stratan si intr-un fel apropierea de poezie produce o emotie speciala care favorizeaza alte investigari in acelasi domeniu.
De curand mi-au cazut sub ochi niste versuri ciudate, desi cu aparenta clasica, ale unui poet nu mai putin ciudat, recuperat cu intarziere, actualmente la o cota foarte inalta, care a murit inainte de 1990 si care, deci, nu a mai putut cunoaste putinele clipe sarbatoresti ce au urmat lui '89. Este vorba de Leonid Dimov. Se stie, a fost condamnat la un an de puscarie fiindca intr-un moment de crancena eliberare a urinat pe soclul statuii lui Stalin aflata la inceputul anilor '50 la intrarea in Parcul Herastrau. Eu nu am mai apucat acea statuie, am prins-o pe aceea a lui Lenin. Ce sa mai vorbim...
Versurile lui Dimov suna astfel: "In fosnetul matasii aceiasi insi ramasi/mai pier ca o pecete sub cizme de nuntasi..." Poemul din care le-am desprins este Indarjire, volumul Spectacol (1979). Mi se par niste versuri savuroase si sumbre. Ambianta baroca este evidenta, dar ca un barochist autentic si nu butaforic, Leonid Dimov stie sa strecoare in versurile sale luxuriante si elemente de o stranie austeritate, marca a marii poezii. In fosnetul matasii... Este vorba, fireste, de un bal, de o petrecerea princiara, cu invitati pe spranceana. Nici amfitrionii, de buna seama, nu sunt mai prejos. "Insii ramasi" sunt fiintele devotate, cavalerii fara prihana, adevaratii convivi care au intuitia clipei si nu le mai pasa de ziua de maine. Si tocmai ei sunt sacrificati. In vartejul petrecerii, cand nuntasii debordeaza si fiecare isi da in petec, aceste fiinte delicate, prezente la bal ajung sa piara. Dimov ne vorbeste aici despre o jertfa discreta pe care, desi are loc adesea sub ochii nostri, o ignoram. Sub cizmele nuntasilor - imagine puternica pentru a arata ca petrecaretii si cheflii pot fi in egala masura si niste tortionari care te calca in picioare -, sub talpa de porc a cizmelor lor, fiintele fragile pier dar nu oricum. Aici poetul scapara genial, precizand ca strivirea nu are loc la intamplare, ci luand forma unei peceti, a unui sigiliu, ca un fel de iscalitura pe pardoseala acelui bal ce are, de fapt, semnificatia unui esafod. Iata cum in cateva cuvinte, pe care la randul nostru le ignoram, cum ignorati sunt si insii sacrificati, se pot ascunde sensuri nebanuite, profunde, care, tot la randul lor, pun pecetea marii poezii. Intelesul pare limpede dar e tot vorba de un neinteles din cauza manierei subtile de criptare. Cati doar nu pierim intr-o clipa iar prin moartea noastra insamantam cerul!

Citește totul despre:

Comentarii

loading...