8.6 C
București
joi, 18 aprilie 2024

Marturie

“Pana unde poate merge un metisaj religios corespunzator metisajului cultural pe care si-l dorea Leopold Sedar Senghor ? Crestinii nu pot renunta sa creada in Intruparea lui Dumnezeu sI sa vada in Iisus nu un profet ca Moise sau Mahomed sau un intelept precum Sakyamuni (Buddha) si Confucius, ci a doua persoana a Treimii care a venit printre noi ca sa-si apere conditia umana sI sa ne aduca in dumnezeirea finala, adica mantuirea. Pe de alta parte nu prea vedem cum ar putea fuziona intr-un sincretism unic afirmarea nemuririi personale proprie religiilor Cartii (dar si taoismului) si credinta in contopirea in sfarsitul ciclului reincarnarilor, a identitatilor individuale in pacea indistincta din Nirvana, imens ocean ce inghite toate picaturile de apa umana. Asa cum se prezinta lucrurile la ora actuala, nu exista oare o incompatibilitate intre aceste conceptii despre om si divinitate? E preferabil sa o recunoastem cu toata sinceritatea, insa fara agresivitate sau complexe de superioritate si incercand sa intelegem tot mai bine convingerile celorlalti. Ceea ce presupune respect si intelegere.”
Randurile acestea sunt decupate dintr-o carte aparuta de curand la Polirom, in traducerea lui Giuliano Sfichi, In asteptarea zorilor (un crestinism de maine), a reputatului istoric francez, Jean Delumeau, cunoscut bine si in Romania pentru lucrari cum ar fi “Frica in Occident”. Ce intelegem din acest fragment ? Ca ecumenismul nu trebuie confundat cu metisajul. Ca intr-un dialog interreligios concesia, daca apare, se cuvine facuta cu multa prudenta. Ca nu putem renunta la anumite repere dogmatice de dragul asa-zisei intelegeri fara a pune astfel in primejdie insasi identitatea noastra duhovniceasca.
Campionii ecumenismului cu orice pret despre care nu se poate spune ca nu se inmultesc, daca nu de la o zi la alta, atunci de la o luna la alta cu siguranta, ne cer, pentru ca in lume sa nu mai fie conflicte, sa facem in asa fel incat sa ne imbratisam cat mai repede unii cu altii, turci cu crestini, confucianisti cu musulmani, animisti cu evanghelici si ca intr-o apoteoza deloc straina lui Caragiale, sa asiguram mai ales acum la inceput de secol si de mileniu omenirii un viitor sigur de pace si prosperitate.
Probabil ca de acum incolo, ani si ani, miza intrarii si avansarii in secolul XXI nu va fi alta decat aceasta, dintre asemenea campioni pacifisti si cei mai putini sau mai multi care respecta traditia si resping corcirea. Secolul XXI va fi religios sau nu va fi deloc, dar nu in conditiile metisajului. Probabil, Malraux, cand spunea lucrurile acestea acum mai bine de 40 de ani, viza nu atat religia cat puritatea ei. Acum urmasii sai, gen Delumeau, inteleg perfect cum stau lucrurile si trag un semnal discret de alarma tocmai spre a se feri si de suspiciunea de fundamentalism. Respect si intelegere, dar cum, in ce fel, in ce conditii? Intrebarile sunt mai numeroase decat un raspuns facil.

Cele mai citite

Avioane de vânătoare israeliene au lovit ținte ale Hezbollah în estul Libanului

Forțele aeriene israeliene au declarat miercuri că avioanele lor de vânătoare au lovit infrastructura Hezbollah la nord de Baalbek, în estul Libanului, potrivit Reuters,...

Real Madrid își continuă drumul către titlul cu numărul 15 în Liga Campionilor. Va întâlni pe Bayern Munchen în semifinale

Real Madrid s-a calificat în semifinalele Ligii Campionilor la fotbal, după ce a învins-o pe Manchester City cu scorul de 4-3, la loviturile de...

Belgia și Cehia vor ca UE să dea noi sancțiuni împotriva influenței Rusiei în viitoarele alegeri europene

Belgia şi Cehia cer ca Uniunea Europeană să adopte noi sancţiuni pentru a contracara influenţa Rusiei în viitoarele alegeri europene, după ce mai multe...
Ultima oră
Pe aceeași temă