“Doamne, cum sa-Ti multumim ca nu ne-ai incercat peste puterile noastre?”… Cu aceasta smerita intrebare isi incheie al doilea volum de memorii Radu Marculescu, un om care a trecut prin noua ani de cumplite chinuri in prizonieratul rusesc si prin alti cinci ani de lagare si inchisori “d-alea d-ale noastre”, pastrandu-si nestirbite demnitatea si onoarea, ba – inca si mai greu! – nelasand ura sa-i intineze sufletul.
In primul sau volum – “Patimiri si iluminari din captivitatea sovietica” – sunt urmarite destinele unor camarazi de arme, ofiteri ai Armatei Regale Romane, care au ales sa raspunda prin rezistenta activa teribilelor presiuni, torturi si umilinte la care au fost supusi in lagarele Oranki-Manastarca si Susdal. Pe buna dreptate, Radu Marculescu poate afirma ca “noi, romanii, am fost singurii care ne-am repatriat – fortandu-le mana (sovieticilor! – n.n.) – prin greva foamei”.
Dupa repatriere, cum i-a rasplatit tara pe care o slujisera cu eroism si refuzasera sa o tradeze? Arestandu-i si furandu-le alti ani de vointa libera, supunandu-i la noi chinuri si alte dureroase umilinte. Fireste, nu mai era Romania pentru care luptasera ei, nu mai era aceeasi Romanie pe care o iubisera si la care visasera in lungile, asprele nopti polare de la Vorkuta… Era o alta tara, invinsa si umilita ea insasi, ba – mai rau decat atat – supusa unei actiuni de mankurtizare in masa (ale carei urme se vad si astazi! – n.n.).
Povestea acestor ani de restriste face substanta acestui al doilea volum scris de Radu Marculescu, volum aparut in anul (2005) in care autorul tocmai implinise 90 de ani! Lucid, el socoteste propriile memorii “marturii pentru JUDECATA DE APOI (…) pentru ca, in lumea aceasta, la un proces al crimelor comunismului, al uriasului sau genocid (de trei sferturi de secol asupra URSS si de o jumatate de secol asupra popoarelor europene peste care a cazut cortina de fier), nu ne putem astepta. Mai-marii lumii, care ar putea-o face, nu au nici un interes s-o faca (ba dimpotriva), iar cei care detin controlul mass-media in majoritatea tarilor sunt hipermnezici la genocidul nazist, pe care il mediatizeaza in cele mai marunte pliuri, si total amnezici la cel comunist, pe care par a-l ignora. S-ar parea chiar ca, printr-un consens ocult, s-ar fi acordat comunismului clauza totalitarismului cel mai favorizat (Jean Fran·ois Revel)”.
Marturiile sine ira et studio pe care le depune Radu Marculescu in acest volum sunt insufletite de un remarcabil dar de povestas si de fin portretist. (M.C.)
