Atata timp cat manelele au sunat in bodega din portul Galati, e una, daca s-au auzit in carciuma din gara Vacaresti, iarasi e una, cand rasunau la hanul de pe Drumul National 185, tot una e. Dar cand acest surogat cu intonatii indefinite, aceste balbaieli, aceste betii de sunete si cuvinte ajung in marile sali de concerte si la posturile tv de rasunet national este complet alta. Si la Paris, si la Londra, si la New York, si in toate marile orase ale lumii au existat si vor exista prin carciumi, prin metrouri si in preajma bordelurilor portuare improvizatori de toate felurile, de toate stilurile si de toate culorile. Inspirate din tarile de origine ale mascaricilor, aceste improvizatii sunt uneori chiar curioase si nostime, iar ca nivel artistic net superioare manelelor. O stie oricine care a calatorit in strainatate. Dar… Nimanui, niciodata nu i-a trecut prin minte ca aceste maraieli ar putea fi bagate in salile de concerte macar ca fapt divers. Ele stau frumusel acolo unde le este locul. Si improvizatorii, daca nu vor sa munceasca, dar vor sa trandaveasca, maraind pe la colt de strada, isi primesc tainul cuvenit – uneori cativa centi, alteori cativa dolari pe zi. Depinde cat de beat a fost donatorul si cat de priceputa prostituata care l-a alintat.
O sala de concert, de talia celor bucurestene, este o biserica a neamului, un lacas ctitorit de cele mai de seama personalitati, mucenice ale marii culturi romanesti, care prin stradania si neosteneala lor au purtat faima acestei tari pe toate meridianele. Venim aici, de fiecare data, cu piosenie si cu o presimtire a marii minuni, ce se va naste sub ochii nostri, chiar in urmatoarele clipe. Piosi, dar si mandri ca vom fi partasi ai acelei minuni. Biserica nu poate fi transformata in pasaj de metrou, iar icoanele nu pot fi calcate in picioare. Oare experienta de trista amintire nu ne-a fost de invatatura? Si daca ne-a fost, ce cauta manelele in altarele spiritualitatii noastre? Cine le-a dat intrare acolo, unde mai rasuna, si cu ajutorul Celui de Sus, vor rasuna de-a pururi glasuri fermecatoare trecute in vesnicie sau vocile rapsozilor de azi – mandria si cinstirea neamului? Cine si pentru care merite le-a dat intrare? Din targul Iesilor era mucalitul, care, referindu-se la concertul manelistilor, afirma: in sala erau mai multi mamelomani decat melomani. Fiindca veni vorba, fata de mamele (cu accentul pe primul”e”) nu avem nici un fel de pretentii. Ne plac, de ce am ascunde-o? Atat de mult ne plac ca daca nu ne nasteam barbati, am fi vrut sa ne nastem numai si numai femei. Desi sunt aproape omonime, mamelele si manelele, datorita esentei lor utilitare, se exclud cu desavarsire. Daca primele, cele cu “m” sunt una dintre cele mai inspirate si mai necesare creatii ale naturii, cele cu “n” sunt cele mai trasnite si mai neghioabe nascoceli, pe care le-a avut acest neam de cand bunul Dumnezeu l-a dat pe fata pamantului.
Un vechi proverb caucazian ne avertizeaza: “Daca tragi cu pistolul in trecut, viitorul va trage in tine cu tunul!” Ce ne-au lasat inaintasii nostri? “Lume, soro lume…” sau “Mandra floare e norocul, dar nu creste pest'ot locul”, sau “De-as trai ca bradu'n munte, n-as avea suparari multe”, sau “Trece timpul peste noi, imbatranim amandoi”, sau “Sta mandra la sarutat ca graul la secerat…” Sunt absolut sigur ca dumneavoastra puteti continua acest sirag de perle la nesfarsit. Imaginea care imi rasare in fata ochilor este cea a puiului de cuc. Trezindu-se in cuib strain, prima lui actiune este sa arunce jos puii-gazda. N-am fost cuc si nici viza de resedinta in cuib nu am avut. Am plagiat imaginea de pe postul “Animal Planet” si sunt gata sa trag orice consecinte pentru acest plagiat. Manelele s-au lipit de corpul artei noastre la fel de bine ca vantul de antart de coastele muntelui Tampa din Brasov. Manelistii, prin reprezentantii lor de frunte, trezindu-se straini printre straini, au purces la inlaturarea din cuibul sufletelor noastre, al dusmanului lor de moarte – folclorul, dragostea cea mare a romanului. Campania, care a inceput, nu cred sa mai aiba precedent in istoria culturii noastre. Posturi tv, care de care mai libere si mai independente, ne indoapa ora de ora, zi de zi, seara de seara cu acest surogat pana ne-au intoxicat cu desavarsire. Psihiatrii afirma: daca unui om ii repeti mereu ca ochii sunt urechi, iar urechile ochi, pana la urma o sa incerce a-si monta ochelarii pe urechi. Eu, unul, bag mana in foc si pun capul la bataie ca nici la un post tv nu exista macar un singur redactor care ar crede ca manelele reprezinta vreo valoare ca arta. Bine, s-a intamplat pe timpul capitalismului salbatic, pe cand credeam ca libertatea inseamna numai drepturi, nu si obligatii. Ma intreb: de ce acest capitalism nu s-a domesticit pana-n prezent? Stim ce ne-au lasat inaintasii. Hai sa vedem ce vom lasa urmasilor sau ce ne propun manelistii sa lasam. Suntem in tramvaiul nr. 34. Ce avem pe aproape? Piata agricola Obor. Ia sa iesim si sa… intram! De cum treci poarta pietei, in dreapta cineva, care se vrea de genul feminin, scheauna intr-o boxa: “… sa dormi in pat fara mine, oare ti-o fi bine, chiar in patul meu, sa dormi cu altcineva, sa-mi faci mie rau..?” Literalmente, la cativa pasi, un mascul ii tine isonul, mieunand din alta boxa: “… fata mea, idila mea, mi-as da toate zilele, sa imi faci placerile…”. Chiar alaturi o… mascula se tocmeste, scancind, pentru sex cu un sofer de tir, probabil, ca nu concretizeaza: “…sofer, ca smecher vrei sa fii, hai batem palma si scoate banii!” Nu am selectat aceste mostre, le-am cules la intamplare. La o selectie elementara, s-ar gasi pilde atat de “convingatoare”, incat ar crapa nu numai obrazul, ci ar pocni de rusine si gardurile de la Afumati! Asta vrem sa lasam urmasilor? Ma tem ca ei nu vor trage in noi cu tunul, ci vor folosi utilaje mult mai sofisticate si mai eficace! Daca tara asta a fost cumparata de manelisti, sa ne-o spuna si noua Guvernul sau Parlamentul, sau cine e abilitat s-o faca. In conditii de reala transparenta, vrem sa stim valoarea tranzactiei. Daca, deocamdata, nu a fost nici vanduta, nici cumparata, inseamna ca pietele sunt in continuare locuri publice si atunci intreb: unde sunt organele statului? Numai pentru individ principiile sunt un lux, pentru stat principiile sunt conditia primordiala de existenta. Am interzis cantecele patriotice ale pionierilor si utecistilor pentru ca deformau optica psihica a copiilor. Astazi in medie peste 30 la suta din elevi din toate grupele de varsta pun manelele pe primul loc in preferintele lor muzicale. Asa arata un studiu al Consiliului Audiovizualului. Vi se pare normal? Daca fiica sau fiul dumneavoastra la dejun serveste manele, la pranz – manele, la cina – manele, daca in loc de “somn usor” si de basmul bunicii ii mai scheauna sau ii scanceste cineva, daca zilnic i se baga pe gat si prin alte orificii mai putin comode, ce sa faca sireacul? La un moment dat le si inghite, ca nu are alta solutie. Doriti din tot sufletul ca fiul dumneavoastra sa semene cu o… minune? 30 la suta promanelisti sunt o calamitate nationala si trebuie tratata ca atare, declarandu-se stare de urgenta in cultura romaneasca. Strutul uneori baga capul in nisip. Nu stiam ca in centrul tarii avem si noi un desert. Si daca nu-l avem, unde am bagat capul? Si pentru cat timp? Tac primariile, tace Audiovizualul, tace Ministerul Culturii si Cultelor, tace Ministerul Educatiei si Cercetarii… O fi ea de aur tacerea, nu zic, dar, oare, nu cumva am confundat aurul cu un alt metal mai putin nobil, iar tacerea s-a desfigurat in prostie? In toate pietele, in toate locurile publice se revarsa ca o grindina aceasta pornografie, aceasta prostitutie spirituala! Nu suntem adeptii unor interdictii. Dar suntem convinsi ca intr-un stat, care se respecta, lucrurile sunt randuite cu buna-stiinta. Exact ca in curtea acelui gospodar. Ce este al crasmelor sa fie al crasmelor, ce este al pietelor publice sa fie al lor, ce este al salilor de concerte – numai al lor sa fie! Marile tragicomedii s-au intamplat cand s-au pus de-a valma, in acelasi cazan, valorile si nonvalorile. Strutul mai si scoate capul ca sa auda si sa vada ce se petrece in jur. Hai sa scoatem capul cat nu e prea tarziu!
Ma uit, a cata oara, la instrumentistii, la cantaretele si cantaretii nostri! De muzica populara, de muzica usoara… Fiecare dintre ei este un univers aparte. Umorul, bunavointa, cumintenia, cumsecadenia, intelepciunea, toate acestea le imprima un aer distins de aristocrati in cel mai frumos sens al cuvantului. O truda extenuanta de ani in sir, caci asta cere marea si adevarata arta, pentru doar cele cateva clipe cat vor aparea in fata noastra. O truda extenuanta ca sa ne vada mai frumosi, mai buni, mai oameni adica. Fiecare intalnire cu ei este o duminica a sufletului. Am fost si ramanem pentru ei Marele Public, marea lor dragoste. Ne-au iubit, ne iubesc si ne vor iubi intotdeauna. Adevarata dragoste, slava Domnului, nu se masoara prin viteza BMW-urilor si nici prin decibelii studiourilor de la domiciliu. Si care a fost raspunsul nostru la marea lor dragoste?… Hai sa trecem in camera de alaturi, sa nu ne auda copiii si nepotii. Sa ne asezam in liniste si, ramasi singuri, sa fim sinceri cu noi insine. Iar, daca suntem sinceri, vom recunoaste: noi… noi i-am tradat! Tradarea niciodata nu a fost la locul si la timpul potrivit. A noastra avea sa fie la cumpana dintre adevaruri, cand cele vechi s-au stins, iar cele noi nu s-au aprins. Mai nepotrivit timp nici ca se poate afla. Oare cum s-au simtit ei, parasiti si inselati, in clipe de grea cumpana, impovarati de grija zilei de maine? Ati auzit vreun repros, vreo invinuire sau macar o aluzie la invinuire? Poate ca in strafundurile a ceea ce sunt ne-au dojenit! Cu multa cumintenie si bunatate. Ne-au dojenit si ne-au… iertat. E omeneste, e crestineste, e crezul lor, al vesnicilor indragostiti. Tot aici ar fi momentul sa le spunem ca avem si o mare rugaminte catre dansii. Nu mai acceptati nici un fel de competitii, confruntari, concursuri tv cu manelisti. Toate acestea ar vrea sa insemne ca manelele si adeptii lor sunt pe picior de egalitate cu muzica noastra adevarata si marii ei interpreti. Mai rasunatoare aberatie nici ca poate fi. O aberatie, care nu are si nu poate avea alt scop decat cel de a le face publicitate manelistilor. Daca tot vor sa discute, lasati-i s-o faca ei intre ei, ca sa auzim si noi cate ganduri geniale le roiesc prin minte.
Marii nostri interpreti… O simpla prezenta a lor impodobeste orice intrunire, orice petrecere, orice sindrofie. Nu i-am tradat? Daca sunteti acasa, uitati-va in fonoteca dumneavoastra. Ce ati descoperit acolo? Nu vreti s-o spuneti? Unde si cand ati pierdut neasemuitele noastre melodii de muzica usoara, a caror sorginte o recunostea o lume doar dupa intonarea primelor tacte? Sau am uitat horele noastre in doi timpi, cantecele de dor, de pahar si de inima albastra, doinele si sarbele, si geamparalele, si cele hore leganate in trei timpi? Nu ne mai plac lacrimanda vioara, nici suratele ei cobza, tambalul, trompeta, nici fartatii ei cavalul, fluierul, clarinetul, taragotul, nici tantosul acordeon, nici falnicul nai nu ne mai place? Acestea nu mai sunt de mult obiecte. Neintrecuti mesteri si cuminti vrajitori le-au daruit suflare si, daca au prins viata, le-au durut durerile noastre si le-au bucurat bucuriile noastre. Spuneti-mi: in care veac si pe care taram se mai poate descoperi o asemenea comoara? Si noi vrem sa o vindem pentru niste miaunaturi si schieunaturi fara nume, fara biografie si fara adresa? Dar bine, fratilor, daca tot va place mieunatul, bunul Dumnezeu a creat niste vietuitoare care o fac si mai sincer, si mai nevinovat! Si nici nu aspira la “Mercedes” sau palate de cristal. Se multumesc cu o cusca la curte sau o cutie de nisip pe balcon!
Masini de lux, vile de basm… Priviti-i, aplaudati-i, admirati-i, dar mai intai… ploconiti-va! Plecati smerit capul in fata ignorantei si arogantei, bucate pe care, vreti, nu vreti, vi le servesc zilnic, pe intrecute, unele posturi tv… Intrebarea vine de la sine. Avand o asemenea avere, ce cautam noi pe la Paris sau Tokyo cu niste artisti inchipuiti care habar n-au de manele, arta tuturor timpurilor? Ce am cautat la “Eurovision”, bunaoara, cu Luminita Anghel? Cu guguti trebuia sa mergem! Cu vijelii, cu viscoliri, cu regi, cu regine, cu printi, cu printese, cu copii de platina, de aur, de argint, de bronz, cu alte minuni, daca vrem… daca vrem sa rada de noi pana si capra unchesului Tudor de la Falticeni, n-are capra nici o vina… Iata morala manelista de ieri, de azi, de maine si dintotdeauna:
“De mi-as aduna dusmanii
Ca sa-mi numere toti banii
N-ar ajunge-n zece ani
S-avem numarul la bani
Norocos am fost de mic, sunt facut ca sa castig, ca sa castig
Sa spuna lumea ce o spune
Smecherul smecher ramane”
… Ce ar mai fi de adaugat acum, cand e timpul s-o inchei? Datorita unei totale si inexplicabile iresponsabilitati, manelismul a iesit din bodegi, unde-si are originea, dar si locul sau de veci! Un grup de neaveniti trudesc de zor la daramarea traditiilor seculare ale acestui neam.Tragedia, dar si comedia, dar si marea nedumerire constau in faptul ca noi nu am contracarat efectele nefaste ale acestui Cernobal al culturii romanesti. Ba, dimpotriva, am contribuit si contribuim pe toate caile la raspandirea lui. Efectele nocive radioactive, dupa cum bine remarca un frate intru credinta antimanelista pe internet, nu se resimt pe moment, ele iti macina sanatatea ora de ora, zi de zi, an de an! Noi am facut-o, noi va trebui s-o desfacem. Nimeni nu o sa vina sa mature in gospodaria noastra, oricat de binevoitoare si oricat de europeana ar fi Uniunea in care vrem sa intram. Mai mult, ne vom gasi locul si rostul nostru acolo numai daca noi vom fi noi.
… Vor sa inalte un templu al manelelor. Asta reiesea dintr-o informatie de ziar. Adica manelele s-ar vrea secta, ideologie, credinta s-ar vrea. Ma suparase rau informatia. Am si scapat niste injuraturi imaginare la adresa cuiva imaginar. Calmat peste cateva zile, m-am gandit ca nu ei, ci noi trebuie sa ridicam acest templu. Si sa-l numim templul prostiei romanilor, iar pe frontispiciu sa incrustam numele tuturor celor douazeci si ceva de milioane care au fost prostiti. Daca facem trebusoara asta, din putinul pe care il am, dau si eu ceva ca sponsor. Dar primul pe lista sa fie numele meu! Ca si eu am tacut!
