In al XVI-lea an de la caderea oranduirii comuniste din Romania, inca se mai pune intrebarea daca in perioada 1945-1989 s-au comis crime politice in lant, adica un genocid impotriva poporului roman, similar cu holocaustul nazist, bineinteles la proportiile noastre.
Dornic sa raspunda acestei intrebari (ca de altfel si celei “Cine a tras in noi dupa 22?”), de patru ori presedinte al Romaniei, dl Ion Iliescu a fondat la 13 aprilie 1993 “Institutul national pentru studiul totalitarismului”. De 13 ani acest institut studiaza si studiaza, si tot nu a aflat daca regimul comunist din Romania a avut caracter criminal. Pasamite ghinionul se datoreaza datei constituirii Ð 13 – si lunii aprilie, luna pacalelilor.
Doar o singura data presedinte, dl Emil Constantinescu nu a avut desigur timpul necesar sa infiinteze si el un institut similar, sa aplice “Punctul 8 de la Timisoara”, adica legea lustratiei (o “rusine nationala”, dupa cum cuvanta dl Iliescu) si a decorat numai un singur fost comandant de temnita comunista, pe Vasile Ciolpan Ð faimosul exterminator de la Sighet.
Iata insa ca la mai putin de un an si jumatate de la instalarea noii puteri, in necunoastere de cauza si pe buna dreptate, neputand raspunde marii dileme, guvernul a infiintat “Institutul national pentru investigarea crimelor comunismului in Romania”.
Pe de alta parte, de buna-voie si nesilita de nimeni, deloc mai prejos si tot in neclaritate, socotind insuficient institutul guvernului, presedintia da nastere “Comisiei prezidentiale pentru condamnarea comunismului”, avand componenta internationala si cu acelasi scop. Competenta incontestabila in materie si credibilitatea membrilor noului institut si ai comisiei indreptatesc toate sperantele in rezultate, daca ei vor fi lasati sa-si incheie munca si daca nu se va incerca o deturnare.
Pana la raspunsul mult-asteptat, in ce ne priveste pe noi, ne punem in continuare intrebari si intrebari, fara raspuns:
Este adevarat ca in Romania a existat singura si cea mai indelungata rezistenta anticomunista armata din munti, din intreg lagarul comunist european, incepand de la mijlocul anului 1944 si pana in 1960, pornita din Muntii Bucovinei si continuata in Vrancea, Dobrogea, Gorj, Mehedinti, Banat, Arad, Alba, Cluj, Maramures si mai cu seama in Muntii Fagaras, cei mai masivi, mai inalti si mai greu accesibili din Carpatii romanesti?
Au fost fictiuni grupurile si organizatiile anticomuniste bucovinene conduse de Macoveiciuc, Vatamaniuc sau Jenica Arnautu, cele vrancene avandu-i in frunte pe fratii Paragina, Mihai Timaru sau Gheorghita Balan, rezistenta dobrogeana comandata de Gogu Puiu, cea gorjeana, in Muntii Valcan, din jurul capitanului Grigore Brancusi, nepot de frate al titanului sculpturii secolului XX, rezistenta din Muntii Mehedinti, dirijata de Nicolae Trocan? Organizatiile conduse de colonelul Uta si de Spiru Blanaru, din Muntii Semenicului, in Banat, de inginerul Lazar Caragea in Muntii Retezat, de Andrei Mihut in Muntii Zarandului, de Diamandi Ionescu in Muntele Baisoara, cele din Apuseni conduse de colonelul Dabija, de doctorii Iosif Capota si Alexandru Dejeu, sau de fratii Susman, din Maramures, condusa de colonelul Blidaru, au fost politics fiction? Dar cea mai puternica si mai durabila rezistenta de pe versantul sudic al Muntilor Fagaras, de sub conducerea colonelului Arsenescu si a fratilor Toma si Petre Arnautoiu, precum si cea de pe versantul nordic, indrumata de Ion Gavrila Ogoranu, disparut recent dintre noi, a fost doar o legenda, un mit, o fabulatie?
Sutele de partizani ucisi in munti sau executati in urma zecilor de procese sau exterminati in puscarii, impreuna cu miile de tarani si intelectuali care i-au ajutat si au patimit ani grei de condamnari, sunt eroi nascociti?
Sa fie scorneli oare ca in jur de 10.000 de femei (de la copile de 12 ani la nonagenare) au fost intemnitate la Mislea, la Miercurea-Ciuc si in alte puscarii, multe dintre ele exterminate? Sunt persoane ireale, imaginare Laurentia Arnautoiu, Maria Arsenescu, sotia si cele doua fiice ale generalului Avramescu, Elena-Nina Boila, Elena Bratianu (sotia lui Gh. Bratianu), Nicolette-Valerie Bruteanu (casatorita Grossu), Georgeta Cancicov, Lili Carandino, Arlette Coposu, Nina Dombrowsky, Adriana Georgescu, Maria Gigurtu, Emilia Hudita, Maria Jubleanu, Ecaterina Balacioiu- Lovinescu, Niculina Mihalache, Maria Pillat, legendara Elisabeta Rizea?
A fost o pura poveste “Experimentul Pitesti Ð reeducarea prin tortura”, caracterizat de Soljenitin drept “cea mai teribila barbarie a lumii contemporane”, experiment demential de o cruzime inimaginabila, inceput la Pitesti, in 6 decembrie 1949, extins la Gherla, Targsor si chiar la Canal si oprit in 1952, ca urmare a deconspirarii si in care au fost ucisi 65 de detinuti, dintre care numai 30 la Pitesti si martirizati mai multe mii, in jur de 2000 la Pitesti?
Sa fie doar o speculatie ca inchisoarea de la Ramnicu Sarat a fost cea mai odioasa dintre toate, inchisoarea izolarii totale si a linistii de mormant, in care au fost suprimati printre altii Ion Mihalache Ð ctitor de tara, taranistii Constantin Hagea, Ion Lugosianu si locotenentul partizan Jenica Arnautu si intemnitati ani grei fruntasii PNT Ilie Lazar, Corneliu Coposu (zidit sapte ani intr-o celula) si Ion Diaconescu, viitorul cardinal Alexandru Todea, Constantin Titel-Petrescu (PSD), amiralul Horia Macellariu, generalii Constantin Pantazi si Gheorghe Dobre Ð fosti ministri si altii?
In temnita de la Sighet au fost incarcerati prim-ministri, vicepresedinti ai consiliului de ministri, ministri, diplomati, academicieni, profesori universitari, generali, deputati si senatori, presedinti de partide, comandori, amirali, contraamirali si viceamirali, atasati militari, guvernatori ai BNR, in total 159 de personalitati de prim-rang ale Romaniei, dintre care 62 si-au gasit aici sfarsitul. Printre ei Iuliu Maniu Ð artizanul Marii Uniri a Transilvaniei cu patria-mama, Constantin (Dinu) Bratianu, Gheorghe Bratianu, cardinalul Ioan Suciu cu episcopii greco-catolici Valeriu Traian Frentiu si Tit Liviu Chinezu, episcopul catolic Anton Durcovici, Henri Cihoski, Nicolae Pais, Mihai Racovita, Nicolae Mares, Alexandru Lapedatu, fost presedinte al Academiei Romane, Mihai Manoilescu, Sever Bocu, Ion Manolescu-Strunga, Ion Pelivan, Aurel Vlad?
Oare intamplator sau eronat “Memorialul victimelor comunismului si al rezistentei” de la Sighet, infiintat in 1993, a fost luat sub egida Consiliului Europei in 1994, declarat prin lege “Ansamblu de interes national” in 1997, iar in 1998 nominalizat de catre Consiliul Europei printre primele trei locuri de cultivare a memoriei europene alaturi de Memorialul de la Auschwitz si Memorialul Pacii din Normandia?
Au existat intr-adevar lagare de munca fortata si exterminare in baltile Brailei si in Dobrogea, incepand de la Luciu Ð Giurgeni si continuand cu Gradina, Salcia Saivane, Piatra, Stoenesti, Periprava, Sfistovca, Periprava Bac, Grindu etc., unde au sfarsit mii de oameni de valoare, nevinovati?
Au fost ticsite de detinuti politici temnitele Romaniei, la Suceava, Botosani, Ramnicu Sarat, Galati, Jilava, Timisoara, Brasov, Aiud, Gherla, Sighet si in multe altele care au impanzit tara?
Sunt doar presupuneri ca acel “Drum fara pulbere”, Canalul Dunare-Marea Neagra, a fost construit pe osemintele multimilor de detinuti sau retinuti “administrativ”, care au “inaltat” aceasta “mareata constructie a socialismului”?
A existat in realitate “trenul mortii”, care a adunat din ordinul lui Nicolschi si a dus la Timisoara, unde au fost executati in “Padurea Verde”, in trei serii, cateva zeci de condamnati la pedepse mai mari de 15 ani?
Este o simpla supozitie deportarea catorva sute de familii banatene, cu copii mici si batrani cu tot, in Baragan, in plina campie, pentru ani indelungati de jertfa si suferinta?
Au avut loc intre 60 si 70 de rascoale si miscari taranesti, in toate zonele tarii, cu incepere din 1947 si pana la sfarsitul colectivizarii, printre care in 30 de comune din Vrancea, in noaptea de 23/24 iulie 1950, toate reprimate salbatic, cu executii, mii de arestati si zeci de mii de ani de puscarie, cu familii intregi suprimate sau intemnitate?
Cele 120 de filme documentare de lung-metraj ale “Memorialului Durerii”, in care Lucia Hossu Longin a adunat sute de martori direct implicati, sentinte, documente, fotografii etc. releva niste iluzii sau tragice realitati?
Cei 1726 de mai-mari si tortionari ai Securitatii din “Lexiconul negru. Unelte ale represiunii comuniste” au fost imaginati de Doina Jela?
Aproximativ 2.000.000 de dosare ale Securitatii, atat de disputate de peste 16 ani, cu muntii de dosare penale ale Tribunalelor Militare din Iasi, Galati, Bucuresti, Craiova, Timisoara, Brasov si Cluj, se refera cumva la cele 2.000.000 de persoane intemnitate politic, dintre care 200.000 executate sau exterminate prin regimul barbar de detentie?
Au fost confiscate 1725 de biserici greco-catolice, exterminati 12 episcopi si intemnitati 1594 de preoti greco-catolici, multi morti in detentie si in jur de 3500 de preoti ortodocsi, dintre care o multime nu au supravietuit?
Numeroase biserici monumente arhitectonice, printre care Manastirea Vacaresti, Biserica Cotroceni si Biserica Sfanta Vineri, abia restaurata dupa cutremurul din 1977, chiar au fost demolate?
Marea greva a minerilor din Valea Jiului, 2-3 august 1977 de la Lupeni si marea manifestatie a muncitorilor brasoveni, din 15 noiembrie 1987, reprimate brutal si urmate de dislocatii si de grave masuri reorganizatorice, sa fie fantasmagorii ale unor detractori ai “epocii de aur”?
La aceste intrebari si la multe altele au incercat si incearca sa raspunda peste 1000 de fosti detinuti politici si colective de cercetatori, in aproape 2000 de volume de marturii si studii.
Printre ei se afla CICERONE IONITOIU, unul dintre cei mai prestigiosi si competenti cronicari ai gulagului romanesc, pe care l-a cunoscut din interior, timp de 10 ani, in cateva temnite din tara si care a publicat incepand din 1983 (“Morminte fara cruci”, vol. I-III, Coresi Verlag, Freiburg, 1983-1985), in exil si in tara peste 30 de volume privind represiunea comunista din Romania.
Din anul 2000 a redactat 7 volume dintr-un ciclu de 14 volume cu titlul: “VICTIMELE TERORII COMUNISTE. ARESTATI, TORTURATI, INTEMNITATI, UCISI”. Pentru primele patru volume a primit Premiul Uniunii Scriitorilor in anul 2003.
Recent aparut, volumul al VIII-lea al lucrarii include aproximativ 10.000 de persoane oprimate in perioada comunista si ale caror nume incep cu literele P si Q.
Volumul cu 500 de pagini insotite de fotografii, desene si sentinte judecatoresti, prefatat de criticul si istoricul literar Alex. Stefanescu, a fost publicat de Editura Masina de Scris, prin eforturi financiare deosebite ale doamnei Domnita Stefanescu, coordonatoarea lucrarii si directorul editurii, in conditii grafice deosebite.
