Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Insula cetatii. Jurnal parizian

3 noiembrie 1991 Un an petrecut in Franta! Ezit intre "la multi ani!" si smeritul "fiat voluntas...": nu, Dumnezeu are in sufletul meu primul si ultimul cuvant. Iti multumesc, Hristoase, Dumnezeul meu, pentru mare mila Ta. Te slavesc fara grai, ...

Share

Rl online 0 comentarii

02.09.2005 - 00:00
3 noiembrie 1991 Un an petrecut in Franta! Ezit intre "la multi ani!" si smeritul "fiat voluntas...": nu, Dumnezeu are in sufletul meu primul si ultimul cuvant. Iti multumesc, Hristoase, Dumnezeul meu, pentru mare mila Ta. Te slavesc fara grai, caci sunt slab si dobitoceste increzut. Astept izbavirea Ta.

Am fost o clipa contrariat ca N. Stroescu nu mi-a transmis dimineata, la "Lumea crestina", textul despre cartea lui Lensel, inregistrat in Avenue Rapp, acum vreo zece zile. Apoi m-am gandit la Dumnezeu si m-am odihnit intr-un halou protector. Maine incepe cursul lui Le Goff.

Aseara: un romanas care si-a abandonat nevasta in favoarea unui tigancuse nostime tip Alimentara din colt, dar trasa pe moda pariziana: cizme de amazoana, bluza de matase rosie. Plictisitorul comert de arta, la Paris sau oriunde. D&F. trudesc pentru sporirea talantilor; ce dependenta dezumanizanta iti impune bunastarea, stiam. Daca acest complex arghirofil compenseaza drama inzestrarii, criza de valoare personala sau indoiala generalizata, baletul devine si mai comic.

Totul (replicile, receptarea, moravurile) sta sub cheia moralistilor. Balthasar Gracian sau La Rochefoucauld sunt mai percutanti decat editorialele din "Le Point". Dragutii mei amici erau extaziati de traseul unui latino-american - impostor genial - care izbutise sa faca o avere fulgeratoare (Jaguar, mic castel) falsificand manu propria opera unui suprarealist spaniol,caruia tot el ii publicase catalogul rezonat. Acest Soza trasnea de fascinatie. Acum e un nebun ratacit, meprizabil: a pierdut aproape tot; se ascunde de creditorii sai, simuland boala sau absenta. Si-a vandut Jaguarul. Castelasul e despuiat de goblenuri. Piata de arta contemporana s-a prabusit la fel de spectaculos ca imperiul otoman. Caraghioslacul vietii altora ma face brusc meditativ, ma pune sa caut dincolo, sa astept, sa "imi apar saracia".

E incredibila persistenta cliseelor, vitalitatea speciilor suburbane: Gruia a pictat in casa milionarului Tenuggi niste jardiniere in trompe l' oeil. Peste 400 mp, la fel, un perete de biblioteca apocrifa. Doamna Tenuggi citeste totusi, din cand in cand, si niste carti adevarate, in "Serie noire". Sunt obositi si vicleni, cu ochi stransi, de viezure excitat. Incearca sa-l insele pe Gruia cu 100 F. Se simt mereu trasi pe sfoara. Negociaza preturile la ultima centima. Iti vine sa predici lupta de clasa. Sa scoti pistolul. Sa citesti Carticica Rosie. Sa reinstalezi ghilotina in Place de la Concorde. Sa-ti prinzi in pioneze un poster al lui Che Guevara. Sa-ti cumperi T-shirt cu Trotki.

Diseara il vizitam pe Matei P., firavul & calvitiosul arhitect restrans intr-o camera de bona, pe super-eleganta Avenue de Messine. A primit azil politic. In buzunar are legitimatia de apatrid, cu poza alb-negru, priviri umede, costumas decent si necajit. Era prea delicat pentru prea multe mineriade deodata. Si - ca tot omul care mai detine o bucata de creier necontaminat - dorea sa si gandeasca, nu doar sa munceasca. Se pare ca prezenta mea il "intimideaza" ' ce point, incat raman mereu cu impresia ca ma ia peste picior. E pisalog ca o domnisoara batrana, meticulos ca o calugarita care brodeaza Rastignirea si are, ca toti arhitectii, un fenomenal simt vestimentar. (...)

Traiesc jubilatiunea faptului ca nu tin un jurnal "de idei", genul ala de one man show, inscenat ca apologie personala. Asta m-a enervat la Noica: sinceritatea inumana pe care o implicase in proiectul tau filozofic; martor al Fiintei, la munte. De acord. Ma plictiseste orice detractor al Naturii (fie ea fiziologica). Captiv in filozofemele unor umbre opresive, unic cetatean al Utopiei apolitice; sa-l ignori pe Dionysos, zeul fruntariilor artemisiene, divinitatea echivocurilor fecunde, cand tu insuti te comporti ca un falocrat al "culturii de performanta", scandaloasa inconsecventa, dubioasa miopie. N-ar fi fost sinistru sa fac din "entimemul aparent" un personaj de jurnal? Cand Noica a putut fi confundat cu frizerul statiunii? Intr-o tara trista, plina de umor, privirea ingerilor e hazliu de neclara, ca de betiv cordial. Urmez indicatiile tanarului Cioran, c'est tout.

Ma amuz vazandu-ma: ma hartuiesc eu, necunoscutul, cu un clasic; nu ma vindec de fraternitati orwelliene, imi inventez adversari pe masura, organizez turniruri fantasmagorice; pe partea cealalta a strazii, un comando compact de securisti. Ne-ar trebui o chestie decisiva, o lupta in munti, ca in anii '50. Dar cu cine sa te lupti? Monstruosul Barladeanu: mumie stalinista, in baston, care-si taraie parturile cu amenitate. Terifiantul Magureanu, pauvre type expert in rele demodate. (...) Dan Martian - un erou de mahala. Verdet, un gogosar putred. In loc de arma automata, un faras. In loc de grenade, un insecticid. In loc de legea martiala,un control fiscal. Si apoi - la cati tineri au emigrat spre tari mai calde - lupta de gherila s-ar purta cu o Legiune Straina, eventual prin corespondenta. Rezistenta anticomunista prin telefax.
4 noiembrie Sunt intr-adevar vulgar, mai ales cand ma agat de personajul jovial care nu sunt. Regret cele scrise despre Matei P. Bietul om, aseara. Sainte Therese de l'Enfant Jesus. Litografia decupata, suspendata pe tapet, cu un triunghi de sarma ruginita. Fir de stofa de care s-a atins sfanta, caligrafie de matusa din secolul XIX. Excurs genealogic duios, ireal: e ruda cu Crisan, rasculatul sinucigas; cu vornicul Motoc, cu mitropolitul Varlaam si alte increngaturi. Imobilul din Messine - usi de caleasca, hol in faux-marbre, cinci etaje cu covor gros pe scari. Am vazut aseara casa de pe Hausman unde a locuit, intre 1909-1919, Marcel Proust. Imobil cu doua imense coloane ionice. In arondismentul opt locuiau les nouveaux riches, parfumieri, bancheri. In sapte, se delabra aristocratia decimata la Revolutie. Ne-a oferit o mica traducere din Imitatio Christi, cu scoliile unui episcop de la inceputul secolului. Pietate desueta, adormita in textura unor pagini galbejite. Ii admir pe cei nascuti cu darul delicatetii: orice ti-ar oferi vadeste directie & gratie. (...)

Viata occidentala - sub agasarea prosperitatii, rutina consumului si febra acumularii, tristetea nevoii de senzational, libertatea mereu mai searbada a ireligiozitatii, mituri de progres, invazia sexualitatii, falsul demo-cratiei, dictatura mediilor, sub povara unui umanism circumstantial, cu galagia hulpava a clasei politice si mania anti-antisemitismului... Tot ce-am scris e deprimant de schematic, deprimant, mai ales, de adevarat. (...)

5 noiembrie Am trecut, spre pranz, prin solitara Place Vend™me. Oricat te-ai feri de notatia naturalista, de sumbrosenia romanului social, reflectia tasneste singura. In jurul Columnei se fac reparatii: am zarit, sub o ploaie fina, extremele societatii franceze: muncitor imigrant, conducand un minuscul excavator; cuplu super-elegant, halucinant de prosper, asteptand Rolls-ul cu sofer, la intrarea hotelului Ritz. Cei doi cheltuiesc intr-o dimineata cat castiga celalalt in doua luni. Bijuteriile fastuoase din vitrinele lui Cartier, Alexandre Reza, Boucheron, Van Cleef et Arpels scanteiau mai solitare ca oricand.

D-ra Rouze, alsaciana severa de la Deutsche Bank, mi-a invatat finalmente mutra: azi a fost prevenitoare si eficienta. Pe drum, in RER, a n-spea tiganca urland ca e refugiata din Romania: aproape cocheta, cu o carja ergonomica, ultimul tip, cu pantofi de la grande dame, un plod multicolor si viclean - et voil' du progres! Mi-a fost, evident, rusine si mila de tara mea; am simtit chiar nevoie de a face - printr-o explicatie publica - ordine in acest jenant amalgam dar, deh, nu te porti urat cu o compatrioata.

6 noiembrie Dan Otelea s-a intors din tara. Ne vom revedea maine. Imi dau seama ca mi-a lipsit. L-am intrebat, deloc conventional, cum se simte: "Ca un dezradacinat din doua parti", a venit prompt raspunsul.

Musique funebre ma·onique de Mozart. Sambata vom merge la un party (pre-post?) nuptial, organizat de Matei Visniec, intr-un apartament unde inteleg ca inca salasuieste SM, nesuferita muierusca (sufix nemeritat de duios pentru aceasta harpie). Obraznicatura e desteapta, oarecum. Duminica vom sarbatori o liota de Gabrieli si Mihaili - la M.T., alta odrasla de scriitor comunist. Daca o socotesc si pe A.B., am deja unul dintre tipurile exilului. (...)

In urma unui dublu asasinat precedat de viol, mediile si cercurile politice profita pentru a repune in discutie la peine de mort. Pedeapsa capitala a fost abolita acum un deceniu si multi ar dori sa auda iarasi fasaitul ghilotinei - chestie de orgoliu national. Dincolo de ratiunile teologice, executiile acestea nu au avut - dupa cum arata statisticile - nici un efect disuasiv. Majoritatea asasinatelor fiind rezultatul unei agresiuni patologice, ucigasii care premediteaza (considerand asadar si urmarile) se numara pe degete.
In cu totul alta ordine, au inceput deja pregatirile de Craciun.

7 noiembrie Imaginarul meu depinde inca de cronologia comunista. In timp ce notam data de azi, mi-am amintit stirea ca anul asta aduce renuntarea la faimoasa defilare militara din Piata Rosie.

Ma aflu din nou in subterana arheologica de la Notre-Dame. Le am drept colege pe Brigitte si pe o foarte argotica Claudine, care imi sporeste franceza cu contributii aforistice de tipul: faut pas melanger le boulot et la fesse. Vorbeste uneori intr-o v.o. atat de idiomatica, incat as simti nevoia de subtitrare. Sunt surprinzatoare rudimentele de cultura generala ale personalului auxiliar pe langa monumentele pariziene (nu e de mirare: majoritatea e formata din intelectuali esuati). Ma misca spectacolul acestor vieti umile, amestec de ratare si vaga aspiratie. Cele doua par intrigate de gestul meu aparent misterios: a scrie, pur si simplu, intr-un caiet.

Aseara am participat la o reuniune de exegeza ioaneica (Epistola I) tinuta in sala-anexa a unei capele din gara Montparnasse. Un teolog - jeansi negri, chelie cogitativa, eternul joc al ochelarilor scosi si reinstalati - transfera (intr-o franceza fatalmente constransa) conceptele lui Heidegger asupra textului apostolic. Incitanta preumblare etimologica, speculatii ambalate retoric, bun nivel de audienta. Moderatorul contesta opozitia dintre timpul circular elin si durata vectoriala a crestinismului, sustinand ca Alpha si Omega conoteaza eternitatea cercului, focalizat pe suprematia centrului. Interpretare vadit ortodoxa, inrudita cu geometria mistica a lui Cusanus.
Dl Jacques Lesage, hierofantul meu in acest activism seral Ð avea o Biblie de Ierusalim legata in piele havane: sper sa-mi pot oferi si eu una, de Craciun. M-am bucurat sa intalnesc aceasta specie amenintata care este le catho pratiquant, frantuz in care te poti increde, domn fin si continut, tata de familie fara note derizorii.

8 noiembrie Ma bucur de jurnal ca de un prieten; perfida fidelitate a oglindirii. L-am revazut pe Dan, intors din tara cu vesti in care se amesteca nostalgia, disperarea si alibiul moral. "O mare gaura neagra, care pute" (Bucurestiul). Alta comparatie: o tiganca murdara, care poarta strassuri" (reclamele, palpaind sinistru, in bezna mizerabila). Efectul turcirii. Senzatie de haos stabil (o contradictie cosmologica, dar si cel mai absurd dintre pariurile sociale). Mi-a adus o sticla de Cotnari si "Secolul 20" care, de intarziat ce e, apare nedatat. Un numar Pasternak. Medalion pentru sculptorul Spataru: inclusiv textul lui Andrei Plesu, impecabil ca o impresie muzicala. Plesu se specializeaza in miniatura critica: scurte pagini emblematice, texte tutelare, care "inaugureaza" necontenit. Remarcabila confesiunea dnei Mavrodin, respingand ideea ca ar putea fi redusa la conditia de "traducatoare a lui Proust". Intelectualii din generatia mijlocie (Liiceanu etc.) au ocupat subit un gros-plan clasicizant; ii stiai printre "ucenici" (ai Filozofului, ai marilor profesori) - constati surprins ca au parul alb. Dinescu, agravat de cearcane. Impetuosul Sorin Dumitrescu, deja carunt. Redemarajul se face pe seama unor baterii uzate. Timp contrapunctic. Aflu din "Lupta" ca s-a infiintat o "Asociatie internationala a studentilor romani", realizand ca, desi "studiez" si am inca 28 de ani, ma simt prea "batran" pentru a adera. Tot in "Lupta", un text de Antonia Constantinescu, denuntand oportunismul lui V.T., personaj transformat, peste noapte (dar nu si intamplator) in catel al guvernului.
Sunt frapat de "romanismul" preocuparilor mele si ma tem de ipsatiunea sentimentala pe care mi-o ingaduie jurnalul. Turui danubian, pe post de Ovidius degerat. Ma bantuie melancoliile euxine Ð sunt mai legat decat as fi crezut: socul patriotismului, in marele bordel national; e ca si cum as trece din bratele unei tarfe in serenitatea unei trapeze. Jurnalul: metoda de a fi acolo, de a-ti transporta prezenta peste prapastiile unei geografii fisurate, de a nu-ti lipsi, nelipsindu-le celorlalti. Fantasma tiranica, pulsiune grafica asemenea zvacnirii erotice; istoria proiectelor nemasurate. Fleacul major al unui doctorat la Sorbona.
M-am disputat cu A.B. pe cripto-marxismul normalienilor: mitul iudaic al electiunii, amortizat prin "sinistroza" ideologica.

Am citit (...) comentariul lui Dan Haulica asupra expozitiei Mircea Spataru, de la Dalles, si mi-am dat seama cat suntem de marcati, in propria scriitura, de manierismul acestui critic alexandrin. Economia adjectivului, manuirea exorcizanta a neologismului, etica hiperbolei, ticurile sententioase ("adevarul, acest disconfort salutar") Ð toate acestea ne-au venit (ma refer, desigur, la himerica mea "promotie") de la activul nostru D.H. Si nu e bine, caci Haulica simbolizeaza auto-rasfatul dezangajant si narcisic al intelectualului captiv nu atat in sistem, cat in pactul sau cu sistemul. E pacat, pentru ca omul are deopotriva inteligenta, eruditie si talent; doar ca scrie, dupa o revolutie, in limitele aceluiasi vocabular care i-a servit drept pavaza in culmea paranoiei ceausisto-comuniste. A facut, somme toute, o excelenta vulgarizare criptata, sub rezerva diletantismului superior pe care l-a stiut practica. O opera sabotata de raspandirea ei revuistica, o mostenire tintuita in actualitatea efemera a vernisajului, un savantlanc minat de prolixitate, o patima a esentialului hranita din observatii de ambianta, o singuratate sociala, obtinuta la confluenta dintre concesia oculta si falsa cordialitate a elitismului. Iata lectura mea asupra unui destin pe care-l poti numi exemplar numai in masura in care a reusit sa fie simptomatic.

Crez de generatie: problematica lui "prea tarziu si nu inca". Literatura egocentrica. Romanul unui sine inflationar, pavat cu judecati de gust formulate ca judecati de valoare, cronica unei idiosincrazii prea stridente pentru a fi adevarata, gandire mofluza, verva regurgitata, tapaj al sterilitatii, criza a evenimentului, evaziune in frica lui Dumnezeu (care suscita starile de pudoare, dar nu si pe cele de reflectie teologica); diagnostic inexact, descriere stearpa, subiectivitate cu adancimi nedeclarate; finete umbrita de mizantropie. Carenta iertarii si proasta impacare cu sinele; lasitatea unui discurs serial; nebunia sincopei; avantul frant al scrisului. Autocontrolul, intr-o regie aparent sofisticata. Superstitia gnostica a Manifestarii. Iata-ma. Impur si simplu. Uzurpand prestanta negativitatii. Gestionand neabatut imponderabilele anonimatului. Exersandu-mi inteligenta intr-o facila sintaxa a oximoronului. Nimicit de sens. Ocolit cu gratie de har. Mutilat de razboi nevazut.

Clipocit de clape pe Radio Classique. Ma scoate din sarite stabilitatea coordonatelor: A.B., vecina din dreapta, in perduranta ei criza de timp: de cinci ani coace o teza a carei finalizare intarzie dintr-un etern compromis, prezentat drept perfectionism. In fata, Janine Ð cu orizontul ei de savori culinare si de incurabila bridgista (dar excelenta prietena). Undeva, in stanga, prin paienjenisul strazilor secundare dintre Denfert si Arago, cealalta Anca si cealalta criza de timp doctoral. Cripta. RFI, Europa, Sorbona, CROUS. Parisul, geometria hausmaniana, "frumusetile", complexul lui Stendhal, Franta, cu demagogia "crizei", figurile xenofobiei, marotele europenitatii. Obsedantul cerc romanesc. (...)

10 noiembrie Matei Visniec Ð proaspat casatorit cu o plasticiana ochelarista, exuberanta si bonne fille, ne-a invitat la un party, pe la statia G. Peri Ð o suburbie mizera, care aduce a Balta Alba, Grant, Berceni, Militari. Ocazie de a revedea pe M.C. Ð care mi-a aparut, pentru prima oara, simpatica - pe XZ, un fel de infoiata si diforma, dar afisandu-se cu un sot de o vadita rusticitate fizionomica... Mircea Deac, slab si incet la vorba, studiind ceva in audiovizual, poate filmologie (...)
Abatandu-ma pe la Saint-Serge, conspiram cu parintele Irineu Popa, din ambianta ingenua de a populariza ortodoxia printre papistasii, francmasonii si ateii republicani care urmau sa-mi fie, pentru cel putin un an, interlocutori. La cate am fost nevoit sa renunt, de atunci! Cu ce ranchiunoasa promptitudine m-am asezat la locul meu in acest enorm vacarm cosmopolit, unde singurul passe-partout este sacrificarea specificitatii in numele unei "diversitati" devorante...
Cat sunt obsedati de tara lor romanii parasutati in apus! Lungi colocvii patetice pe seama lui "ce-i de facut?"; cursa obsedanta a dialecticii dintre centru si periferii... Am senzatia ca i-a blestemat cineva pe cei ramasi Ð nimeni nu face nimic; politica e un hobby (sport national) pe fondul amestecului imposibil de soteriologie si caricatura... Istoria boita a "tarisoarei", pandirea dusmanului, ideea nerusinata ca tot globul ne ravneste saracia inept idealizata... Hidosul cliseu care combina infatuarea propriei imagini si contemplarea ingandurata a "fatalitatilor" numai noua atribuite.

Asta-seara, la Mihaela T. Ð sarbatoarea sfintilor Arhangheli. Al. Sincu e un foarte haios copil mare si sictirit. Cu o fraza de tipul "sufletele nu se mantuiesc in context" se traieste acceptabil pe sine, in plina cruzime a instrainarii. E un curios care-si persifleaza disciplina, se preocupa de structura creierului, de dulceturile exotice, vaneaza sofismele din vorbirea celorlalti. E indiscutabil destept, dar am trait si cu el dezamagirea provocata de alte nume romanesti rezonante, cunoscute ulterior ca (infinit mai anoste) persoane particulare. Un alt caz, chiar aseara: rautaciosul si grasuliu Ð holbatul arhitect Ð scriitoras F.V. Exilul ca o scena. Teatru de marionete. (...)

Dimineata, la biserica, ma atrage barba dacica a unui pios ascultator: era Victor Barsan Ð fizicianul, credincios si eticist, ajuns la carma "22"-ului. M-am uitat de cateva ori inspre el, nu m-a reperat, nu m-a recunoscut? Cert este ca, dupa slujba, nu mi-am descoperit suficienta energie pentru a-l regasi in strada. (...)
Cafeneaua machidonilor: N. Caranica - indoliat de moartea expansivului sau frate. Povestind cum i-a iesit Parisul prin toate orificiile si constatand ca miturile juvenile (intre care, fireste, acela al Orasului) sunt "al dracului de rezistente".

11 noiembrie Am uitat sa marchez cunostinta cu Dinu Flamand, cu care am comunicat deja, prin A.E. Un ardelean blazat, Iacob parizian, onest cu sine insusi, deci si cu ceilalti; casatorit cu o fosta colega a mea din scoala generala. O data in plus, senzatia certificata ca lumea romaneasca are o structura sateasca, orbital microcosmica. Un mare clan, o retea de incrucisari tribale, un aer de incest sublimat, implicit. Flamand si-a lasat opera in tara si in suspensie. De cand a plecat, a supravietuit, ca noi toti, din petits boulots (RFI) si a cochetat indecis cu un DEA despre modernismul liricii portugheze. Acum cauta sa se recicleze, pomenind cu ironie amara vorba lui Nichita S., care le spunea tinerilor literati de la curtea lui: "vezi, daca nu ti-ai facut o meserie in viata!?" Povestea se repeta.

"Je ne fais de tort a personne/en suivant les chemins que ne menent pas a Rome" Ð canta Brassens. Tristete de toamna, fireasca. Privesc firele de lana din puloverul meu, varful penitei, ceasca goala (cu o pata bruna de cafea uscata). Telecomanda. Sfesnicul-pernuta de Rosenthal, decorat in stil kandinskyan. Cele doua pipe, odihnindu-se in bolul lor de faianta. Inceputul de biblioteca. Timpul dintr-o clepsidra impalpabila. (...)

Marina freaca zgomotos tarama. Asteptam vizita varului ei. Ce spuneam? Alt bursier si, pretutindeni, plasa rudeniei... Satul romanesc, migrand impleticit spre satul planetar. Cum sa ma izbavesc de orizontul acesta (atata vreme cat raman prizonierul limbii materne)? Idiot de-as fi si tot l-as intelege pe Cioran, care s-a decupat din peisaj, neingrijindu-se de faptul ca "se vede". Litania mizerabilista si nostalgia patriotica se confunda.

Bunul meu prieten Mihai Pupazan; acum sustine ca nationalismul e o binefacere, iar in clipa urmatoare ca Romania e o margine de lume. E atat de turmentat, muncit de contradictii, nedescifrandu-si propriul destin, incat a inceput sa-mi livreze cele mai primitive paradoxuri: de pilda ca Stalin a fost cel mai eminent om politic din istorie etc. E artagos, vrea adversari, intrucat adversitatea catalizeaza uneori precizarea unei "cauze". Il inteleg.

Zadarnicie. Ce bine se vede de la departare. Nu mai suport spirala comunista. Reincep sa cobor spre haurile mele de anxietate, pentru ca am parasit pantecul bibliotecii. Ziua e mult mai scurta si miroase a iarna.

12 noiembrie (...) Am participat astazi Ð audiindu-l pentru prima oara - la seminarul lui Le Goff consacrat rasului medieval. La Bucuresti, cand recenzam bunaoara cartea lui Delumeau despre frica, evocam numele lui Le Goff (inseparabil de cel al lui Duby) cu sentimentul ca aceasta pleiada de istorici ai mentalitatilor este compusa din umbrele unor personalitati defuncte. Acesta este Parisul: la 105, pe bulevardul Raspail, intr-o mica salita neincapatoare, autorul faimoasei Civilisation de l'Occident Medie-val poate fi intalnit, in carne si oase. In sala erau doi compatrioti: fiul lui Zoe Petre si o anumita Cristina Codarcea, probabila ruda cu Virgil. Am fost (abject) gelos la gandul ca exclusivitatea acestui privilegiu este, ipso facto, alterata. Nu pot spune ca m-am simtit "coplesit". Omul este destul de oarecare ca vorbitor, face eforturi de actorie profesorala (bunaoara cand citeste textele latinesti), uratel si mai curand corpolent, imbracat cu o relativa modestie, in genul savantului care se obisnuieste cu o singura tinuta, nu atat din indigenta, cat din contemptus fata de balastul accesoriilor. Cursul a fost totusi o revelatie la nivelul exercitiului de metoda, al anchetei asupra semanticii istorice a conceptelor legate de ras: fara a fi excesiv tehnice, ideile acopereau esentialul, dispensandu-l pe autor de alambicari pedagogice sau factuale. Remarcabila mi s-a parut de asemenea lectia documentarelor minore, respiratia cuvintelor in textele fara glorie, asa cum a reiesit din analiza lui Giraldus Cambrensis (secolul XII) Ð al carui unic manuscris, cumparat de Cristina a Suediei de la un buchinist din Orleans, a fost descoperit ulterior in Biblioteca Vaticana.

Toti marii istorici Ð Le Goff nu face exceptie Ð au un ce malitios: "rautatea" judecatii critice ramane condimentul oricarei calatorii in trecut, daca nu se reduce la constituirea scolareasca. Sunt nerabdator sa cunosc "urmarea" si fericit sa constat efectiv (adica nu doar in conventia umilitatii) ca mai am atatea de invatat. E incitant sa auzi un mare savant care-ti indica un titlu, asigurandu-te Ð cu intreaga lui prestanta intelectuala - ca vei descoperi acolo o exegeza memorabila sau un bun instrument de lucru. E minunat sa constati ca nu esti atat de sarac incat sa nu-ti permiti cartea respectiva, pe care de altfel sa o gasesti, asteptandu-te (ca o sclava de targ), intr-o mare librarie. Pentru acest fel de coerenta, pentru aceasta bucurie imediata, ii multumesc prea bunului cu mine Dumnezeu.

fragment din "Insula cetatii", Jurnal parizian 1991-1994, cu o postfata din Lisabona 2003,
Ed. Curtea veche, Bucuresti, 2005.

TEODOR BACONSKY, n. 1963. Eseist si diplomat. Doctor in Antropologie religioasa si Istorie comparata a Religiilor al Universitatii Paris IV - Sorbona (magna cum laudae), cu teza Homo ridens. Recherches sur le regime socioculturel du rire ' travers la patristique grecque, publicata ulterior sub titlul Le rire des Peres (Paris, Desclee de Brouwer, 1996) si, in versiune romaneasca, sub titlul Rasul Patriarhilor. O antropologie a deriziunii in patristica rasariteana (cu o prefata de Andrei Plesu), Bucuresti, Anastasia, 1996. Ca bursier al Colegiului Noua Europa a realizat studiul Devastatio constantinopolitana. Cercetari asupra imaginarului religios al Cruciadei a IV-a.
Alte volume publicate la editura Anastasia: Iacob si ingerul. 45 de ipostaze ale faptului religios (1996), Ispita binelui. Eseuri despre urbanitatea credintei (1999), Puterea Schismei. Un portret al crestinismului european (2001). Impreuna cu Horia Bernea, a publicat la editura Humanitas albumul Roma caput mundi. Un ghid subiectiv al Cetatii eterne (2001).
Parcursul carierei diplomatice a inclus doua misiuni ca ambasador al Romaniei, la Sfantul Scaun (1997 - 2001) si respectiv in Republica Portugheza (2002-2005). In prezent, Teodor Baconsky este secretar de stat pentru afaceri globale la Ministerul Afacerilor Externe.
A primit Marea Cruce a Ordinului Pius al IX-lea (Vatican), Ordinul Sfintei Agatha (Republica San Marino) si Ordinul National pentru Merit (Portugalia).

Citește totul despre:

Comentarii

loading...