Practicarea torturii este un dat al naturii umane? Intrebare socanta, dar raspunsul cinstit pe care ar trebui sa-l dam este, din pacate, si mai socant. Sa recapitulam: au trecut 21 de ani de la intrarea in vigoare a Conventiei ONU impotriva torturii, care a fost ratificata de aproape 150 de state; acelasi numar de ani s-a scurs de la intrarea in vigoare a Conventiei inter-americane si a Conventiei europene pentru prevenirea si pedepsirea torturii.
Cu toate acestea, tortura este practicata inca in peste 100 de tari ale lumii!
Ni s-au reamintit aceste date de catre Fundatia ICAR, in dupa-amiaza de 26 iunie a.c., cand s-au aniversat 11 ani de la proclamarea Zilei Natiunilor Unite in Sprijinul Victimelor Torturii. Fundatia ICAR este o ONG infiintata in 1991, din initiativa doamnei doctor Camelia Doru, pentru acordarea asistentei medicale, psihologice si sociale in mod gratuit fostilor detinuti politici care au suferit de pe urma torturilor in timpul regimului comunist. Astazi, Fundatia ICAR are sedii in Bucuresti, Iasi si Craiova, cu un personal calificat, entuziast si plin de daruire, care se bucura de respectul si recunostinta tuturor pacientilor, fie romani, fie straini (refugiati in Romania din felurite locuri bantuite de conflicte sangeroase). Dintre sponsori se cuvine sa mentionam United Nation Voluntary Fund for Victims of Torture (Elvetia), care sprijina neintrerupt activitatea Fundatiei ICAR din 1993.
"Anul acesta – ne-a spus dr. Camelia Doru – tema lansata de ONU este ambitioasa, chiar prea ambtitioasa: sa eradicam tortura. Desigur, ar fi minunat sa o putem face, dar trebuie sa recunoastem ca nu avem puterea aceasta. Insa putem protesta impotriva recurgerii la tortura, putem ajuta victimele torturii si putem spera ca in viitorul nu prea indepartat vom eradica aceasta salbaticie din viata omenirii"…
Ne-a fost prezentat filmul "Dincolo de tortura: Gulagul de la Pitesti", realizat de regizorul american Alan Hartwick, cu sprijinul Fundatiei ICAR si al realizatoarei TvR Lucia Hossu-Longin, autoarea tulburatorului serial "Memorialul durerii". Documentarul lui Hartwick a fost lansat in SUA in 2007, iar o copie a fost oferita Fundatiei ICAR pentru vizionare si proiectare. Deocamdata, nici o televiziune romaneasca avand acoperire nationala nu s-a oferit sa-l prezinte publicului larg (sa ne miram?!)…
Filmul are cam 50 de minute, un timp dens, incarcat de emotie si de prilejuri de meditatie, fara patetism verbios, si, pana la urma, greu de crezut dat fiind subiectul, este un film luminos. In fond, "reeducarea de la Pitesti", cu toate ca a fost iadul pe pamant pentru cei obligati sa treaca prin ea, a fost un esec total pentru sinistrii ei initiatori (varfuri ale Partidului si ale Securitatii) si pentru fiorosii ei executanti. Multi detinuti au murit in cursul "reeducarii", unii si-au pierdut mintile, altii au cedat torturilor si umilintelor, sfarsind prin a intra in randul tortionarilor, putini au rezistat, cu tot trupul sfaramat dar cu sufletul si mintea intregi… Insa pentru toti cei agresati a existat sansa redemptiunii – sunt marturiile pline de forta ale celor doi subiecti principali ai filmului: Gheorghe Calciu-Dumitreasa si Roman Braga, nu intamplator amandoi deveniti preoti, amandoi deveniti "modele de viata" pentru comunitatile romanesti din SUA si Canada, unde s-au refugiat dupa eliberare. Parintele Calciu vedea in "fenomenul Pitesti" o teribila agresiune asupra sufletului nemuritor… eterna lupta dintre Bine si Rau", si marturisea ca "undeva, in mine, mai exista teroarea, dar prin credinta nu mai suport si consecintele ei psihice". Iar preotul Roman Braga – icoana a seninatatii – crede ca "tocmai in izolarea deplina si in suferinta pe tine fara margini te descoperi si devii tu insuti". si alti fosti detinuti – subiecti ai "reeducarii", ca dr. psiholog Nicu Ionita si ca Traian Popescu (care a compus in inchisoare un oratoriu dedicat Patimilor si Invierii)a au gasit caile proprii de vindecare: iubirea fata de aproapele incercat de suferinta si creatia marturisitoare. Semnificativ, ultimele imagini ale filmului sunt insotite de imnul pascal al sperantei: "Hristos a inviat din morti, cu moartea pre moarte calcand…" si cu El – toti cei chinuiti, umiliti si obiditi.
