Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Fratii Arnautoiu

Razboiul de gherila sau "razboiul purecelui" reprezinta raspunsul invadatului slab la atacul invadatorului mai puternic. Esenta sa este miscarea permanenta a unor forte inferioare numeric si ca inzestrare intr-o zona greu accesibila ...

Share

Dragos Carciga 0 comentarii

13.02.2009 - 00:00

Razboiul de gherila sau "razboiul purecelui" reprezinta raspunsul invadatului slab la atacul invadatorului mai puternic. Esenta sa este miscarea permanenta a unor forte inferioare numeric si ca inzestrare intr-o zona greu accesibila pentru o forta militara conventionala, care va fi angajata intr-o ciocnire doar daca, local, atacatorul detine o pozitie superioara fata de cel atacat. Ernesto Guevara considera ca o zona ideala pentru organizarea si desfasurarea de operatiuni paramilitare este muntele.
Acelasi personaj considera gherila drept forma ideala de lupta pentru cucerirea puterii in stat, in urma experientelor sale cubaneze din anii ’50. Era suficient sa existe, permanent, in munti un "focar de razboi", cu baza/e de atac, sustinut de retele rurale si urbane, care sa furnizeze continuu informatii, logistica, alimente si oameni de rezerva grupului de razboinici.

 

Dupa izolarea regiunii montane de atacurile trupelor antigherila, urmau contraatacuri date asupra punctelor fortificate inamice – de pilda, cazarmile –, sabotarea comunicatiilor adverse, pentru izolarea diverselor unitati dusmane din teritoriu si crearea unei stari generale de nesiguranta si, in final, cucerirea oraselor prin ocuparea punctelor strategice si lichidarea trupelor de garnizoana. Retelele de sprijin si razboinicii de gherila trebuiau sa intretina o propaganda abila si de lunga durata in randul populatiei locale, astfel incat o imensa masa de manevra sa legitimeze prezenta gherilei la putere prin aderenta la cauza pentru care lupta aceasta. Nu poate fi obtinuta victoria fara spijinul maselor; in absenta unui astfel de sprijin, esecul gherilei va fi lamentabil — fiindca va lipsi cauza pentru care trebuie sa lupte.


De partea cealalta a baricadei ideologice observam aceleasi metode folosite pentru a fi obtinuta victoria contra unui dusman superior numeric si material. De pilda, insulele Filipine, cucerite de catre japonezi de la SUA in 1942, cunosc o puternica si bine ramificata miscare de gherila antijaponeza organizata si condusa de catre ofiteri americani care au reusit sa iasa din incercuirea fortelor militare americane. Gherila dispunea de legaturi radio prin posturi de captura cu bazele americane din Pacific. Din aceste baze porneau, in functie de posibilitati, submarine care aprovizionau gherila din punct de vedere logistic. E sigur ca debarcarea SUA in Filipine in 1944 ar fi fost mult mai grea fara o gherila perfect apta sa pregateasca invazia.


Metode similare au folosit rezistentii romani antisovietici/anticomunisti in anii 1944-1962, pentru a respinge invazia sovietica din 1944, si apoi guvernul impus de catre Moscova la 6 martie 1945. Exista o anumita traditie a luptei de gherila in Romania – in Evul Mediu ia forma tacticii "pamantului parjolit", apoi este folosita de catre haiducii din epocile medievala tarzie si moderna, pentru ca in cele din urma sa fie "oficializata" prin folosirea unitatilor de parasutisti si de vanatori de munte, in anii razboiului in est. Se poate vorbi, prin urmare, de traditie si contemporaneizare a luptei de gherila in Romania, cu rezultate vizibile in formarea si antrenamentul grupelor de partizani anticomunisti. Insa, fata de Aliati, care au folosit pe scara intinsa gherila in anihilarea dusmanului, noi am folosit-o limitat: operatiuni de infiltrare, sabotaj, cercetare in dispozitivul dusman in cazul parasutistilor, vanatoare de partizani, in cazul vanatorilor de munte, rezistenta civila in cazul romanilor bucovineni:

 

Batalionul Fix Regional "Bucovina" (29 martie – 23 august 1944) cu efective de 1378 de oameni repartizati in 3 companii si grupuri care actionau independent, incepand cu mai 1944, sub comanda unor sefi alesi: Vladimir Macoveiciuc, Petre Maruseac, Vladimir Tironiac, Ion Vatamaniuc, Constantin Cenusa, cu efective variind intre 15 si 120 de luptatori. Plutoanele fixe ale batalionului si grupurile independente au fost instruite suplimentar, pe serii, in centrul din comuna Sadova, pentru a putea lupta in regiuni impadurite si pe teren muntos. Constantin Popovici, un capitan din Armata Regala, aproba incadrarile de personal in grupurile Cenusa, Vatamaniuc, Tironiac, Macoveiciuc si Maruseac, fiind si legatura cu responsabilii din cadrul Comandamentului aliat romano-german de la Campulung Moldovenesc.
O serie de grupuri de rezistenti, formate si antrenate de germani, vor fi lansate post 23 august in Romania, intarind rezistenta locala anticomunista, partial anihilata de NKVD in lunile august 1944 – martie 1945.


Experienta demonstreaza ca marimea unei unitati de gherila este direct proportionala cu posibilitatile sale de rezistenta la represiune; post 6 martie 1945 "democratizarea" statului, treptata, insa radicala, mareste exponential capacitatea autoritatilor de haituire si lichidare cu bestialitate a opozitiei. Organizatiile subversive anticomuniste mari sunt infiltrate si anihilate relativ repede comparativ cu micile grupuri de luptatori independente. Nu au decat rareori posibilitatea sa dispuna de retele de sprijin urbane, fiindca la orase poate fi mai usor organizata represiunea. Formate din militari, taranisti, simpatizanti regalisti etc. sau mixte, fiindca represiunea va pune in pericol categorii tot mai numeroase de populatie. Tentative esuate de formare a unui centru de comanda si de actiune, indiferent de ideologie; cresc numeric bazele de rezistenta, pentru a se minimaliza sansele de anihilare de catre Securitate, se incearca, permanent, o verificare prealabila a celor care vin in contact cu rezistentii.

 

Regulile acestea se dovedesc a fi salutare, experienta salbatica a "obsedantului deceniu" arata ca doar mobilitatea continua permite o supravietuire cat mai indelungata.
Exemple pentru acest gen de lupta de gherila sunt "Grupul Carpatin Fagarasan", care vreme de aproape zece ani actioneaza pe versantul nordic al Masivului Fagaras, si "Haiducii Muscelului", care actioneaza in acelasi interval temporal pe versantul sudic. Primul era mixt, ca structura politica, ultimul sau sef fiind Ion Gavrila-Ogoranu, format in Liceul "Radu Negru" din Fagaras; al doilea era organizat si condus de catre Toma Arnautoiu – locotenent deblocat al Armatei Regale, veteran al frontului de vest. Adjunctul sau la sefie a fost fratele sau, Petre, iar membrii grupului erau cunoscuti si recrutati personal de catre Toma pe raza comunei Nucsoara, judetul Arges. Familia Arnautoiu, numeroasa, instarita, detinea o excelenta reputatie printre satenii comunei; simpatiile sale politice vizau PNT.

 

Ogoranu este cel care afirma, in volumele sale de memorii privind miscarea de rezistenta anticomunista – " Brazii se frang, dar nu se indoiesc" – faptul ca nu a reusit niciodata sa ia legatura cu oamenii fratilor Arnautoiu, desi a incercat de multe ori aceasta, pentru a-si uni fortele contra noului si opresivului regim comunist; in schimb, afla numeroase urme ale trecerii fratilor Arnautoiu in urma deplasarilor sale, pentru a evita capcanele Securitatii.
Fratii Arnautoiu adapteaza cunostintele militare ale lui Toma Arnautoiu la regulile pe care le presupune lupta de gherila: mersul pe firul apei, pentru a nu lasa urme; adaptarea cat mai precisa posibil a bordeielor la conditiile atmosferice ale fiecarui anotimp in parte, intrarea in uz a unor proceduri ancestrale de preparare a hranei primite din comuna – intinderea intre patru copaci a unui cearsaf in diminetile cetoase tipice regiunilor montane, astfel incat fumul provenit de la foc sa se disipeze, iar de la distanta sa para ca este o parte a cetii; patrulari dese in jurul bordeiului in caz de stabilire a unui punct de oprire, pentru a verifica buna izolare de urmaritori a obiectivului;

stabilirea de modalitati secrete de contact cu nucsorenii, mai ales ca Securitatea isi fixase un sediu chiar in casa familiei Arnautoiu, arestandu-i pe batrani si pe un frate mai mic al celor ascunsi in munti, Anton, ranit pe front in vara anului 1944 ; de pilda, era fixata la marginea comunei, intr-un loc usor vizibil cu binoclul, o piatra bicolora, alb–negru, jumatatea neagra fiind la vedere daca Securitatea se afla in comuna, cealalta —daca securistii, pentru moment, plecasera. Daca opririle erau temporare, atunci se construiau adaposturi din ramuri de brad pe schelet de tarusi, ori erau sapate masti individuale avand peretii intariti cu impletituri din nuiele, numite de catre Ogoranu "gropi individuale de tip Arnautoiu", fiindca procedeul era cu totul nou, chiar si pentru el.

 

Dupa dispunerea in teren a gropilor se observa ca rezistentii puteau sustine cu foc o aparare in arici in cazul unei incercuiri, si, in acelasi timp, era posibila evitarea unei infiltrari a inamicului in dispozitivul propriu si asigurata o posibila retragere. Indeobste acest sistem defensiv temporar era fixat in paduri, pentru a fi ingreunata apropierea inamicului. Puncte de observatie fixate in copaci se adaugau obiectivului, astfel incat controlul terenului sa fie absolut. Fiindca nu a fost posibila totala izolare de baza rurala de aprovizionare, infestata de Securitate, care ducea si o activa campanie de urmarire, arestare si ancheta a ciobanilor de pe inaltimile Fagarasului, grupul Arnautoiu n-a mai putut rezista foarte multa vreme in munti, in ciuda drasticelor si, uneori, dramaticelor masuri asumate voluntar.

Macinarea numerica si psihica a fortelor sale, datorata haituirii permanente de catre Securitate, arestarea prin tradare a celor doi conducatori, condamnati la moarte si executati dupa un proces inscenat, a determinat disparitia grupului. Anihilarea sa a fost, desigur, urmata de prabusirea resturilor retelei rurale de sprijin. Ca procedura si durata a rezistentei, fratii Arnautoiu reprezinta un exemplu remarcabil de miscare de gherila romaneasca postbelica, al carei martor a fost un alt rezistent, Ioan Gavrila Ogoranu.

N.R. Am publicat acest articol deoarece il apreciem pe mai vechiul  nostru colaborator. Nu suntem insa de acord cu analogia formala realizata intre un personaj odios de factura lui Guevara si luptatorii anticomunisti. Faptul ca e vorba de acelasi procedeu de a lupta cu dusmanul nu ne poate face sa punem semnul egalitatii. Chiar si termenul, de guerila in cazul rezistentei din munti nu e indicat. L-am pastrat pentru a respecta manuscrisul.

Citește totul despre:

Comentarii

loading...