Putine sunt locurile de la noi martore de-a lungul unor vremuri istorice pline de zbucium care sa fi cunoscut o atat de mare incarcatura de fapte, evenimente si momente istorice dar si de viata privata, familiala la care a fost implicata si conectata celebra familie de oameni de stat si politici – Bratienii – cei cu merite deosebite si hotaratoare pentru implinirea destinelor noastre nationale din epocile moderna si contemporana.
Poetul Ion Pillat, nepotul lui Ion C. Bratianu, dupa studiile sale la Paris, la College de France, vadit influentat de poetii parnasieni, simbolisti, melancolici si bucolici, dupa revenirea sa in tara cultiva o poezie autohtona si traditionalista in care un loc important il ocupa Florica, loc si resedinta a familiei Bratianu, unde bardul a trait anii copilariei sale in miljocul unei naturi generoase si in preajma unor oameni insetati de munca, de frumos si de fapte indraznete si meritorii pentru viata lor privata dar indeosebi pentru tara pe care o iubeau si o doreau sa fie prospera si demna. Remarca omul de cultura Ion Zamfirescu referindu-se la Ion Pillat: " Aici, la hotarul in vechea lor asezare dintre judetele Arges si Muscel, poetul isi petrecuse parti intregi din copilarie. Fapte, imagini, episoade – receptate in trecut cu seninatatea nepasatoare a copilariei – acum i se dezvaluiau poetului in contururi mai apasate, cu semnificatii sporite. Intr-un fel, Florica ii rezuma si ii explica neamul. Un microcosm, in care si-au dat intalnire oameni si peisaje, idei si indemnuri, suferinte si inseninari, datini si innoiri, amintiri istorice si incordari prezente. Cu alte cuvinte: aspecte si intelesuri, putand ca prin stilul si infatisarea lor sa inchipuiasca viata si simtirea tarii." In versuri care evoca un cadru geografic peste care se asterne amintirea legendei istorice s-a consumat o existenta a primilor ani de viata insotiti de firesti nostalgii incercate la varsta maturitatii: " Acolo unde-n Arges se varsa Raul Doamnei / si murmura pe ape copilaria mea / Cu Negru Voda, descalecand venea, / Mi-am ctitorit viata pe dealurile toamnei. (…) si stau, pe cand afara se stinge orice soapta / Privind aceasta cenusa calda din vremea de-acum / si sa aud deodata cu-nfiorare cum / Trosneste amintirea ca o castana coapta." Dar cu mult mai inainte de o asemenea frumoasa evocare a casei de la Florica si a imprejurimilor de vis ale resedintei Bratienilor, au fost inceputurile unei ctitorii ce avea sa dainuie. Originile locului si casei apartin deceniilor patru si sase ale secolului al XIX-lea. Dupa moartea lui Dinca Bratianu (10 februarie 1844) cei trei fii ai acestuia: Teodor, Dumitru si Ion au devenit beneficiarii unei mosteniri constand din terenuri agricole care formau trei loturi. Erau proprietati de dimensiuni mici si mijlocii, lui Ion C. Bratianu revenindu-i cel de al treilea lot alcatuit din terenurile denumite: Florica, Malureni, Galesul-Bratieni, Leresti si Simburesti. Ion C. Bratianu, cel mai mic dintre frati optase initial pentru mosia de la Tigveni, nostalgia copilariei traite acolo precumpanind in aceasta optiune de suflet, sentimentala, dar a cedat rugamintilor lui Teodor, fratele cel mai mare care a preferat terenul de la Tigveni si astfel viitorul mare om politic roman a devenit proprietar al loturilor amintite mai inainte, intre care Florica se va bucura de notorietate, resedinta primind numele primului copil al sotilor Pia si Ion C. Bratianu, o fetita nascuta in 1862 si rapusa de o grava infectie a laringelui in iarna anului 1865.
Resedinta familiei Bratianu de la Florica a cunoscut de-a lungul timpului o evolutie presarata cu numeroase momente cantonate in perimetrul constructiilor, reconstructiilor, adaugirilor, renovarilor, decoratiunilor interioare si exterioare, mobilarilor, etc. Ion C. Bratiau a pornit cu ctitorirea resedintei familiei sale de la Florica prin modificarea structurii casei de factura modesta compusa din patru camere si o pivnita, aflata pe mosia de aici inca inainte de 1858, transformand-o intr-o constructie mult mai mare, spatioasa si impozanta, la parterul care exista adaugandu-se un etaj. Intr-o perioada de trei decenii si jumatate, Ion I.C. Bratianu a continuat opera de modernizare a casei de la Florica si imprejurimilor acesteia, devenind principalul artizan al acestor lucrari, etajul al doilea, bunaoara, a fost adaugat in 1925 ca si terasa. Ferma de la Florica, vestita in intreaga tara inca din timpul vietii lui Ion C. Bratianu a fost dezvoltata si modernizata din initiativa lui Ionel Bratianu, constructia ei datorandu-se unuia din cei mai reputatie arhitecti romani, Petre Antonescu, care intre 1905 si 1912 a inaltat-o conferindu-i un autentic si original stil romanesc.
In vizita sa facuta la Florica in 1896, Al. Iacovachi, diplomat de cariera si unul din apropiatii fratilor Ionel si Vintila Bratianu furnizeaza informatii interesante despre resedinta Bratienilor: "Pe atunci Florica era inca asa cum o lasase Ion Bratianu. Prispa din fata casei cu vederea ei frumoasa spre Arges si spre Pitesti: biblioteca inceputa inca de marele intemeietor; incaperile inca neschimbate erau partile interesante ale acestui loc unde de atunci s-au adunat atatea amintiri.
Camera lui Ion C. Bratianu era de o rara simplitate, un pat de fier, o masa de lemn alb, cateva rafturi unde stateau si atunci cartile mai des citite, doua-trei scaune si un jilt, iata aspectul locuintei celui pentru care fiii si mai ales Ionel pastrasera un adevarat cult". Informatii indispensabile despre evolutia constructiilor mai vechi si mai noi de la Florica ne ofera arhitectul Petre Antonescu, cel care si-a asumat responsabilitatea restructurarii, completarii si restaurarii vechii locuinte si a edificarii atenanselor, ambele proiecte fiind aplicate in urma sustinerii si asumarii conceptuale si financiare ale lui Ion I. C. Bratianu. In studiul intitulat "Constructii la Statiunea experimentala regionala agricola stefanesti, Pitesti", Petre Antonescu descrie cu detalii "Casele mari", sintagma prin care desemneaza resedinta familiei Bratianu terminata in 1912 pentru a o delimita de "Casele vechi" si reconstructia corpului din fata a acestora. O plansa din cuprinsul studiului amintit prezinta o vedere a "Caselor mari" privite dinspre sud. La parter se disting: intrarea principala, camerele de dormit, scara directionata spre etaj si accesul la pivnita. Primul etaj cuprindea camerele de primire, salonul, sufrageria, biroul, fumoarul, o mare veranda inchisa corespunzand fetei etajului respectiv. Etajul doi are in fata o loggie deschisa sustinuta de stalpi de stejar. Acest nivel corespunde ca plan formei si suprafetei verandei de la primul etaj. O biblioteca si camerele de locuit cu anexele lor completeaza spatiul acestui etaj. Un studio este amenajat in golul invelitorilor, din cadrul carora aceasta piesa se arata in fata principala sub forma unei mari lucarne (fereastra mica amenajata in acoperisul cu panta mare al unei constructii). Corpul anexa din dreapta cuprinde camere de serviciu dispuse de-a lungul unei galerii deschise prin care se face legatura cu imobilul "Caselor mari". Ansamblul atenanselor s-a realizat prin restructurarea grajdurilor vechi precum si din constructii adaugate prin suprapunerea verticala a unui etaj sau atic ( parte a unei constructii situata deasupra cornisei si menita sa mascheze acoperisul) ca si prin alipirea unei aripi de cladire care inchide careul din sensul drumului de acces la parc. O imagine globala releva un plan inchis asemanator unui atrium (curte interioara a caselor romane; de obicei inconjurata de un portic).
Un spatiu binecuvantat
Cu atribute gospodaresti, amintind unele din foarte vechile asezari taranesti din Ardeal; la fel stau sub semnul asemanarii cu multe spatii anexe din apropierea curtilor manastirilor romanesti. Plastica arhitecturala exprima intr-o maniera simpla specificul artei populare din zona Argesului. Potrivit studiului amintit parterul cuprindea o mare remiza de vehicule, un atelier de fierarie, rotarie si dogarie, grajduri pentru cabaline, bovine s.a. La nivelul etajului din aripa din fata se aflau spatiile de locuit ale personalului administrativ, in timp ce in restul aripilor erau camerele locuite de personalul de serviciu, depozite etc. Constructia zidita din caramida este tencuita cu var iar planseele si sarpanta invelitorilor sunt din lemn.
Pentru un vizitator mai putin avizat asupra destinatiilor constructiilor de la Florica, spre exemplu o persoana care le privea mai de departe, Constantin Argetoianu preciza in Memoriile sale, amintind vizita sa aici in aprilie 1927: "Asa a ridicat (Ion I. C. Bratianu n.n.) an dupa an, complexul de constructii a carui masa se zareste din tren si pe care cei mai multi o iau drept «castelul» de la Florica pe cand reprezinta numai dependintele, grajdurile si pasarariile fermei."
Incaperile casei de la Florica au fost dotate in afara de mobilier, simplu dar cu gust, si cu alte obiecte de interior. O piesa de rezistenta era biblioteca. Ion C. Bratianu avea un adevarat cult pentru carti. Biblioteca de aici cuprindea in rafturile sale un numar mare de volume, multe cu titluri din istoria romanilor. Ionel Bratianu a continuat sporirea substantiala a acestei zestre de cultura spirituala, astfel ca "(…) cei doi Bratieni, tatal si fiul, adunasera la Florica cea mai insemnata biblioteca particulara din Romania", scria Constantin Argetoianu.
Numeroase gravuri, stampe, fotografii cu imagini ale membrilor familiei Bratianu erau expuse in camere si mai ales in holurile casei. Pentru Bratieni locuinta lor de la Florica capata semnificatia unui spatiu binecuvantat. "Ce m-as fi facut eu fara Florica? – marturisea intr-o scrisoare Ion C. Bratianu –. Aici mi-am regasit totdeauna sanatatea si puterea trupeasca si sufleteasca". Comentand un astfel de privilegiu pe care casa si locurile dimprejur tutelate de frumusetea naturii le ofereau tatalui sau, Sabina, fiica sa cea mare sublinia semnificatia esentiala a Floricai pentru Ion C. Bratianu: "Intr-adevar Florica, atat de aproape de Bucuresti ca sa poata veni fara greutate, a fost caminul ce si-a creat pentru cresterea copiilor si odihna lui". Intre anii 1869 si 1877 familia Bratianu s-a stabilit la Florica, timp pe care Sabina Cantacuzino il apreciaza ca "(…) perioada cea mai fericita din viata noastra de familie". si pentru Ionel Bratianu, Florica era un loc de refugiu si meditatie, o evadare din mediul agitat al politicii romanesti. In momente importante dar si de cumpana pentru tara, de pilda anii neutralitatii, Ionel Bratianu era acuzat atat de antantofili cat si de partizanii Puterilor Centrale pentru atitudinea sa nehotarata cat si de tacerea de care se inconjura. Nu putini erau cei care il blamau pe nedrept calificandu-l "…omul care doarme la Florica", afirmatie fara nici un temei. Era numai o aparenta acele vremuri grele, tensionate, i-au provocat multe nopti de insomnie, asa cum de altfel a marturisit el insusi intr-o sedinta a parlamentului in 1916. Nepotul lui Ionel Bratianu, poetul Ion Pillat, evoca prezenta unchiului sau la Florica inainte de angajarea Romaniei in prima conflagratie mondiala: "Imi aduc aminte, cand a fost sa intram in razboi, s-a dus pe deal si a stat mult timp langa mormantul tatalui sau pentru care avea un cult deosebit. Parca ar fi voit sa aiba o legatura sufleteasca cu trecutul, sa caute din insusi izvorul pamantului indrumari pentru mai tarziu". Cu o saptamana inainte de intrarea armatei romane in focul operatiunilor militare Ionel Bratianu si fiul sau Gheorghe, viitorul mare istoric, paraseau Florica impovarati de griji si de greutatile momentelor dificile prin care trecea Romania. "Era in ziua de 8 august 1916 (…). Plecasem dimineata de la Florica in automobil cu tatal meu (…). Tatal meu se uita lung la dealurile de langa Florica, la via care se pierdea in zarea prafuita si ploioasa; in privirea lui trista si intunecata se intrezarea limpede o mare si dureroasa intrebare. Pe sufletul acestui om, care pleca sa declare razboiul, apasau greu raspunderile hotararii, poate si de teama nedeslusita a nenorocirilor viitoare".
Locuinta si terenul de la Florica au fost in timpul vietii Bratienilor un exemplu demn de urmat inaintat pentru ilustrarea harniciei proprietarilor lor, oameni pentru care munca a reprezentat un nobil cult, ratiunea insasi a vietii. Aici s-a creat si dezvoltat o autentica pepiniera de produse agroalimentare de o calitate remarcabila. Ferma de la Florica a ilustrat cu mult succes spiritul gospodaresc, mai intai la nivelul familiei si prin extindere la cerintele reclamate de exigentele unei economii competitive. Activitatea economica a Bratienilor a demonstrat pragmatism si o transpunere perfecta a principiilor liberalismului. De la modesta proprietate din 1858 si pana la ferma model din deceniul trei al secolului XX dotata de Ionel Bratianu cu mijloacele si utilitatile cele mai moderne ale vremii a fost strabatut un drum lung si greu, o cale a perseverentei, tenacitatii si perfectionarilor continue. Inceputurile activitatilor productive se asociaza cu vechea locuinta. Aceasta avea o camera turceasca in care se gasea linul – instalatie ce permitea scurgerea vinului in pivnita (vas de lemn, de tabla sau de beton in forma de jgheab, in care se aduna si se storc struguri; vas de lemn, din tabla sau beton in care se pune la fermentat materia prima folosita la fabricarea spirtului, a berii, etc. Vas, cada de doage unde se pun la fermentat prunele din care se face tuica).
La Florica se practica si cresterea viermilor de matase. Productia gospodariei familiei Bratianu asigura nu numai nevoile de hrana ale acesteia dar permitea si un excedent pentru valorificare pe piata. In familia Bratianu se stabilisera responsabilitati individuale in rezolvarea treburilor gospodariei lor eficiente si competitive in comertul vremii. Ion C. Bratianu se ocupa cu productia de vin si fructe, in vreme ce sotia lui, Pia , asigura pregatirea lactatelor. Bunaoara untul produs la Florica se bucura de o reputatie excelenta in randurile consumatorilor. La prepararea lui nu se mai folosea putineiul traditional dar depasit, ci masini cu o tehnologie moderna. Regele Carol I afirma in legatura cu acest subiect: "Cu toate insistentele mele la domeniile si fermele regale nu pot obtine untul de la Florica". Dimitrie Sturdza lauda fara rezerve calitatile de exceptie ale unor categorii de lactate de la ferma Florica: "Branza si smantana de aici te duc in pacatul lacomiei". Virtutile vinurilor de la Florica erau de notorietate. "Vinul tatei – scria aceeasi Sabina Cantacuzino – a fost asemenea cel dintai ingrijit si invechit sistematic". De remarcat este si faptul ca productia de vin de la Florica se evalua in cantitati deloc de neglijat. Dupa cum scria Ion C. Bratianu referindu-se la un furnizor, intr-o scrisoare datata 13 aprilie 1869: "D(omnul) Grant trebuie sa aduca 3000 butelii iar nu 1000. Nu putem face reputatia ce merita vinul nostru decat vanzand vreo trei ani vin in butelii". Constantin Bacalbasa, ziarist cunoscut in epoca si autor al unei lucrari de referinta pentru istoria Capitalei a surprins foarte corect inceputurile liberalismului economic si cerintele unei economii de piata in societatea romaneasca aflata intr-o faza de pionierat pe fagasul democratizarii institutiilor statului: "Bratianu avea oarecare avere. La Florica lui din judetul Muscel producea. Producea unt, producea vin; producea tuica; iar produsele erau toate de cea mai buna calitate, erau foarte mut cautate pe piata, deci Bratianu era cel dintai «boier» care punea in comert lucruri fabricate in ferma lui. Acesta era un mare merit pentru vremea aceea si crea omului un titlu mai mult de democratism. Ce document interesant al timpului. Faptul ca Bratianu devenea negustor si intra in randurile burgheziei era o dovada de democratism". si presa vremii oglindea prin intermediul reclamelor calitatea unor alimente produse la Florica. Astfel, in publicatia "Uniunea democratica" se putea citi intr-un numar aparut la inceputul anului 1872: "Unt proaspat Ioan Bratianu, in bucati de 50, 100 si 200 dramuri (veche unitate de masura pentru greutate (egala cu 3,18 – 3,22 grame) si pentru capacitate ( egala cu 3,23 – 3,80 centimetri cubi) – Pop. Gram) contra 8 lei noi".
Repere cu valoare de simbol
Ion I. C. Bratianu a fost un continuator de nadejde al ilustrului sau parinte, nu numai in politica dar si in exceptionala organizare si dezvoltare a fermei, inclusiv in domeniul viticulturii. Filologul si lingvistul Sextil Puscariu evoca o intalnire cu Ionel Bratianu, la putin timp dupa Marea Unire de la 1 Decembrie 1918. Discutia s-a purtat la Bucuresti, acasa la Ionel Bratianu, in legatura cu necesitatea innoirii partidelor politice cu elemente tinere, capabile sa infuzeze un suflu nou, proaspat in politica Romaniei intregite: "Din convorbirea ce o avuram cu el – scrie Sextil Puscariu – m-am convins din nou ce om mare este. Are darul de a te fascina cu vorba lui (…). Dupa Constituanta – spunea Ionel Bratianu – va trebui sa intram in aceste partide care vor avea sa suporte examenul: sau se innoiesc cu elemente noua si vanjoase ce vin, sau "crapa", fiind cadrele lor prea mici pentru pulsatia noua. Bratianu ne-a oprit, pe Bodnarescu (Vasile Bodnarescu, jurist bucovinean, membru in Consiliul National) si pe mine, la masa. La un moment dat servitorul aduce o sticla de vin – prafuita si cu paiangeni – "E un vin vechi de la Florica, n-am putut lua cu noi decat doua sticle. Pe cea de a doua o vom destupa cand vor veni solii Ardealului".
Resedinta familiei Bratianu de la Florica a fost vizitata de numeroase personalitati care au facut referiri demne de semnalat, unele consemnate de acestea, altele de diversi autori. Este interesant de amintit cum resedinta de la Florica si/sau celelalte constructii au avut o perceptie nemijlocita si apreciativa in exprimarile celor care au pasit pragul casei sau au stat aici. Principele Carol consemna in Memoriile sale privind familia Golescu, la 9 / 21 mai 1866 ca "Bratianu se dusese la mosia lui, Florica". In acelasi an la 2 / 14 octombrie, dupa ce vizitase Curtea de Arges viitorul rege al Romaniei a parasit frumoasa localitate musceleana si s-a deplasat pe un drum prost intretinut, pe valea Argesului «…in jos pe langa Pitesti» la Florica, mosia lui I. Bratianu, ca sa-i faca o vizita si sa vorbeasca cu el despre ultimele negocieri din Constantinopol". Intalnirea a fost de scurta durata, principele Carol parasind Florica la orele 21 indreptandu-se spre Bucuresti pe o vreme nefavorabila. Peste doi ani Carol I s-a reintors la Florica: "…spre a se recrea, la vila lui Bratianu langa Pitesti". Aici va scrie tatalui sau la 27 octombrie (8 noiembrie) 1868 ca a fost bolnav dar s-a restabilit; "Dupa boala mea care m-a slabit foarte mult mi s-a recomandat cea mai mare liniste si inainte de toate sa ma abtin catva timp de la treburile publice. De aceea am parasit, sambata va fi saptamana, Bucurestii, pentru ca sa ma stabilesc la vila ministrului meu Bratianu. Pozitia acestei vile e sanatoasa si incantatoare, destul de sus, pe o coama de munte, imprejmuita de vii, domina valea roditoare a Argesului, presarata cu sate intre care orasul Pitesti cu numeroasele-i biserici si turnuri are un aspect aproape impozant. Din punctul cel mai inalt al vilei se desfasoara ochilor o panorama mareata a Muntilor Carpati, de la Olt pana la valea Buzaului". In cuprinsul acestei scrisori se mai fac referiri la frumusetile ce le ofera muntii acoperiti cu zapada, la programul fiecarei zile alcatuit din plimbari prin vie, servitul mesei cu familia gazdei, discutii cu Ion C. Bratianu, primiri de oaspeti, drumetii prin imprejurimi s.a.
Prezent in 1921 la Florica, la comemorarea unui secol de la nasterea lui Ion C. Bratianu, Nicolae Iorga utilizeaza termenul de castel pentru aceasta constructie. si Constantin Argetoianu foloseste aceeasi denumire dar intre ghilimele sugerand astfel importanta edificiului.
De-a lungul vremurilor Florica a fost vizitata de multe personalitati si persoane care au pretuit si admirat resedinta familiei Bratianu, frumusetea cadrului natural si ospitalitatea gazdelor. Astfel de vizite si intalniri aveau loc la sarbatoriri ale zilelor de nastere si casatorie ale sotilor Pia si Ion C. Bratianu, la zile onomastice sau cu alte ocazii. Printre cei ce au trecut pragul casei de la Florica, si nu au fost putini acestia, amintim membri marcanti ai Partidului National Liberal: C. A. Rosetti, Eugeniu Carada, Emil Costinescu, medicii Iatripol si Kalinderu, geologul Grigore stefanescu, filozoful Vasile Conta, scriitoarea Dora D’Istria, ofiteri superiori ai armatei romane, reprezentanti ai clerului. In mod inspirat Constantin Argetoianu numise Florica "Mecca liberalilor", aici intalnindu-se des mulsi membri ai P.N.L. infiintat in 1875.
In momentul de fata la Florica functioneaza Centrul de Cultura Bratianu, institutie reprezentativa pentru ilustrarea ideii de continuitate a mostenirii de pret lasate de acesti "servitori ai neamului", cum se autointitulau locatarii bijuteriei arhitectonice de aici. Anual, din 1999 si pana in prezent, se organizeaza simpozioane de comunicari stiintifice cu o tematica este axata nemijlocit pe viata si activitatea familiei Bratianu in istoria tarii. Casa Bratienilor este si un loc de pelerinaj pentru oaspeti din tara si de peste hotare, un loc unde vizitatorii sunt calauziti de un personal de specialitate competent condus de Doamna Simona serban, directorul institutiei.
Vitregiile istoriei noastre nu au ocolit nici Florica dupa ce a fost instalat cu forta regimul comunist in Romania. Aici a avut loc una din cele mai absurde si distructive actiuni de vandalizare a unui inestimabil patrimoniu cultural: celebra biblioteca a Bratienilor, care a fost practic pierduta pentru totdeauna, in chiar ziua de 2 martie 1949 cand, in mod samavolnic, statul comunist a decis exproprierea ultimelor suprafete de pamant care apartineau proprietarilor de mosii, terenuri de cate 50 de hectare lasate celor in drept prin legea de reforma agrara din 6 martie 1945. Atunci, in curtea din fata casei de la Florica un numar insemnat de carti s-au transformat in scrum mistuite de flacari iar alte volume au fost inghitite de apele Raului Doamnei din apropiere.
Familia Bratianu si resedinta ei de la Florica au fost, raman si vor fi mereu repere incontestabile cu valoare de simbol, pentru ilustrarea ideilor si principiilor de libertate, democratie si progres in istoria neamului Romaniei.
Bibliografie
– Sabina Cantacuzino, Din viata familiei Ion C. Bratianu, volumul I, Editura Albatros, Bucuresti, 1993
– Al. Iacovachi, Intalniri cu I.I. C. Bratianu, in Magazin Istoric, anul XXVII, nr. 3 (312), martie 1993
– Petre Antonescu, Cladiri, constructii, proiecte, studii, Editura Tehnica, Bucuresti, 1963
– Constantin Argetoianu, Memorii. Pentru cei de maine. Amintiri din vremea celor de ieri, Volumul al VIII-lea. Partea a VII-a (1926-1930), Editura Machiavelli, Bucuresti,1997
– Sterie Diamandi, Galeria oamenilor politici, Editura Gesa, Bucuresti, 1991
– Ion Pillat – inedit "Pe Ionel Bratianu n-am putut sa-l critic", in "Magazin Istoric" Anul XXXVII, nr. 9 (318), septembrie 1993
– Gheorghe I. Bratianu, File rupte din cartea razboiului, in "Magazin Istoric", nr. 8 (283), august 1991
– Narcis Dorin Ion, Amintirea unei mari iubiri. Florica oaza de liniste a Bratienilor. Magazin istoric Anul XXXIV Serie noua. Nr 3 (408), martie 2001
– Constantin Bacalbasa, Bucurestii de altadata, volumul I (1871- 1877), Editura Eminescu, Bucuresti, 1987
– Sextil Puscariu, Memorii, Bucuresti, 1978
– Memoriile regelui Carol I al Romaniei, de un martor ocular, volumul I, 1866 – 1869, Editura Scripta, Bucuresti, 1992, p. 57
