Inca din zorii zilei, fortele de politie, cu fete incrancenate, au impanzit Milano. Vreme uracioasa, cer acoperit, atmosfera apasatoare. Din camioane se tot revarsa politisti echipati de lupta. Multi dintre ei au participat la infruntarile din 11 martie 1972 cand s-au luptat dur cu manifestantii comunisti. Vor reincepe violentele? In piata Duomo au inceput sa-si faca aparitia sustinatorii si curiosii. Tensiunea a inceput sa creasca pe masura ce soarele da la o parte norii si topeste bruma noptii. Nu e de bine; asteptare surda, nervi incordati, rumoare amenintatoare. Catre ora 15 se produce, surprinzator, un moment de tacere.
Apare cortegiul. Un fluviu de capete, de pumni ridicati, de steaguri rosii si negre. “Internationala” incepe sa se auda, iar notele ei amenintatoare parca te lovesc in stomac. Numai convoiul mortuar, urmat de familia in doliu, reuseste sa intre cu greu in cimitir. Cordoanele de politisti interzic multimii nemultumite si zgomotoase sa patrunda mai departe de porti.
La marginea gropii, unul dintre oratorii care omagiaza memoria disparutului nu este altcineva decat comunistul Regis Debray, recent condamnat in Bolivia.
Frumoasa ceremonie, grandoarea si demnitatea ei n-au fost ratate de Giangiacomo Feltrinelli. Era chiar propria lui inmormantare!
Intre vizon si zdrente
Cine ar fi putut explica continua goana prin viata a lui Feltrinelli? Freud, posibil, la fel ca Marx sau Marcuse. Tinerii burghezi, contrar educatiei ce ar fi trebuit sa-i formeze, visau ambuscade, faceau harmalaie manati de nevoia manifestarii virilului din ei. In sanul unui univers bulversat, unde pubertatea si romantismul ieftin debordeaza, ei isi imaginau o lume in care sa se nasca o justitie sociala proletara prin dezlantuirea lor de o infantilitate complicata… Caci acolo trebuie cautat secretul acestui etern adolescent, cu gustul lui spre o violenta populista. In destinul sau zbuciumat, Feltrinelli oscileaza intre salon si revolta. Intre vizon si zdrente, intre cultura si revolver, intre paranoia si megalomanie, pana ce o ultima scanteie, prost aprinsa, il va rasplati cu o moarte absurda. La prima vedere nimic nu trada teroristul in omul de 46 de ani ce arboreaza o mustata ' l'anglaise. S-a nascut in anul 1926 pe malul lacului Garde intr-o familie a carei avere, datorata comertului cu lemn si matase, se acumulase inca din secolul XIX. Feltrinelli-i nu au fost, cu siguranta, partizanii risorgimento-ului! Ei au colaborat mai degraba cu ocupantul de care ii legau solide aliante financiare si familiale. Bunica lui era austriaca, iar tatal, Carlo, ar fi trebuit sa fie anchetat in timpul primului razboi pentru spionaj in favoarea inamicului… Aceasta nu l-a impiedicat sa-si mareasca patrimoniul: banca de credit, otelarii, asigurari, domenii in America de Sud, somptuoase proprietati in Lombardia si Stiria. Dar o asemenea prosperitate implica si un risc. Mussolini, cu toate ca a fost amicul lui Carlo, nu vedea cu ochi buni o putere financiara care depaseste aparentele sociale pe care el vroia sa le instaureze prin regimul sau. Si, in 1935, in urma unei obscure afaceri cu valuta, iata-l pe Carlo amutit printr-o sinucidere de onoare. Vaduva sa, Giana Lisa, s-a bucurat de o avere evaluata in epoca la 600 de milioane de dolari. Din mostenire un sfert revine fiicei sale Antoanela, iar restul ii revine celui mai mare fiu, adica lui Giangiacomo.
Drama incepe. Giangiacomo isi retrage partea lui de mostenire devenind independent. El a primit o educatie paradoxala, pe cat de severa pe atat de rasfatata. Intre guvernante, mai mult germanofile ca mentalitate, si o mama barbatoasa, care purta monoclu, el isi iubeste mama. Dar cand ea se recasatoreste cu scriitorul liberal Luigi Barzini, isi va uri, in mod traditional, tatal vitreg. De aceea ii vom regasi numele in publicatiile fasciste “Avangardista” si “Tinerete mussoliniana”. Dar Giangiacomo nu persevereaza in fascism. Drumul sau o ia catre stanga. Iata-l la 19 ani in divizia Lugagno, corp de partizani antifascisti al carui sef il initiaza in manuirea explozibilor. Contrar doctrinei familiei lui Giangiacomo, el se gaseste la sfarsitul razboiului in tabara socialista! Dar in 1948, cand din partidul socialist, prin sciziune, apare partidul comunist, acesta il numara in randurile sale si pe el!
Jocul de-a Guevara in Sardinia
Cel de al doilea act al dramei. Cei care se doresc a fi atasati idealului marxist al avangarzii clasei muncitoare adera la partidul comunist. De regula, membrii partidului comunist se recruteaza dintre paturile de jos. Transfugii unei clase trezesc o neincredere instinctiva. Personalitatea lor este disecata fara bunavointa deoarece este suspicionat ca tinand tabloul lui Marx ar urmari cu totul altceva. Le sunt supravegheate discursurile incendiare din saloane, prin care cultiva mitul vechilor baricade. Asemenea persoane nu se pot integra. Asemenea persoane sunt doar folosite si, ca atare, ar fi fost pacat ca partidul comunist italian sa nu profite de un Feltrinelli caruia ii falfaiau fara incetare prin fata ochilor drapelele rosii. Mai ales ca la inceputul anilor '50 el a pus la Milano bazele unei biblioteci unde strange toate cartile si documentele privind istoria miscarilor muncitoresti europene. Librariile, colectionarii, militantii italieni sunt rugati, frateste, sa contribuie. In strainatate cererea lui Giangiacomo i-a mobilizat pe cei care credeau in valorile acestei miscari si pe cei care credeau ca ajuta sa se gaseasca ceea ce nu era de gasit. Printre ei “anticarul” si bibliofilul Michel Bernstein care avea un butic pe Quai de la Seine si istoricul britanic Eric Hobsbawn. Ulterior de la Moscova Nichita Hrusciov urmarea progresele Bibliotecii Feltrinelli.
Ca atare, partidul comunist i-a trimis repede un director de constiinta in persoana lui Eugenio Reale, viitorul contestatar al lui Togliatti si care a contribuit major la consolidarea financiara a partidului comunist. Impreuna au pus bazele unei cooperative editoriale care s-a lansat pe piata, in 1955, cu o biografie a lui Pandit Nehru.
Se produc evenimentele din 1956 din Ungaria care-i cam zguduie pe comunistii italieni. Dar Feltrinelli, mirosind starea de criza, reuseste sa dea lovitura! Ia legatura cu Pasternak, achizitioneaza drepturile si publica “Doctor Jivago”, prima critica majora a comunismului! Enormul succes literar si comercial va fi reconfirmat printr-o a doua lovitura de maestru: editeaza “Ghepardul” lui Lampedusa.
Reputatia lui Feltrinelli creste, se internationalizeaza. Proprietatea sa de pe malurile lacului Garde va gazdui tot ce inseamna gandire de stanga de pe tot globul: Giorgio Bassani Ð care ii va fi consilier literar pana la brutala sa concediere, Gregory Corso, Gunther Grass, Arthur Miller, Ginsberg etc. Feltrinelli publica cu frenezie tot ce este autor de stanga, in special pe anticonformisti. Altfel spus, el a virat catre extrema stanga.
In 1963, Feltrinelli a incercat sa obtina de la Fidel Castro dreptul de publicare a biografiei sale, dar a fost refuzat. Atunci un alt “revolutionar” l-a inflamat, Guevara! A devenit un sustinator fervent al celui despre care se zicea ca a declansat cruciada anti-imperialista si care dorea sa creeze Vietnam-uri in toata lumea! In august 1967 il vedem sosind la La Paz pentru a asista la procesul unuia dintre locotenentii lui Guevara, intelectualul Regis Debray, alt burghez revolutionar si caruia i-a editat mai tarziu “Revolutie in revolutie”. Autoritatile boliviene l-au acuzat de organizarea evadarii lui Debray, l-au anchetat si l-au expulzat impreuna cu cea de-a patra si ultima sa sotie Ð o cover-girl Ð, Sibilla Melega. Politistul care a supravegheat operatiunea s-a numit Roberto Quintanilla, despre care se va mai vorbi…
Feltrinelli s-a intors din Bolivia cu capul plin de imagini arzatoare carora moartea lui Guevara, survenita in octombrie, i-au dat dimensiuni dramatice. Ca atare se muta in Sardinia, “tara” considerata in afara legii si in legatura cu care isi facuse planuri mari! Doar si Neciaev a scris ca singurii revolutionari autentici sunt talharii! Unul dintre membrii “guvernului sau de razboi”, comunistul Giuseppe Saba, ce avea legaturi puternice cu mafia locala, a fost insarcinat sa i-l aduca pe banditul Graziano Messina. Acesta l-a dezamagit. Era doar un biet bandit fara vise revolutionare si caruia ii era suficienta, asa cum era ea, societatea in care putea jefui. Nu vroia o alta; n-avea idei politice!
1968 Ð revoltele de la Paris. Au trebuit sa treaca trei ani pentru a se afla ca Feltrinelli n-a fost strain de ele… In asteptarea acestor revolte n-a stat degeaba. A publicat jurnalul lui Guevara si a facut un tur al capitalelor europene. La Berlin l-a contactat pe Rudi Dutschke (Rudi cel Rosu) care l-a gazduit in castelul sau de la Oberhof. La Paris, putin mai tarziu, s-a intalnit cu Cohn-Bendit si Geismar…
In blana de ocelot
Actul al treilea. In 1969, Italia fierbea. Sunt nenumarate miscarile, grupurile, grupusculele in care sacrosancta lupta anticapitalista este dezbatuta, amendata, sfasiata in numele “adevaratelor strategii si obiective”. Gasim “Cercul 22 Martie”, “Grupul 22 Octombrie”, “Justitia proletara”, “Brigazile Dante de Nanni” – la Milano gasim “Brigazile Rosii” si “Brigazile de la Canossa” Ð fara a mai aminti si de “Puterea muncitorilor” care, ulterior, l-a renegat pe Feltrinelli. Acesta constituie “Grupul de Actiune al Partizanilor” despre care va incepe sa se vorbeasca mai tarziu. Compromis de atentatele comise la Milano in acel an, Feltrinelli contacteaza un alt grup subteran care, se pare, a fost implicat in atentatul de la Zurich.
Activitatile lui sunt multiple. A produs afisul “Faceti dragoste, si nu razboi” (care i-a adus beneficii importante), a lansat miscarea “Secera si ciocanul” destinata federalizarii tuturor tendintelor de stanga, clandestine sau nu; a publicat in revista sa “Tricontinental” reteta cocteilului Molotov tot asa cum, ani de zile inainte, Emil Henri a explicat in revista “Indicatii anarhiste” modul de utilizare a gazului de iluminat…
Revista “Vogue” i-a publicat o poza in care apare imbracat ca doctorul Jivago, dar si cu un palton de blana de ocelot. Jacques de Launay a comentat: “Restul timpului umbla imbracat in tinuta de lupta, dar prin saloane, si nu in munti”.
Se intalneste de mai multe ori cu Georges Habbache Ð conducatorul marxist al “Frontului Popular de Eliberare a Palestinei” Ð la Beirut in 1970, la Berlin, Amsterdam si Paris in 1971. Feltrinelli ajunge sa fie cautat din ce in ce mai insistent de politie, dar se ascunde sub mai multe identitati. Este cunoscut sub numele conspirativ “Oswaldo”, dar iata si alte identitati folosite de el: Jacques Matras, Jacques Fisher, Andreas Pisani, Giancarlo Scotti, Vincenzo Maggioni. Incepand cu 1970, devine activ “Grupul de Actiune al Partizanilor” – spargeri, atacuri armate, rapiri, asasinate. Printre victime, si mai sus pomenitul comisar bolivian Quintanilla. Acesta devenise consul la Hamburg. Arma crimei, un Colt Cobra 38, a fost gasita langa cadavru si politia germana a stabilit, in colaborare cu cea italiana, ca aceasta arma a fost cumparata la Milano de catre Feltrinelli la data de 18 iulie 1968!
Iata, in fine, o acuzatie solida impotriva acestui “Robin Hood” al editurilor!
Dar prea tarziu caci, in dimineata zilei de 15 martie 1972, un taran alerteaza politia, pentru ca la Segrate, o suburbie a Milanului, la picioarele unui stalp de inalta tensiune, a descoperit un cadavru oribil mutilat si calupuri de dinamita neexplodate. Si nu e totul. In aceeasi zi, la Vito di Gagiano, in alta parte a Milanului, s-a descoperit al doilea stalp minat al carui focos, programat pentru ora 11, n-a explodat. Cele doua explozii trebuiau sa se produca simultan. Explozia de la Segrate, produsa la ora 9, a fost intamplatoare. De fapt s-au gasit, nu departe de cadavru, doua focoase; unul rapid si celalalt lent. Omul a gresit in alegerea focosului?
Colonelul Petrini, seful brigazii criminale din Milano, a mirosit o afacere importanta. S-a stabilit repede ca este vorba de cadavrul controversatului editor miliardar ucis de explozia pe care o provocase.
Armata de Eliberarea Italiei de Nord
Toata Italia urmarea desfasurarea anchetei. Prima pista: o furgoneta VW alba abandonata la marginea campului. Polita ei de asigurare apartinea numitului Carlo Fioroni, profesor de literatura la Setalla, militant al “Puterii muncitorilor” si descris ca un extremist hotarat. Dar masina nu-i apartinea! Masina apartinea numitei Luigia Gindice care o cumparase ginerelui ei, Lucio di Gregorio. Acestuia i-a fost furata, tainuita intr-un service si de unde a fost cumparata de un oarecare Invernizzi, tot comunist, care a demonstrat ca n-a avut niciodata un VW, ci un vechi Fiat! Adevarul s-a ascuns intr-un hatis de minciuni, negate ulterior si rasnegate…
Politia mai descopera, in Milano, un apartament inchiriat pe numele lui Fioroni unde descopera un adevarat arsenal si o serie de liste cu “inamici ai poporului” care trebuie suprimati.
De altfel si multele locuinte ale lui Feltrinelli ascundeau arsenale, aparatura radio si s-a gasit si o planificare a unor operatiuni care ar fi putut duce la un razboi civil. Numele era “Armata de Eliberare a Italiei de Nord”! Noroc ca Feltrinelli oscila in permanenta intre teorie si actiune!
Politia a capotat, opinia publica s-a plictisit…
Copilul pierdut al subversiunii Ð “Puterea muncitoreasca”
Ramane si cea de a treia ipoteza determinata de faptele curioase petrecute dupa drama.
De ce Giuseppe Saba, acest “mostenitor” al lui Feltrinelli, arestat impreuna cu un transfug fascist, a fost eliberat dupa cateva luni de puscarie? De ce Fioroni, care a sfidat politia, s-a putut intoarce nestingherit la Milano? Cine l-a asasinat la 17 mai pe comisarul Luigi Calabresi? Cum de Feltrinelli reuseste, intr-o tara in care divortul este rar, sa divorteze de trei ori? O alianta a extremelor, masinatii diabolice? Stanga acuza! Si-i acuza pe toti, la gramada: politia italiana din cauza “Grupului de Actiune al Partizanilor”; politia secreta boliviana din cauza lui Quintanilla; SDCE francez din cauza “Stangii proletare”; Mossad-ul din cauza lui Georges Habbache; serviciile secrete germane din cauza gruparii Baden Meinhoff. Si, bineinteles, in primul rand, CIA.
Un avocat, pe care Feltrinelli l-a consultat cu putin timp inainte, a afirmat ca acesta i-ar fi spus: “Am impresia ca zilele mele sunt numarate. Mi-e frica si aceasta frica nu este fructul imaginatiei.”
Arma prea usor gasita si prea usor identificata, gasita langa Quintanilla, nu conduce cumva si la ideea ca Feltrinelli, trebuia inlaturat? Nu cumva focoasele au fost trucate? Nu cumva el ar fi putut deveni un lider incomod si de necontrolat?
In misteriosul Fiat 124, ce se afla la locul exploziei, au mai fost inca doua persoane. Una a fost Michele Panza care, inainte de a se sinucide cu doua zile mai tarziu, a afirmat ca moartea lui Feltrinelli i-a determinat gestul. Or, Panza, ca si Fioroni, apartinea “Puterii muncitoresti”, grupare care l-a renegat pe Feltrinelli!
Misterele stangii?
Cum de a putut evolua si manifesta intr-o tara civilizata un asemenea personaj in totala contradictie chiar cu societatea sa? Sa fi trait intr-o societate abulica, anomica sau incapabila de reactie? Daca nu din jurul sau si-a tras fortele, atunci de unde? Cate ar trebui sa se mai afle? Ce arhive ar trebui sa se mai deschida? Si de unde?
