În Primul Război Mondial, Florian Medrea a servit ca militar al armatei imperiale austro-ungare din prima până în ultima zi a conflagrației.
Una dintre cele mai importante figuri ale evenimentelor din 1 Decembrie 1918 a fost Florian Medrea. Este vorba de unul dintre cei mai străluciți ofițeri români din Transilvania, care s-a născut în anul 1888 în satul Țelna, din comitatul Alba.
În anul 1904, a absolvit, ca șef de promoție, o școală de cadeți din Austria. În Primul Război Mondial, Florian Medrea a servit ca ofițer al armatei imperiale austro-ungare din prima până în ultima zi a conflagrației. Întors de pe front, Florian Medrea a fost numit comandant al Gărzii Naționale de la Alba Iulia. Organizarea Marii Adunări Naționale a fost una exemplară.
Nu au fost semnalate nici măcar furturi din buzunare, deși la Alba Iulia erau adunați peste 100.000 de oameni.
După Marea Adunare Națională, Florian Medrea a devenit consilier militar al Consiliului Dirigent al Transilvaniei, care era un fel de guvern, condus de Iuliu Maniu. În această ca-litate, el a format Corpul de Voluntari „Horea“ cu precădere din moți, care a luat parte, ca unitate a Armatei Regale Române, la Campania din 1919, când românii au învins Republica Ungară a Sfaturilor și au ocupat Budapesta.
Anul acesta, la Alba Iulia, atracția principală a expoziției dedicate Marii Uniri a fost tocmai fișa biografică a lui Florian Medrea. Însă, până acum patru ani, povestea eroului de la 1918 era complet uitată. Cel care a avut marele merit de a o readuce în atenția publi-cului a fost regretatul senior al „României libere“, Virgil Lazăr, care a publicat și o carte dedicată acestuia.
Corpul de Voluntari „Horea“
Articolul dedicat lui Florian Medrea a fost publicat în „România liberă“ în anul 2012.
„În volumul istoricului Ion Scurtu, «Alba Iulia – 1 Decembrie 1918», este redată şi o declaraţie a lui Eugen Hulea, care spune că paza şi ordinea, precum şi dispozitivul de apărare a Sălii Unirii şi a altor clădiri importante, erau asigurate şi depindeau exclusiv de ordinele comandantului Florian Medrea, care dispunea, la început, de 3.000 de gardişti (apoi, după unele surse, numărul lor ar fi crescut la 4.000) şi 14 mitraliere, amplasate strategic, şi de un singur tun utilizabil, din cele patru capturate în gara Stremţ de la nemţii în retragere… Şi iată că acest colonel erou, Florian Medrea, ne-a lăsat un istoric a ceea ce s-a numit atunci Corpul de Voluntari «Horea», după ştiinţa noastră total necunoscut azi“. (…)
Florian Medrea, ajuns în final la gradul de colonel, a fost ataşat ca sfetnic militar pe lângă dr. Ioan Suciu, membru al Consiliului Dirigent şi reponsabil, în cadrul lui, cu problemele de organizare. Virgil Lazăr scrie că dr. Ioan Suciu şi sfetnicul său militar au ajuns la concluzia organizării unui Corp de Vo-luntari, numit „Horea“, care să asigure siguranţa teritoriului revenit la patria-mamă prin hotărârea de la 1 Decembrie 1918, dar şi să intervină în lupte, dacă situaţia o cerea.
„Acest Corp de Voluntari «Horea», premergătorul Regimentului 86 infanterie de mai târziu, a fost cel care a barat cu hotărâre, la începutul lui februarie 1919, «coloanele inamice aflate în plin marş spre Munţii Apuseni, mânând înaintea lor un val de refugiaţi şi lăsând în urmă un alt val de nespusă mizerie şi teroare“, cum ţine să sublineze Florian Medrea. Plecând de la aceste constatări triste, s-a luat hotărârea – scrie Florian Medrea – «să se răspundă cu o insurecţie a moţilor, după rânduiala şi tradiţia ardeleană dat fiind importanţa politică şi militară a acestor munţi, cu brâul lor de fortificaţii puternice ridicate de Austro-Ungaria. Aşa se face că, în seara zilei de 10 febriuarie 1919, dr. Ioan Suciu, cu modestul său Stat Major, alcătuit din doi secretari şi un sfetnic militar în persoana lui Florian Medrea, s-a instalat în pavilionul minelor de aur «Ruda 12 Apostoli» în Brad“, potrivit lui Virgil Lazăr.
Gloata mică
Aici, de fapt, s-a format Corpul de Voluntari „Horea“, organizat după principiile armatei regulate, şi a fost elaborat planul de acţiune avizat apoi de dr. Ioan Suciu, care a ordonat scurt: „Executarea“… În acest timp, gărzile naţionale de pe cele două Crişuri, Alb şi Negru, au primit ordin să frâneze înaintarea inamicului, prin organizarea de baraje, dar şi lupta de gherilă, măsuri executate sub comanda căpitanului Vasile Barbu, de la legiunea de jandarmi Arad.
„Concomitent, au fost chemaţi la arme cei din «gloata mică» (sub 21 de ani) şi celelalte contigente de la 25 de ani în sus, puse la dispoziţia Ministerului de Război în vederea organizării armatei regulate ardelene. După care, autorităţile române au luat măsuri referitoare şi la cadrele de conducere, dotarea cu armament şi crearea, în rândurile populaţiei, a unei opinii favorabile tuturor acestor măsuri de apărare şi eliberare a Munţilor Apuseni. S-au dat lupte crâncene, uneori «piept la piept», cu inamicul, bombardând cu tunurile pe care le aveau – doar patru la număr -, trenul blindat inamic care venea, din când în când, şi încerca să decimeze forţele voluntarilor. Astfel că, prin hotărârea intervenţiilor forţelor conduse şi de prefecţii judeţelor Hunedoara, Alba şi Turda, i-au permis dr. Ioan Suciu să raporteze Consiliului Dirigent (condus de preşedintele Iuliu Maniu) că „Munţii Apuseni sunt în stăpânirea Corpului de Voluntari «Horea»“, arată Virgil Lazăr.
Noua armată ardeleană era formată din circa 4.000 de ostaşi. Corpul de Voluntari „Horea“ a ocupat şi Vaţa de Jos, vechea graniţă istorică a Ardealului. Luptele au fost conduse de colonelul Rascoviceanu, ale cărui trupe au străpuns fulgerător, scoţând inamicul din Hălmagiu, străbătând apoi, eroic, întregul sistem de tranşee eşalonate pe coasta Dealului Mare.
Batalionul de sub comanda căpitanului Alexandru Drăgoi, în ciuda focului intens al inamicului din trenul blindat, l-a scos, cu baioneta, pe inamic din fortificaţiile sale de la Lederere-puszta şi de la capul de pod de la Tisa – Szajol şi l-a împins în apele Tisei…
Toţi aceşti eroi au fost decoraţi cu „Medalia Ferdinand I, cu spadă pe panglici“, un omagiu oficial adus lor de capul încoronat al Regatului României.
