După 50 de ani

Evenimentul literar al acestei jumătăţi de an, dacă nu chiar al anului întreg, îl reprezintă cu siguranţă apariţia romanului „Aşteptând ceasul de apoi" al lui Dinu Pillat, carte care, mie cel puţin, îmi ...

Share

Dan Stanca 0 comentarii

03.06.2010 - 18:36
Evenimentul literar al acestei jumătăţi de an, dacă nu chiar al anului întreg, îl reprezintă cu siguranţă apariţia romanului „Aşteptând ceasul de apoi" al lui Dinu Pillat, carte care, mie cel puţin, îmi confirmă o intuiţie mai veche. O carte nu e numai text, ci şi destin. Deja se vorbeşte acum mult despre roman, dar nu vorbele contează, mai ales la un neam vorbăreţ ca al nostru. Contează faptele. Cartea era ca şi pierdută şi într-adevăr, ca printr-un miracol, a ieşit la lumină. În martie 2010, deci acum două luni şi ceva, fiica scriitorului, doamna Monica Pillat a primit vestea minunată. Să recapitulăm. Dinu Pillat a fost arestat de BunaVestire a anului 1959. Tot în martie, lună aflată cu nouă luni înainte de Întrupare, fiica lui redobândeşte cartea confiscată atunci la percheziţia generală. În prefaţa romanului de la Humanitas, Gabriel ­Liiceanu face o sinteză necesară a secvenţelor care descriu destinul cărţii. Cartea a fost principalul cap de acuzare ­care urma să-l arunce pe scriitor în închisoare preţ de 25 de ani. Din acest sfert de veac nu a ispăşit decât cinci. Dar cinci ani de puşcărie pot face cât o viaţă. De aceea, la întâlnirea desfăşurată la Casa Minulescu din faţa Palatului Cotroceni, unde au participat mulţi dintre cei care respectă destinul familiei Pillat, Monica a declarat că aflarea manuscrisului ca din neant şi redarea lui publicului echivalează cu întoarcerea tatălui ei ca din morţi. Aceasta s-a întâmplat în vara lui 1964, anul graţierii tuturor deţinuţilor politici, gestul de aşa-zisă mărinimie al lui Gheorghiu Dej, care poate în sinea lui bănuia că nu mai are mult de ­trăit - nici un an nu a mai apucat - şi în acel context politic a semnat decretul de graţiere. Dar graţierea, aşa cum se ştie, nu e totuna cu anularea vinovăţiei celor condamnaţi în 1959. Aceasta a avut loc abia în 1997, pe timpul administraţiei Constantinescu, când în urma recursului în anulare declarat de procurorul general al României, sentinţa din trecut a fost ştearsă împreună cu toate consecinţele ei. Acum avem cartea care e ca o legendă. Dar tocmai aici se ascunde un pericol. Fascinaţi de cartea ca destin să neglijăm cartea ca text. Ieşit din întuneric, romanul prin miza sa ne poate scoate din somnul cotidian. Nu a scris Dinu Pillat un alt roman intitulat „Moartea coti­diană"?

Citește totul despre:

Comentarii