In urma cu 20 de ani, Mircea Eliade pleca din aceasta lume. Se intampla in aprilie, o data cu venirea primaverii, chiar cu o zi inainte de Sf. Gheorghe. Savantul urias nu apuca 80 de ani si, precum Constantin Noica sau Vasile Lovinescu, disparea exact cu un an inaintea implinirii celor opt decenii de viata. Peste un an, in 1987, avea sa se prapadeasca si Noica, izbindu-se de acelasi prag fatidic.
Opera lui Mircea Eliade numara mii de pagini. Despre ea s-au scris alte mii. Profesori meticulosi, dar si articleri inflamati au produs o enorma literatura despre opera si viata celui care a introdus in vocabularul nostru sintagme ca homo religiosus sau illo tempore. In fata miilor de pagini, evident, esti dezarmat. Cu alte cuvinte, nu-ti vine sa faci gestul aproape ritualic de a mai contribui cu inca o pagina, inca o pietricica la inaltarea marelui edificiu. Iata, insa, ca un istoric tanar, nascut in 1967, Florin Turcanu, a avut curajul sa ia toata munca aceasta pe cont propriu. A studiat mult in Franta, iar in 2003 la editura La Decouverte din Paris a publicat lucrarea Mircea Eliade, prizonierul istoriei. Aceasta lucrare a fost tradusa in romaneste de Monica Anghel si Dragos Dodu si a aparut in anul implinirii celor doua decenii de la moartea savantului la Editura Humanitas.
Este o carte in care vocea autorului se face foarte putin simtita. Dar in egala masura nararea este cursiva, agreabila, evitand pe cat s-a putut “nodurile” eruditiei. Mircea Eliade apare ca un om si nu neaparat ca un destin. Viata sa a fost compusa dintr-o multitudine de amanunte, lecturi, calatorii, intalniri cu alti oameni care l-au influentat si pe care la randul sau i-a influentat. Din aceasta cauza este mult mai greu sa scrii o biografie cinstita decat, sa zicem, sa produci un roman sau sa faci o carte de interpretare. Biografia are legile ei subtile de la care, daca derapezi, ai ratat foarte usor lucrarea.
Cartea lui Florin Turcanu reprezinta cel mai frumos omagiu Ð folosesc cu teama acest cuvant Ð ce putea fi adus lui Mircea Eliade in anul 2006. Fara speculatii, dar si fara morga plina de ifose a cercetatorului! Mircea Eliade a fost prizonierul istoriei, dar in acelasi timp creator de istorie. Conditia specifica adevaratului crestin care nu fuge din istorie inainte de a o crea. Istoricul Zoe Petre, care semneaza prefata, vorbeste despre carte ca despre un veritabil Bildungsroman. Asa este. Cum am spus, viata savantului si a scriitorului este urmarita pas cu pas. Avem de-a face cu o viata exemplara? Nici o clipa pe parcursul cartii autorul nu lasa o asemenea impresie. Este doar viata cuiva care nu s-a blazat sI nu a avut sentimentul zadarniciei. Din acest motiv, viata lui Mircea Eliade este un exemplu trainic intr-o tara in care lehamitea domneste.
S-au spus prea multe lucruri pro si contra Mircea Eliade. Prin acest demers, omul, scriitorul, savantul nici nu este ridicat in slavi, nici nu este pus la zid. Scena mortii este relatata cu o simplitate mantuitoare. O si reproducem in acest numar din “aldine” deoarece intr-un fel ne apropie pe fiecare din noi de oglinda propriului sfarsit. Nu conteaza “originalitatea” ritualului ce a insotit trecerea. Mana lui Florin Turcanu e sigura si ne aduce in fata ochilor Rockefeller Chapell, atunci in primavara lui 1986, cand noi, prizonieri in comunism, nici nu visam ca vom scapa doar in trei ani.
