Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Dreptatea scrisa cu litere cat cerul

Fostul maistru tipograf Alexandru Chivoiu (trecut acum la Domnul in imprejurari nefiresc de tragice) era in anii dictaturii comuniste cu cateva capete mai presus decat tot ce avea Combinatul Tipografic Casa Scanteii, unde apareau toate ...

Share

Ion Zubascu 0 comentarii

30.09.2005 - 00:00
Fostul maistru tipograf Alexandru Chivoiu (trecut acum la Domnul in imprejurari nefiresc de tragice) era in anii dictaturii comuniste cu cateva capete mai presus decat tot ce avea Combinatul Tipografic Casa Scanteii, unde apareau toate publicatiile regimului. Desi era un om tacut si vorbea mai mult prin gesturi si prin priviri, impunea de la inceput si te atragea printr-un anume sentiment de liniste si civilitate pe care il inspira in mijlocul acelui spatiu de jungla tipografica, plin cu linotipuri sovietice stravechi, ca niste tiranozauri ce scoteau aburi grosi de plumb prin toate fisurile lor si huruiau din toate incheieturile.
Lucram in acei ani la "Flacara" si fiindca refuzam cu incapatanare sa scriu cu citate din Tovarasu' si Tovarasa, am fost trecut la corectura, unde am ucenicit vreo doi ani. A fost un loc privilegiat in care am vazut cu lupa atele albe ale textelor, scrise de mai marii presei de atunci, ce urmau sa apara in "Flacara" si, mai ales, lucrarea brutala a cenzurii Sectiei de Presa si Propaganda a CC, in toata halucinanta ei amploare. Se lucra la "Flacara" de a doua zi toata noaptea, uneori pana la 5 dimineata. Singurii care ramaneau pe coridoarele lungi ale Casei Scanteii erau corectorii si tipografii din schimbul de noapte. La acele ore tarzii de epuizare fizica si psihica, intre corectori se instituia de la sine o competitie: fiecare voia sa scape cat mai repede, daca se putea inainte de miezul noptii, sa mai prinda ceva spre casa. In acest scop, fiecare corector avea o relatie privilegiata cu un linotipist, care-i scotea imediat corecturile de pe spalturile lui si nu le lasa sa zaca in maldarul de pe masa din hala, unde le aduceau si corectorii de la celelalte publicatii care se tipareau in Casa Scanteii. Daca nu aveai pe cineva sa te ajute si asteptai sa-ti vina randul sa ajunga si spaltul tau in mana vreunui linotipist, uneori in faza terminala a corecturii, cand mai aveai doar doua, trei litere gresite, cu siguranta te apuca dimineata.
Relatia mea personala in hala linotipurilor a fost maistrul Alexandru Chivoiu. Nu pot sa spun de ce il cautam de fiecare data pe el, sub presiunea urgentelor corecturii, si nici din ce motiv, cand ma vedea, imi lua din mana spalturile de hartie umeda cu litere negre si-mi scotea imediat corecturile. Intre oameni se stabilesc afinitati profunde, greu de adus in raza discernamantului, mai ales in acei ani ai comunismului, cand tavanul dictaturii cobora tot mai jos peste capetele noastre, presandu-ne lent si inexorabil, ca pistonul unui ciocan pneumatic reglat la o diabolica incetineala, ca sub o presa straveche de ulei, cu surubul urias din lemn de par salbatic si greutatile din pietre de moara, presandu-ne sa iasa gandurile si saracele noastre idei de libertate, prin toti porii fiintelor atat de fragile care eram atunci. In astfel de vremi se naste o solidaritate tacuta intre oamenii cei mai diferiti, o solidaritate mai presus de puterile noastre de intelegere si, dupa ce calamitatea a trecut, tii minte doar ca un om anume din multime te-a salvat, fara sa stii niciodata de ce anume a facut-o si de ce te-a ales tocmai pe tine. Un astfel de om providential a fost pentru mine maistrul linotipist Alexandru Chivoiu, in cei doi ani de umilinta si teroare a literei tipografice, cat am lucrat la corectura revistei "Flacara", in ultimii ani ai dictaturii comuniste.
Alexandru Chivoiu imi lua spaltul umed din mana, intelegea din priviri presiunea sub care lucram si incepea sa culeaga la linotip cuvintele corectate de pe spalt. Linotipul era o masinarie de mari dimensiuni, ca o insecta apocaliptica din filmele SF de azi, cu mandibule complicate rau, parea mai degraba o grosolana inventie preistorica decat o unealta tipografica a zilelor de atunci. Undeva, pe laterala stanga avea un drug mare de plumb, cu un capat la vedere, cu altul infipt in maruntaiele linotipului, unde se topea la temperaturi considerabile de sute de grade (in hala linotipurilor era si iarna o caldura sufocanta, bolnavicioasa). Cand maistrul incepea sa culeaga cuvintele pe tastatura linotipului, asemanatoare cu a unei masini de scris, plumbul topit curgea in aceste tipare, pana cand intreg randul corectat cadea sub forma unei placute subtiri de plumb, cu literele cuvintelor pe dunga. Cand linotipistul iti dadea corectura aceea cu litere de plumb, placuta era inca foarte fierbinte, nu puteai s-o duci in mana, o infasurai in spaltul ud de hartie, cu cerneala tipografica inca proaspata, si o duceai in paginatie, unde randul sau randurile paragrafului corectat erau asezate de paginatori in matrite, in locul placutelor de plumb cu litere gresite.
N-am stiut niciodata cine a fost cu adevarat maistrul Alexandru Chivoiu, pentru ca atunci nu puteai vorbi deschis cu omul care iti iesea in cale: una vorbeai cu sotia, intre patru ochi, alta cand erau si copiii de fata, alta cu omul de pe strada, alta cu colegii de serviciu, alta cu sefii. Fiinta noastra vie era sectionata in felii, pentru fiecare prilej in parte, in care identitatea noastra profunda trebuia sa se inserieze, sa joace alt rol, sa se camufleze, sa reziste. N-am stiut ca in acei ani, maistrul Alexandru Chivoiu era singurul om din Combinatul mamut al Casei Scanteii care scotea litere de plumb, zi si noapte, pentru tiparnita manufacturiera cu care Petre Mihai Bacanu, Anton Uncu, Mihai Creanga si Stefan Maier urmau sa scoata publicatia "Romania", primul ziar cu adevarat liber din Romania ocupata de dictatura comunista. Acum, o copie a acelei tiparnite modeste, singura din toate tarile Estului comunist, care a sfidat colosul cu picioare de plumb (acelasi plumb moale si ductil cu care lucra la linotipul sau sovietic), se afla in Muzeul Presei din Washington.
La mare departare de tiparnita sa, trupul lui Alexandru Chivoiu, sfartecat de toata nerecunostinta si ingratitudinea celor 15 ani de tranzitie postcomunista, se odihneste acum si el sub pomii unui mormant inghesuit si modest din Cimitirul Giulesti-Sarbi, de la o margine indepartata a Bucurestiului, in timp ce odiosii colaboratori ai sistemului pe care a vrut sa-l infrunte cu mainile pline de litere de plumb sunt inmormantati cu funeralii nationale si salve de tun. Dar va veni odata si odata si dreptatea lui Alexandru Chivoiu si numele lui va straluci pe pagina curata a Romaniei de maine, cat timp limba romana va mai avea nevoie de cuvinte care trebuie scrise cu litere cat cerul.

Citește totul despre:

Comentarii

loading...