Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Din vremea când apele potopeau Ardealul

Mai mult de 1.500 de localităţi au fost devastate de apele revărsate acum 41 de ani. De câte ori ne bântuie furtuna cu ploi peste măsură, îmi amintesc de dramele produse în urma inundaţiilor din 1970, ...

Share

Virgil Lazar 0 comentarii

02.06.2011 - 20:43

Mai mult de 1.500 de localităţi au fost devastate de apele revărsate acum 41 de ani.

De câte ori ne bântuie furtuna cu ploi peste măsură, îmi amintesc de dramele produse în urma inundaţiilor din 1970, când parcă sunase apocalipsa mult trâmbiţată de unele secte. Iar acum găsesc o cercetare legată de acest fenomen efectuată de Alina Oana Sabău, doctor în istorie, de la Universitatea „Babeş-Bolyai" din Cluj-Napoca, care în excelenta revistă de antropologie istorică editată periodic de facultatea de profil publică un text intitulat „Confruntarea omului cu apele în timpul inundaţiilor din 1970".

Eu eram martor ocular a ceea ce s-a întâmplat atunci. Voi prelua de la cercetătoarea clujeană doar câteva cifre statistice care relevă amploarea catastrofei naturale abătute peste noi în 1970. Astfel, scrie domnia sa, au fost afectate de ape total 83 de localităţi, iar parţial 1.528. De asemenea au fost avariate 385 de unităţi economice, au fost inundate 85.000 de case, dintre care peste 13.000 au fost complet distruse. Şi iată acum aspectele surprinse de mine în acele zile, din păcate, fatale pentru unii oameni... La Sighi-şoara apa ajunsese în oraş pînă la etajul I al caselor de pe centru şi mulţi oameni au fost salvaţi cu barca de un tânăr de etnie germană, pe nume Otto Liurtz - despre care am aflat că încă mai trăieşte tot la Sighi-şoara. Să-i dea Dumnezeu sănătate şi ani mulţi în continuare! Şi tot la Sighişoara apele au luat cel mai frumos pod existent în zonă, din lemn, acoperit, lucrat artizanal, cu porţi de ambele părţi... Apoi m-au dus paşii profesiei în zona strâmtorilor de la Ţicău, pe Someş, unde apele mari nu au mai încăput prin strâmtoarea munţiilor, s‑au revărsat peste rambleul de cale ferată şi au inundat, până la clopotniţa din turnul bisericii, totul. Aşezarea a devenit într-un timp extrem de scurt un lac din care nu se mai vedea nici o casă. Totul era pe fundul apelor. Unii oameni s-au salvat cu porţile de stejar de la şuri transformate de ei în plute.

Dezastrul de la Satu Mare

Cel mai mare dezastru a fost însă înregistrat la Satu Mare. Aici, apele au spart digul ce ocrotea un cartier şi uzina electrică şi au lăsat, după lovirea viiturii, în întuneric oameni ce încercau să se salveze. Dar, din nefericire, au murit totuşi 52 de persoane...

A venit la faţa locului Ceau-şescu şi, încălţat în cizme de cauciuc, a parcurs prin apă drumul până la sediul consiliului judeţean, unde, furios la culme, i-a certat şi ameninţat pe cei de acolo. Nu ştiam atunci şi nu ştiu nici azi dacă el cunoştea, de fapt, cauza acestei catastrofe.

În ce mă priveşte, am survolat cu un elicopter militar, pus la dispoziţia comandamentului de apărare împotriva inun-daţiilor (o „apărare" de să-i fi plâns de milă acestui „comandament", dacă nu de revoltă pentru neputiţa dovedită) şi cutremurat de marea de apă învolburată şi plină cu noroi, apă pe care pluteau numeroase animale, copaci, resturi de case şi poduri etc.

Aşa am ajuns, cu elicopterul condus de un căpitan tânăr, Liciu, deasupra satului Odoreu, care, minune mare, a rămas ca o insulă uscată în mijlocul acestei mări formate ad-hoc de natura răzvrătită. După ce un plutonier de la bord a coborât pe o frânghie numeroase pâini pentru locuitorii astfel izolaţi, am aflat şi povestea satului salvat. Pe scurt, inginerul agronom, un tânăr isteţ, de etnie maghiară, a luat, imediat ce s-au aunţat viiturile Someşului în amonte, o hartă din timpul imperiului, pe care erau trasate toate curbele de nivel ale zonei. Şi, după ce le-a studiat bine, a dispus să fie trase cu plugurile nişte diguri, de jur-împrejurul satului, în timp ce urmărea curbele de nivel cu cotele cele mai înalte. El a însemnat pentru tractorişti traseul pe care aceştia urmau să-l străbată cu plugurile. Şi, cum spuneam, minunea-minunilor: satul a fost salvat...

Apoi, seara, am aflat că dezastrul din Satu Mare, soldat cu victime omeneşti, putea, eventual, fi prevenit dacă „înţelep-ţii" partidului ţineau seamă de sfaturile unui bătrân meteorolog, rămas din timpul războiului fără un picior.

Acest om i-a avertizat că, şi dacă viitura anunţată nu depăşeşte nivelul digurilor de pământ din oraş - informaţie care i-a făcut să se culce pe-o ureche, cum zic ardelenii -, primejdia era mare deoarece aceste ridicături sunt foarte vechi, degradate şi în multe locuri sunt peforate de şobolani. Deci, spunea omul, orice trunchi de copac adus de ape, poate străpunge digurile de pământ destul de uşor...

Numai că cei din comandament, după ce au auzit sfaturile bătrânului meteorolog, l-au luat la rost şi l-au ameninţat că dacă produce panică în oraş îl vâră la închisoare. Aşa că omul a plecat acasă trist şi îngrijorat, timp în care autorităţile, bătute-n cap, au trimis, seara, prin oraş o maşină cu difuzor să liniştească poporul în sensul că oraşul nu este ameninţat, deci să stea liniştiţi.

Un oraş distrus

Numai că previziunea meteorologului s-a adeverit, din păcate. Ceea ce s-a întâmplat apoi ştim... Noaptea, digul a fost spart şi cartierul de sub el a fost inundat în câteva clipe, astfel că în această noapte de coşmar nu se auzeau decât ţipete şi strigăte de ajutor, jalea mare a acelor ieşiţi din casele neinundate. Mai mulţi oameni, majoritatea militari, circulau cu bărci şi felinare să salveze ce s-a mai putut salva. Unii au fost găsiţi în mijlocul apelor, dar urcaţi în copacii, de unde strigau în gura mare să fie salvaţi. De fapt, întregul oraş era pe străzi, cuprins de jale, speriat, agitat la culme pentru că „acolo" încercau să dea un ajutor oricui şi, oriunde dar, în final, dezastrul a fost groaznic: pe lângă distrugerea cartierului, 52 de oameni şi-au pierdut viaţa...

Citește totul despre:

Comentarii

loading...