In “Aforisme asupra intelepciunii in viata”, Schopenhauer (filosof german, 1788-1860) are cateva reflectii despre caracterul omului asupra carora e bine sa ne oprim pentru a ne cunoaste pe noi insine. Toate, toate le poate schimba omul, dar pe sine insusi nu, propria sa fire nu si-o poate schimba. Caracterul este absolut incorigibil, fiindca toate faptele omului izvorasc dintr-un principiu intern, in puterea caruia el, sub aceleasi imprejurari, face totdeauna acelasi lucru, si nu poate face altfel. Dar ce este caracterul? Caracterul e un ansamblu unitar de insusiri psihice, esentiale si stabile ale omului, care primesc o apreciere morala pozitiva sau negativa; caracterul ne conditioneaza felul de a ne comporta, atitudinile din mediul social sau intr-o situatie anume. (Dupa Mic dictionar enciclopedic Ð Ed. Stiintifica si Enciclopedica, Buc. 1986).
In copilarie, adolescenta, tinerete, aceste trasaturi sunt mai elastice, mai flexibile, fara insa a se schimba; apoi, la maturitate,, ele se “osifica”, si nu le putem schimba oricata filosofie, literatura, arta, principii religioase etc. am aduna in noi. E adevarat, in anumite imprejurari, dominate de interese, ne supraveghem, ne “cosmetizam” caracterul potrivit scopurilor pe care le avem, dupa cum spune Schopenhauer: (…) oamenii isi schimba simpatiile si purtarea cu aceeasi iuteala cu care li se schimba interesul, si inca nesatiul lor trage politele cu o scadenta atat de scurta, incat am fi noi si mai scurti la minte pentru a protesta. Adica, ne “schimbam” caracterul, dar numai pe moment, in functie de interese, de scopuri.
Ce ar putea schimba trasaturile urate ale caracterului cu care ne nastem? Eu cred ca numai dresajul (dupa o idee a unui alt filosof german, Karl Jaspers).
Nota aldine: Cum ramane, atunci, cu Paul din Tars? Nu dresajul, ci credinta si iubirea ne pot schimba, in bine luminos, caracterul.
