Asa cum spun Sfintii Parinti, degeaba ar traversa Isus patimile si degeaba ar fi el invatator pentru discipolii sai, daca in cele din urma nu ar invia. Nici miracolele sale nu ar fi avut insemnatate si ar fi fost considerate simple lecuiri, daca tot la urma nu ar fi existat gratia suverana a Invierii.
Mi-au venit in minte aceste ganduri, socat de faptul ca aproape toate televiziunile, de stat sau private, au transmis in direct slujba Invierii de la diferite biserici si manastiri din tara. Am asistat la o competitie intre televiziuni de-a oferi imagini care de care mai convingatoare despre ceea ce continuam sa numim minunea minunilor, miracolul care le incoroneaza pe celelalte si prin care moartea este infranta.
Totusi, nu m-am putut stapani si mi-am zis : degeaba facem atatea transmisii daca in sufletele noastre nu exista fir de credinta adevarata fata de Invierea petrecuta. Degeaba spunem acum din minut in minut Hristos a inviat, daca de asemenea tacem ignorant in fata supremei dezvaluiri dumnezeiesti.
In momentul in care crestinismul, in secolul al patrulea dupa Hristos, in timpul domniei marelui imparat Constantin, a fost recunoscut ca religie oficiala si astfel Bizantul din loc al persecutiilor crestinilor a devenit loc al slavei lor, cei mai curati dintre credinciosi si ale caror trairi erau cele mai intense s-au hotarat sa plece in pustie, sa lase in spatele lor metropola care incepuse sa miroase urat si sa gaseasca departe de oameni linistea si neprihanirea. Astfel, am dobandit mari exemple de profunda experienta duhovniceasca, au aparut anahoreti fara pata sau comunitati cenobite in care crestinismul era slujit intr-un mod si intr-un sens primordial.
Ce ar trebui facut acum ? Spre sihastrii retrase si care din retragere isi aduna seva spirituala, vin tot mai multe persoane care din profana curiozitate, nestiind foarte bine ce cauta, ajung sa le puna monahilor de acolo tot felul de intrebari neavenite. Pe de alta parte, televiziunile, cum am aratat, nu mai prididesc transmitand in direct liturghiile marilor sarbatori, dar si liturghia duminicala, aducand astfel in apartamentele noastre aproape integral ceea ce in alte imprejurari era inaccesibil sau in orice caz accesibil dupa un examen launtric indelungat si minutios.
Vitrina crestinismului e tot mai ornamentata ca orice vitrina unde sunt expuse bunuri de consum iar acest lucru de fapt intristeaza. Biserica nu mai are nici o autoritate reala in lumea contemporana, pe de alta parte insa este teribil de mediatizata iar cei cu adevarat credinciosi, descumpaniti si jenati de ceea ce se intampla, nu-si mai gasesc locul.
Fara indoiala, remediu nu exista. Am traversat calvarul ateismului totalitar cand numele Domnului ajunsese interzis, am traversat experientele falsificarii si ereziilor. De data aceasta, suntem martorii unui spectacol fara masura in fata caruia trebuie sa ne aparam sau sa-l distilam ignorand regia zgomotoasa. Asa cum dintr-o poezie nu alegem cuvintele ci necuvintele, nespusul si nu spusul, tacerea si nu rostirea, tot asa din spectacolul televizat alegem bobul de viata vesnica care scapa magiei electronice.
