Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Daca adevar nu e, nimic nu e!

Lasand modestia de-o parte, afirm ca poate nimeni mai mult decat mine nu s-a implicat, incercand tot ce era posibil spre a-l invinge pe Ion Iliescu cu activistii si securistii lui, spre a reconstrui in tara noastra statul de drept si respectul ...

Share

Rl online 0 comentarii

15.07.2005 - 00:00
Lasand modestia de-o parte, afirm ca poate nimeni mai mult decat mine nu s-a implicat, incercand tot ce era posibil spre a-l invinge pe Ion Iliescu cu activistii si securistii lui, spre a reconstrui in tara noastra statul de drept si respectul ideii de dreptate, adevar si morala.
Astfel am inceput dupa revolutie lupta in CPUN, depunand printre altele un amendament la Decretul privind Legea electorala, prin care ceream ca nici activistii de partid si nici membrii aparatului de opresiune sa nu aiba dreptul sa candideze. De asemenea, am cerut o lege privind arhivele Securitatii. Toate acestea l-au socat atat de mult pe Ion Iliescu si ai lui, incat nici nu le-au pus in discutie. A urmat lupta pe care am dus-o in calitate de purtator de cuvant al Aliantei Nationale pentru Proclamatia de la Timisoara, initiata de George Serban, spre a-l convinge pe Ion Iliescu sa accepte dialogul. Bolsevicul insa a refuzat, alegand calea violentei si a diversiunii. Era intre 10-15 mai 1990, cand, impreuna cu George Serban, Ana Blandiana, Gabriel Andreescu, Mihit, Stelian Tanase, Florin Gabriel Marculescu si Marian Munteanu, lideri ai acestei aliante, staruiam pe langa Iliescu sa accepte un dialog deschis. Insa bolsevicul din el a refuzat. A ales calea violentei si apelul la bandele de mineri, terorizand populatia Bucurestiului si ingrozind Europa. As mai reaminti faptul ca am reusit dupa o lupta tenace sa provoc declansarea acelui proces al comunismului pentru ca apoi, nici dupa un an, sa fie blocat in faza inceperii urmaririi penale. Erau prea puternice fortele care se opuneau unui asemenea act.
A urmat lupta legislativa, dar proiectele mele de lege au ajuns piese de arhiva in Senatul Romaniei. Fie mutilate, cum a fost cel al deconspirarii Securitatii (devenit L. 187/1999). Fie respinse de Consiliul Legislativ, cum a fost proiectul Legii lustratiei, denumit "Accesul la functiile publice si politice al fostilor demnitari comunisti sau membri ai aparatului de opresiune". Fie deturnate cum s-a intamplat cu cel privind "Desfiintarea condamnarilor si a masurilor cu caracter politic (din 1945-1989)", ajuns o biata Ordonanta de Urgenta (nr. 214/1989).
Nimic nu ilustreaza acum mai bine unde ne gasim, decat esuarea incercarii eroice a d-nei ministru Monica Macovei, de a reforma in sfarsit Justitia. Pentru ca, atata vreme cat dreptate si adevar nu este intr-o societate, nimic bun nu este! Decat coruptie, abuz, afaceri mafiotice, relatii de cumetrie si de interese si, in final, saracie, nedreptate si haos.
Ar fi suficient de edificator, daca s-ar putea citi biografiile magistratilor care detin astazi (la 15 ani de la o revolutie care s-a vrut anticomunista si antisecurista) functii de conducere de la cel mai de jos nivel al aparatului de justitie si al parchetelor si pana la cel mai inalt nivel. Cred ca presa noastra ar trebui sa publice toate aceste biografii.
Atunci poate vom intelege mai bine de ce merg lucrurile in justitie asa cum merg. Si de ce Iliescu si-a plasat din timp si aici "dinozaurii", uneori chiar si cu sotiile lor. Numai asemenea magistrati pot sfida totul de la inaltimea si inamovibilitatea robelor pe care le poarta (cumuland venituri care insumeaza peste 125 milioane lunar sau practicand cumulul de functii). Si de ce este posibil ca un magistrat purtand roba elitei din justitia romana sa poata judeca plangerile sotiei sale, sau sa-i apere fara teama si rusine interesele si dosarele!?
Trecand acum la SRI, situatia este si aici tot atat de clara, pentru cei care vor sa vada. Chiar daca dl. Timofte si acei generali ai sai de sorginte securisto-comunista au reusit sa-l convinga pe Presedintele Basescu cat de implicati si utili sunt in lumea araba. Mai ales in povestea rapirii celor trei ziaristi. Nimic nu dovedeste insa mai bine cine sunt respectivii si ce urmaresc decat acea ultima diversiune a predarii la gramada a unei parti din arhivele Securitatii. Astfel, dupa ce au distrus o arhiva perfect organizata (de la spatii adecvate, la punerea ei pe calculator), pentru care s-au cheltuit bani grei si 7-8 ani de munca, acum au facut-o "tabula rasa". Incarcata de-a valma in camioane, aceasta arhiva a Securitatii este aruncata (ca si deseurile de hartie veche trimisa la topit), in magaziile de la Popesti Leordeni, facand din CNSAS un tap ispasitor. Pentru ca, dupa ce 5 ani de zile au blocat practic activitatea acestei institutii, acum CNSAS va aparea in ochii opiniei publice ca vinovat pentru tot ce nu s-a realizat in acest timp si nu se va realiza in viitor. Deoarece, ca acest segment de arhiva sa redevina operativa, le vor trebui celor de la CNSAS timp (ani de zile), bani si cel putin inca 2-300 de noi angajati.
Deci securistii au invins si aici! Ei n-au predat si nu vor preda dosarele decat dupa ce le-au verificat fila cu fila, selectand sau distrugand tot ceea ce ar fi dus la o mai buna cunoastere a ororilor savarsite de "brava lor Securitate" si de securisti (unii astazi in uniforme de generali). Au continuat sa faca acest lucru cu mai mult spor si dupa 1999, avand de-acum acoperirea Legii 187/1999 (vezi sintagma "siguranta nationala").
De altfel, asa cum s-a dovedit public, SRI s-a aratat un vrednic urmas al Securitatii, continuand sa urmareasca pe unii dintre cei care erau "obiectivele" fostei politii politice comuniste. Am figurat pe o lista cu 7-8 persoane (printre care Stelian Tanase, Ileana Malancioiu, etc.), fiind primul care a inceput sa fie urmarit dupa Decembrie '89 (vezi documentele publicate in presa).
Sunt convins ca tot acei oameni din Serviciul de Dezinformare urmaresc, prin agentii lor mai vechi sau mai noi, ca si prin cei care din diferite motive le fac jocul, sa izoleze din ce in ce mai mult pe acei oameni care raman intransigenti in lupta si atitudinea lor impotriva comunismului si a securistilor.
Asa am aflat spre exemplu ca, in ceea ce ma priveste Ð sunt persoane cu o anumita credibilitate care afirma ca Presedintele AFDPR este prea radical. Si ca trebuie sa terminam odata sa tot vorbim de securisti si de nomenclaturisti comunisti.
Tot datorita metodelor Securitatii si a infiltrarii agentilor ei, precum si a greselilor si pacatelor unora dintre liderii sai, PNTCD a fost adus de la maretie la decadenta. Mi-am dat seama de acest lucru si l-am marturisit si in fata opiniei publice, cand, la acel "moment de sinceritate", in emisiunea lui Robert Turcescu, am spus: "In situatia in care a fost adus acum PNTCD, daca l-am invia pe Maniu nu cred ca ar putea face minuni". A urmat pasul facut de mine, cand de la pozitia de prim-vicepresedinte al partidului, am refuzat propunerea lui Gheorghe Ciuhandu de a fi alaturi de el la noua conducere. Ma doare insa mult soarta acestui partid! Si reprosez printre altele d-lui Ciuhandu faptul ca a ales data de 5 februarie pentru disparitia partidului (sedinta C.N.C.). Fara sa tina seama ca la 5 februarie 1953 a fost exterminat, la Sighet, Iuliu Maniu, iar la 5 februarie 1963 a cazut la R. Sarat, Ion Mihalache, au tinut ca si de data aceasta sa fie aleasa tot ziua de 5 februarie (2005) pentru ingroparea PNTCD.
N-as putea incheia acest articol fara sa-mi exprim nedumerirea si amaraciunea pentru faptul ca Presedintele Traian Basescu nu m-a inteles si n-a dat curs cererilor adresate in intalnirea de la Cotroceni, de delegatia AFDPR, rezumate in trei puncte: 1. Declaratia Solemna privind asumarea si condamnarea genocidului comunist; 2. Continuarea lucrarilor Monumentului National al jertfei si luptei impotriva comunismului; 3. Soarta fostilor detinuti politici.
La cateva luni de la aceasta intalnire de la Cotroceni, Presedintele Bush a facut acest lucru in fata parlamentului leton, condamnand comunismul, pactul Ribbentrop-Molotov si, totodata, tradarea de catre Anglia si SUA a tarilor din centrul si estul Europei. A facut-o fara sa aiba nevoie de dovezi, asa cum ne-a cerut recent dl. Presedinte Basescu. Intr-un interviu la BBC, spre consternarea mea, Presedintele declara: "Eu am avut o intalnire cu dl. Ticu Dumitrescu, in care imi cerea cu energie sa cer scuze victimelor comunismului".
Or, eu cerusem inainte de toate acea declaratia solemna facuta in fata Parlamentului, prin care Presedintele, in numele statului roman sa condamne genocidul comunist. Aceasta declaratie spuneam eu, trebuie supusa votului parlamentarilor, spre a capata valoarea cuvenita.
Sigur, cererea Presedintelui privind "dovezile" poate fi luata drept o idee pentru ca in viitor un grup de istorici (ca prof. Alexandru Zub, prof. Papacostea, prof. Denis Deletant, tinerii istorici Marius Oprea, Stejarel Olaru si altii), precum si reprezentanti ai victimelor comunismului si ai Societatii Civile, sa studieze perioada neagra a poporului roman si sa intocmeasca un document privind genocidul comunist (1945-1989). Perioada de fapt analizata cu documente si probe in cele zece simpozioane ale Memorialului de la Sighet, comunicari (publicate apoi in Analele Sighet). De asemenea, exista dosare si marturii publicate in suplimentul aldine al ziarului "Romania libera", cum si in cele peste o suta de filme ale Memorialului Durerii (de la TVR 1); exista Caietele Rezistentei ale AFDPR, revista Memoria sau carti document cum sunt cele patru volume, ce descriu Genocidul Comunist, ale prof. univ. Gh. Boldur Latescu. Dar asta nu poate avea vreo legatura cu declaratia de importanta morala si politica ceruta Presedintelui.
Mai intai pentru ca nu este vorba de un proces penal unde nu se poate declansa nimic fara un probatoriu corespunzator.
In al doilea rand, trebuie avut in vedere ca timpul se grabeste pentru fostii detinuti politici si vor sa auda aceasta declaratie cat mai sunt inca in viata. Si peste toate, pentru ca atunci cand faptele capata o anumita notorietate, nu mai sunt necesare dovezi. Desi peste toate, cele mai bune dovezi le reprezentam noi, victimele genocidului comunist care inca mai suntem in viata.
In fine, daca am incerca sa privim in oglinda cele doua totalitarisme (nazism si comunism), am putea prezenta urmatoarea situatie:
La 30 septembrie 1946, Tribunalul Militar International de la Nurenberg a declarat drept criminale organizatiile: S.D. (Serviciul Secret Nazist) si Gestapoul si criminali, toti membrii acestora.Ori, in cazul Romaniei, Securitatea nu numai ca n-a fost declarata criminala (ca si securistii), ci dimpotriva se incearca eroizarea ei, iar securistii detin functii si demnitati in stat, ori s-au imbogatit peste noapte.
2. Evreii au realizat la Washington marele "Muzeu al Holocaustului".
Avem si noi in Romania, cutremuratorul Memorial de la Sighet Ð datorat muncii pline de daruire a poetei Ana Blandiana si a lui Romulus Rusan, care au reusit sa atraga aici si Consiliul Europei. Dupa cum si fostii detinuti politici au ridicat in tara, prin efortul lor propriu, zeci de monumente in jurul unora din cele 136 locuri de detentie comuniste sau acolo unde s-au dus lupte ori au avut loc rascoale taranesti.
Au aparut astfel adevarate Memoriale, cum ar fi cel de la Poarta Alba, cel de la Aiud, de la Gherla, Timisoara, Tg. Mures, Buzau, Insula Mare a Brailei s.a.m.d. Altele sunt in constructie.
3. Avand ca tema Holocaustul nazist si dispunand de putere financiara, sute de regizori occidentali au realizat nenumarate filme artistice. Dar si in Romania, pe tema Genocidului Comunist s-au produs mai multe filme artistice si documentare (regizorii Mihai Constantinescu, Nicolae Margineanu, Lucian Pintilie).
Cel mai important film documentar care a avut un mare impact ramane insa Memorialul Durerii, al stralucitei realizatoare Lucia Hossu-Longin.
De asemenea, despre Holocaustul nazist s-au scris nenumarate lucrari memorialistice. Si despre genocidul comunist s-au scris cateva sute de carti memorialistice si istorii ale acestei perioade, semnate de autori romani si straini (Stephane Curtois, Vladimir Bukovski).
Nazismul n-a fost invins doar in transeele fronturilor, ci la Nurenberg, pe cand comunismul a cazut in centrul si estul Europei, dar comunistii si ofiterii politiilor lor politice detin demnitati, putere economica s.a.m.d., unii ajungand chiar sefi de state.
Ceea ce deosebeste insa, spre exemplu, poporul roman de poporul german, este faptul ca in vreme ce in imensa lor majoritate germanii n-au ramas cu nimic tributari nazismului, la noi situatia este alta. Pentru ca o parte a poporului roman, datorita acestor 15 ani de tranzitie traiti in saracie, lipsa de speranta si dezinformare bine lucrata de serviciile speciale, a ramas cu acea mentalitate comunista, unii regretand chiar comunismul. Asa se explica de ce l-au tot votat pana mai ieri pe Ion Iliescu si partidele de sorginte si componenta securisto-comunista. Nu este vorba numai de familiile activistilor de partid sau ale membrilor aparatului de opresiune, dar si de oameni simpli, a caror mentalitate nu poate fi schimbata, neavand putere de readaptare si discernamant.
In acest context ma tem pentru rezultatul alegerilor anticipate, declansate in mod justificat de picatura care a umplut paharul, adica de decizia incalificabila a Curtii Constitutionale.
Ma tem si pentru faptul ca in cele 6 luni de guvernare, cabinetul Tariceanu, aplicand prevederile unui buget intocmit si votat anul trecut de guvernul Nastase si de parlamentul majoritar (PSD Ð PRM), a creat mari nemultumiri, care, paradoxal, in loc sa se indrepte impotriva celor care l-au intocmit si votat, se indreapta impotriva actualului guvern. La toate acestea s-au adaugat masurile nepopulare, generate de FMI si U.E.
S-a cumulat astfel un bilant negativ, incepand cu lipsa medicamentelor compensate, majorarile succesive ale preturilor la gaze, electricitate, benzina, intretinere, etc., la care se adauga si catastrofele provocate de inundatii, care aduc pagube incomensurabile.
Dupa cum nu trebuie neglijat indiferentismul tineretului care-si va spune cuvantul, incepand cu absenta la vot.
Daca nu se va tine seama de toate acestea si se va ajunge la alegeri anticipate, guvernul si parlamentarii Aliantei, ca si cei ai UDMR trebuie sa actioneze intens si convingator incepand cu lumea satelor.
Oricum ar fi un examen pe care l-ar da intreaga Dreapta Romaneasca.
In acest context cred ca dl. Prim Ministru Tariceanu a gresit intr-un mod inexplicabil, caci nu a acceptat pana acum o discutie cu conducerea AFDPR. Pentru ca in acest context alarmant, atat domnia sa cat si dl. Presedinte Basescu nu trebuie sa uite ca lumea noastra, a fostilor detinuti politici si deportati, inseamna, impreuna cu familiile noastre, un electorat deloc de neglijat. Si care a votat intotdeauna impotriva partidelor de sorginte securisto-comunista.
Am primit recent si o Diploma de Onoare de la Uniunea Internationala a Fostilor Detinuti Politici si Victime ale Comunismului, pentru contributia mea la lupta impotriva Comunismului si pentru Drepturile Omului in Europa.
Ce pacat insa ca eforturile depuse de mine si de AFDPR sunt recunoscute international, iar in Romania nu reusim sa sensibilizam clasa politica de la Putere, pentru ca fostii detinuti politici sa se bucure de atentia si stima pe care o au in celelalte tari post comuniste. De asemenea, nu reusim sa convingem clasa politica de la Putere pentru a demara cu adevarat schimbarea pe care au promis-o in decembrie 2004.
Schimbare care nu poate sa inceapa decat cu condamnarea comunismului, a structurilor sale si a mentalitatilor si practicilor inadmisibile ce se regasesc astazi, in mod deosebit, de la Curtea Constitutionala la Parlamentul Romaniei si in serviciile secrete.

Citește totul despre:

Comentarii

loading...