15 C
București
joi, 25 aprilie 2024
AcasăSportAtletismCum vedem frumusetea

Cum vedem frumusetea

Fireste, tot ceea ce privim, tot ceea ce vedem o facem cu ochiul fizic, el este vazatorul omului si al necuvantatoarelor. Dar lumea nu trebuie privita numai cu ochii de sub frunte; omul trebuie sa aiba, sa-si faca si un ochi inlauntrul fiintei sale, un ochi al spiritului, caci altfel nu trece dincolo de "coaja" lumii. Putem vedea noi, de pila, pretutindeni frumusetea? Iata ce spune Oscar Wilde (scriitor englez, 1856-1900) despre vederea frumusetii: "Frumusetea e pretutindeni. Nu ea lipseste ochilor nostri, ci ochii nostri nu stiu sa o vada." Fireste, ochiul fizic vede numai ceea ce este natural, nu si frumusetea in esenta ei, metafizica, daca ma pot exprima astfel, caci scriitorul continua reflectia sa: "Frumosul are tot atatea antelesuri cate stari de spirit are omul." Ce adevar adevarat!… dar greu de inteles, cred, pentru multi dintre noi. Prin urmare, frumusetea pe care dorim sa o vedem, sa ne desfatam cu ea in sens superior, cunoscand-o, depinde de starile noastre sufletesti, de ochiul spiritului. Chiar si frumusetea unui peisaj, in orice anotimp, depinde si de ochiul nostru launtric, de sufletul pe care il avem. (Mie, de pilda, imi plac atat de mult tristetile frumoase ale toamnei, cu frunze ingalbenite zburand din copaci!…) Daca am dobandi , fireste prin noi insine, acest ochi launtric al spiritului , am vedea frumusetea nu numai ca un peisaj, ca un obiect, ci am vedea frumusetea in sine, ca o flacara a lumii, cum incheie O. Wilde reflectia sa: "Cand ni se infatiseaza pe sine (adica frumusetea, n.m.), ne arata intreaga flacara a lumii."
Ce frumos… frumusetea ca o flacara a lumii… care te lumineaza launtric!

Cele mai citite

JT Grup Oil anunță lansarea unei oferte publice de vânzare inițială a 10.000.000 acțiuni ordinare noi emise în urma unei operațiuni de majorare a...

JT Grup Oil S.A., companie ce activează pe piața distribuției de carburanți și dezvoltatorul celui mai nou terminal privat de produse petroliere din România...

Tânărul ce dispăruse acum zece zile în acumularea de la Sântămăria Orlea, de lângă Haţeg, a fost găsit și scos din apă

Tânărul dat dispărut, în urmă cu zece zile, în acumularea de la Sântămăria Orlea, de lângă Haţeg, a fost găsit şi extras din apă...

Colliers: Numărul locuinţelor vândute în Bucureşti, în creştere cu 18% în primul trimestru din 2024

Piaţa rezidenţială a început anul 2024 în forţă, cu un prim trimestru încheiat cu o creştere de 18% a numărului tranzacţiilor cu apartamente în...
Ultima oră
Pe aceeași temă