Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Cum a fost torturat în închisoare monseniorul Tertulian Langa

Denunţul penal depus împotriva călăului Alexandru Vişinescu, tartorele infernului din penitenciarul comunist de la Râmnicu Sărat, care, la 88 de ani, încă îl înjură pe Isus Cristos şi încearcă să ...

Share

Claudiu Padurean 0 comentarii

01.08.2013 - 13:35

Denunţul penal depus împotriva călăului Alexandru Vişinescu, tartorele infernului din penitenciarul comunist de la Râmnicu Sărat, care, la 88 de ani, încă îl înjură pe Isus Cristos şi încearcă să îi bată pe jurnalişti cum îi bătea odinioară pe Corneliu Coposu şi pe ceilalţi deţinuţi politici, a readus în atenţia publicului suferinţele celor prigoniţi în timpul teroarei bolşevice.

Unul dintre mărturisitorii credinţei creştine în infernul puşcăriilor comuniste a fost monseniorul Tertulian Langa. El a trecut la Domnul chiar în aceste zile, iar înmormântarea înaltului prelat va avea loc chiar azi, la Cluj. El a lăsat în urmă mărturii cutremurătoare ale torturilor puse la cale în închisorile comuniste de către acei torţionari care, azi, spun că nu au avut nici o vină. Monseniorul Tertulian Langa se va bucura din Cer de beatificarea unui alt martir al temniţelor comuniste, monseniorul Vladimir Ghika, cel care i-a fost îndrumător spiritual şi care l-a cununat pe tânărul Tertulian Langa cu Doina Ana Ştefan.

O personalitate deosebită

Monseniorul Tertulian Langa a fost una dintre cele mai proeminente personalităţi ale Bisericii Greco-Catolice. El a fost unul dintre conducătorii din clandestinitate al Eparhiei Greco-Catolice de Cluj-Gherla, apoi a devenit vicar general al eparhiei, precum şi decan al Facultăţii de Teologie Greco-Catolică din Cluj. Monseniorul Tertulian Langa i-a fost alături regretatului arhiepiscop IPS George Guţiu în demersurile de reconstrucţie a Bisericii Greco-Catolice după deceniile de prigoană comunistă.

O biografie amănunţită a monseniorului a fost făcută de demnul său urmaş de la Cluj, părintele Cristian Langa. Documentul arată că monseniorul Tertulian Langa s-a născut la 26 octombrie 1922, la Târgu-Mureş. Era fiul lui Tertulian Langa şi al Elisabetei Nicola. Tatăl, originar din Făgăraş (Şercaia), şi-a făcut liceul şi teologia la Blaj. Mama, originară din Sibiu, era descendentă directă din Horia (din fiul Luca al lui Nicola Ursu stabilit la Măierii Sibiului). Monseniorul Tertulian Langa s-a refugiat la Sibiu în anii ocupaţiei maghiare din Transilvania de Nord (1940 – 1944), apoi a urmat cursurile Universităţii din Bucureşti. A terminat facultăţile de Drept, Filosofie şi Litere. După licenţă, s-a înscris la doctorat, nefinalizat. A funcţionat o vreme ca bibliotecar şi asistent la catedra profesorului G. G. Antonescu de la Pedagogie, în Bucureşti. Între timp (1944-1948), a urmat cursuri de Teologie şi filosofie creştină la Bucureşti şi la Blaj, cu monseniorul Vladimir Ghika şi cu viitorul episcop-martir Tit Liviu Chinezu. Un contact deosebit a fost cel cu monseniorul Vladimir Ghika pe care, timp de şapte ani, l-a avut duhovnic. Spre întâlnirea cu el a fost pregătit de episcopul Ioan Suciu, care anual mergea la Târgu-Mureş pentru a ţine exerciţii spirituale. Monseniorul Vladimir Ghika va fi beatificat, în 31 august, la Bucureşti, iar episcopii martiri Ioan Suciu şi Tit Liviu Chinezu sunt, alături de alţi cinci episcopi greco-catolici ucişi în temniţele comuniste, obiectul unei cauze de beatificare aflată pe rolul Congregaţiei pentru Cauzele Sfinţilor de la Vatican.

 

 

În data de 23 aprilie 1948 a fost arestat şi condamnat, pentru crima de uneltire împotriva ordinii sociale de stat, la 20 ani muncă silnică. A ieşit din închisoare după mai bine de 16 ani, la 26 iunie 1964, după ce a cunoscut penitenciarele şi lagărele de muncă de la Malmaison, Ministerul de Interne, Văcăreşti, Jilava, Piteşti, Gherla, Aiud, Lugoj, Galaţi, Salcia-Grădina (Balta Brăilei).

Monseniorul Tertulian Langa a fost hirotonit preot greco-catolic în clandestinitate în 20 decembrie 1964. Succesiv, el a avut funcţii de răspundere în cadrul eparhiei de Cluj, vicar general şi ”ordinarius”, adică locţiitorul episcopului, profesor de teologie în clandestinitate, iar după 1989, vicar general eparhial, profesor al Institutului Teologic “Sfântul Ioan Evanghelistul”, conferenţiar universitar şi decan al Facultăţii de Teologie Greco-Catolică din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj.

Mărturii din Infern

Monseniorul Tertulian Langa a lăsat o serie de mărturii legate de infernul temniţelor comuniste, care contrazic flagrant miciunile foştilor torţionari, care pretind că foştii deţinuţi politici din temniţele comuniste ar fi beneficiat de un tratament uman. Aceste mărturii au fost consemnate în cadrul unui interviu luat de Silviu Despa pentru blogul tertulianlanga.blogspot.com.

Într-una dintre aceste mărturii vorbeşte de martiriului episcopului-vicar de Bucureşti, Vasile Aftenie. ”Ieşit odată din anchetă, bătut, tumefiat, cu buza sfârtecată, se întoarce în celulă şi spune: „Noroc am avut!” Dar noi am zis: „dar cum puteţi să spuneţi că aţi avut mare noroc, că vă vedem aşa cum sunteţi...” „Păi ia închipuie-ţi, dacă l-ar fi bătut pe Nelucu în locul meu...”, ăsta era episcopul de Blaj, „pe Suciu, ce s-ar fi ales de el, că el este o mână de om, dar eu sunt cât un urs, în mine pot să dea cât vor, că nu-mi pasă...” Iată câtă detaşare de propria lui persoană, se bucura că a fost bătut el, căci avea această capacitate... Dumnezeu i-a dat această forţă fizică să reziste şi se bucura că-şi poate folosi puterea împotriva răului, şi îi era milă de cel ce nu ar fi avut aceeaşi putere ca şi el şi se bucura că el a fost cel ales să fie bătut, şi nu celălalt. Pe acest episcop, văzând că nu au nici un mijloc de a-l învinge, s-au gândit să-l corupă. În acest sens, ei au organizat o întâlnire la Sinaia cu toţi conducătorii politici din acea vreme: Gheorghiu Dej, Petru Groza, Teoharie Georgescu, ministru de interne şi patriarhul Iustinian Marină, care din primul moment a colaborat cu comuniştii şi cu ofiţerii sovietici. Dar înainte de a se întâlni cu acele somităţi politice ale vremii de atunci, l-au „făţuit”, cum spunea el, l-au ţinut 2 săptămâni în trai bun, degajat, la o vilă din Sinaia, i-au dat de mâncare, l-au făcut să se simtă bine, şi după 2 săptămâni i se spune: „veţi primi o vizită importantă.”

Şi într-adevăr, erau cele mai importante personalităţi politice ale vremii, şi mai gureş de felul lui, Petru Groza i-a spus: „Domnule Aftenie, te aşteaptă zile mari, ai să fii Mitropolit de Iaşi!” „Nu pot să fiu Mitropolit de Iaşi, pentru că acolo este Mitropolie Ortodoxă şi eu nu sunt ortodox!” „O aranjăm noi şi pe asta! Ce ai de spus?” Nu a răspuns nimic. L-a luat Gheorghiu Dej: „Ascultă domnule, noi nu am venit să pierdem vremea, te duci la Iaşi sau nu te duci?” „Nu am ce căuta la Iaşi!” Atunci îl ia Patriarhul Marina: „Lăsaţi-mă pe mine să vorbesc cu fratele Vasile! Noi vorbim aceeaşi limbă! De la Iaşi mai faci un pas până în scaunul Patriarhal de la Bucureşti şi ajungi Patriarh al României!” A tăcut. Un maior de Securitate, ca pe vremuri în Sinedriu unde a fost lovit cu pumnul de sutaş Hristos, l-a lovit cu pumnul în faţă: „Nu răspunzi nimic când te întreabă tovarăşii?”

Şi atunci a dat un răspuns monumental: „Nu am nici neam, nici suflet, nici conştiinţă, nici credinţă de vânzare!” Intervine Teoharie Georgescu: „Ăsta-i nebun, daţi-l afară!” Epilogul: într-o altă închisoare stau cu un preot de la o Biserică din Bucureşti. Cum era la Jilava o atmosferă semi-obscură, era o închisoare sub pământ, nu vedeam din primul moment până când nu mă obişnuiam cu cei de acolo. După câteva minute, din grămada de oameni prezentă în celula de la Jilava, se apropie de mine un personaj: „Uitaţi-vă la mine, mă cunoaşteţi?” „Nu vă cunosc!” „Nu mergeaţi dvs. la Biserica Sf. Iosif?” Era aproape de casă, dar de obicei merg la Biserica mea. „Nu stăteaţi în spatele Bisericii acolo?” „Ba da, stăteam!” „Uitaţi-vă bine la mine: eu sunt preotul Iancu Baltaizăr; fiindcă ştiu cine sunteţi, şi fiindcă nu vom sta multă vreme aici,” fiindcă eram în permanentă mişcare, „să vă spun ceva, înainte de a ne despărţi: am fost chemat de 2 oameni de la Securitate să fac o înmormântare. M-au luat şi m-au pus într-o maşină şi m-au dus la Belu. Dar nu au participat la înmormântare. „Intră acolo şi fă-i ce trebuie, până ce noi tragem o ţigară.” Curioasă formă de a participa la o înmormântare, trăgând o ţigară pe de-nlături!... Atunci...”, ...Iancu Baltaizăr, ”mi-am luat inima în dinţi şi am deschis sicriul. M-am îngrozit de ce am văzut în faţa mea: aveam în faţa mea un om desfigurat complet, un ochi atât de umflat că nu se mai vedea, nu-l recunoşteam cine este, şi obrazul era rupt încât i se vedea dantura. Se vedea că omul purtase barbă, era smulsă. Am trecut de cealaltă parte să văd poate că-l recunosc din profilul celălalt. L-am recunoscut: era episcopul greco-catolic Vasile Aftenie din Bucureşti.”

Din recuzita anchetelor bolşevice bătaia era nelipsită. ”Prima mea anchetă a început printr-o prăvălire în întuneric. Adică am fost dus noaptea în faţa unei uşi, s-a deschis uşa şi am primit un şut în spate şi m-am rostogolit şi cădeam într-o pivniţă. Când am ajuns la capătul scărilor, mi-au deschis o altă uşă şi am fost orbit de lumina care era acolo. În acea încăpere erau atârnaţi miei, jumătăţi de miei, jumătăţi de viţel, din buzele unui miel despicat picura sânge. Eu acolo am căzut, lângă buzele mielului din care picura sânge. Era în joia mare dinainte de Paşti. Nu era fără semnificaţie această scenă: un miel din care picura sânge. Eu eram acolo... Fără nici o vorbă, m-au legat de mâini şi de picioare şi pe sub ele mi-au băgat o rangă de fier, m-au ridicat pe 2 mese, şi au început să dea. Stând aşa, cu fesele înspre ei, dădeau la fese, îmi dădeau... dădeau... dar unul dintre: „uite mă, cum rabdă ca un fanatic!” Nenorocitul de mine, eu nu eram fanatic, n-aveam nimic fanatism şi tremuram şi eu ca varga! Nu eram erou! Dar tremuram de durere, asta este realitatea şi este inutil să fac pe eroul, să spun că nu-mi păsa... îmi păsa grozav şi mă temeam de moarte! Dar ei ca să nu se audă răcnetele mele, mi-au înfundat gura cu un ciorap, pe care îl mai purtaseră şi alte guri la torturi, îl şimţeam scorţos... deci mi-au înfundat gura cu un ciorap. În timp ce eram bătut şi îi auzeam pe ei cum sunt furioşi că eu nu scot nici un sunet, dar nu puteam scoate că eram înfundat: „uite mă, cum rabdă ca un fanatic! Las că te-nmuiem noi, bestie fascistă!” ...am ajuns şi fascist acum!... În acel moment aud de peste drum, în miezul nopţii, trăgând clopotele. Era Joia Patimilor. Atunci am strigat, pentru mine, că ei nu auzeau: „Isuse!” Ei credeau că am răcnit de durere, dar eu de bucurie că m-am întâlnit cu Hristos, am strigat: ”Isuse!” Atunci s-au potolit că m-au făcut să strig „Isuse!” şi eu le-am mulţumit pentru asta”, mai spunea părintele Tertulian Langa.

Citește totul despre:

Comentarii

loading...