Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Criza de la INMER

Marti, 14 iunie, orele 16, subinginerul pensionar reangajat Pompilius Orbulescu, director administrativ al INMER, m-a cautat in birou si, spre sutpoarea mea, intr-un stil onctuos-aseptic si, mai ales, super-birocratic, mi-a inmanat decizia de ...

Share

Rl online 0 comentarii

22.07.2005 - 00:00
Marti, 14 iunie, orele 16, subinginerul pensionar reangajat Pompilius Orbulescu, director administrativ al INMER, m-a cautat in birou si, spre sutpoarea mea, intr-un stil onctuos-aseptic si, mai ales, super-birocratic, mi-a inmanat decizia de revocare din functia de vicepresedinte al Institului, semnata de primul ministru, dl. Calin Popescu Tariceanu, contrasemnata de ministrul Culturii, dna Mona Musca, desi am mandat pe cinci ani (din care n-am efectuat decat un an si 7 luni). Decizia, purtand nr. 360, din 8 iunie 2005, incepea astfel: "Avand in vedere propunerea formulata de presedintele INMER, prin adresa inregistrata la Secretariatul General al Guvernului sub nr. 20/5809/M.A.V., din 31 mai a.c. (...) dl. Adrian Niculescu se revoca". Evident, o astfel de formulare nu putea decat sa ma lase perplex, intrucat in loc de motivatie se afla o sigla de document care, nici pana azi, nu mi-a fost adusa la cunostinta, desi l-am solicitat in nenumarate randuri si feluri, la diferite niveluri (la un moment dat, chiar si unui secretar de stat care-l ceruse, i s-a raspuns de-a dreptul ca "nu se gaseste!"; deputatul liberal Crin Antonescu a recurs si la o interpelare - fapt strict inuzual pentru practica parlamentara curenta! - catre propriul prim-ministru, dar pana azi, 20 iulie, nu i s-a raspuns...), din 25 iunie resemnandu-ma sa depun o cerere si la registratura de la Palatul Victoria... Cu alte cuvinte, nu cunosc argumentarea demiterii mele. Cum nimeni de la Guvern nu m-a intrebat sau nu mi-a reprosat in prealabil ceva, cu o minima gradualitate de masuri, necesara in astfel de situatii, se poate spune si ca am fost "executat" fara "somatie"...
urul lucru pe care-l stiu este ca la originea gravului diferendum dintre mine si dl. Dinu Zamfirescu, presedintele INMER, care acum a propus destituirea mea, se gaseste cazul Arhivei Gane. Despre ce este vorba? In martie, 1985, la Paris, regretatul arhitect exilat St. Gane a infiintat Asociatia pentru Protectia Monumentelor si a Siturilor Istorice din Romania cu scopul de a denunta lumii intregi demolarile ceusiste. In aprilie, revenit de la Napoli, unde ma aflam la o bursa, am fost primit si eu - tanar refugiat politic, in Franta, din 1983 - in Asociatie, odata, imi aduc aminte, cu dl. Neagu Djuvara, in apartamentul dlui Gane din 71, rue de Saussure, primul sediu al noii institutii. Ulterior am devenit delegat al Asociatiei in Italia, unde, din decembrie acelasi an, am inceput sa lucrez la Universitatea Catolica din Milano. Asociatia si-a constituit o arhiva la care, de altfel, am contribuit si personal, cu articole semnalate din presa, mai ales italiana, si cu fotografii de demolari, aduse clandestin din tara de prieteni de-ai mei, ziaristi sau cetateni, exclusiv occidentali (cu o singura exceptie, ruda mea, avocatul Nicusor Tomovici-Plopsor, ce mi-a furnizat, in noiembrie 1985, primele imagini). Stefan Gane a decedat in vara 1988, iar Asociatia si Arhiva au fost preluate de catre ing. Pierre Rosetti, tot din Paris, insa faptul acesta nu era prea cunoscut. Dupa mai multe tatonari si sondaje, eu am fost acela care a "descoperit", in 2004, unde se aflau documentele Gane.
Repatriat in 1996, in iunie 2000, impreuna cu dl. Dinu Zamfirescu, de care ma lega o veche, quasi-filiala, prietenie, am fondat, cu sediul la mine acasa, Asociatia Fostilor Refugiati Politici, sub presedintia de onoare a dlui N. Djuvara, cu statut de ONG. Asociatia a fost nucleul pe baza caruia a luat fiinta, in 2003, la propunerea mea, INMER, ca institutie a Statului roman. Elaborand statutul, ideea de la care am pornit in initiativa mea a fost ca Statul si nu privatul este cel care a creat in anii totalitarismului exilul. Statului ii revenea, deci, in viziunea mea, sarcina de a rezolva problemele pendinte de fostul exil. Asa s-a nascut INMER. Tot eu am cerut insistent, in ciuda reticentelor unor prieteni ca Mihnea Berindei sau Emil Hurezeanu, ca dl. Zamfirescu sa fie presedinte. Scopul esential al noii institutii, unica in tarile ex-comuniste, este acela de a aduna laolalta toate marturiile deceniilor de exil, de a constitui un veritabil "depozit legal retroactiv" pentru toate publicatiile refugiului romanesc si de a sprijini institutiile fostului exil, in principal marea Biblioteca de la Freiburg. Aducerea in tara a arhivelor din exil, care altfel ar ramane de izbeliste (cazul scrisorilor aruncate in "Fantana egipteanului" de la statia Duroc a metroului parizian, v. Cotidianul, 13 ianuarie 2003, a stat la baza demersului meu), este, asadar una dintre menirile noastre fundamentale. Arhiva Gane a fost prima arhiva, in adevaratul sens al cuvantului (cu manuscrise, scrisori, chitante, poze, taieturi din ziare, alte inscrisuri, etc), intrata in Institutul nostru.
In acest sens, in vara 2004, dupa ce am identificat locul unde se pastra, am plecat intr-o misiune oficiala INMER cu scopul de a recupera, cu acordul dlui P. Rosetti, si dupa o investigatie preliminara a istoricului Matei Cazacu, arhiva ce era in posesia acestuia. Arhiva, care se gasea in pivnita dlui Rosetti, desi suferise o inundatie, se afla, totusi, intr-o stare ce o facea apta cercetarii stiintifice si reproducerii ei si pe alti suporti tehnologici moderni. Extrem de putin era de neexploatat. Am adus intreaga arhiva, incredintata mie cu acte de catre dl. Rosetti, in trei valize personale, la INMER, si am depus-o acolo. In repetate randuri, public, din august si pana in martie, am solicitat dlui Zamfirescu sa ne apucam de lucru la aceasta arhiva. De fiecare data, domnia sa a temporizat, invocand nevoia de materiale de protectie si alte urgente. La 16 martie a.c., spre totala mea uluire, am aflat, strict intamplator, ca documentele Gane urmau sa fie duse la incinerat, fara nici un fel de act justificativ, la ordinul dlui presedinte si, mai ales, fara ca eu sa fiu, catusi de putin, in prealabil informat, si cu atat mai putin consultat, desi eram responsabilul stiintific al Institutului (si mentionez ca sunt singurul doctor in istorie din INMER) si direct implicat in problema. In treacat, mi s-a spus ca se efectuase o triere in mai putin de o ora a celor trei valize cu documente (o imposibilitate materiala!), in ziua de 1 martie, desi eu m-am aflat la Institut, unde, in biroul meu, lucram la un volum despre disidenta si exil - o idee a mea devenita serie de manifestari a INMER. S-au retinut atunci numai documentele care, dupa criteriul simplei stari materiale, erau impecabile. Ca si cum numai asta ar conta, nu si continutul. Restul a fost destinat incendierii. Acest rest era insa material pretios! Imediat, m-am precipitat jos si am blocat fizic masina care urma sa plece spre crematoriu. Erau doua valize arhipline, cam trei sferturi din arhiva. Dintr-una din valize am scos la intamplare cateva documente in stare buna, scrisori de la arh. Serban Cantacuzino (Londra - cel ce l-a sensibilizat si a tinut contactul cu Printul Charles!), de la cunoscutul istoric Dinu Giurescu, de la Ioana Bratianu, de la arhitecta Sanda Budis (Elvetia), etc. Am cerut ca tot materialul sa fie dus inapoi spre a fi reexaminat. Dl. Iulian Mancu, omul insarcinat cu transportul, i-a telefonat dlui Zamfirescu. Am vrut sa vorbesc cu el, ca sa inteleg ce se intampla, dar mi-a raspuns foarte urat... Astfel, orice incercare a mea de dialog s-a intrerupt...
De-abia ulterior, pe 18 martie, dl. Zamfirescu a emis dispozitia scrisa cu nr. 63, privind "distrugerea prin incendiere" a documentelor socotite de acesta "degradate si inutilizabile", cu termen "pana la 22 martie ora 17". Nici aceasta nu mi-a fost comunicata, am gasit-o tot intamplator, luni, 21, dupa-amiaza. Cum era o chestiune de ore, m-am adresat imediat dnei ministru Musca pentru a opri incendierea, ceea ce a si facut. Am adus cele doua valize in biroul meu, sub cheie, pentru a le salva. Apoi, la sugestia conducerii ministerului Culturii, le-am dus la Muzeul Arhitecturii Romanesti, predandu-le, pe 29 martie, in virtutea imputernicirii dlui Rosetti, dlui prorector al Universitatii de Arhitectura, N. Lascu, care le-a primit cu interes si unde vor fi in curand valorificate. In 30 martie a fost convocata o sedinta a Consiliului de Administratie pentru a ma condamna pentru cazul Gane. Am contestat competenta, pe aceasta chestiune precisa, a CA, compus, cu exceptia mea, din 4 persoane fara pregatire istorica si am cerut convocarea Colegiului stiintific. Acest for, a carui convocare am cerut-o oficial de mai multe ori, ultima data pe 7 iunie a.c., nu a mai fost intrunit din decembrie 2004.
Normal este ca presedintele unui institut, menit sa stranga si sa protejeze marturiile exilului, sa trimita la incinerare documentele date in pastrare? De aici a inceput totul. Nici macar atunci cand doamna ministru Musca a propus un dialog de reconciliere in trei, dl. Zamfirescu nu a acceptat. Asa s-a ajuns la situatia actuala.
Orice alta justificare a demiterii mele constituie numai pretext si pura speculatie.
(versiune adaugita a textului
aparut in 22, nr. 799)

Citește totul despre:

Comentarii

loading...