Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Ce s-a ales de Stahanov?

Umbra sinistrelor „personalităţi", pe care sovieticii le-au impus cu forţa ţărilor supuse, mai pluteşte încă, nu doar în spaţiul ex-comunist, ci şi în cel occidental. Pavel Morozov, Miciurin, Oparin, Makarenko ...

Share

Adrian Bucurescu 0 comentarii

05.08.2010 - 18:40

Umbra sinistrelor „personalităţi", pe care sovieticii le-au impus cu forţa ţărilor supuse, mai pluteşte încă, nu doar în spaţiul ex-comunist, ci şi în cel occidental. Pavel Morozov, Miciurin, Oparin, Makarenko şi alţii ca ei mai sunt luaţi în serios şi astăzi de către unii, trezesc încă nostalgii. Nu a fost încă uitat nici minerul Alexei Grigorievici Stahanov, iar termenii „stahanovism" şi „stahanovist" sunt bine înfipţi în limbajul socio-politic-cultural internaţional.

Stahanov s-a născut la 3 ianuarie 1906, în Rusia, devenind miner sovietic. În noaptea de 30 spre 31 august 1935, a raportat că a depăşit planul de muncă de peste şapte ori, extrăgând 102 tone de cărbune din mina Ţentralnaia Irmino, faţă de norma obişnuită de 14 tone/schimb! De atunci, propaganda comunistă l-a folosit ca exemplu. Astfel, la 14 noiembrie 1935, a avut loc prima Conferinţă Inter-Unională a Stahanoviştilor, unde Stahanov şi colegii lui şi-au prezentat metodele de muncă şi au dat amănunte despre „câştigurile mari ce pot fi obţinute prin raţionalizarea muncii". Modelul sovietic de „întrecere stahanovistă", adică de muncă extenuantă, a fost adoptat şi în R.P. Română, astfel că, în 1951, a fost elaborată Hotărârea Comitetului Central al Partidului Muncitoresc Român şi a Consiliului de Miniştri al R.P.R. cu privire la stahanoviştii şi funtaşii în producţie şi stimularea lor morală şi materială. Iată un fragment din această hotărâre, cu ameninţările specifice epocii: „Organizaţiile de partid şi sindicale au datoria să acţioneze cu hotărâre împotriva tuturor încercărilor elementelor duşmănoase sau birocratice, care ar căuta să frâneze iniţiativa şi elanul masselor". În regulamentul de aplicare a hotărârii este considerat stahanovist „muncitorul fruntaş care îşi însuşeşte şi aplică o inovaţie, o metodă stahanovistă sovietică sau alte metode de muncă înaintate şi obţine timp de o lună o depăşire de normă care întrece depăşirea medie a meseriei lui în cadrul unităţii în care lucrează (secţie, atelier, divizie, şantier), dă produse numai de bună calitate şi ajută pe cei rămaşi în urmă prin răspândirea largă a experienţei lui".

Cu toate acestea, se ştie că, în comunism, nici o întreprindere nu a funcţionat la capacitatea maximă, că produsele erau de cele mai multe ori de o calitate îndoielnică. În acelaşi timp, stahanoviştii erau urâţi de toţi ceilalţi muncitori. Cercetări ulterioare au confirmat că rezultatele lui Stahanov în minerit au fost mult umflate. Aproape firesc, Alexei Stahanov a murit de alcoolism, într-un spital de psihiatrie, în 1977.  

Citește totul despre:

Comentarii

loading...