Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.

Carturarul calugar

Nicu Steinhardt a murit in 1989, ca si I.D. Sarbu, in anul in care regimul comunist avea sa se prabuseasca. Acum numele sau are o notorietate uriasa si putini sunt oamenii iubitori de carte care sa nu stie cate ceva despre el. Ascensiunea numelui ...

Share

Dan Stanca 0 comentarii

25.03.2005 - 00:00
Nicu Steinhardt a murit in 1989, ca si I.D. Sarbu, in anul in care regimul comunist avea sa se prabuseasca. Acum numele sau are o notorietate uriasa si putini sunt oamenii iubitori de carte care sa nu stie cate ceva despre el. Ascensiunea numelui sau in perioada post 89 se datoreaza insa in primul rand experientei duhovnicesti.
Carturar de anvergura, care in tinerete nu s-a sfiit sa scrie parodii la adresa unor nume ilustre ale vremii, Steinhardt a depasit insa elegant perimetrul culturii de dragul culturii si a intrat sub raza sfantului spirit pentru a se lasa modelat de aceasta si a trai ceea ce in alte conditii nu ar fi trait.
Jurnalul fericirii, din acest punct de vedere, este o carte unica nu numai in literatura romana, ci si in cea universala. Cei care au citit-o nu s-au abtinut sa n-o reciteasca, sa nu invete din ea fragmente la care deseori se refera fiindca in acest fel ajung sa se simta mai bine si dobandesc mai multa putere in lupta cu viata pe care o duc.
Tot in anii acestia, gratie unui cercetator serios ca George Ardelean, am aflat cum a fost carturarul calugar urmarit de catre Securitate. Cu toate acestea, seninatatea nu i-a disparut si in ciuda tuturor umilintelor indurate, el privea intervalul de existenta ce i-a fost daruit pe pamant cu detasarea omului intelept care stie cat de iluzorii sunt tocmai acele lucruri care vor sa ne faca rau.
N. Steinhardt a traversat comunismul alaturi de alte figuri misterioase ale aceleiasi perioade, ca parintele Mihail Avramescu sau ca Alexandru Mironescu, fiind parte din acel "rug aprins", desi el nu a participat la respectiva miscare antimista, care i-a unit pe toti cei ce nu voiau sa traiasca sub vremuri, dar in egala masura nici nu erau adeptii unei lupte fatise cu asperitatile timpului.
El a vorbit despre cele trei solutii pe care le ai la dispozitie pentru a lupta impotriva raului. Prima, a lui Soljenitin, a doua, a lui Zinoviev, a treia, a lui Bukovski. Toti cei trei sunt, nu intamplator, rusi fiindca in Rusia diavolul a fost mai abitir incarnat ca nicaieri in alta parte a lumii. Dar mai este si o a patra solutie, pe care chiar un om ca Steinhardt a intruchipat-o, sau ca Sandu Tudor sau ca parintele Sofian Boghiu. A patra solutie ne lasa pe toti cu gura cascata si ne face sa intelegem ca dincolo de eforturile, stradaniile si demnitatea noastra mai este inca ceva, acel parfum al fiintei induhovnicite care nu poate fi inspirat de narile oricui si care in contact cu ambianta acestei lumi poate sa produca mari falii...
Jurnalul fericirii a deschis o asemenea falie. Nici sa te socotesti mort, nici vagabond, nici luptator cu raul pe viata si pe moarte Ð cele trei solutii deja amintite Ð ,ci om fericit pentru care viata este un miracol si un mister atat de inalt incat oricare ar fi mizeriile indurate, acestea sunt fleac pe langa marea sarbatoare pe care o oficiaza fiecare clipa trecuta prin plamanii nostri. Jurnalul fericirii este frumoasa pledoarie in favoarea lui "Daruind vei dobandi", prilej pentru oricine de-a se dezbraca de sine si de-a porni pe lunga, abrupta si inmiresmata cale a uitarii de sine. Pe o asemenea cale nimeni nu ajunge la capat fiindca o asemenea cale nu are capat.

Citește totul despre:

Comentarii

loading...